compulsive eating

Va scriu si eu problema mea mare...
Maninc... maninc si nu ma mai opresc.... N-am fost niciodata slaba. In liceu, cind colegele mele aveau 50 kg, eu treceam bine de 60. Dar am fost o fata draguta si curtata, vesela si simpatizata. M-am casatorit cu dragostea vietii mele, da, am avut parte si de asta!
Nu stiu ce s-a intimplat... am avut copilul, si cred ca pe fondul unei depresii postnatale, a obselii, faptului ca eram coplesita de toate, nu aveam pe nimeni sa ma ajute macar sa fac un ceai, am clacat. Nu stia nimeni... nici macar sotul meu... Dar plingeam intr-una cind nu ma vedea el. Acasa, pe strada, in autobus, la plimbare cu copilul.... Si singurul lucru care ma linistea, era sa maninc....Si asa s-au adunat kilogramele... Am inceput sa merg la servici, am iesit putin din rutina cu copilul, nu mai plingeam asa de mult, insa de mincat, tot mincam...
Imaginea mea despre mine e la pamint... am inceput sa nu ma mai schimb de fata cu sotul meu, mi-e rusine sa ma vada... Initiative in dormitor.... nu mai am.... nu e ca nu vreau, dar tot asa, mi-e jena... El cred ca simte, ma vede probabil si el asa, nici el nu incearca prea multe... sunt la pamint. Si gaura dintre noi se tot mareste... Si stiti ce fac ca sa imi revin? Maninc... Si nu orice... Trebuie sa fie piine! sau paste, sau ceva care sa ma umfle tare! Nici nu va inchipuiti cum bag in mine, parca sunt dementa! Si cind termin, ma simt asa de vinovata, ma urasc, si iar pling, si ca sa imi treaca, ce credeti ca imi trebuie.... Da! tot mincare! In fiecare noapte imi jur ca de miine voi inceta, o sa maninc cu masura, o sa maninc sanatos, o sa am mai multa grija de mine. Dar a doua zi o iau de la inceput. Nu stiu, e ceva mai presus decit mine..
E probabil un gol sufletesc pe care incerc sa il umplu asa... nu stiu. Teoria o stiu.... gaseste-ti activitati, iubeste-te, pune-ti o poza pe frigider...
Acum deja anu ma pot, deja incep sa ma deformez... nu imi mai vine nimic de anul trecut, si si atunci eram mare de tot....
Ieri am fost la cumparaturi, imi caut si eu niste pantaloni mai subtiri, de vara. Aveau acolo o oglinda in unghi... Cind mi-am vazut spatele, am cazut in genunchi si m-am rugat, Doamne ajuta-ma si fa sa slabesc!
Cred, stiu ca e o problema psihologica, dar nu pot sa merg la psiholog aici, nu am timpul, dar mai ales mijloacele pentru acest lucru.
Doamnelor psiholoage de pe forum, va rog dati-mi un sfat? Cum sa fac, cum sa gindesc? Cum abordati problema cind va vine un pacient cu o astfel de atitudine?
Va rog mult sa ma ajutati.. orice gind, orice idee, va multumesc!
Gabriela.

dulcetica spune:

Gabriela si eu uneori ma intreb cum de nu ma ingras mai rau, la cit maninc.La mine problema incepe cind ajung acasa....La birou nu maninc si peste masa de dimineata as putea sari fara probleme,totusi maninc cite ceva.Cind ajung acasa maninc rezonabil, dupa care incep cu dulciuri si pina ma culc am tot timpul senzatia acuta ca trebuie sa rontai cite ceva.Ma plimb prin casa,mai deschid frigiderul si daca n-am ceva dulce sa-mi placa ,imi vine sa ma duc pina la supermarket sa-mi intregesc stocul.Ciocolata se cumpara in cantitati industriale plus ale nimicuri.La acest "sport" sint sustinuta de sotul meu.

J G spune:

Daca nu iti permiti sa mergi la terapie atunci cauta un grup de suport (sunt sigura ca exista la voi!) care in general sunt conduse de terapeuti.
Eu inteleg ce spui, eu am patit-o acum cateva luni cand imi era foarte greu si am inceput sa ma premiez cu mancare, toate traseele mele erau intre puncte de unde puteam cumpara bunatati.

Desigur, mancatul compulsiv e doar un simptom. Incearca sa meditezi poate descoperi ce te deranjeaza, ce te face sa suferi. Poate atunci te vei opri.

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

Porumbita spune:

nu stiu daca o sa fie considerat reclama (sper ca nu), dar eu iti pun linkul asta:

http://www.eva.ro/forum/viewtopic.php?topic=36832&forum=14&2404

Gabi_K spune:

datorita casniciei mele stupide si fara sens am ajuns si eu la asta...
In loc de mancare ar fi bine sa-ti gasesti alta ocupatie, ar trebui sa-ti pese de corpul tau, de relatia fizica cu sotul... asa ca mai abtine-te de la mancare, fa sport, si incearca sa-ti refaci viata pana nu-i tarziu.

Gabi(ex- gabibarta)+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)

Totul despre alaptat!

giulia71 spune:

Buna Prag,
Am o veste buna si una proasta pentru tine.
Sa incep mai intai cu cea proasta, avand aceasta problema de ceva vreme singura nu cred ca te poti ajuta, imi pare rau sa spun asta, dar din cate am citit asta e deja stilul tau de viata...
Acum vine si vestea buna, cu ajutorul unui psiholog vei depasi problema cu succes!
Nu inteleg de e nu poti merge acolo la un psiholog, stiu probabil ca sunt scumpe sedintele de terapie dar te ajuta si nu putin!
Te va ajuta enorm!
Vorbeste cu sotzul tau, spune-i ce se intampla cu tine si gasiti impreuna un mijloc pentru a urma cateva sedinte de terapie.
In primul rand, vei descoperi de la ce anume a pornit totul, de ce a scazut stima de sine si vei invata cum sa-ti schimbi modul de viata!
Si da, grupurile de sustinere pe net ajuta, dar nu subsituie ajutorul unui psiholog!
Iti doresc numai bine si aici suntem pentru sustinere!


mami de Calin rasfatzat:)

PRAG spune:

Va multumesc mult de tot pentru raspunsuri si imi pare rau ca sunt, sau au fost si alte persoane in situatia asta...
Porumbita, multumesc pentru link. Nu am citit tot de acolo, e vorba de anorexie si bulimie, ceea ce la mine nu cred ca e cazul. Insa frunzarind subiectul, am prins o idee: o sa incerc sa imi propun ca 24 de ore, nu mai mult, sa maninc sanatos, sa ma abtin de la "crizele" mele de indopare. 24 de ore, atit. Nu e mult. si daca reusesc, poate o sa mai pot inca 24. Si tot asa. Mi se pare o idee buna si chiar vreau sa incerc asa.
Giulia, da, stiu ca un psiholog m-ar putea ajuta. Nu stiu insa cum as putea face sa merg sa vorbesc cu unul. Sotul meu nu stie de problema mea. Cind sunt cu el, maninc normal, ba chiar sunt la "cura". Episoadele mele au loc atunci cind el nu ma vede... cind ajung acasa de la servici si el nu e inca acasa, cind e pe afara, oriunde, dar nu cu mine. Curaj sa ii spun prin ce trec nu stiu cum sa imi fac. Dar ai dreptate, asta cred ca trebuie sa fac, altfel nu cred ca o sa reusesc, asa cum nu am reusit pina acum.
Activitati.... am servici, ajung acasa la 6 seara, plecata de la 8. Asa cum am spus, nu am nici un ajutor, am un copil de crescut, o casa mare de intretinut, doi barbati de hranit. Cind termin seara, dupa ce adoarme si copilul, e aproape 10. Cel mult de un dus mai am putere, mai mult nu mai pot. Cind sa fac sport, cind sa am timp de un hobby, cind sa am timp pentru mine? Cred ca asta e unul din dedesubturile problemei, faptul ca sunt intotdeauna pe ultimul loc. Sunt iubita, respectata, dar imi lipseste rasfatul, tandretea a disparut de mult, totul e rutina si nimeni nu are grija si de mine.
Deci Ierene, ai dreptate, totul cred ca e pe fond de stres si tine de faptul ca ma simt coplesita.
Va multumesc mult de tot.
Gabriela.

Porumbita spune:

Prag citeste de la pg 190 in cola ca se vb chiar de problema ca a ta. nu doar de ana si mia

CristinaGoji spune:

PRAG - hai sa analizam impreuna sentimentele contradictorii care te coplesesc. Hai sa privim putin in urma. Ai devenit MAMA. Atat corpul tau, cat si psihicul, au suferit modificari semnificative. Dintrodata ai prea multe responsabilitati, griji, dar totodata vrei sa revii la ritmul si infatisarea de odinioara. Sunt sigura ca ti-ai inchipuit maternitatea ca fiind ceva foarte frumos si este foarte fumos, doar ca in cazul tau, cand nu are cine sa te ajute cu copilul, casa, maternitatea este ceva dificil, in unele situatii chiar foarte dificil. Vrei sa faci ceva cu tine, sa-ti schimbi felul cum arati, poate ceva exercitii, dar nu ai timp, pentru ca tot timpul tau este ocupat de copil si grija de casa, sot, vrei sa tii cura, dar nu poti, pentru ca nu ai timp sa-ti gatesti mancare speciala de regim doar pentru tine. Ai nevoie de ajutor, or, sotul nu te poate ajuta, din varii motive, obiective sau subiective. Si ramai singura fata in fata cu problemele tale. Incepi sa te consideri singura vinovata de toate, incepe sa-ti para ca nu reusesti sa te descurci cu rolul de MAMA, de sotie, si, drept urmare, te pedepsesti pentru "nereusite" (scriu in ghilimele, pentru ca nu e vorba de nereusita, e doar o inchipuire de-a ta!) si te pedepesti mancand alimente care te-ar face mai nemultumita de felul in care arati. Aceasta pedeapsa ti-ai ales-o tu! Daca e asa cum cred eu, sa stii ca n-ai dreptate! Esti o MAMA EXCELENTA, sotie superba, si sa stii ca nu multe ar reusi sa se descurce cu atatea pe cap singure! Tu ai rezistat, iar daca tot mai vrei sa te pedepsesti de ce nu incerci sa te pedepsesti cu joggingul de seara sau dimineata, niste salate hipocalorice (ca astea nu-ti iau mult timp pentru a le prepara), privare de micile placeri cum ar fi pastele, painea, cartofii prajti etc. Iar daca nu vrei sa te pedepsesti, atunci rasfata-te cu niste sedinte placute de aerobic sau plimbari lungi cu copilul si sotul, niste salate delicioase, gratare de pui si de vita suculente, etc. stii tu mai ce. Ce zici? Sper ca ti-am fost de folos.

Mami de Vlad (17.10.2006)
Poze
www.totsites.com/tot/vladic" target="_blank">Paginuta mea

giulia71 spune:

Prag, esti ok?
Te-ai mai gandit la ce o sa faci?
Hai da-ne un semn!

mami de Calin rasfatzat:)

Victoria_mami spune:

Of, cat de bine te inteleg; eu eram acum cativa ani compulsiv.... cleaner! eu nu mancam, eu saream la smotru!!! Daca ai medic de familie, spune-i problema ta, si el o sa-ti dea referral la un psiholog; la noi este un psiholog chiar in clinica unde e medicul meu de familie. Si nu m-au costat nimic sedintele. Sunt suportate de Health Card. (Presupun ca ai...)

Poza pe frigider... eu zic sa pui poza copilului tau pe frigider; inainte de a deschide frigiderul, uita-te bine la copilul tau. Nu vreau sa te supar mai mult, dar nu e sanatos, in primul rand, sa fi overweight; so, asigura-i copilului tau, inainte de orice, o mamica sanatoasa!
Bafta!


_

Mai bine mor neinteleasa de nimeni,decat sa ma tot explic toata viata!