limitele relatiei mama-copil
Raspunsuri - Pagina 3
toanca spune:
Eu fiind mama de baiat, ma rog la Dumnezeu sa nu fiu o socrosenie astfel incat nora sa ma inlature de baiatul meu.
Vad din proprie exeprienta; avand in vedere ca eu nu ma inteleg cu soacra...nu prea ne inghesium cu vizitele la ea...
Toanca si 
Matei Alexandru 06.01.2006
poze
http://www.dropshots.com/toanca
http://www.dropshots.com/toanca1
http://www.dropshots.com/toanca2
Elle_seb spune:
Interesant subiect.
Nu stiu daca neaparat "nivelul" iubirii fata de copil duce la acceptarea sau neacceptarea individualitatii copilului, cat mai degraba, zi eu, capacitatea noastra, ca parinti, de a accepta ca nu am nascut un copil pentru noi, ca sa ne satisfaca noua orgoliile sau ca sa realizeze ceea ce noi nu am putut realiza sau sa-l incardam in niste tipare stabilite de noi cu mult inainte ca propriul copil sa-si formeze propriile opinii.
Pentru ca daca pornesti din start cu astfel de idei, la un moment dat, este probabil inevitabil sa se produca acea ruptura daca (,) copilul nu a dat la Relatii Internationale si a optat pentru Educatie Fizica de exemplu, sau daca nu s-a casatorit cu cine ne asteptam si ne doream noi, etc, etc.
Este extrem de important sa realizam ca dam nastere si crestem copii cu individualitate, copii carora trebuie sa le indrumam pasii catre ce-si doresc ei su nu sa-i ducem noi acolo unde vrem noi. Spre deosebire de vremurile in care ne-am format noi, copii fiind, acum este era comunicarii in toate sensurile. Inclusiv a comunicarii cu copiii nostri. Cred ca numai daca pornesti de la ideea acceptarii propriului copil, indiferent de ceea ce este sau de alegerile pe care le face in viata, te poti asigura ca nu va interveni vreodata ruptura intre noi, ca mame si copiii nostri. Iar limite in relatia mama - copil, din punct de vedere al acceptarii, nu cred ca ar trebui sa existe...
EDIT: Crestem copii care la un moment dat isi vor lua zborul din cuibul nostru. Iar datoria noastra, ca parinti, este sa facem tot ce ne sta in putinta sa nu se loveasca de primul copac iar daca o fac, sa stie sa se ridice si sa-si urmeze zborul.
Elle_seb
BASE, BASE, NU CEDA,
NOI SUNTEM DE PARTEA TA! 
the 
http://www.basescu.ro/index.php?sec=3
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
Elise spune:
Nu Elle-Seb, n-ar trebui: dar, vezi, ele exista inclusiv de stadiul intrauterin, cind il testam si paratestam sa vedem daca e sanatos.
Asta nu inseamna ca il conditionam de asteptarile noastre?
Uneori luam decizia sa nu dam nastere unui copil care nu o sa zburde niciodata - poate pentru el nu e esential sa zburde, nici sa ne inteleaga lumea exterioara, nici sa fie la fel cu altii: dar pentru noi este.
Si, da, putem considera ca o facem pentru el.
De fapt, o facem pentru noi. Pentru ca nu va avea acel gen de copilarie care pe noi ne-a facut fericiti. Si totusi, echografic nu vedem daca acel copil va fi fericit: ci doar daca va fi precum alti copii, asta fiind limita noastra acceptabila atunci.
E, de fapt, tot limita relatiei cu propriul copil.
Nu ne putem adapta la el, asa ca renuntam.
Iar mai tirziu am impresia ca asteptarile noastre se complica, nu se simplifica.... Cu tit ti-l doresti mai mult, cu cit incerci mai din greu sa faci lucrurile perfect, cu atit suferi mai mult daca, de exmeplu, baiatul ajunge un inadaptat care doarme pe sub poduri sau fata isi ia un sotz care o snopeste in bataie. Poti sa accepti asta - sau incerci sa-i fai un bine peste vointza lui, si de aici rupturi iremediabile?
E doar un caz... se poate extrapola.
Elise & BBLisa
Elle_seb spune:
quote:
Originally posted by Elise
Nu Elle-Seb, n-ar trebui: dar, vezi, ele exista inclusiv de stadiul intrauterin, cind il testam si paratestam sa vedem daca e sanatos.
Asta nu inseamna ca il conditionam de asteptarile noastre?
Uneori luam decizia sa nu dam nastere unui copil care nu o sa zburde niciodata - poate pentru el nu e esential sa zburde, nici sa ne inteleaga lumea exterioara, nici sa fie la fel cu altii: dar pentru noi este.
Si, da, putem considera ca o facem pentru el.
De fapt, o facem pentru noi. Pentru ca nu va avea acel gen de copilarie care pe noi ne-a facut fericiti. Si totusi, echografic nu vedem daca acel copil va fi fericit: ci doar daca va fi precum alti copii, asta fiind limita noastra acceptabila atunci.
E, de fapt, tot limita relatiei cu propriul copil.
Nu ne putem adapta la el, asa ca renuntam.
Iar mai tirziu am impresia ca asteptarile noastre se complica, nu se simplifica.... Cu tit ti-l doresti mai mult, cu cit incerci mai din greu sa faci lucrurile perfect, cu atit suferi mai mult daca, de exmeplu, baiatul ajunge un inadaptat care doarme pe sub poduri sau fata isi ia un sotz care o snopeste in bataie. Poti sa accepti asta - sau incerci sa-i fai un bine peste vointza lui, si de aici rupturi iremediabile?
E doar un caz... se poate extrapola.
Elise & BBLisa
Da, ii cautam inca din viata intrauterina, pentru ei, pentru noi, motivatiile sunt diferite si este un subiect atat de sensibil incat nici nu-mi vine sa-l judec.
Este greu sa-ti dai cu parerea in situatii de genul asta din postura de mama cu copil sanatos, lasand ipocrizia la o parte. Am o cunostinta care ramasese gravida, pe la 5 luni face aminocenteza si descopera ca (,) copilul avea Sindromul Down. A ales sa avorteze. Si chiar asa, pot eu sa o judec pentru decizia ei? L-a dat afara si nu am judecat-o pentru asta si am inteles-o. Daca l-ar fi pastrat ar fi avut toata admiratia mea si as fi inteles-o deopotriva. Si aici se termina interventia mea in ceea ce o priveste, in sensul ca suferinta ei este cu mult mai mare si mai profunda, iar parerile mele in ceea priveste alegerea ei nu-i tin nici de cald, nici de rece.
Intr-adevar, echgrafic nu vedem daca acel copil va fi fericit, as tinde sa spun: dar cat de fericit poate fi un copil cu malformatii grave si nerecuperabile? Dar la o analiza mai atenta este greu de cuantificat si este greu de deslusit ce e in sufletul unui copil bolnav, indiferent daca el este sau nu constient de starea lui.
Personal am toata admiratia pentru parintii care fac imposibilul pentru copiii lor bolnavi si duc adevarate lupte pentru un pic mai bine pentru ei.
Pentru mine, copilul meu este si va ramane copilul meu indiferent de ceea ce el va fi.
Si cred ca daca baiatul meu ar ajunge un inadaptat care ar dormi pe sub poduri, este in primul rand vina mea.
Elle_seb
BASE, BASE, NU CEDA,
NOI SUNTEM DE PARTEA TA!
the http://www.basescu.ro/index.php?sec=3
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
capra cu trei iezi spune:
si totusi sunt parinti care-si iubesc copiii si cu care intrerup relatia cand afla ca acestia sunt homosexuali, ca s-au casatorit cu fata/baiatul nepotrivit (sau poate nu-i iubesc suficient de tare?), ca sunt dezamagiti de alegerile lor.(stiu un caz cand socrii nu-si primeau ginerele in vizita pentru ca nu era macedonean ca ei)>
copiii au viata lor si au dreptul la experiente traite pe pielea lor. apropo de casnicia nefericita si de plecarea in spania> sunt convinsa ca daca i-ai fi ascultat si nu ai fi plecat in spania, si nu ai fi facut casnicia care s-a dovedit a fi nefericita, in sufletul tau te-ai fi intrebat tot timpul cum ar fi fost daca...
si poate i-ai fi "condamnat" in sufletul tau.
parintii dovedesc uneori ca au dreptate dar se mai si insala atunci cand cred stiu ce e mai bine pentru copiii lor.
si eu ii iubesc nelimitat si as face orice pentru ei, dar nu pot sa spun cum as reactiona daca as afla ca sunt teroristi, criminali,,, fereasca dumnezeu, probabil ca i-as iubi in continuare dar cu inima sfasiata de durere.
poate ca pana la urma e dreptul copilului sa dezamageasca si dreptul parintelui sa se simta dezamagit.
capra cu trei iezi cucuieti, si ce cucuieti!
capra cu trei iezi spune:
revin... ce frumos spunea kahlil gibran in profetul:
"copiii vostri nu sunt copiii vostri,
ei vin prin voi, dar nu din voi
si desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri,
puteti sa le dati dragoste, nu insa si gandurile voastre
fiindca ei au gandurile lor"...
capra cu trei iezi cucuieti, si ce cucuieti!
Elle_seb spune:
quote:
Originally posted by capra cu trei iezi
revin... ce frumos spunea kahlil gibran in profetul:
"copiii vostri nu sunt copiii vostri,
ei vin prin voi, dar nu din voi
si desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri,
puteti sa le dati dragoste, nu insa si gandurile voastre
fiindca ei au gandurile lor"...
capra cu trei iezi cucuieti, si ce cucuieti!
Intr-adevar, superb exprimat!
Elle_seb
BASE, BASE, NU CEDA,
NOI SUNTEM DE PARTEA TA!
the http://www.basescu.ro/index.php?sec=3
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
kariguld spune:
Din povestirea expusa de mine reiese dragostea unei mame pentru fiul ei, acea dragoste jertfitoare chiar dincolo de orice ratiune omeneasca. Este doar o poveste!
Cred ca ati vazut filmul "PHILADELPHIA", cu Tom Hanks si Denzel Whashington, unde Tom H. juca rolul unui homosesxual..... La un momendat mama lui ii spune , intr-o reuniune de familie urmatoarele:"NU MI-AM CRESCUT COPII SA STEA IN SPATELE AUTOBUZULUI, DUTE SI LUPTA PENTRU DREPTURILE TALE!!!"
Asta as vrea si eu sa spun daca vreunul din copii mei va ajunge in situatii pe care eu nu mi le-am dorit niciodata!
Am avut copii dupa mai mult de 6 ani de casnicie, dupa doua pierderi de sarcina, dupa tratamente si investigatii multe si costisitoare, si chiar daca as fi nascut copii fara maini, picioare, sau altceva nu i-as fi abandonat. Am citit multe carti, sa invat cum sa fiu o mama buna si eficienta, dar cand eram insarcinata am uitat tot din cauza sarcinii toxice si a raului care mi-a fost pana la nastere. Cand am nascut am simtit acolo la maternitate cum s-a nascut in mine acel sentiment matern, sentiment care nu se poate explica, m-a cuprins o stare inexplicabila de .... materna, de fericire!!!
"Problema este in ce masura ne putem noi adapta la a trece peste diferentele inerente intre vis si realitate, si cind diferentza asta ar putea determina o ruptura clara intre noi si copil."
Este foarte adevarat! Am avut si eu momente cand am vista lucruri frumoase si marete pentru copii mei, insa eu sunt o fire practica si obiectiva si mi-am spus ca trebuie sa traiesc in realitate si sa ma hranesc cu ganduri posibile pentru copii mei, ca nu are rost sa visez eu ca va ajunge presedinte cand poate el va vrea sa fie tamplar!
Nu am asteptari marete de la ei, nu-mi doresc sa ajunga pe culmile succesului, nici rau sa ajunga nu doresc, vreau doar sa pot avea multumire sufleteasca si dragoste fara masura sa le ofer.
Kari
erer spune:
Am avut de curand o discutie cu o persoana care s-a retras din viata publica la o manastire, nu ca sa se calugareasca, ci ca sa scrie si sa mediteze. Ei bine, acel om mi-a spus printre multe alte lucruri, ca noi, parintii, trebuie sa ne iubim copiii mai ales atunci cand gresesc. Asta inseamna sa fii parinte.
Si eu cred din tot sufletul lucrul asta.
Un weekend placut tuturor!
nume spune:
Asa, cateva idei;
In primul rand eu nu inteleg chestia cu copilul supradotat. De ca ar dori un parinte sa aiba un copil peste medie... Asta nu poate genera pe termen lung decat dezamagiri copilului si mai tarziu adultului. Identificare, egoism, ideea ca ce-i mai mult e mai bun, are vreo semnificatie pt. meritele mamei? De fapt ce inseamnatate are/ ofera vreo garantie, pt. ce?
Dorinta mea cea mai importanta, ca parinte, ar fi sa recunosc in copilul meu semnele independentei. De asta si cred ca cei mai reusiti copii sunt cei facuti devreme, tratati oarecum ca adulti, nesufocant, cu dragoste dar fara menajamente inutile.
Si acum la subiect; cred ca ar trebui sa existe unele limite ale dragostei materne dupa cum copilul se delimiteaza ca individ si isi iubeste parimtii abea la maturitate si cu limite, nu mai presus de orice. Nu stiu daca este posibil; probabil ca nu...
O sa dau un exemplu; femeia care ne face curat are doi baieti. Amandoi trecuti de 20 de ani, ce zic eu 20, ca au in jur de 25. Amandoi cam prostuti si golanasi. Isi pierd serviciul cam o data la 3 luni din varii motive. Ea e o femeie muncita, corecta. A facut si face tot ce-a putut. Ii intretine, in sensul ca le asigura un acoperis, mancare si...bani de tigari. Parerea mea e ca baietii sunt un gen de delicventi(nu ca ar fi facut ceva rau si ar fi fost prinsi). Nu c-o iubesc (ca sunt destul de expliciti in a-i aduce tot felul de mustrari si injurii) cei doi vin acasa, sunt inadecvat de ghidusi si o asigura ca ei n-o sa se mute niciodata. Sunt convinsa ca ea ii iubeste. Situatie fericita? N-ar trebui sa se delimiteze intr-un fel?
Mai am multe exemple da` nu mai pot sa scriu. Revin.
nume