copil agresiv
copil agresiv | Autor: teresa
Asa este copilul meu de 3 ani si 8 luni. Azi ne-am intors de la cresa amandoi, eu plangand, cu gandul sa nu mai mergem acolo, desi voiam sa mergem pana intram la toamna la gradinita. Loveste copiii in asa hal ca le e teama educatoarelor sa nu ii bage in spital. Se cearta mereu cu educatoarele, nu asculta nici pentru cele mai elementare lucruri, daca este certat incepe si tipa si tranteste scaune, le-a adus la limita suportabilitatii, si le cred. Mi-au spus ca la gradinita o sa avem si mai mari probleme, ca acolo nu o sa fie asa ingaduitori cum sunt la cresa. L-am pedepsit de fiecare data cand am considerat necesar (fara dulciuri, desene, parc), dar nu a dat rezultate. Culmea este ca acasa ne intelegem din ce in ce mai bine, cand il pedepsesc e ingeras, stie ca a gresit, ma iubeste foart mult (si pe sotul), asculta de noi ca un copil normal (mai incalca limitele dar il punem la punct, ii cerem ascultare, nu negociem cu el, nu ni se urca in cap desi are tendinta, e cam dependent de mine, nu prea se joaca singur, ii plac copiii dar si in parc trebuie sa fiu non stop cu ochii pe el sa nu loveasca sau sa impinga vrun copil care vrea sa=i ia jucaria etc.). M-au sfatuit sa merg cu el la psiholog sa faca sedinte care sa-l ajute sa socializeze etc. Poate ma puteti ajuta cu vreu sfat si daca cunoasteti vreun cabinet in sect. 6 Militari mi-ati fi de mare ajutor. Acum sunt tare suparata si stau cu el in brate in timp ce scriu, el cerandu-mi desene...
Raspunsuri
eve44 spune:
Baietelul meu are aceeasi varsta ca si al tau.
Ce pot sa-ti spun ,la noi e invers la gradi e foarte cuminte ,pe cand acasa isi cam face de cap 
.
Eu zic sa nu -ti faci atatea probleme ,poate e si vina cadrelor de la cresa ,nu se ocupa suficinet de el sau cine stie ce nu-i place alui acolo.
Incearca sa schimbi cresa ,poate vor aparea rezultate mai bune ,ptr ca din cate am inteles acasa este un copilas cuminte.
Cum se procedeaza la noi la gradi de ex :educatoarele au f multa rabdare cu ei ,le explica ce e bine ,ce e rau ,cum trebuie sa se comporte in societate.Atunci cand gresesc sunt pedepsiti ,cu pedepse usoare ,evident .
Nu te grabi cu psihologul ,parerea mea.
Bafta multa!
EVE
"Cu penele altuia te poti impodobi ,dar nu poti zbura."L Blaga
teresa spune:
Multumesc pentru raspuns, Eve. Ma indoiesc intr-adevar de competenta cadrelor de la cresa, nu si de bunavointa lor. Daca ar fi fost doar problema de la cresa, nu m-as mai consuma. Doar ca la noi e o problema mai veche. Am fost cu el la psiholog pana acum de 3 ori. Prima data la 1,8 cand credeam ca e hiperactiv (am scris si pe forum), apoi la 2 ani si vreo 2 luni cand inca nu vorbea si nu ma intelegeam deloc cu el, apoi in ianuarie anul acesta, cand tot indemnata de doamnele de la cresa, m-am dus sa cer parerea unui specialist pentru comportamentul lui agresiv. De fiecare data mi s-a spus ca e un copil normal, ca are un temperament mai deficil (gen coleric), ca sunt caracteristicile varstei (teribilii 3 ani), are o usoara intarziere de limbaj pe care cred ca a recuperat-o avand in vedere cat vorbeste, nu se pune problema de hiperactivitate desi are uneori o nevoie frenetica de miscare. La ultima consultatie mi s-a spus ca e un copil sensibil (ca mama...a adaugat vazandu-mi figura ingrijorata), ca are nevoie de atentie si ajutor, ca e prea dependent de mine si ca usor, usor trebuie sa=l ajut sa fie mai independent (desi, culmea, mereu imi spune ca face singur cand ii cer sa se imbrace, incalte, deseneze ceva etc.). Mi-a sugerat sa-l tin acasa pana la 4 ani, ceea ce e imposibil pentru mine. Oricum il duceam 4 zile pe saptamana 6 ore pe zi, deci nu foarte mult. Ma tem sa nu fie o problema mai profunda, sa aiba legatura cu modul in care interactioneaza cu cei din afara familiei (si afara, pe strada, daca il baga cineva in seama, un adult de ex. care-i spune ceva, se cearta cu el, mai sa-l ia la bataie, nu suporta sa i se faca o observatie de catre o persoana straina). Nu vreau sa fie un inadaptat social toata viata...va fi mereu in colectivitate, la gradi, la scoala...oriunde va fi inconjurat de oameni. Trebuie sa-l ajut sa se integreze, sa respecte si alta autoritate decat a mea sau a celor din familie (mai limitata, pe mine ma asculta cel mai mult, poate si pentru ca ma iubeste si e foarte atasat de mine), sa colaboreze la joaca, sa asculte instructiunile educatoarelor...mi-e frica ce va fi la gradinita cu comportamentul pe care-l are...
canuta-om-sucit spune:
Iti pot spune si parerea mea dupa o mica experienta de cresa de 3 zile, copilul meu e mai micut decat al tau, are numai 1,6 luni, clar sunt diferente. Cu toate astea cred ca in cazul tau e ceva legat de cresa. Copilul nu se simte bine acolo, nu uita, nu toti copiii sunt pentru cresa, unii se adapteaza, altii nu si cand spun nu, ma refer la faptul ca nu trebuie sa mai fie dusi acolo.
Comportamentul fiului tau spune clar ca nu ii place acolo si el tipa la ingrijitoare, nu e cuminte, reactioneaza urat la straini tocmai ca si revolta. El poate asocia orice strain cu aceeasi straini de la cresa. In parc e normal sa mai fie agresiv cu vreun copil, nu stii ca in fiecare gasca e un bataus, ei... ala poate e fiul tau. Are personalitate, se impune iar la varsta asta numai asa o fac.
Incearca varianta unei bone, chiar daca nu o va inghiti la inceput, faptul ca te vede pe tine vorbind cu ea, acceptand-o o va face si el. Plus ca e o mare diferenta, el sta acasa, in mediul lui, unde se simte in siguranta, chiar daca e cu o tanti, el stie toate locurile, stie unde are voie sa umble, unde nu, e in elementul lui. Nu cred ca fiul tau e cu probleme de comportament, ci pur si simplu ii place sa stie ca e la el acasa, in mediul lui cu mama lui, cu tatal lui.
Noi ca si adulti cand mergem in concediu si stam intr-un hotel, fie el si de lux, dupa 10 zile deja vrem acasa, la cuibusorul nostru, unde ne simtim noi in largul nostru si ne putem exprima.
Incearca sa asculti sfatul psihologului, sa il ti acasa pana la 4 ani. Ultimele studii oricum spun ca introducerea in colectivitate a copilului se face in jurul varstei de 4-5 ani, asta e varsta optima.
Lore71 spune:
Draga Teresa,
ti-am citit cu atentie descrierea copilului.Specialistii spun ca de multe ori copilul e sindromul parintilor, si prin asta nu intelege neaparat ca ar fi o problema cu voi, sau in cuplul vostru , ci ca pur si simplu nu aveti metoda de comunicare care se pliaza pe personalitatea copilului.De multe ori , copilul are stari de frustrare pe care nu le poate vrebaliza si atunci se panicheaza: el n-a mai simtit asa ceva si nu stie cum sa reactioneze->cere atentie si nu o poate obtine altfel decat prin agresivitate, care poate fi indreptata fie asupra sa, fie asupra mediului social :parinti, ingrijitoare, copiii din parc etc.
Nu e cea mai buna metoda pedeapsa si nici ne-negocierea;e foarte util si ai sa vezi ca vei avea rezultate uimitoare daca verbalizezi tu in locul lui; de ex: sa spunem ca intarzii 10 min cand il iei de la cresa- copilul nu are notiunea timpului si 10 min pt el pot insemna o eternitate si se poate supara pe tine ; cum se va manifesta?agresiv!merita sa-i spui "stiu ca esti suparat pe mami ca a intarziat, dar asta nu inseamna ca mami nu te iubeste; mi-a fost dor de tine si ma simt si eu rau pentru ca am intarziat; te rog sa ma ierti, sa-mi dai un pupic si asa am sa stiu ca nu mai esti suparat pe mine".
Asculta-l! El poate comunica cu tine foarte eficient, cu conditia sa "involuezi" la varsta lui,iar comunicarea nu e neaparat verbala:poate fi prin gesturi, prin tipete de bucurie, prin topaieli si catarari etc.Negociaza ORICE:iti dau prajitura doar daca pui jucariile la locul lor(e un pur exemplu).Nu vei reusi din prima, caci si noua, ca adulti ne e greu sa acceptam lucruri si reguli noi, dar din maxim a 3-a incercare vei reusi.
Gandeste-te ca el nu adevenit agresiv intr-o singura zi, deci nu ai cum sa-l dezveti foarte curand de acest comportament.
Plus ca intre 3-6 ani, exista o etapa de stadialitate sociala aparitnand lui Erikson, numita "Autonomie versus ru#351;ine si indoiala", adica acum el invata ca are puterea de a lua decizii la nivelul lui , descopera ca poate manipula, isi "ascute" autonomia, iar daca nu e lasat, va capata sentimentul de la capatul intervalului:cel de rusine si nesiguranta.Trebuie gasit un echilibru intre cele doua, iar parerea mea e ca acest echilibru consta in reguli, negociate , de la care nu se abate nici mama, nici tata, nici EL, copilul - pentru ca orice pe lumea asta functioneaza dupa reguli:pana si o mancare are nevoie de reguli, de ordinea ingredientelor.
Mai e ceva: copiii de pana la 7 ani NU se diagnosticheaza cu ADHD, sau hiperactivitate; mare atentie! americanii inca testeaza acest sindrom , medicatia e si ea inca in faza de "incercari succesive". E mult mai simplu sa spui din spatele halatului alb ca are copilul ADHD si gata,prescrii o medicatie care sa-l "linisteasca" decat sa faci terapie cu un copil agitat!Gandeste-te ca generatia lui nu e congruenta cu generatia ta:nu era acest trafic, nu existau surse perturbatoare:TV,DVD calculatoare, nu erau reclame luminoase pe vremea noastra, nu erau multe-multe altele, care pe ei, pe prichindeii nostri ii influenteaza nebanuit de mult .
http://up.photos.yahoo.com/ed/l_oredana/process_bcmultipart_form
MissParker spune:
Citeste Jacques Salomé - "Mami, tati, ma auziti?". Poate vei gasi si acolo niste raspunsuri.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
danat spune:
Si noi ne lovim de putin timp de aceeasi problema.
Teresa si baietelul meu are fix aceeasi varsta cu al tau, insa sunt ceva diferente, dar si asemeneari intre ceea ce povestesti tu , si ce patim noi la gradi.
Eu l-am dus de pe la finele lunii martie a.c. la o gradi cu program pina la ora 12. Primele zile toate bune si frumoase, nu facea nimic iesit din comun, s-a imbolnavit (raceala severa, transformata in otita) drept pt care toata luna aprilie nu l-am mai dus. Din 2 mai am reinceput sa-l ducem. Nu trec 2 zile si a inceput sa povesteasca acasa cum il bat copiii, zicandu-ne si numele. Noi, ca parinti super-grijulii, am cautat sa-l facem sa inteleaga cum sa vorbeasca cu copilasii astfel incat sa nu se mai certe. Pina cand, intr-o zi, ne-a povestit cu lux de amanunte cu un baietel l-a impins si calcat pe burtica. A doua zi, am cautat cat mai frumos sa-i spun educatoarei ca totusi, se cam intampla niste chestii in grupa mica. A zis, ca nu, ca a fost ceva mai putin decat mi-a povestit mie copilul, ca doar s-au hirjonit pe o jucarie. Ok....
Urmatoarea zi, ma cheama directoarea si imi spune "Doamna, nu stiu de ce baietelul dvs e foarte agresiv..."
Eu, ramasa ca la dentist, zic : "cu atit mai mult nu stiu nici eu pt ca acasa sau afara. cu copiii din parc, ai rudelor, ai prietenilor, nu este agresiv, ba chiar el e cel care o incaseaza"
Si chiar asa e, printre alti copii, il stiam ca este blindul Ben, se joaca frumos, nu se cearta pe jucarii, nu bate, nici nu imbrinceste...
Discutia cu directoarea m-a intristat rau, pt ca am simtit-o ca pe un contra-atac la faptul ca am "indraznit" sa-i semnalez educatoarei ce ma deranjeaza.
Dupa aceea, zilele ce au urmat, Radu mi-a spus ca nu l-a mai batut nici un copil, iar educatoarea spunea "L-am tinut mai mult pe linga mine, ca sa nu mai bata EL pe alti copiii"...
Am inceput sa-l duc la un psihoterapeut pt terapie comportamentala si educationala (ceea ce, logic cred eu, ar fi trebuit sa se inceapa la gradi mai ales de la asemenea varsta). Intr-o discutie libera cu psihologul mi s-a spus ca: copilul care acasa e docil, asculta (ma rog, cat asculta orice copil normal, nu 100%), se joaca frumos cu altii, are un program de viata echilibrat cu ore relativ fixe, cu activitati repetitive (care-l ajuta sa-si formeze un psihic echilibrat - ceea ce noi respectam) si doar in anumite conditii devine agresiv inseamna ca acel mediu i se pare ostil din "N" cauze: copiii, educatoarele, ceva el simte aiurea si atunci ca un animal, se apara prin agresiune. Eu i-am spus psihoterapeutei varianta educatoarei, ca domle am copil agresiv numai la gradi.
Pe deasupra, ieri am fost la niste prieteni, s-au strins 4 copilasi de varste apropiate, si vreau sa va spun ca fii-miu a inceput sa se dea la ei, nu grav, adica nu cotonogeste 
, DAR l-a imbrincit pe unul cand se bateau pe o mitraliera, apoi a luat mitraliera si a vrut sa-l impinga in spate pe altul, mai mare....deci ceva, ceva se adevereste. Schimbarea aceasta mergand in paralel cu perioada de cand a inceput mersul la gradinita.
In orice caz, am de gand sa lucrez cu copilul, il voi duce la terapie cat timp pot si astept sa vad cat de cat rezultate. Oricum, eu am feelingul ca ceva de la gradi l-a facut sa devina asa. Probabil, asa intelege el sa se adapteze la mediu.
"Prietenii sunt aceia care te iubesc chiar si atunci cand te cunosc"
Dana 
mama lu'
Radu Stefan (Fecioras de 2003)
Radu mamii (intre 0-2 ani) si Raduc de la 2 anisori :-)
andre_ea spune:
quote:
Originally posted by danat
Oricum, eu am feelingul ca ceva de la gradi l-a facut sa devina asa. Probabil, asa intelege el sa se adapteze la mediu.
Impresia mea, din ce povestesti tu, este ca la gradi copilul a invatat ca asa se rezolva conflictele. Dupa ce a fost batut de alti copii, a invatat ca asa trebuie sa se comporte ca sa obtina ce vrea.
Andreea, mami de Tudor- 10.08.2005
Delu Prichindelu'
danat spune:
Da, exact asa simt si eu...a vazut, copiaza!
"Prietenii sunt aceia care te iubesc chiar si atunci cand te cunosc"
Dana mama lu'Radu Stefan (Fecioras de 2003)Radu mamii (intre 0-2 ani) si Raduc de la 2 anisori :-)
teresa spune:
Loredana, ceea ce mi-ai scris tu sunt lucruri pe care le-am inteles si am inceput sa le aplic in jurul varstei de 3 ani (poate pentru ca atunci a fost capabil sa-si comunice verbal starile) Am incercat sa-mi inteleg copilul, sa privesc din punctul lui de vedere, sa-i inteleg sentimentul de nesiguranta atunci cand devine agresiv sau "rasfatat" cum se grabesc multe bunici sa eticheteze...Cand am spus ca nu negociem de fapt am vrut sa spun ca nu re-negociem, pentru ca este in stare sa intinda coarda cat vrea el. Lucruri de genul "daca nu faci asta...nu primesti jucarie, bomboane, desene etc." le facem zilnic, fiind de multe ori singura modalitate de a-l face sa ma asculte. Intotdeauna am grija sa-l asigur de dragostea mea. De ex. vede ca m-a suparat, il pedepsesc, vine la mine si ma pupa spunandu-mi: mami, te "iubec"!, ii spun: si eu te iubesc dar...te pedepsesc pentru ca...accepta explicatia si suntem in cele mai bune relatii. Agresivitatea a fost o problema de cand a intrat in colectivitate, adica la 2 ani. Peste vreo 2 luni de cresa a fost mutat la o grupa mai mare si mi s-a parut suspect. Am cerut explicatii si mi s-a spus ca loveste copiii mai mici. Din cand in cand mi s-a mai spus ca nu asculta deloc, ca loveste copiii, se mirau ca nu vorbeste (a inceput sa vorbeasca pe la 2 ani si 4 luni). Apoi ne-am mutat in toamna si am mutat si cresa (din Tohani la Apusului). Primele luni au fost criminale, trantea scaunele, tipa la educatoare, scotea limba si scuipa (invatase de la alti copii), lovea copiii...am pus toate acestea, de fapt accentuarea lor, pe seama mutarii. In plus, facea pipi pe el ziua (se uda tot timpul si-l schimbam de 5, 6 ori pe zi) si dupa ce am exclus orice alta posibilitate (raceala etc.) mi-am dat seama ca este de natura psihica, o modalitate de a arata ca ceva nu e in regula (asa mi-a sugerat si dr. lui). Asta a durat vreo 3 luni, in ianuarie am intrat ok, am revenit la cresa dupa vacanta de iarna si am asteptat imbunatatiri ale comportamentului lui. Acasa a inceput sa fie din ce in ce mai cuminte, comunicam mult mai bine decat inainte, e mai ascultator, ne respecta autoritatea, noi ii oferim explicatii pentru cerintele si regulile pe care i le impunem, se joaca frumos, a facut progrese in ceea ce priveste limbajul si achizitiile de orice fel...La cresa a fost, se pare, din ce in ce mai rau, poate si pentru ca a mai crescut, e mai puternic, mai greu de controlat, distanta dintre el si copiii nou nou veniti din ce in ce mai mare (aproape 2 ani), educatoarele nu si-au castigat deloc autoritatea sau simpatia din partea lui. Asa m-am trezit joia trecuta ca incep sa-mi spuna toate nebuniile pe care le face, cu lux de amanunte, incat efectiv l-am luat de mana si ne-am intors acasa, hotarata sa nu-l mai duc (nu va pot povesti expresia de satisfactie de pe chipul lor, cred ca a fost biruinta vietii lor, zici ca scapasera de un dusman de moarte, desi incercau sa ma asigure de toata buna vointa lor). Tot ce mi-au spus imi era familiar, dar toate acele lucruri le facea acasa mult mai rar, si chiar erau cateva luni de cand am crezut ca scapase de apucaturile rele...dar se pare ca nu era asa.
Felicia, o sa citesc cartea pe care mi-ai recomandat-o. Oricum s-ar putea sa raman cu el acasa pana in toamna si o sa citesc la greu carti despre copii.
Dana, in cazul vostru se vede clar ca e un comportament invatat, in cazul copilului meu, nu prea cred. Sigur, si-a insusit apucaturile alea care ma innebunesc, gen scuipat, muscat, chiar lovit, dar au avut priza la el ca abia am scapat de unele dintre ele (scuipat, muscat), deci e o inclinatie naturala. Stiu ca agresivitatea poate fi o reactie atunci cand nu se simte in siguranta, cand nu i se da suficienta atentie, si la el e deja un tipar de comportament avand in vedere ca face asa de luni de zile. Spune-mi, te rog, unde il duci pentru terapie si in ce consta? Pentru mine acum problema se pune daca sa-l mai duc sau nu in colectivitate, cand si in ce fel de grup (gradinita de stat, particulara), ce este bine pentru el (pe mine nu ma mai pun la calcul). As putea sa adaug cateva caracteristici de-ale lui care ma pun pe ganduri:
- e foarte atasat de mine (dormim impreuna, plange dupa mine daca plec-nu mereu, nu se joaca singur aproape deloc, vrea sa fie mereu ajutat si nu prea duce o sarcina la bun sfarsit decat daca il rasplatesc cu ceva sau ma tin de capul lui)
- dramatizeaza cu jucariile de plus si acestea de obicei se cearta (de genul: nu ma mai joc cu tine, de ce faci asa?? nu mai esti prietenul meu)
- cand se enerveaza mai loveste jucariile sau le musca (din ce in ce mai rar, dar o facea f des intr-un timp)
- e foarte greu de multumit, de curand a invatat cuvantul "perfect" si-l foloseste cand ceva nu merge cum vrea el (in jocurile lui, daca s-a stricat o jucarie sau ceva de genul asta), urla dupa tata-su sa-i repare o jucarie si dupa ce a reparat-o o lasa, nu-l interesa decat atunci cand era stricata...
Revin cu detalii maine cand mergem la psiholog.
danat spune:
quote:
Originally posted by teresa
......
Dana, in cazul vostru se vede clar ca e un comportament invatat, in cazul copilului meu, nu prea cred. Sigur, si-a insusit apucaturile alea care ma innebunesc, gen scuipat, muscat, chiar lovit, dar au avut priza la el ca abia am scapat de unele dintre ele (scuipat, muscat), deci e o inclinatie naturala. Stiu ca agresivitatea poate fi o reactie atunci cand nu se simte in siguranta, cand nu i se da suficienta atentie, si la el e deja un tipar de comportament avand in vedere ca face asa de luni de zile. Spune-mi, te rog, unde il duci pentru terapie si in ce consta? Pentru mine acum problema se pune daca sa-l mai duc sau nu in colectivitate, cand si in ce fel de grup (gradinita de stat, particulara), ce este bine pentru el (pe mine nu ma mai pun la calcul). As putea sa adaug cateva caracteristici de-ale lui care ma pun pe ganduri:
- e foarte atasat de mine (dormim impreuna, plange dupa mine daca plec-nu mereu, nu se joaca singur aproape deloc, vrea sa fie mereu ajutat si nu prea duce o sarcina la bun sfarsit decat daca il rasplatesc cu ceva sau ma tin de capul lui)
- dramatizeaza cu jucariile de plus si acestea de obicei se cearta (de genul: nu ma mai joc cu tine, de ce faci asa?? nu mai esti prietenul meu)
- cand se enerveaza mai loveste jucariile sau le musca (din ce in ce mai rar, dar o facea f des intr-un timp)
- e foarte greu de multumit, de curand a invatat cuvantul "perfect" si-l foloseste cand ceva nu merge cum vrea el (in jocurile lui, daca s-a stricat o jucarie sau ceva de genul asta), urla dupa tata-su sa-i repare o jucarie si dupa ce a reparat-o o lasa, nu-l interesa decat atunci cand era stricata...
Revin cu detalii maine cand mergem la psiholog.
Teresa
"Incredinteaza-ti lucrurile in mana Domnului si ti se vor implini gandurile." Proverbe 16:3 (Biblie)
Teresa el a fost mereu atasat de tine, mai binezis dependent?
Sa-ti spun de ce intreb: pt ca noi l-am separat pe Raducu de noi de la 2 luni jumate, adica, doarme in camera separata, in patutul lui, niciodata nu i-am incurajat pornirea de a dormi cu noi in pat (cu toate ca imi curgeau balele sa il tin in brate, dar mi-am dat seama ca e mic si ar putea deveni foarte usor dependent, incercam (mai mult eu) sa-i cladim o incredere f puternica in el, ca e destept, ca numai copiii obraznici fac asa si pe dincolo, etc. El are meteahna perfectiunii (e Fecioara, deh) si e foarte tipicar. Daca nu e in stare sa faca ceva perfect, se inchide in el, nu mai z ice/ face nimic legat de acel lucru pina nu-i reuseste bine. In acest sens trebuie lucrat de exemplu.
Cat despre terapie, il duc la un cabinet despre care am aflat de la o amica care-si duce baiatul de 3 ani jumate tot acolo, este prin zona Potcoavei in Balta Alba.
Inteleg ca si voi mergeti la psiholog?
"Prietenii sunt aceia care te iubesc chiar si atunci cand te cunosc"
Dana
mama lu'Radu Stefan (Fecioras de 2003)Radu mamii (intre 0-2 ani) si Raduc de la 2 anisori :-)