Ratiunea instinctului(exista asa ceva?)
Raspunsuri - Pagina 2
BalMascat spune:
Nici eu nu am inteles mare lucru: copilul are ceva. si mama nu-l mai vrea.
nu prea inteleg intrebarea. nu cred ca e nici instinct, nici ratiune.
e mandria parintilor, daca nu esti de succes nu ai ce cauta in familia noastra.
insa nu vad cum se poate pune problema: il pastrez sau nu?
aceasta intrebare nu ar trebui sa existe, pt ca nu e alta varianta decat sa fii mama.
subscriu la ce a zis Elise, daca doamne fereste se intampla ceva cu copilul perfect, si ramane cu probleme toata viata? renunta la el?
nume, eu cred ca nu ai inteles tu bine framantarile familiei.
lumea nu raspunde ca postarea e cam evaziva, si e prezentata de cineva din afara problemei. eu ma indoiesc ca adevarul sta cam asa.
nume spune:
Elise, nu se pune problema in termenii ``sa le fie lor bine``, ai dreptate. Asta nu ar fi un gest de egoism si nici nu-mi dau seama ce anume l-ar cataloga asa.
Tu ai alege sa pastrezi un copil are carui sanse percicliteaza viitorul fetitei tale? In sensul in care aorpape toate resursele, in cel mai fericit caz pentru tot restul vietii tale, ar fi necesar sa le canalizezi catre o actiune compromisa oricum?
Da, ai dreptate, un accident nefericit poate schimba viata unei familii. Dar exista intotdeauna speranta ca ceva va aduce totul la normal, amintirea omului care a fost este atat de vie incat poate substitui realitatea.
Flaviutza, anul trecut am flirtat cu ideea de a infia un copil. M-am gandit ca as prefera un copil de etnie roma tocmai pt. ca scopul ar fi sa oferim o sansa. Nu s-a concretizat da` nu-I timpul pierdut.
Ruxij, poate ai dreptate dar ce anume te face sa fii atat de sigura? Gandeste-te un pic, pune-te in situatia lor mai mult de o clipa.
Magnolia, postarea ta e tare afectuasa si optimista. Sunt convinsa ca dragostea misca muntii din loc din momentul in care a fost acordata.
BalMascat am si spus ca nu inteleg bine framantarile. La asta se refera postarea mea, la natura framantarilor. Care crezi ca e adevarul? Nu sunt evaziva, problema pe care am pus-o e abstracta.
nume
flaviutza spune:
quote:
Originally posted by nume
Tu ai alege sa pastrezi un copil are carui sanse percicliteaza viitorul fetitei tale? In sensul in care aorpape toate resursele, in cel mai fericit caz pentru tot restul vietii tale, ar fi necesar sa le canalizezi catre o actiune compromisa oricum?
Cum adica toate resursele? spui ca nu sunt muritori de foame. ce cumplit handicap poate sa aiba copilul acela? paralizat..leguma ce respira..chiar si asa, ei cred ca le seaca bugetul familial?
spune-ne macar ce boala e, ca ma facusi curioasa.
Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale
nume spune:
Magnolia, poate nu e cazul... dar poate ajuta. Anul trecut(2006) a aparut o carte, ``Strange son`` scrisa de Portia Iversen, care trateaza stiintific autismului sever din perspectiva unei mame. S-a spus ca e o carte ``descoperire``care pune intr-o lumina noua elemente cheie ale afectiunii.
Elise spune:
quote:
Elise, nu se pune problema in termenii ``sa le fie lor bine``, ai dreptate. Asta nu ar fi un gest de egoism si nici nu-mi dau seama ce anume l-ar cataloga asa.
Tu ai alege sa pastrezi un copil are carui sanse percicliteaza viitorul fetitei tale? In sensul in care aorpape toate resursele, in cel mai fericit caz pentru tot restul vietii tale, ar fi necesar sa le canalizezi catre o actiune compromisa oricum?
Da, ai dreptate, un accident nefericit poate schimba viata unei familii. Dar exista intotdeauna speranta ca ceva va aduce totul la normal, amintirea omului care a fost este atat de vie incat poate substitui realitatea.
Nume: NU.
Si asta e motivul pentru care nu mai vrem un al doilea copil. Cel putin deocamdata, cind consideram ca BBLisa are nevoie de toata atentia noastra. Dragostea nu se divide, dar atentia cred ca da.
...si nu, nici trecutul, nici viitorul nu substituie prezentul.
Iar sperantza nu este intodeauna de natura "copilul meu o sa fie normal" - ci "copilul meu o sa fie fericit".
Normalitatea are limite foarte largi.
Cu cit ai mai multe probleme, cu atit limitele "normalitatii" se extind.
Elise & BBLisa
nume spune:
Raspunsul e ``NU``? Nu ai alege sa pastrezi....... daca asta ar afecta copilul pe care il ai?
Nu m-am referit la normalitatea in sensul larg ci la normalitatea particulara a fiecarei familii, la sclipirea familiala si familiara din ochii membrilor.
Flaviuta, ma refer la dragoste, timp, atentie... si bani, la toate resursele... epuizabile.
nume
Elise spune:
Nu am zis ca nu as "alege sa pastrez" - daca e vorba de pastrat, nu mai am ce sa aleg.
Alegerea e cind planifici sa mai ai un copil.
Si eu nu as mai PLANIFICA inca un copil acum.
Elise & BBLisa
meg67 spune:
ook...am fost la o conferinta organizata de asociatia nevazatorilor si printre subiectele atinse a fost si integrarea copiilor nevazatori in societate
m-a impresionat o paralela facuta de unul dintre conferentiari: cand nasti un copil care nu corespunde cu "cerintele" tale, cu imaginea pe care ti-ai facut-o tu despre el e ca si cum ti-ai fi luat un bilet de calatorie inspre olanda, te-ai pregatit sufleteste (si chiar material) pentru asta, ba ai mai invatat si cateva cuvinte uzuale...etc si din cauza unor evenimente independente de tine, te trezesti in polonia...ce faci?
pus in fata faptului implinit schimbi strategia si incerci sa te descurci, inveti alte cuvinte uzuale..etc
ca sa ating si alt aspect: subiectul asta are cred implicatii atat de profunde...ma gandesc si la faptul ca pana inainte de revolutie era o rusine sa nu fii "normal", si poate si acum..nu stiu...
adevarul e ca gradul de civilizatie al unei tari razbate si din felul in care statul (si alte aparate implicate) au grija de cei mai slabi: batrani, persoane cu nevoi speciale, copii...
parintii normal ca sunt afectati insa asta poate sa fie o piatra de incercare pentru relatia lor, ori ii va apropia ori ii va indeparta unul de celalalt
She spune:
Singura ratiune a instinctului pe care o cred viabila este sa inveti sa asculti de insusi instinctul in sine.
Acesti parinti din poveste, desi inca nu-mi este clar daca copilul este nascut sau nu, daca sint constienti ca nu vor rezista presiunii de a avea un copil handicapat, aleg sa-l lase in grija statului, au toata admiratia mea.
A iti cunoaste limitele si a nu dori sa faci rau ci poate ca accepti ca va fi mai bine ingrijit sau chiar iubit? in alta parte, este dovada de tarie, nicidecum de slabiciune. Slabiciune ar fi ca de rusine, gura lumii, a societatii, de frica, sa-l ti linga tine si sa faci viata altora un calvar.
Cam asa vad eu cum ar influenta ratiunea asupra instinctului si cred pe undeva ca in anume situatii, mai ales in cazul asta, este necesar sa se intimple. Vital as spune. Problema insa apare cind se vor naste intrebari de genul:si daca as fi fost in stare totusi sa ma acomodez la asa o viata? daca..
Nu exista posibilitatea in Romania sa primeasca ajutor din partea altor familii cu aceeasi problema? sa se ajute intre ei?
ruxij spune:
quote:
Originally posted by nume
Ruxij, poate ai dreptate dar ce anume te face sa fii atat de sigura? Gandeste-te un pic, pune-te in situatia lor mai mult de o clipa.
Despre ce sa fiu sigura? Eu nu am inteles despre ce alegere este vorba aici, odata ce copilul e nascut deja? Intrebarea asta "sa il pastreze" se pune de regula de o gravida, nu de o mama care a nascut un copil viu. Lamureste-ma si pe mine ce inseamna "sa nu il pastreze", care e alternativa?