O saptamana

am tinut doar pt mine, nu am avut puterea sa impartasesc, poate nici nu am vrut. sa pierd din nou, daca mai era ceva de pierdut.
atrecut o saptamana de la chiruetaj. si inca ma simt goala.
interventia in sine nu a fost cine stie ce, de fapt nici nu stiu pt ca m-au adormit. dar ce am trait inainte si dupa.
Maria, o prietena, a venit sa aiba grija de noi. pe Stefan, devreme, devreme, la 7 jumatate l-am dus la camin. apoi am luat autobuzul si dupa aprox 30 min am ajuns la spital. o asa frica nu am mai trait demult. noroc ca autobuzul era aglomerat si discutiile soptite, imbulzeala imi mai furau gandul de la nenorocirea mea. am asteptat un pic in sala de asteptare. imi era asa de frig. mi s-a explicat procedura si apoi am fost indrumata catre camea 14. acolo, o camera in stil japonez, cu tatami, impartita in 3 de 2 randuri de perdele galbui, niste perdele asa triste. m-am asezat pe salteaua de la geam, m-am dezbract, am luat halatul pe mine si m-am bagat in asternut. asteptare... si iarasi asteptare. atat de lunga asteptarea. in final a venit asistenta cea vesela si o ucenica. in timp ce-mi punea perfuzia explica tot ceea ce facea pt ucenica. mi-au facut si o injectie in muschi si apoi asteptare...in prostia mea ma intrebam daca tptul se va desfashura aici pe saltea. daca perfuzia contine serul ce ma va adormi
intra o alta pacienta si ocupa salteaua din mijloc. aceeasi procedura explicata cu aceleasi cuvinte. intra si a 3-a pacienta, aceeasi rutina.
dupa un secol sunt "invitata" in camera alatura, camera fiind de fapt un cabinet. ma asez pe scaun, mi se spune ca pt siguranta imi vor fi legate picioarele si mana cu perfuzia. vad ;anga cot o injectie cu ceva alb inauntru, parca era lapte condensat. de fapt era ceea ce ma va trasnforma in "printesa adormita". si am adormit. m-am trezit dupa aprox 1 ora in asternut. m-am trezit plangand si am continuat asa minute in sir. nu ma puteam controla. incetul cu incetul mi-am revenit, am iesit din amorteala produsa de anestezie, mintea mi-a devenit mai limpede. mi-era sete dar nu puteam bea nimic. au trecut 30 de min, am incercat sa readorm dar nu am reusit. imi doream sa ies cat mai repede din incapere. si a venit si momentul izbavirii, m-am imbracat si am iesit in sala de asteptare. burtici langa burtici isi asteptau randul pt consultatie. doctorul meu intrase in operatie si a trb sa mai astept o ora. luat autobuzul, coborat langa caminul lui Stef, l-am luat pe Stef mai devreme pt ca il astepta acasa prietenul lui Danut, fiul Mariei, l-am luat mai devreme si pt ca nu stiam daca voi mai avea putere sa ies iar sa il iau.
plecat cu bicicleta, o lasasem acolo cand il dusesm pe Stef. am simtit cred ca fiecare fir de nisip pe drumul de 5 min spre casa!

Mi-e dor de bebele meu!!!

ruxandraru spune:

Am fost in situatia asta de doua ori. Prima data a fost dramatic, a doua oara o senzatie de goliciune resemnata, parca anticipata. Stiu ca e tare greu si ca te urmaresc intimplarile astea, te tot bintuie chiar si cind crezi ca ai scapat de ce a fost mai greu. Iti doresc sa ti revii cit mai repede...

danangie spune:

imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva.si eu am pierdut o sarcina la 11 sapt. si era primul meu copil dupa 4 ani de incercari continuue.deci ma intelegi ce a fost in sufletul meu. cum ai descris totul, m-a facut sa imi aduc aminte si eu de acel moment atat de dureros....moment care eu credeam ca s-a sters din mmintea mea.dar felul cum ai descris totul...parca retraiam eu acele clipe de cosmar.ce pot sa-ti spun....durerea nu va mai fi atat de intensa ca acum.bine ca il ai pe Stef, sa-ti linga ranile sa te poti "pierde" cu gandul in lumea lui minunata.daca simti nevoia sa mai vorbesti cu mamici indurerate intra la Durerea pierderii unei sarcini sau la Mamici, aspirante,gravidute dupa pierderi de ingeri.Acolo vei gasi un grup de fete mereu gata sa-ti spuna o vorba buna, fete care din pacate au trecut prin ceea ce treci tu.D-zeu sa te aiba in grija Lui.

DANA a doua minuni : pepenasul ALESSIO si dovlecelul MATTIA

philip spune:

Aalina spune:

Da Eli asteptarea aia mi-o amintesc si eu atat de bine...
Uneori am senzatia ca am inchis fortat usa catre clipele alea ca sa pot cumva functiona. Dar uite ca citind postul tau mi-am amintit totul, si am plans... Acum pot sa inchid iarasi usa aia pentru o perioada.
Sa fii bine!!!