un altfel de mama
Raspunsuri - Pagina 2
pisimuky spune:
Din pacate, parintii nu pot fi alesi, asa ti-s lasati de la Dumnezeu... Si, tot din pacate, exista astfel de parinti care nu ar merita sa li se spuna parinti si de multe ori viata le da acestora niste copii minunati dar pe care acestia nu-i apreciaza indiferent de cat de buni sunt. Deunazi, bona copiilor mei imi povestea ca sora ei are o nora, mama a unei fetite de doar 5 luni. Fetita aceasta este acuma in spital in stare foarte grava pt. ca mama ei nu s-a ocupat de ea, nu a scos-o aproape deloc la aer, o tinea toata ziua in casa intr-un loc intunecos iar ea statea in fiecare zi la telenovele si manca seminte...Fetita se pare are acum probleme la plamani si la replica bonei noastre ca "ar trebui sa va ocupati de ea ca e copilul vostru si sa aveti grija de ea, mititica", ( daca Domane fereste, moare ?! - l-a intrebat pe tatal fetitei.) Iar raspunsul acestuia a venit sec "Daca moare, fac alt copil". Va las pe voi sa-l judecati ca eu am ramas fara cuvinte...
Mamica de nazdravan Rares 
si 
Mihnea
Good things last forever.
ardeiash spune:
eu nu-mi pot raspunde la intrebarea: de ce da Dumnezeu copii cui nu trebuie.. si celor care-si doresc cu adevarat..... ii lasa fara?! asta e o mare dilema pentru mine ....
s-auzim numai de bine! si 
XIO spune:
Citi cartea "Cuvinte care elibereaza" , de marie Cardinale.
http://pg.photos.yahoo.com/ph/gia_devil/my_photos
Chantal spune:
quote:
Originally posted by ardeiash
eu nu-mi pot raspunde la intrebarea: de ce da Dumnezeu copii cui nu trebuie.. si celor care-si doresc cu adevarat..... ii lasa fara?! asta e o mare dilema pentru mine ....
Subscriu la ce zice Ardeiash.
xenocid spune:
...
Iti amintesti mama, (vezi,eu iti spun mama!) cum imi zdrobeai cu satarul de snitele degetele pentru ca greseam si eu putin la teme?
Parca's bancuri cu Alinutza.
La cate persoane trebuie sa'l trimitem ca sa ne mearga bine?
speed spune:
xenocid, io pricep unde batzi,da sincer acu, inspiratia pentru bancurile cu alinuta de unde crezi ca vine?
dicirstea spune:
Acum mi-am facut si eu curaj sa scriu povestea de viata a unei foste colege de clasa din generala. Ma gandeam sa o scriu mai demult, la ajutor umanitar,dar imi era teama de reactii de genul
quote:Parca's bancuri cu Alinutza.
La cate persoane trebuie sa'l trimitem ca sa ne mearga bine?
quote:
Imi era teama pentru ca si eu reactionam la fel la povesti din astea telenovelistice, pana sa ma conving ca viata bate filmul de 1000 de ori.
Fata de care vorbesc ( o cheama Luiza) a fost terorizata de mama ei, dar din prea multa dragoste. Cel putin asa sustinea maica-sa. Ca tot ce face face de dragul ei, ca pentru ea s-a "sacrificat".- ce imi mai plac mie mamele care se "sacrifica" si apoi iti scot ochii toata viata ca te-au facut si ti-au dat sa sugi.-
Mama ei, educatoare, a renuntat la servici ca sa o creasca (de fapt cred ca nu ii prea placea munca), erau din Calinesti de Arges, iar cand Luiza avea 8-9 ani, au venit in Bucuresti, sa invete la scoli mai bune. Au sta mai intai la o matusa , apoi, dupa ce i-a fost demolata casa matusii a stat chiar la mine acasa (aveam casa mare) pana ii dadeau repartitie sotului ei ( sofer de basculanta, betoniera, chestii de astea bine platite pe vremea odiosului). Inca de atunci, mama ei nu o lasa sa stea prea mult de vorba cu mine. sa nu o invat la prostii. Pentru ca eu invatam repede din clasa si imi faceam imediat temele si apoi ieseam la joaca, dar ea era mai groaie, trebuia sa toceasca mult ca sa priceapa, dar oricum ii spunea ca nu o sa se aleaga nimic de capul meu, ca in loc sa stau sa tocesc ies cu bicicleta in parc sau mergeam in Oraselul Copiilor, in care ea nu fusese niciodata, pana pe la 13-14 ani. Cum de altfel nu fusese nici la film, nici la mare nici la munte. Pentru ca cine se ducea acolo era depravat, apuca pe cai gresite, se intamplau numai rele acolo, iar ea, daca ne ocolea, era deasupra noastra. Dar pe de alta parte nici carti nu citea, ca si alea erau potential periculoase; pana sa vina in Bucuresti, la 9 ani, nu citise decat "Singur pe Lume" de Hector Malot. Atat! Abia in bucuresti, pentru ca erau obligatorii si la scoala, a mai lasat-o sa citeasca poezii, dar nu de dragoste, sa nu ii dea idei. De altfel ii si facuse program pe toata viata. Nu avea voie sa vorbeasca cu baitei pana la 18 ani ( realmente, nimic in afara de buna ziua), la facultate putea vorbi, dar numai strict de scoala, iar dupa 24 ani, cand termina facultatea ( nici nu se gandea ca nu va intra) isi va putea face un prieten. Trebuia sa dea la liceul sanitar, (nu conta ca nu avea chemare, avea note mediocre si nici nu facea meditatii, ca fac numai prostii) si apoi la medicina; fara discutii. In miezul verii trebuia sa poarte helanca pe sub camasa de uniforma, sa ii tina la gat, sa nu raceasca, camasa sa fie incheiata pana la gat, iar mancarea era gatita numai din porc, sa fie cat mai hranitoare. La 14 ani avea spre 60 si ceva de kg!! Am convins-o intr-o iarna sa mearga cu noi in Oraselul copiilor, unde ne-am dat in toate masinariile; dar ea a preferat sa stea si sa ne tina hainele. Am luat-o cu forta si am bagat-o in Casa Surprizelor. M-a emotionat teribil cand a realizat ce pierduse. Ea chiar credea ce spunea mama ei si nu intelegea ce ne putea bucura ca intram pe o usa si ieseam pe un tobogan razand. La un moment am convins-o pa mama ei sa o lase cu mine si parintii mei la mare, ne-am dus sa ii cumparam costum de baie, i l-am luat pe masura mamei mele, ca erau cam la aceeasi greutate, dar surpriza, nu i-a fost bun. Atunci a inceput sa o faca in toate felurile, de parcA era ea de vina: vaco, bagi in tine cat intr-un spital si altele asemenea.... si gata cu marea.. nu a mai vazut-o nici pana acum. Bineintels ca nu a intrat la sanitar, a ajuns la un liceu industrial naspa. I-a interzis orice contact cu lumea, intre timp primisera repartitie, s-a mutat si nu prea ne-am mai intalnit , pentru ca eu o "stricasem". In 90 noi terminam liceul si am prins schimbarile majore pe toate planurile. Eu nu am intrat la facultate si m-am angajat, iar eram exemplu negativ. Nici ea nu a intrat, dar a ramas acasa sa invete. Tatal ei a ramas fara servici, nu se mai puteau intretine, asa ca s-au mutat la tara ssi apartamentul l-au inchiriat. Nu au vrut sa il inchirieze fratelui meu, pentru ca vroiau dolari multi, de la arabi. Ok. A dat in fiecare an la facultate, dar nu intra, pana cand au aparut cele particulare, unde s-a inscris pana la urma. Mama ei a hotarat sa vanda apartamentul ca sa aiba bani, iar Luiza sa faca naveta din provincie. Iar nu a vrut sa ni-l vanda noua, ca nu aveam cat vroiau. Pana la urma la vandut printr-un nepot cu mai putin decat ii dadeam noi. Nepot care a sin inselat-o de toti banii. A pacalit-o pe Luiza sa mearga impreuna in Turcia, cu banii de apartament, sa cumpere produse si sa le vanda prin consignatia. Dar asta in 1995-96, cand deja nu mai mergeau! A venit cu produse second hand si mohair!! Dupa ce le-a platit transport si cazare varului si prietenei lui + comision ca au dus-o in Turcia si i-au aratat drumul si magazinele de unde sa cumpere! Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, a murit tatal ei, singurul aducator de venit (pensie), asa ca a abandonat facultatea dupa 2 ani, ca nu putea sa se angajeze in bucuresti si sa se intretina, ca trebuia sa stea cu mama ei ( care intre timp se imbolnavise si nu se mai putea deplasa), care s-a sacrificat pentru ea, toata viata. Asa a ajuns sa praseasca la camp, dupa 2 ani de facultate si traind din pensia de urmas de la tatal sau. Le-a luat foc grajdul, le-au murit vaca si vitelul, nu-si mai puteau plati lumina. A fost nevoita sa aciueze un tip pe langa casa care sa lucreze pamantul si sa ii dea o parte din recolte, sa aiba ce manca. El a fost primul ei barbat. Bineinteles ca mamei ei nu ii placea nici asta, chit ca era singurul om care ii punea o paine pe masa. A ramas si gravida! (in acest timp mama ei ajunsese sa faca pe ea). Sotul ei a fost implicat intr-o bataie (la batut pe unul care a facut misto de el ca intretine 2 tiganci- Luiza s-a inegrit la fata de suparare si de boala, de ficat si de rinichi), asa ca a intrat si in puscarie. Dar a dat Dumnnezeu si a scapat-o de o parte de suferinta si a luat-o pe maica-sa. Dar deja e atat de tarziu! Eu ii mai trimiteam bani si ii faceam pachete, dar am fost o singura data la ea, pentru ca i-a zis mamei ca ii e rusine de mine si nu se mai simte om. Din ce aveam eu mai multe realizari, parca imi era si mie jena sa mai vorbesc cu ea , sa nu o fac sa se simta si mai rau, (ma simteam prost ca am avut succes si imi parea rau ca avusesem dreptate cand o sfatuiam sa se rupa de mama ei, ca nu se poarta ca o mama ). In afara de suferinta materiala, cea psihica e colosala. Are mustrari de constiinta ca ii dorea moartea mamai sale, ba chiar a si vrut sa o omoare ca sa scape sau ca s-a bucurat cand a murit! As vrea sa o ajut si nu stiu cum sa o fac fara sa se simta jignita ( nu vrea pomana).
Emotionanta scrisoarea din Kudika, dar pana la urma acea fata e o invingatoare! Rautatea mamei ei a intarit-o si a facut-o sa isi ia viata in maini si sa gaseasca dragostea adevarata. Mai bine asa decat sa te "iubeasca" pana sa te omoare!
notquiteso spune:
dicirstea: n-ai cum sa o ajuti. punct. poti sa o lasi sa iti planga pe umar, poti sa ii faci pachete, poti sa incerci sa o incurajezi..dar de fapt nu poti face nimic pt ea. tot ce am insirat eu mai sus, faci pt tine, pt ca sa nu ai senzatia ca stai cu mana in san. pe ea nu o poate ajuta nimeni in afara de ea. sau un terapeut bun, dar tinand cont de starea materiala, presupun ca nu are acces la unul.
ardeiash: da, exista. am aproape 33 de ani, si mama mea ma doare. acum sunt si eu mama, si abia acum invat alaturi de puiul meu, ce inseamna de fapt sa fii mama. car dupa mine un munte de lucruri urate pe care mama mi le-a pus in carca, si incerc sa scap de ele asa cum pot. in primul rand iubindu-mi copilul. e ca si cum as turna apa sfintita pe vampirii care imi stau atarnati de vene.
Chuny spune:
Edit : Cu respect pt cei ce au citit acele randuri despre copilaria mea... prefer sa le sterg.
Multumesc oricum de ganduri.
ardeiash spune:
Doamne Sibylle ! ce tristete trebuie sa-t ifii provocat and ai citit mesajele acestea! ce zbucium... ce amintiri dureroase1
imi mare sincer rau! eu am avut o copilarie fericita .. si nu credeam ca alti copii nu sunt iubiti de parintii lor... mama ne dadea sa mancam numai unatati si noi refuzam una.. alta si-mi spunea mereu: mancati mama... ca alti copii ce si-ar mai dori si nu au!!!!
in principi stiam ca viata nu e pe roze pentru toata lumea.... insa chiar asa: sa-ti bati copilul, sa nu-i dai sa manance... sa-l urasti si sa te bucuri, eventual daca el moare: e strigator la cer! e cutremurator.. si ma--nntreb de ce exista astfel de situatii si parintii reppectivi nu dau spre adoptie copiii respectivi. exista atatea familii ce-si doresc copii!
of Doamne Dumnezeule! am ramas muta!
s-auzim numai de bine! si