Muncim ca sa traim, sau traim ca sa muncim?
Muncim ca sa traim, sau traim ca sa muncim? | Autor: Victoria
Citit un alt subiect, frumos, despre...vise, unele postari (inclusiv a mea
) presupuneau intai demisia, apoi...
Stiu ca muncim ca sa traim, unii o fac chiar cu placere( nu e cazul meu in momentul asta, da am avut si zile mai bune..).Unii insa , in afara de munca, nu mai au nimik...citeam chiar un articol despre japonezi...ajung acasa la miezul noptii, de unde pleaca la 5-6 dimineatza spre munca...
Nu vreau sa fac apologia chiulului, ci sa ne gandin cat timp( in afara celor 8 ore regulamentare) alocam serviciului- din placere sau din nevoie, si cat timp ne ramane sa ne bucuram de salariul rezultat? Caci cunosc destule persoana care ajung seara f.f.f. tarziu acasa, nu le ramane decat sa doarma in patul lor, apoi s-o ia inapoi spre servici ( si nu vorbesc de cei cu salarii mici...)
V
“In curand, de cate ori am sa deschid gura in public, nici pe mine n-o sa pot sa ma mai cred.” – Gabriel Liiceanu
Raspunsuri
adi_dalma spune:
Victoria ... gand la gand .
Azi dimineata am avut o revelatie: viata trebuie traita in fiecare zi: clipe pt noi insine, pt copii , pt soti, pt cei dri in general... Viata traita exclusiv in vacante de lux nu e viata adevarata..
Cei care au luptat sa obtina saptamana de lucru de 5 zile cu 8 ore pe zi se pare ca ori au fost niste fraieri ori niste genii...
Eu am decis ca scopul meu este sa muncesc ca sa pot trai!
Andries spune:
Eu am facut mult timp parte din clubul celor care traiau ca sa munceasca si munceam pe branci cate 12-14 ore zilnic, week enduri, etc. nu-mi luam nici eu un concediu ca lumea, intrasem in gasca managementului si dadeam efectiv tot ce puteam.
Ruptura a fost facuta la a doua sarcina pierduta (ca pe prima pierduta am considerat-o un accident). Ei bine, la a doua pierdere, cauzata de stres si overwork nu am mai putut sa ignor problema, mai ales ca sotul mi-a spus clar in fata ca ma iubeste enorm dar ca vrea copilul nostru biologic (nu infiat, exclus adoptie) si ca el unul il va avea oricum. Adica, mai pe romaneste: "femeie, potoleste-te si fa un copil si mai vezi tu cariera dupa aia". Bun, fac plodul, mega fericire, dar surpriza…nu mai am chef sa-mi dau duhul la job, vreau la plimbare cu copilul si cu ta-su. Vreau si eu concediu, vreau sa am timp de shopping, vreau sa am timp de mine, in fine, vreau o gramada de lucruri care nu mi se pareau importante la 25 de ani.
Surpriza cea mai mare a fost la firma, cand mi s-a reprosat ad literam "ca nu mai esti tu ce de dinainte". E.. Ghinion, poti sa-mi faci ceva? Imi fac treaba ca toata lumea, scrie undeva ca trebuie sa prestez "peste"??
Andries
april spune:
quote:
Surpriza cea mai mare a fost la firma, cand mi s-a reprosat ad literam "ca nu mai esti tu ce de dinainte". E.. Ghinion, poti sa-mi faci ceva? Imi fac treaba ca toata lumea, scrie undeva ca trebuie sa prestez "peste"??
Andries
s-au schimbat prioritatile....si e firesc
Andries spune:
quote:
Initial creeata de Victoria
Nu vreau sa fac apologia chiulului, ci sa ne gandin cat timp( in afara celor 8 ore regulamentare) alocam serviciului-
V
“In curand, de cate ori am sa deschid gura in public, nici pe mine n-o sa pot sa ma mai cred.” – Gabriel Liiceanu
eu din asta inteleg ca daca muncesc "doar"cele 8 ore regulamentare inseamna ca trag chiulul ??
Andries
26octombrie spune:
pai da! arata cam asa: muncim ca sa traim, ca sa putem munci...
io n-am vocatie de persoana de cariera. intotdeauna mi s-a parut nu mai importanta partea a doua a zilei, ci esentiala.
cred ca persoanele care muncesc pana nu mai stiu de ele au lipsuri in viata "reala" (adica aia a lor personala, dupa program), lipsuri pe care se chinuie sa le uite muncind si nelandu-si timp pentru a le mai vedea. si nu ma refer la lipsuri materiale. lipsa de caldura, o casa goala, incapacitatea de comunicare, o neimplinire, o rana, un necaz venit din afara, sunt multe altele.. poate gresesc. la concluzia asta am ajuns vazand muuulte cazuri in jur. si, cel mai trist, sunt multi oameni minunati, singuri, care muncesc de nu mai stiu de ei pentru a nu fi nevoiti sa-si infrunte singuratatea. si tocmai pentru asta, sansele de a intalni pe cineva devin infime, caci nu mai ies, nu se mai vad cu prietenii, caci.. n-au timp. uff.
evident, nu vorbesc aici de cei care au "familie mare, remuneratie mica", cand ai 5 copii nu ai incotro si muncesti, nu mai conteaza viata ta personala, conteaza ce pui pe masa.
daca am poftit la vreun statut, vreodata, apai a fost ala de rentier...
sa te duci tu odata pe luna la banca si sa iti scoti banii, sa poti face tot ce vrei, sa citesti, sa calatoresti, sa vorbesti toata ziua cu copilul tau.. evident ca as face ceva, cred ca statul degeaba m-ar deprima mult mai mult decat munca, da securitatea financiara din spatele actiunilor mele ar fi alta, m-as simti bine muncind pentru mine!
...da n-am renta....uff!
Luana si 
Hora - 14 Mai 2006
www.geocities.com/mamici_de_mai_iunie2006/povesti.html#Hora " target="_blank">poveste
io tot cresc
„Femeia vede unde barbatul abia zareste” Proverb romanesc
Victoria spune:
quote:
Originally posted by Andriesquote:
Initial creeata de Victoria
Nu vreau sa fac apologia chiulului, ci sa ne gandin cat timp( in afara celor 8 ore regulamentare) alocam serviciului-
V
“In curand, de cate ori am sa deschid gura in public, nici pe mine n-o sa pot sa ma mai cred.” – Gabriel Liiceanu
eu din asta inteleg ca daca muncesc "doar"cele 8 ore regulamentare inseamna ca trag chiulul ??
Andries
Pai, tocmai ce ai povestit ca 12-14 ore pe zi li se parea normal sefilor tai, 8 ore fix sunt "chiul"...Si eu "rup usa" la 5 fix (ani de zile nu m-am intors acasa pe lumina zilei) si nu sunt privita cu ochi buni.Dar o "rup" pentru ca aia 10 ani de muncit "zi lumina" chiar nu au contat "la o adica", li s-a parut normal sa depun "full time and efforts", iar viata mea personala si sanatatea au avut de suferit grav si ireparabil acum.Mare dreptate a avut un fost sef de al meu care de la inceput mi-a spus ca nu exista salariu suficient de mare ca sa-ti plateasca tineretea si sanatatea...si mare dreptate a avut...
“In curand, de cate ori am sa deschid gura in public, nici pe mine n-o sa pot sa ma mai cred.” – Gabriel Liiceanu
Andries spune:
Imi pare rau Victoria. Sanatatea pierduta nu se poate recupera, cel mult o mai carpesti pe ici pe colo, din pacate! Si eu sunt aproape in aceeasi situatie, norocul meu porcesc a fost ca am un sot ferm pe pozitie, "dat naibii" cum spun unii si care mi-a impus cateva chestii esentiale in viata noastra conjugala. Altfel ar fi dat divort si eu nu as fi suportat sa-l pierd pentru nimic in lume.
Andries
adi_dalma spune:
Nu sunt total de acord cu 26 octombrie ...o buna perioada de timp munceam zi lumina . Si sotul meu era Ok, casuta noastra frumosa, prietenii aveau timp si chef de intalniri,sora mea era in tara.
Dar afirmarea profesionala este VANITATE si dorinta de a avea Bani (subsidiar).
Fraza lui Al Pacino cu care termina filmul Avocatul diavolului "VANITATEA... slabiciunea mea favorita'este absolut edificatoare....
lilianasoare spune:
Eu raman la parerea mea, si anume ca jobul este o forma moderna de sclavie
Cei care au modele de urmat in familie sunt cei mai bogati mostenitori
Andries spune:
Nu sunt de acord cu 26 octombrie.
Afirmarea profesionala poate sa insemne si vocatie. Pentru un medic poate sa insemne un lung sir de oameni care ii datoreaza viata, pentru un profesor inseamna un sir de generatii pe care le-a format. Asta nu inseamna ca esti vanitos, ci inseamna ca ai rezultate, ca lasi ceva in urma ta, creezi valoare.
Pentru un manager bun succesul poate sa se traduca intr-o intreprindere profitabila de pe urma careia mananca 200 de persoane de exemplu si contribuie la bunastarea societatii.
Pentru un inginer care face suport la o retea de calculatoare succesul poate sa fie tradus printr-un downtime minim al unei retele critice, de exemplu sa ne gandim ca omul acela lucreaza la cfr si munca lui ireprosabila se traduce prin lipsa intarzierilor.
Ppentru un jurnalist a avea succes inseamna poate ca a dat de gandit oamenilor. Totul este sa cauti sensul a ceea ce faci, sa intelegi de ce si cum munca prestata te ajuta nu numai pe tine (care incasezi un salariu) ci ii ajuta si pe altii (sa fie sanatosi, sa invete carte, sa nu stea degeaba in gara, sa... etc.. Un bun director de logistica este esential pentru ca noi toti sa avem in hipermarket pui proaspeti sambata seara.
Trebuie sa ii apreciem pe oameni pentru valoarea pe care munca lor o aduce pentru noi toti. Din pacate noi vedem de cele mai multe ori numai salariile mari pe care le incaseaza cei dependenti de munca si le plangem ipocrit de mila pentru ca vezi doamne nu au o viata personala bogata si frumoasa. Nu este adevarat. Majoritatea au o viata personala ok, au copii, se duc la plimbare, teatru... fac serbari in familie, etc. au si ei Craciun si sarbatori de Paste. Si cel mai important este ca majoritatea au puterea de a-si schimba oricand viata, sunt genul de oameni care-si determina viata lor si pe a altora.
De aceea eu cred ca raspunsul este "traim ca sa muncim, dar muncim mai mult decat ne-ar trebui ca sa traim".
Andries