Este normal sau sunt eu exagerata
Raspunsuri - Pagina 2
eva03 spune:
Liliana, poate ca suntem toate anormale, pentru ca si ma simt la fel. Cel putin in primul an de viata il tineam cat mai aproape si ma trezeam noaptea de multe ori sa verific daca mai respira.
Sentimentul este cu adevarat tare greu de indepartat. Pe mine un simplu gand ca i s-ar putea intampla ceva ma face sa tremur si parca ma sufoc.
Va doresc ganduri pozitive!!!!
mama lu' Claudiu
Elle_seb spune:
Da, Eva, si eu fac la fel. Intr-o noapte dormea atat de profund, iar mie mi s-a parut ca nu respira si l-am zgaltait de s-a trezit bietul copil buimac. Pe mine ma trecusera insa toti fiorii! UUff, cum sa facem sa nu mai fim asa stresate de gandul asta?
Ele_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
http://pg.photos.yahoo.com/ph/laura_bucharestlife/my_photos
liliana_28 spune:
dragelor.......
Dupa cum vad eu nu cred ca este vorba de o anormalitate. Eu cred ca este vorba de ceva absolut normal. Am postat acest subiect pentru ca din cate mamici am intrebat pana acum.....nici una nu avea sentimente macar asemanatoare cu mine. M-am mai gandit si la faptul ca probabil grijile mele sunt normale dar ca o data cu trecerea timpului se vor diminua.M-am speriat ca timpul trece dar temerile mele nu trec. Ma gandeam ca poate ar fi bine sa consult un medic dar.........m-am linistit din punctul asta de vedere.
Va multumesc mult
Liliana mama lui Calinut
http://www.dropshots.com/liliana_28
irisM spune:
Eu zic ca toti parintii au temeri de genul asta.Dar stau si ma gandesc daca e normal sa plangi nopti intregi pentru ceva ce nu exista...Sunt curioasa ce spun fetele de specialitate.
liliana_28 spune:
Buna irisM,
Numai gandul ca s-ar putea intampla ma infiora. Ma trezeam plangand....... Poate eu stau mai prost cu stapanirea emotiilor.si nu poate ci sigur.
Liliana mama lui Calinut
http://www.dropshots.com/liliana_28
giulia71 spune:
Buna fetele,
Nu vreau sa fac pe desteapta acum, nici sa diagnostichez pe cineva pe net, incerc sa-mi spun numai parerea vis-a-vis de ce vi se intampla si voua.
Dupa ce l-am nascut pe fii-mio o luasem urat pe aratura, stateam tot timpul cu frica-n san ca ceva i se poate intampla copilului meu (evident ceva rau sau foarte rau)!!!
Totul era bineinteles in mintea mea obosita , iar cand judecam la rece mi se parea dintr-o data absurd!
A doua zi o luam de la capat cu gandurile negre de genul, daca imi moare subit bbeu meu, daca se ineaca, daca vomita si se ineaca in somn samd...
Ajunsesem toata ziua ca mintea sa imi fie preocupata de astfel de scenarii care mai de care horror, pana ce n-am mai rezistat si am ajuns si la psiholog, care mi-a pus diagnsticul de tulburare obsesiv-compulsiva si pentru care multumesc lui Dumnezeu, exista tratament,..iar acum sunt bine
.
Inca o data repet, asta e numai experienta mea si am zis ca poate nu este rau sa v-o impartasesc si voua!
Despre aceasta tulburare anxioasa sunt multe, foarte multe informatii pe net asa ca documentatia va apartine!
Sa auzim numai de bine
marcellinna spune:
Fetelor mi s-a intamplat si mie sa am temeri din astea.Treaba e ca mi se intampla inca si-n ziua de azi, cand fata mea are deja aproape 17 ani.
Cand era mai mica aveam si eu temeri ca ale voastre "daca se sufoca in somn, daca uita sa respire, daca se ineaca si nu reusesc sa o ajut daca...daca..."
Acum a crescut si-mi fac alte griji "daca vreun nebun mi-o loveste cu masina, daca vreun badaran la scoala sau pe strada mi-o agreseaza, daca mi-o rapeste cineva si alte de-astea".
Dar ma gandesc ca are si ea un inger pazitor inafara de mine si o vreme imi trec gandurile astea negre.Apoi apar din nou.
sirimie spune:
E ca si in povestea cu drobul de sare 
Unde nevasta si soacra plingeau linga copil pentru ca spuneau ca va cadea drobul de sare in capul lui si barbatu' si-a luat lumea in cap din cauza asta si a avut o multime de aventuri (sau ceva in genul asta).
Eu cred ca abordarea corecta este sa te gindesti cum sa iti protejezi copilul, cit poti - sa nu lasi nimic periculos in jurul lui, sa le ceri asta celor care au grija de el, pe urma cind se face mai mare sa il inveti sa nu mearga pe strada, sa fie atent, si asa mai departe.
Va dorim sa cresteti mari si frumosi! 
Simona & Vladut (27 februarie 2005)
Poze la http://pg.photos.yahoo.com/ph/seirimie/my_photos
Andrei are nevoie de ajutor: http://andrei.point.ro/
Despre Andrei
irisM spune:
Liliana,eu nu sunt de specialitate,dar nu cred ca are legatura cu stapanirea emotiilor.Sa-ti stapanesti emotiile tine de ceva concret,de o situatie data,reala.Adica felul in care reactionezi in fata unui fapt. Tu iti faci scenarii,adica invenezi situatii,nereale,si te consumi pentru ele.Eu zic ca fiecare parinte vrea sa-si tina copilul departe de necazuri si pe toti ne infioara gandul ca in locul lui X,care nu stiu ce a patit,putea sa fie copilul nostru.Exista insa o diferenta intre a constientiza faptul ca nu suntem feriti de rele si a face scenarii morbide.
danat spune:
Incadrindu-ma si eu, din pacate, in categoria mamelor "nebune" intreb totusi: este o problema patologica? Exista vreun leac? 
Eu tocmai vroiam sa deschid un subiect nou intitulat "prea panicoasa" dar l-am gasit, slava Domnului, pe acesta. Sunt sigura ca multe mame gandesc asa ca noi, dar totusi, stiti si voi ca mamele si copiii sunt toata viata pe aceeasi lungime de unda, si eu ma gandesc sa nu induc ceva rau imaginandu-mi cine stie ce timpenii despre ce s-ar putea intampla cand nu sunt eu de fata. Stau cateodata si ma minunez cum imi fug gandurile spre scenarii urite de tot, probabil, imi explic eu, din multa iubire pe care o simt fata de el, dusa la obsesie. Nu stiu cum sa explic, chiar sunt curioasa cat de nebune ne scoate cineva de specialitate Si cam care ar fi solutia de a ne "relaxa". (Baietelul meu are 3 ani si 4 luni si acum juma' de ora ma gandeam cum voi proceda cu luatul de la scoala, oare ce va face in pauze la scoala, cum pot face sa fie bine pazit, cand se duce cu mama la tara, vara, daca cumva...bla bla...ca nici nu vreau sa redau gandurile astea nenorocite. Asta va zic ca exemplu, ca sa vedeti ce bat eu campiile patriei Am colege care nu au nici un stress sunt deosebit de relaxate in ceea ce-i priveste pe copiii lor, si zau ca nu au nimic in plus sau in minus - e adevarat ca sunt mai tinerele , o fi si de la varsta ).
Scuze ca v-am impuiat capul....astept tratamentul
"Prietenii sunt aceia care te iubesc chiar si atunci cand te cunosc"
Dana 
mama lu'
Radu Stefan (Fecioras de 2003)
Radu mamii (intre 0-2 ani) si Raduc de la 2 anisori :-)