Toate forumurile Desprecopii.com: liste de discutii  Cabinetul Psi - consultatii de psihologie

Copil sau nu??

(2 voturi)
Pagina precedenta | Pagina urmatoare

Autor Subiectul precedent Subiect Subiectul urmator
Pag. din 11
carla28
carla28



684 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite carla28 un Mesaj Privat
Felicia,

frumoase pozele tale si la fel de frumosi sunteti si voi, ceea ce se vede in imagini este mai presus de 1000 de cuvinte.
Sunt de acord cu tine cand spui ca dorinta de a avea un copil apare in mod normal in cuplurile unde exista armonie si iubire. Mi-e greu sa cred ca o femeie isi doreste un copil doar pentru ea, intr-o relatie nefericita...

miau-miau, chiar asa...dupa ce ai scris ceea ce ai scris, te simti mai bine? nu e OK sa judecam si nici sa desconsideram alte persoane. Eu una multumesc lui D-zeu, ca nu am trecut prin asa ceva si admir persoanele care au reusit sa faca fata acestor traume indiferent prin ce metode: terapie, autosugestie, chiar nu conteaza cum, important este ca merg mai departe si isi fac viata mai frumoasa.

iar un parinte care isi terorizeaza si maltrateaza copii, nu este un monument de egoism, este de fapt un monstru cu chip de om si sa ii ierte cine poate si cine ii intelege!

Carla



"Oamenii pot uita ce le-ai spus, dar nu vor uita nicioadat cum i-ai facut sa se simta"(Carl W.Bueechner)
Mergi la inceput
miau-miau
miau-miau



1071 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite miau-miau un Mesaj Privat
yo din ce am citit postat de parker am inteles ca nu a abuzat-o fizic nici mama nici tatal ei, dar ca acum , in urma unei terapii de 3 ani a ajuns la concluzia ca mama ei a facut-o pentru ea, ca i s-a dat material mai mult decit altora, dar nu a fost "iubita". Daca am inteles gresit si de fapt ea a fost batura de mama si tata in mod constant, injurata, trintita de pereti, atunci sigur, are dreptate sa-i urasca asa cum reiese, de fapt, din ce scrie.
Asa cum o indemna si pe elenalove sa isi urasca mama care tocmai s-a prapadit. Si o convingea cu citate din carti ca mama ei nu a iubit-o.Numai ca elenalove e o femeie BUNA si se pare ca nu are nevoie sa-si urasca mama ca sa traiasca ea mai departe in liniste si fericire. Si elenalove chiar a fost cam maltratata in mod real, din cite povesteste ea.
ceea ce face Mrs.Parker aici este sa le spuna tituror ca nu au dragoste reala de la parintii lor, ca sa nu fie ea singura in postura in care de fapt in mod real nu se afla (isi imagineaza doar) de a nu fi fost iubita de parinti.
S-a ajuns deja asemenea celor care citesc un tratat de medicina si se autoconving ca sufera de toate bolile.
Indemnul tau, Mrs Parker e un incemn la ura fata de parinti, indemn la un egoism orbitor. Mie mi-a dat mama si tata, dar trebuiau sa-mi dea mai mult, si fara sa ma lase cu sentimentul de obligativitate fata de ei. Ii urasc fiindca ma simt obligata fata de ei. Vreau sa fiu libera de acest sentiment asa ca mai intii ma conving ca de fapt nu mi-au dat tot, nu mi-au dat tocmai de ceea ce aveam nevoie, apoi dau vina pe ei pentru toate nereusitele mele, pentru toate complexele mele, pentru tot ce misca in jurul meu.
Ce usor sa declari: tot ce vedeti acum imperfect in viata mea nu e vina mea, e VINA LOR.
Iti faci iluzii, oricit de bine crezi tu ca iti vei trata copilul, tot va avea ce sa-ti reproseze. E in firea lucrurilor. Spera insa ca nu va fi atit de inversunat pe tine cum esti tu pe parintii tai. In momentul in care JUDECI, vei fi si tu JUDECAT si acuzat.
Ca parinte nu poti sa-ti lovesti copilul inapoi cind te acuza de cite in luna si-n stele (aici nu vorbesc de cazul in care chiar ti-ai cotonogit copilul in bataie). Discutia nu e de pe pozitii egale. Tu iti urasti si acuzi parintii, ii confrunti, dar ei nu au inima sa te loveasca inapoi.
Sint 2 posibilitati in final, ori dupa ce ei mor tu vei continua sa-i urasti pina la capatul zilelor dar in cazul asta nu stiu ce relatie speri ca vei construi cu propriul tau copil, ori cind imbatrinesti si tu un pic incepi sa ai remuscari.

Mai bine invata din greseli lor si nu le repeta.
Toata lumea e complexata de una sau de alta. In momentul in care sti lucrul asta, iei viata mai usor.

Elenalove mie personal mi-a dat o lectie. A povestit trauma ei din copilarie, Mrs parker i-a raspuns ajutata de citate "mama ta nu te-a iubit", iar elena a revenit declarind MAMICA MEA, TE IUBESC, te iert, stiu ca de fapt tu m-ai iubit si te-ai prapadit parindu-ti rau ca nu mi-ai oferit o copilarie mai fericita, ca nu ti-ai vazut nepotii, etc.
Cind oricare din voi isi iese din fire si scapa una pe fundul copilului, e posibil ca acel copil sa-si aminteasca peste 20 de ani acea palma, sa o exacerbeze si sa va faca vinovati de tot ce nu merge in viata lui. Ce faceti in cazul asta?
Dom'ne, unii oameni chiar au nevoie de terapie ca le fileaza un bec. Sa stiti ca la casa de nebuni, unii sint foarte coerenti chiar.
Mergi la inceput
MissParker
MissParker



3400 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite MissParker un Mesaj Privat
quote:
Initial creeata de MissParker

TRECUT
Provin dintr-o familie cu istorie de abuz fizic si emotional (batai, neglijare etc.)
si de asemenea abuz sexual si incest (fratele cel mai mare al mamei a violat-o pe sora mai mica a mamei cand aceasta avea 4 ani, iar el a fost f. probabil abuzat de bunicul meu, care a mai molestat si altii copii - inclusiv pe mine).

Datorita copilariei traite in abuz, cu un tata inert sufleteste si o mama borderline, nu mi-am dorit niciodata copii. Mama imi inoculase mereu ca "un copil inseamna o viata ca un lant de sacrificii", imi punea mie in carca incapacitatea ei de a trai, gen "n-am vrut sa divortez fiindca te-am menajat pe tine" (in realitate
mama il ura pe tata si se razbuna pe mine, batandu-ma cu pumnii, cu papucii, cu ce nimerea!)



Nu pot sa inteleg de ce unii nu citesc mesajele, dar sunt primii care ataca sub centura:
quote:
yo din ce am citit postat de parker am inteles ca nu a abuzat-o fizic nici mama nici tatal ei
eu zic ca problemele tale in a intelege ce citesti nu ar trebui sa incerci sa le rezolvi pe forumul asta. Iar textul tau, daca tot se vrea o lectie, poate ca ar trebui sa contina mai putine greseli de ortografie. Pacatosul meu de perfectionism nu prea suporta atacuri la nivelul asta

Deci, sa recapitulez: tata ma batea cu cureaua, iar mama ma batea cu palmele, cu pumnii, cu picioarele, cu papucii, cu ce nimerea. Se pune asta pt. criteriile tale sau trebuie sa-ti prezint o caseta video cu scenele respective?

Am impresia ca sub pretextul "criticii" unii denatureaza atat topicul cat si spiritul acestui forum, mint si jignesc. Pacat. Poate ca ar trebui sa se sesizeze oarece moderatori.

P.S. Miau-Miau, am vazut ca in profilul tau apare la "nume real" Miau-Miorlau. Imi cer scuze, dar daca tu nu ai atata respect fata de propria ta persoana incat sa nu te ascunzi sub un pseudonim pus in bataie de joc (dovada ca tu nu doresti sa comunici, ci doar sa scuipi otrava), eu cu atat mai putin iti pot respecta parerile. Imi pare rau pentru tine.


Portugalia 2006: http://family.webshots.com/album/557164596AdFMgt
Eu si sufletul meu pereche: http://family.webshots.com/album/557167184hBwWJt
_______________________
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.

Felicia
Mergi la inceput
MissParker
MissParker



3400 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite MissParker un Mesaj Privat
quote:
Originally posted by marimar

MissParker,
Cu al doilea copil toate calitatile s-au accentuat. Si acum imi doresc inca un copil caci vad cit de minunata e relatia dintre copiii mei ( eu am fost singura la parinti), cit de fericiti sint, cit de dor le e unul de altul cind unul e la scoala celalalt la gradi si cum se cauta unul pe altul prin casa, cum nu se culca unul fara celalat, cum se dragalesc si pupacesc si rid in hohote impreuna. E casa plina de ris si voie buna, galagie si veselie, mai mult decit atunci cind era doar un copil.
Am inteles cind am fost gravida a 2-a oara ce minunat e sa treci inca o data prin extraordinara experienta a sarcinii ( eu nu vroiam sa se apropie momentul nasterii, vroiam sa savurez din plin momentele de sarcina si sa ma admir cu burtica, sa savurez pupaturile sotului si ale copilului meu de 4 ani pe burtica, sa simt bebelusul dind din picioruse si sughitind....)La prima sarcina sentimentele sint amestecate e bucurie dar e si frica de nastere , de necunoscut...abia a 2-a oara te poti bucura din plin....


Marimar, iti multumesc mult pentru ca mi-ai impartasit experienta ta dupa prima nastere, sper ca si eu voi simti la fel, am sa va tin la curent.

La mine din pacate nu se pune problema de doi, daca acum am 39 de ani... Din pacate nu sunt Madonna sau Geena Davis (care parca a nascut gemeni la 44 de ani). Dar am sa fac tot posibilul sa fac unul sanatos si sa-l crestem cu multa, multa iubire.

By the way, ieri sotul meu a fost invitat la o bere de catre un coleg caruia i-a nascut sotia acum 7 zile. Cand a venit acasa (singurul din 8 barbati care a baut suc de portocale si singurul care s-a jucat cu bebelusa), s-a repezit la mine cu lacrimi in ochi, m-a luat in brate de parca nu ma mai vazuse de 2 ani si a exclamat: "Dac-ai sti ce dumnezeiesc de frumoasa era aia mica, atata nevinovatie si puritate! M-a terminat, nu-mi mai venea sa plec... ACUM stiu ce inseamna acest miracol, abia astept sa avem si noi unul al nostru!"...


Portugalia 2006: http://family.webshots.com/album/557164596AdFMgt
Eu si sufletul meu pereche: http://family.webshots.com/album/557167184hBwWJt
_______________________
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.

Felicia
Mergi la inceput
MissParker
MissParker



3400 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite MissParker un Mesaj Privat
quote:
Originally posted by Luna_2007

Felicia, ti-am citit mai multe postari si iti admir atat inteligenta cat si delicatetea sufleteasca. Ti-am vazut fotografiile, nu arati nici pe departe de 39 de ani, radiezi fericire si tinerete, se vede ca esti fericita si te simti iubita de sotul tau

Un copil cu asemenea parinti va fi un norocos. Abia astept vestea cea mare, sa ma bucur si eu alaturi de tine.


Luna_2007, ma faci sa rosesc. Multam din suflet pt. complimente. Asa sa ne ajute Dumnezeu. Si poate iti voi fi un exemplu, cine stie... Ca si eu de cand am intrat pe forumul asta (chiar inainte sa se iveasca sansa de a ma gandi la un copil al meu) deja ma sensibilizasem enorm la aceste teme, vazand postarile mamicilor. Curaj!!



Portugalia 2006: http://family.webshots.com/album/557164596AdFMgt
Eu si sufletul meu pereche: http://family.webshots.com/album/557167184hBwWJt
_______________________
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.

Felicia
Mergi la inceput
MissParker
MissParker



3400 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite MissParker un Mesaj Privat

Ce este ura?

(Alice Miller )

Oamenii au tendinta de a asocia cuvantul „ura” cu notiunea unui blestem periculos de care trebuie sa ne eliberam cat putem de repede. O alta opinie frecventa este aceea ca ura ne otraveste pe noi insine si ca face imposibila vindecarea ranilor copilariei. Eu am un punct de vedere foarte diferit si acest lucru a dus la multe neintelegeri. De asemenea, multe din incercarile mele de a explica pe intelesul tuturor fenomenul urii si de a a supune aceasta notiune unei cercetari mai amanuntite nu au fost incununate de succes.

Si eu sunt de parere ca ura ne poate otravi, dar numai atata vreme cat aceasta ura ramane inconstienta si este indreptata in mod delegativ spre personaje-substitut sau tapi ispasitori. In acest caz ura nu poate fi rezolvata. Sa presupunem de exemplu ca eu urasc negrii sau tiganii dar nu mi-am permis niciodata sa constientizez cum m-au maltratat parintii mei cand eram copil, cum m-au lasat ore intregi sa plang in propria mea urina sau in propriile fecale, cum nu am primit de la ei nici macar o privire plina de iubire. Intr-un asemenea caz voi suferi din cauza unei forme latente de ura care ma poate urmari toata viata si imi va cauza tot felul de simptome fizice.

In schimb, daca stiu ce mi-au facut parintii in ignoranta lor si imi constientizez indignarea perfect justificata fata de comportamentul lor, atunci nu mai am nici un motiv sa-mi redirectionez ura asupra altor persoane. In timp, ura fata de parintii mei se va atenua sau va disparea. Dar acum stiu ce este cu aceasta ura. Datorita sentimentelor pe care le-am simtit in mod activ, ma pot cunoaste bine pe mine insami si NU MAI SIMT NICI O CONSTRANGERE DE A FACE RAU CUIVA DIN CAUZA SENTIMENTELOR MELE NECONSTIENTIZATE DE URA.

Adesea intalnim oameni care sunt recunoscatori parintilor pentru bataile incasate cand erau mici sau care afirma ca au uitat demult abuzurile (sexuale si nu numai) ale caror victime au fost. Ei afirma ca prin rugaciuni i-au iertat pe parinti pentru „pacatele” acestora. Concomitent insa aceiasi oameni simt constrangerea de a recurge la violenta fizica in cresterea propriilor lor copii si de a abuza de acesti copii intr-un fel sau altul. Orice pedofil isi expune deschis „iubirea” fata de copii si nu realizeaza ca in adancul sufletului lui el se razbuna pentru ceea ce i s-a facut lui cand era copil. Desi nu e constient de ura pe care o are in el, el ramane sclavul si marioneta acestei uri. O asemenea ura latenta este intr-adevar periculoasa si greu de rezolvat deoarece nu este indreptata asupra persoanei care a cauzat-o, ci asupra unor persoane-substitut. Cimentata in diverse forme de perversiune, aceasta ura se poate intretine singura o viata intreaga si reprezinta o amenintare serioasa, nu numai pentru anturajul persoanei care o nutreste, dar si pentru persoana insasi.

Ura constienta, reactiva este cu totul altceva. Ca orice alt sentiment, aceasta se poate retrage si poate slabi in intensitate odata ce am trait-o activ si constient. Daca parintii nostri ne-au maltratat, poate chiar cu sadism, si daca suntem capabili sa acceptam acest adevar, evident ca vom trai sentimente de ura. Dupa cum spuneam, asemenea sentimente se pot atenua sau pot disparea in timp, desi acest lucru nu se intampla niciodata de pe o zi pe alta. Intreaga dimensiune a maltratarii si abuzului comis asupra unui copil nu poate fi rezolvata dintr-o data. O „impacare cu situatia” este un proces indelungat in care aspecte ale maltratarii patrund unul dupa altul in constientul nostru, reaprinzand mereu sentimentele de ura. Dar in acest caz ura nu este periculoasa, ci chiar total necesara. Este consecinta logica a celor ce ni s-au intamplat, o consecinta perceputa in totalitate numai de adult, in timp ce copilul fusese fortat sa tolereze totul in tacere ani de-a randul.

Pe langa ura reactiva fata de parinti si ura latenta reprimata si redirectionata spre tapi ispasitori, mai exista si ura indreptatita fata de o persoana care ne tortureaza in prezent, fie fizic fie mental, o persoana la mana careia ne aflam oarecum si de care nu ne putem elibera sau de care credem ca nu ne putem elibera. Atata vreme cat suntem intr-o asemenea stare de dependenta, sau credem ca suntem, ura este rezultatul inevitabil. E de neconceput ca o persoana torturata sa nu simta ura fata de tortionar. Daca negam aceste sentimente, vom suferi de simptome fizice. Biografiile martirilor crestini sunt pline de descrieri ale bolilor groaznice de care au suferit, cea mai mare parte din acestea fiind boli de piele. Asa se apara corpul de tradare. Acestor „sfinti” li se poruncise sa-si ierte tortionarii, sa „intoarca si celalalt obraz”, insa pielea lor inflamata era o indicatie clara a furiei extreme si a resentimentelor pe care le reprimau. Daca aceleasi victime ar fi reusit sa se elibereze de puterea calailor lor, nu ar fi fost nevoiti sa traiasca zi de zi cu acea ura. Evident ca amintirile neputintei si ororii traite ar mai fi iesit la iveala din cand in cand. Dar este foarte probabil ca intensitatea urii lor s-ar fi diminuat cu trecerea timpului.

Ura este doar un sentiment, cu toate ca este un sentiment extrem de puternic si categoric. Ca orice alt sentiment, reprezinta un semn al vitalitatii noastre, al faptului ca suntem in viata. Deci daca incercam sa-l reprimam, vom plati un pret mare. Ura incearca sa ne spuna ceva despre ranile si leziunile pe care le-am suferit si de asemenea despre noi insine, valorile noastre, sensibilitatea noastra. Trebuie sa invatam sa tinem cont de ea si sa intelegem mesajul pe care ni-l transmite. Daca putem face acest lucru, nu mai e nevoie sa ne temem de ura. Daca uram ipocrizia, nesinceritatea si falsitatea, ne acordam noua insine dreptul de a le combate cum putem sau de a ne retrage din viata oamenilor care traiesc doar cu minciuni. Insa daca ne prefacem ca nu putem fi afectati de aceste lucruri, ne tradam pe noi insine. Porunca aproape universala, dar foarte distructiva, de a ierta „gresitilor nostri” incurajeaza o asemenea tradare a sinelui nostru. Religia si moralitatea traditionala propovaduiesc constant iertarea ca o virtute, iar in numeroase terapii iertarea este in mod gresit recomandata ca o cale spre „vindecare”. Dar este foarte usor de demonstrat ca nici rugaciunile si nici exercitiile autosugestive in „gandire pozitiva” nu sunt capabile sa contracareze raspunsurile justificate si vitale ale corpului nostru la umiliri (si alte rani fata de integritatea noastra) pe care le-am suferit in copilaria timpurie. Bolile teribile ale martirilor indica foarte clar pretul platit pentru negarea adevaratelor sentimente. Deci nu ar fi mai simplu sa ne intrebam impotriva cui este directionata acea ura si sa recunoastem de ce acea ura este justificata? Atunci am avea sansa de a trai responsabil in armonie cu sentimentele noastre, fara a le nega si fara sa platim cu boli pentru aceasta „virtute”.

Mie una mi-ar fi suspect daca un terapeut mi-ar promite ca dupa un tratament (si eventual datorita „iertarii”) m-as elibera de sentimente indezirabile precum furia, mania sau ura. Oare ce persoana as fi daca nu as reactiona, macar temporar, la nedreptate, la atacuri, la rau sau la imbecilitate cu sentimente de furie sau manie? Oare nu mi-ar fi amputata viata emotionala? Daca terapia ma ajuta, atunci ar trebui sa am acces la TOATE sentimentele mele pentru tot restul vietii, si de asemenea sa am un acces constient la propria mea istorie ca explicatie pentru intensitatea raspunsurilor mele emotionale. Acest lucru ar calma rapid acea intensitate, fara consecinte fizice grave de genul celor cauzate de suprimarea emotiilor ramase neconstientizate. In terapie pot invata sa-mi inteleg sentimentele mai degraba decat sa le condamn, pot invata sa le privesc ca pe niste prieteni si protectori in loc sa ma tem de ele ca de ceva strain cu care trebuie sa ma lupt ca sa-l elimin. Cu toate ca parintii sau profesorii nostri ne-au invatat sa practicam autoamputarea, trebuie candva sa ne dam seama ca acest lucru este extrem de periculos si ne face victimele unei mutilari grave.




Portugalia 2006: http://family.webshots.com/album/557164596AdFMgt
Eu si sufletul meu pereche: http://family.webshots.com/album/557167184hBwWJt
_______________________
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.

Felicia
Mergi la inceput
flaviutza
flaviutza



2945 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Trimite mesaj yahoo luiflaviutza Adauga semn de carte la raspuns Trimite flaviutza un Mesaj Privat
am citit ceva posta de tine, si nu am mai deschis subiectul asta. dar o fac acum ,pt ca ai acuzat destul de urat pe miau-miau(scuipi otrava)

a vorbit Miau -Miau de egoism. sunt tentata sa-i dau dreptate. dupa parerea mea, e cel putin egoist ceea ce spui tu aici(acelasi paragraf m-a facut sa nu mai citesc subiectul):

quote:
Originally posted by MissParker

pisi_ella, Elise, didita, flaviutza,

Vreau sa sper ca voi putea suporta durerile unei nasteri naturale (eventual cu ceva ajutor "epi"), dar sunt putin speriata deoarece la primul avort, facut ilegal in Romania lui Ceausescu, am avut niste dureri groaznice pana a reusit corpul sa elimine totul, ma taram in patru labe pe jos, ma tavaleam de durere, ma dadeam cu capul de pereti si-i spuneam lui taica-meu (numai el era acasa) sa ma impuste ca pe cai, deliram... etc. A fost groaznic, timp de 4 ore am crezut ca mor de durere, ca explodez pe dinauntru. Poate ca si acele dureri au fost unul din factorii care mi-au intarit decizia de mai tarziu, de a nu face copii, fiindca cine se supune de bunavoie unor dureri insuportabile pe care deja le cunoaste?

Stiu ca atunci era si psihicul la pamant si ca o nastere e altceva, e un fenomen natural, dar ma intreb daca nu cumva durerile sunt aceleasi. Care din voi a mai trecut prin asemenea dureri ale unui avort provocat si apoi a nascut si-mi poate spune diferenta dintre dureri?


_________________________
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

Felicia





Da, cel putin egoist e modul tau,firesc,lejer ,de a intreba, pe un site despre copii, daca se compara durerile nasterii cu cele ale avortului. asta in conditiile in care, aici pe site, opinia majoritara e contra avort provocat ,unde sunt mamici care regreta nespus ca au facut un avort apoi au nascut .(sondaje de opinie/avortul)

Iar sa-ti pui la zid parintii,ce-i drept,nu tocmai model,(inteleg ca doar bunicul te-a molestat sexual) nu mi se pare etic, in conditiile in care ai facut cel putin doua intreruperi voite de sarcina(poate aia de pe vremea lui Ceasca e scuzabila,nu stiu, nu cunosc, invatam sa ma sterg la nas pe vremea aia)

Asa cum au fost, ti-au dat o sansa. aia de a fi acum femeie fericita si implinita. Sansa pe care, tu, la randul tau ai refuzat-o din start cuiva( a se citi copilului tau)

Nu sunt o ferventa religioasa,trec rar pe la biserica, nu te critic, fiecare ARE DREPTUL sa aleaga, nu judec eu,ca nu am competenta, doresc doar sa fiu ochiul obiectiv care iti arata si reversul medaliei. tie sau cui o mai citi .

Imi pare rau daca am suparat, si sper, din tot sufletul, sa deveniti parintii unui bebe frumos si sanatos ! ca iubit va fi sigur!

ALEXIA,2 ANI ,7 LUNI
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
Mergi la inceput
Luna_2007
Luna_2007



31 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns
De la un alt topic din 2005:

quote:
Originally posted by Principesa

Miau-miau, eu am afirmat intentia pozitiva de cel putin doua ori pe aceasta topica. Dar nu asta era ideea.
Eu cred insa ca scopul acestui subiect era in primul rand cathartic si apoi de clarificare, iar in mesajul tau surprind o nota de desconsiderare la adresa celor care s-au exprimat anterior si nu mi se pare onest. Daca simti nevoia sa spui ceva despre tine, fa-o, daca simti ca poti ajuta, fa-o, dar de criticat cred ca poate oricine sa o faca si eu cel putin nu vad utilitatea gestului fata de persoane care au avut curajul sa relateze experiente intime si sa se deschida cu incredere fata de ceilalti.



Din octombrie 2005 (de cand dateaza postarea Principesei) si pana acum a trecut peste un an, poate ca pe miau-miau ar fi trebuit sa o puna pe ganduri aceasta afirmatie a Principesei. Miau-miau se pare ca nu contribuia nici atunci cu nimic constructiv la discutii si nu o face nici acum, ci doar ii acuza pe altii, ii judeca, ii desconsidera, ii jigneste personal si rastalmaceste cuvintele celor care posteaza si care isi deschid sufletul in fata noastra. Oare asta e sensul unui astfel de forum?

Imi pare rau ca trebuie sa ne pierdem vremea sa raspundem sau sa luam apararea unor astfel de postari care nu-si au locul aici.

Cum trebuie procedat ca sa se implice un moderator si sa dea un avertisment? Poate ca ar fi cazul De ce spun asta?
quote:
Dom'ne, unii oameni chiar au nevoie de terapie ca le fileaza un bec. Sa stiti ca la casa de nebuni, unii sint foarte coerenti chiar.

Pai daca asta nu e atac la persoana, atunci ce e?

Felicia draga, tu iti vei urma oricum drumul tau, inveti sa traiesti in armonie cu tine insati si esti departe de a fi un om egoist . Am inteles perfect ce ai vrut sa spui cu hotararea de a nu avea copii, care-ti fusese de fapt inoculata de mama ta: pai daca tu primeai de la dansa numai mesaje negative, reprosuri, batai crunte, teroare, CUM sa reusesti sa-ti dai seama ca un copil nu distruge viata, ci o imbogateste? Mama ta te-a incarcat de sentimente de vinovatie, ti-a pus TIE in carca nereusitele ei (ca statea cu un barbat pe care inteleg de la tine ca nu-l iubea si ca nici el n-o iubea), ea ti-a dat permanent de inteles ca un copil e o povara, un copil distruge viata mamei lui si o pune la sacrificii imposibile. Unele mame pe aici se simt vizate sau atacate ele si de aceea sar in apararea IDEII de mama, dar numai tu stii cum a fost copilaria ta... Mama ta ti-a aratat prin propriul ei exemplu ce "rau" era PENTRU EA sa fie mama. Dar tu vei fi altfel, sunt convinsa.


_____________________________________
"Adevarul este un lucru in mod absolut necamuflabil. De sub toate contrafacerile, de sub toate minciunile, de sub toate aberatiile, oricat de adanc l-ar ascunde, oricat de groaznic l-ar mutila - inca razbate, inca sclipeste, inca respira..." (Mihail Sebastian)
Mergi la inceput

lorelaim



2375 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite lorelaim un Mesaj Privat
Eu - in general - sunt de parere ca atunci cand NU ai nimic BUN de spus cuiva... mai bine taci...
Sincer... Miau-Miau nu-ti inteleg atitudinea... Daca vrei sa sprijini si sa fii constructiv intr-o discutie - da - exprima-ti opinia intr-un mod CONSTRUCTIV... dar ca sa lovesti... Nu te cunosc, suntem niste entitati virtuale... dar consider ca, indiferent de opinia personala, ca ar trebui sa ne respectam si sa respectam continutul acestui web-site.
Eu atunci cand nu am NIMIC pozitiv sau incurajator de spus... ma abtin... Sa ranesti gratuit... De ce?
Flaviutza - pacatele noastre vor fii judecate doar de bunul Dumnezeu - care in mare sa mila si intelepciune ne va da fiecaruia ce ni se cuvine... Pe acest pamant suntem simpli muritori si indiferent de ceea ce am facut avem dreptul la iertare. daca EL spune acest lucru... cine suntem noi sa spunem altminteri? "Si ne iarta noua pacatele noastre - precum si noi iertam gresitilor nostri." Deci nu judeca pe nimeni de ce a facut avort, etc... Numai ea stie ce a fost si este in sufletul ei... si daca EL a hotarat ca acum are dreptul la fericirea de a fii mama atunci nu ne ramane decat sa-i uram sa i se implineasca cat mai repede dorinta!
Mergi la inceput
miau-miau
miau-miau



1071 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite miau-miau un Mesaj Privat
asa e, bey, cum ziceti voi. Fug la spovedit si apoi pun mina pe cartea de gramatica.
Mergi la inceput
Pag. din 11 Subiectul precedent Subiect Subiectul urmator  
Pagina precedenta | Pagina urmatoare

 Subiect inchis
Mergi la:
Forum DC © desprecopii.com - marca inregistrata La inceputul paginii
(c)



DESPRECOPII.COM - NAVIGARE
Preconceptie
Planificarea unui copil
Perioada conceptiei
Infertilitate
Ovulatie
Metode de tratare a infertilitatii
Conceperea unui copil sanatos
Alegerea sexului copilului
Adoptie
Sarcina
Sarcina la inceput
Calculul datei nasterii
Odiseea Sarcinii
Teste in sarcina
Nume de copii
Momente cheie in sarcina
Factori de risc in sarcina
Alimentatia in timpul sarcinii
Frumusete, sport si sex in sarcina
Pierderea sarcinii
Album: Miss Odiseea Sarcinii
Staruri+in+Odisee
Nastere
Pregatirea pentru nastere
Nasterea: modalitati si calmare a durerii
Pregatirea pentru nastere
Starea depresiva postpartum
Recuperarea mamei dupa nastere
Nasterea povestita de mamicile DC
Bebelusul 0-12 luni
Bine ai venit acasa!
Alaptarea bebelusului
Igiena & ingrijirea nou-nascutului
Sanatatea bebelusului
Dezvoltarea in primele 12 luni
Diversificarea si hranirea bebelusului
Bebelusii gemeni
Nou-nascutul: semne de ingrijorare
Copilul 1 - 3 ani
Bolile copilului intre 1-3 ani
Educatia unui copil inca bebelus
1-3 ani, varsta crizelor de independenta
Trecerea de la scutec la olita
Grafice de crestere
Dezvoltarea intelectuala intre 1-3 ani
Alimentatia intre 1-3 ani
Copilul 3 - 6 ani
Inteligenta emotionala a copilului
Educatia copilului intre 3-6 ani
Repere de dezvoltare fizica intre 3-6 ani
Sanatatea copilului intre 3-6 ani
Sportul intre 3-6 ani
Alegerea unui animalut de casa
Alimentatia copilului intre 3-6 ani
Copilul 6 - 10 ani
Repere de dezvoltare intre 6-10 ani
Sanatatea copilului intre 6-10 ani
Copilul de 7 ani
Copilul de 8 ani
Adolescentul
Pubertatea - pe intelesul parintilor
Scoala si notele
Sanatatea adolescentului
Dezvoltarea adolescentului
Siguranta copiilor pe internet
Utilitare: Calculatorul Ovulatiei | Calculul nasterii | Nume de copii | Dosarul bolilor | Doctorii raspund | Top 50 articole | Cele mai noi articole | Actiuni umanitare | Portalul taticilor | Viata de familie | Hai sa ne jucam | Concursuri | Carte de Bucate | Portalul Comunitatii Desprecopii | Galeriile Comunitatii | Toate Forumurile DC | Subiecte active | Mica Publicitate - 20 | Copilul tau pe coperta Revistei Desprecopii.com