Nu mai pot fi complice la minciuna !!!
Raspunsuri - Pagina 3
Ramona J spune:
Eu tot nu inteleg cum de te superi de tare pe varul tau. De fapt care e problema? Ca atunci cind si-a inselat nevasta nu te-ai suparat prea tare... l-ai sfatuit sa minta. A durat prea mult pina cind a trimis cartile, pina la urma cu ce a gresit?
Si sa-mi explice si mie cineva cum e cu iubirea asta de var, ca zau daca pricep... Ca am si eu unii dar noi pina acum nu ne-am declarat sentimentele astea.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
marcellinna spune:
Am sa continui sa povestesc un alt crampei din viata mea.
Am crescut si ne-am maturizat.
In ciuda asteptarilor unora, eu si sora mea am devenit foarte unite.
La un monent dat sora mea incepuse sa fie protectiva cu mine.
Ajunsesem sa ne dam seama ca suntem pe lumea asta doar noi doua desi avem inca parinti.
Sora mea si prietenii mei (foarte putini) dar adevarati, cunosteau toata povestea mea, stiau cum sunt facuta, cata sete de adevar si dragoste am.
Cu toate astea s-au lasat induiosati ca sa zic asa de eventualele mele esecuri incercand sa-mi cosmetizeze evenimentele nefericite ce ma loveau in viata.
Stiau ca sunt suficient de puternica, stiau cat de mult vroiam o viata adevarata in toate sensurile si cu toate astea ma protejau in fata unor adevaruri pe care le banuiam dar nu gasisem confirmari faptice.
Ma casatorisem, la inceput totul bine si linistit, pana in momentul in care aveam puternice banuieli ca sunt inselata.
Imi iubeam sotul la nebunie si asta era evident pt toti.La fel cum evident era si ca eram extrem de dornica de stabilitate si dragostea de care nu am beneficiat in familia de origine.
As fi vrut cu orice pret sa ofer copilului meu stabilitatea si dragostea familiala de care eu nu avusesem parte.
Cand am cerut confirmari la banuielile mele TOTI au negat, desi stiau ca cel pe care-l alesesem ca sot imi era infidel .
Am luptat pana la epuizare pt casnicia mea fara sa am confirmari si fara sa fi reusit sa am oarece probe concrete ca as fi inselata.
Cand intr-un final am cedat ,TOTI au venit sa-mi ceara sa-i iert ca nu mi-au spus adevarul, se temeau ca o sa ma raneasca, se temeau sa-mi spulbere visul de a avea o familie.
M-a durut nespus atitudinea lor "protectiva".
Nu intelesesera nimic pana atunci, nu au inteles ca pt mine familia este aceea in care pot sa spun adevarul, in care mi se poate spune adevarul fara teama (chiar daca ma doare),pt mine familia este acel loc in care pt persoanele din jurul meu sunt indispensabila si de neinlocuit.
Sunt sigura ca daca acum la a doua casnicie mi s-ar intampla la fel, cei putini ce ma cunosc nu m-ar "proteja" ascunzandu-mi adevarul.
Au inteles in sfarsit cat de mult m-a durut "protectia" lor si cata valoare i-am dat.
Am suferit ca un caine batut sub protectia adevarului neconfirmat.
Idaira spune:
MissParker,trista si extrem de dureroasa povestea copilariei tale...dureros e si insensibilitatea mamei tale.
Amprenta pe care a lasat-o in viata ta de adult e indiscutabila si sper ca terapia sa te ajute...
Numai bine iti doresc!
Felicity spune:
Eu nu inteleg un lucru, cum de nu mai poti fi complicitara ACUM?
de ce ai fost pana acum?
si ca sa nu mai fii complicitara, nu trebuie sa fii tu jandarmul satului.
iti iei lucruri si pleci departe, si nu mai ai treaba cu varul, si nici cu familia lui.
eu asa vad lucrurile.
daca ai ales sa asculti toate framantarile lui, ai ales complicitate.
nu-ti place la ce ai devenit complice, pleci.
nu faci tu dreptate in viata altora.
tot nu inteleg ce urmaresti tu....facand "dreptate"??? crezi ca ii schimbi caracterul?
singurii care vor suferi in actiunile pe care deja te-ai hotarat sa le iei, este sotia si copilul: 2 persoane complet nevinovate.
MissParker spune:
quote:
Originally posted by marcellinna
As fi vrut cu orice pret sa ofer copilului meu stabilitatea si dragostea familiala de care eu nu avusesem parte.
Cand am cerut confirmari la banuielile mele TOTI au negat, desi stiau ca cel pe care-l alesesem ca sot imi era infidel .
Am luptat pana la epuizare pt casnicia mea fara sa am confirmari si fara sa fi reusit sa am oarece probe concrete ca as fi inselata.
Cand intr-un final am cedat ,TOTI au venit sa-mi ceara sa-i iert ca nu mi-au spus adevarul, se temeau ca o sa ma raneasca, se temeau sa-mi spulbere visul de a avea o familie.
M-a durut nespus atitudinea lor "protectiva".
Nu intelesesera nimic pana atunci, nu au inteles ca pt mine familia este aceea in care pot sa spun adevarul, in care mi se poate spune adevarul fara teama (chiar daca ma doare),pt mine familia este acel loc in care pt persoanele din jurul meu sunt indispensabila si de neinlocuit.
Sunt sigura ca daca acum la a doua casnicie mi s-ar intampla la fel, cei putini ce ma cunosc nu m-ar "proteja" ascunzandu-mi adevarul.
Au inteles in sfarsit cat de mult m-a durut "protectia" lor si cata valoare i-am dat.
Am suferit ca un caine batut sub protectia adevarului neconfirmat.
Iata cat de simplu este. Si eu am fost inselata si mintita si, la fel ca Marcellina, mi-as fi dorit din suflet ca cineva sa-mi fi spus adevarul, ca cineva sa ma fi respectat suficient ca sa-mi daruiasca sansa de a-mi schimba viata in bine. Poate ca si asta e unul din motive, acela ca - oferindu-i acestei femei inselate adevarul - retroactiv incerc pe undeva sa ma "salvez" pe mine insami cea de atunci, care nu am avut sansa ca cineva sa-mi deschida ochii.
Marcellina, MULTUMESC DIN SUFLET.
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
MissParker spune:
quote:
Originally posted by Witchie
Am citit cu placere acest post. Cu placere pentru ca e scris bine, argumentat, are cap si coada.E un text foarte bun.
Acum, ce o fi mai bine? Daca sotul tau te-ar insela si prietena ta sau o ruda de-a lui ar sti, tu ai vrea sa-ti spuna sau ai prefera sa te lase sa afli singura?
Indiferent care e optiunea ta, sotia varului tau este o victima colaterala. Ea va suferi. Este mama de putin timp si are nevoie de siguranta. Ar face fata socului emotional pe care vrei sa i-l provoci? Are unde sa se duca? Ea acum are nevoie de certitudinea ca facturile sunt platite si banii destui pentru toate acele lucruri necesare bebelusului. Ar face fata cheltuielilor de una singura? Crezi ca este bine pentru ea si copilul ei sa afle acum, in acest moment, ca sotul ei e un ticalos, care o inseala pentru ca poate?
Iti pun aceste intrebari pentru ca varul probabil se va consola in bratele alteia, dar sotia lui, daca afla, va avea de ales: tolereaza situatia pentru ca nu are alternativa sau rupe relatia si iat-o singura cu un bebelus in brate.
Anda, mama Irinei
domnisoara Irina
Atinge stelele cu mana
Da, stiu, intelectual am fost intotdeauna piua-ntai, cu dezvoltarea emotionala am stat mai prost.
Imi place ca pui problema exact cum o pun si eu, de aceea si voiam raspunsuri la obiect, de la persoane cu astfel de experiente (ca Marcellina). Raspunsul meu este: DA, am fost inselata (de primul sot) si DA, as fi vrut sa aflu mai demult ca ma insela, ca facea uneori vizite la bordel sau dadea telefoane la numere erotice sau ca experimenta cu cocaina cu un amic de-al lui, apoi mi-as fi dorit sa aflu ca ma insela cu o colega de servici, mi-as fi dorit ca – daca cineva ar fi stiut – acel cineva sa-mi fi deschis ochii, din prietenie, din afectiune, din respect pentru mine sau pentru adevar, indiferent din ce motiv, dar mi-as fi dorit sa fi aflat mai devreme, ca sa pot lua eu direct si de una singura decizia esentiala a vietii mele de a ma desparti. Oricum am luat-o, dar dupa mai mult timp, dupa chinuri de a-i fi pe plac unui „printisor” melancolic si ranchiunos si slab de caracter (dar mare in ego), dupa reprosuri ca tot eu eram cea egoista care nu-i oferea destul (cine vrea detalii mai multe sa mearga pe tema „Cum trecem peste o despartire dureroasa?”, am postat si acolo zilele astea). DA, as fi vrut sa stiu adevarul, da, pentru ca fusesem mintita o viata intreaga de parinti si exact din cauza acestei orbiri programate din copilarie nu am fost in stare sa vad ca si primul sot ma mintea (asta ca tot spun unii ca trecutul trebuie sa ramana ingropat; o ramane el „ingropat” in imaginatia noastra, dar in realitate ne influenteaza fiecare pas pe care-l facem in viata!!). Numai cine a fost mereu mintit stie ce inseamna sa-ti doresti adevarul mai presus de orice.
Cat despre sotia varului meu ca victima, usurel-usurel. Ii va sta in putere sa decida singura daca vrea sa fie victima sau nu. De ce s-o condamnam si s-o „protejam” a priori? E ca si cum am spune din prima „saracuta, las-o in prostia ei, ca e mult prea slaba pentru a suporta adevarul, s-o lasam mai bine in mocirla minciunii, ca e mai comod si nu provoaca bataie de cap”. Reactia Marcellinei mi-a confirmat inca o data ca orice om merita sansa de a hotara singur daca vrea sa fie victima sau nu. Categoric ca va suferi. Dar tu chiar crezi ca acum, practic singura cu un copil mic si cu un sot mult prea ocupat cu inselatul, nu sufera? Ah, ca e o suferinta pe care nu o constientizeaza, asta e altceva. Dar crede-ma, de suferit oricum sufera. Diferenta este urmatoarea (ti-o spun din nou si din proprie experienta si din ce am constatat la sotia varului meu): suferinta neconstientizata se manifesta prin constrangeri inconstiente cum ar fi consumul de dulciuri (nevoia de surogat emotional "satisfacuta" prin mancare), la ea ar mai putea interveni si constrangerea de a-si "lua" de la copil dragostea si afectiunea pe care nu le primeste de la sot (asta a facut mama mea inconstient cu mine!), deci ajungem la incestul si abuzul emotional, toate chestiile astea nu au sanse sa se incheie deoarece nu sunt facute constient; pe cand suferinta constientizata iti ofera sansa sa schimbi in mod constient si adult ceea ce te face sa suferi, nu cu ventile inconstiente.
Da, e mama de putin timp (9 luni). Poate ca nu va avea puterea de a se desparti. Dar eu am o prietena care acum 9 ani s-a despartit de sotul ei cand copilul avea 3 luni si nu regreta pana astazi pasul facut !! Chestie de respect de sine si (atentie) de iubire adevarata si altruista fata de copil. O mama iubitoare nu doreste sa-si stie copilul intr-o casnicie compromisa. O stiu pentru ca eu am fost acel copil intr-o casnicie compromisa si nu as dori nimanui experienta mea.
Nu stiu daca ar face fata socului emotional pe care i-l voi provoca, nu am de unde sa stiu, dar simt ca femeia asta merita aceasta sansa. In principiu are unde sa se duca, apartamentul este pe numele ei, plus casa parintilor. Ea este economista, face chiar acum si niste cursuri serale pt. a ramane in touch cu piata de munca, deci nici aici nu vad o problema, nu este o casnica neajutorata, legata de maini si de picioare, este o tipa independenta. Si apoi, iarta-ma, dar decat sa stau cu un barbat care ma inseala fara scrupule numai pt. facturi platite si acele „lucruri” necesare bebelusului, mai bine ii pun copilului cârpe in loc de Pampersi (si le fierb de 5 ori pe zi) si renunt eu la mancare ca sa aiba el destul, dar nu fac compromisuri cu viata mea si cu viata copilului.
Timing-ul nu prea vad ce rol joaca. Tu crezi ca s-ar schimba ceva daca ar afla mai tarziu, in afara ca ar pierde si mai mult timp crezand intr-o iluzie toxica?
Alternativa e destul de simpla, si am vazut destule femei care au preferat sa ramana singure si cu un bebelus in brate decat sa traiasca in minciuna si cu umbra amantelor langa pat.
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
RaluD spune:
MissParker, suna a sete de razbunare mesajul tau.
Poate ca nu este asa, dar prima impresie aceasta este. Cred ca de aceea ai si primit raspunsurile pe care le-ai primit.
Tu te identifici pana la un punct cu situatia Marcellinei. Dar din mesajele ei nu transpare aceasta dorinta de razbunare privita ca eliberare.
Iar RamonaJ are standarde morale inalte, da. Dar in mesajele ei blameaza infidelitatea in sine, fara a intentiona sa "arunce cu pietre" in cei infideli, care au dreptul sa-si traiasca viata asa cum Dumnezeu le permite si noi nu avem dreptul sa le-o interzicem.
In toata povestea asta e si ceva mai adanc, pe care nu reusesc eu "sa pun degetul" acum. Parca ai vrea sa te razbuni pe tot trecutul tau. Esti o fiinta sensibila si intransigenta si de obicei, aceste persoane raspund dur atunci cand le este inselata increderea.
Poate ca i-ai fi spus nevestei varului mai curand daca n-ai fi avut speranta ca "il salvezi", deci nu cred ca e doar razbunare aici... e si amaraciunea esecului si durerea pierderii singurului punct de sprijin pe care credeai ca il ai din copilarie, dar te-ai inselat... orice ar fi, acum te simti ca un mustang naravas care se scutura de toti si de toate si asta a declansat problema.
Sfatul meu este sa constientizezi ca lumea nu se invarte in jurul tau, chiar daca esti o persoana foarte valoroasa. Viata varului tau si a sotiei sale isi va urma cursul si cu tine, si fara tine. Gandeste-te practic la consecintele pe care le va avea dezvaluirea ta. E extrem de greu sa te rupi de ceva prin inactiune, dar aceasta e solutia corecta in cazul tau - parerea mea.
Schimba-ti adresa de mail si id-ul de messenger si impune-ti sa uiti complet de varul tau si de familia ta. Concentreaza-te asupra ta si a sotului tau si atunci te vei elibera cu adevarat.
Cu prietenie,
Raluca, Emi cea scumpica si bebelusa Ina
Ajutati-l pe Andrei sa traiasca!
www.point.ro/andrei/" target="_blank">http://www.point.ro/andrei/
Felicity spune:
Nici eu nu inteleg cum e asta.... dragostea de var.
Din mesaje se vede clar ca esti jignita, nu neaparat de faptul ca insala, ci ca nu ti-a mai dat atentie tie.
Cat timp iti dadea atentia care considerai tu ca o meriti, il ascultai, chiar daca nu il aprobai.
Si cum e asta sa pastrezi corespondenta de ani de zile....cu VARU'?
si sa vrei sa-i strici casnicia?
ceva putred aici, si puternic mirositor.
si apoi constat ca persoanele inselate vad in orice poveste care implica inselat, situatia lor.
si reactioneaza vehement si extremist, ca si cum li s-ar repeta aceasi poveste lor insisi mereu si mereu.
cred ca trebuie fiecare om sa-si traiasca propria-i viata, cu bune si rele. si tu sa faci la fel. traieste viata ta, nu pe a "varului" sau a sotiei lui.
MissParker spune:
quote:
Originally posted by Ramona J
Eu tot nu inteleg cum de te superi de tare pe varul tau. De fapt care e problema? Ca atunci cind si-a inselat nevasta nu te-ai suparat prea tare... l-ai sfatuit sa minta. A durat prea mult pina cind a trimis cartile, pina la urma cu ce a gresit?
Si sa-mi explice si mie cineva cum e cu iubirea asta de var, ca zau daca pricep... Ca am si eu unii dar noi pina acum nu ne-am declarat sentimentele astea.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
Nu m-am suparat prea tare cand si-a inselat nevasta? De unde ai scos-o? Ramai fair. Nu i-am scris direct "NU TI-E JENA DE TINE INSUTI?" - asta ce e? Un compliment? De ce trebuie sa ma repet? L-am sfatuit sa nu se spovedeasca la sotie ca sa-si obtina absolutiune de la ea si l-am sfatuit sa-si repare greseala facand-o fericita si iubind-o pe sotie. Poate ca a fost prea putin. Poate trebuia sa-i tai o ureche cu cutitul de la McDonald's ca sa ma crezi ca l-am criticat si i-am aratat clar cat ma dezamagise cu comportamentul lui, prin care ulterior mi-a aratat si mai clar ca inselaciunea nu fusese o "ratacire" momentana (cum crezusem eu in naivitatea mea), ci o trasatura de caracter constanta a lui
.Cu iubirea fata de varul meu este in familia mea poate altfel decat la tine, fiindca tocmai cu el discutam acum vreo 3 ani despre lasitatea parintilor nostri, despre fuga lor de adevar care ii facuse sa mearga prin viata ca niste zombie si care dusese la toti pumnii descarcati in copilarie asupra noastra, cu iubirea de var este la fel ca si cu solidaritatea unui om drag pe care il crezi integru, sincer, corect, te bucuri ca-l ai in viata ta, ca macar unul din membrii familiei tale este CA TINE si nu CA EI, pentru ca dintr-o data sa cada masca si sa vezi puroiul colcaind exact ca la ceilalti... M-a durut, m-a durut cum poate ca nu m-a durut nici la mama. M-a durut pentru ca el era in ochii mei tovarasul meu de suferinta din copilarie, care avusese parte de acelasi tratament lipsit de iubire de la parinti si care (in ochii mei) trebuia sa doreasca la fel de mult ca mine ca adevarul sa iasa la iveala si sa ne vindecam sufletele traumatizate. Pe tine nu te-ar fi durut sa constati ca te-ai inselat? Poate n-ar fi fost atat de grava trezirea daca el nu s-ar fi pretins atatia ani de dinainte un prieten bun si de suflet, care este de partea mea in calatoria mea terapeutica (pentru ca la primul colt sa-mi infiga cutitul in rinichi cu minciuna), daca nu s-ar fi proclamat permanent un om cu coloana vertebrala si cu caracter si cu suflet, pentru ca eu acum sa ma conving ca de fapt (pana la inselarea sotiei lui si la complicitatea cu tatal lui in a-mi ascunde mie adevarul familiei noastre), nu existase nici un moment autentic de cumpana in care el sa dea masura adevaratei lui fiinte, sa se arate cum era cu adevarat. Da, m-a durut mai mult decat la mama, fiindca la mama simtisem adevarul cu mult timp in urma in ciuda asigurarilor ei mieroase cum ca vai, ce mult ma iubea ea (in pauza dintre pumnii in spinare si palmele peste cap), dar la varul meu nu avusesem ocazia sa vad adevarul. Tu si verii tai poate ca nu ati trait o copilarie sub asediu, dar eu avusesem nevoie emotional de iluzia ca eu si varul meu suntem suflete-gemene, asta ma ajutase sa suport mai usor bataile si nefericirea stiind ca am un "aliat" (nici unul din noi nu are frati sau surori). Iar acum sa constat ca acest aliat a devenit la randul lui un agresor, atat fata de sotie cat si fata de copil, carora le face rau, mi-a zdrobit inima.
Dar sa revenim la samburele problemei: el este un mincinos si eu vreau sa-i spun sotiei lui adevarul despre el. Tu daca ai avea o prietena in situatia ei, cum ai proceda? Ai tacea fiindca nu ar fi "ilegal" ce face sotul? Plus ca ma doare si altceva: eu cu sotia lui inca mai am contact sporadic si vad din fiecare mail ca ea de fapt nu stie nimic real despre el, ea nu stie nici 10% din cate discutasem eu cu el despre viata lui, ce baza de incredere e aia intr-o casnicie? Ai condamnat-o pe Medi, ca isi inselase 6 ani de zile sotul cu altul si ca traise in minciuna, ti-ai atras oprobriul multor participanti prin franchetea ta, iar aici brusc nu intelegi cum de m-am suparat atat de tare pe varul meu? Ma depaseste aceasta schimbare la 180°.
Am fotografiile cu bebelusul lor printate color si lipite pe peretele de la servici. Stii cand am realizat ca nu-mi voi gasi linistea pana cand nu-mi urmez constiinta si nu spun adevarul? Cand m-am surprins de vreo 5-6 ori cu impulsul de a dezlipi pozele de pe perete din cauza ca ma simteam vinovata si imi venea sa plang de mila copilului de fiecare data cand imi aruncam ochii pe acele poze. Asa ca nu-i nimic daca tu nu intelegi de ce sunt suparata. Eu inteleg.
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
Avalon spune:
Dar spune-i odata si racoreste-te! Oh, dulce razbunare! Cat de tare te-a afectat faptul ca nu a transpus in fapte iubirea ce credeai ca ti-o poarta... dorinta de razbunare e prea puternica acum la tine, nu-ti dai seama cat de patimasa esti. Va fi lovitura de pelerina ce-ti va spala toate amintirile trecutului, tot ce apasa asupra ta mai mult decat asupra familiei tale. Viata ta va fi mai frumoasa dupa ce vei sti ca familia asta s-a destramat datorita adevarului pe care tu l-ai spus cu atata ardoare. Sau vei trai cu alta povara in continuare? Upsss...