Increderea in sine

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 2

mate spune:

Principesa,m-am exprimat gresit: nu ca este cel mai bun am vrut sa scriu,ci ca este important sa se accepte si sa-si accepte alegerile.Eu cand eram mica imi ziceau parintii "nu inveti,ajungi la strung in fabrica" si am invatat in primul rand ca sa nu o dezamagesc pe mama si asta mi se pare cumplit,ca n-am constientizat ca o fac in primul rand pentru mine .Acum zic ca este important ca,copilul asta al meu sa fie fericit si sa se simta implinit chiar daca alege sa se faca sofer de tir(scuze,n-am vrut sa jignesc pe nimeni).Nici una dintre extreme nu e buna.Nici sa-i zici toata ziua ca e cel mai destept si cel mai bun,vorba Sabinei,un eventual esec il poate marca pe viata,trebuie sa fie pregatiti si pentru bune si pentru rele...

Cat priveste tehnicile de redobandire a stimei de sine,am citit carti,am incercat si cu autosugestie,nimic,subconstientul actioneaza,nu-mi da voie sa fac nici o miscare,e vocea aia launtrica pe care o aud mereu,stai in banca ta,capul plecat sabia nu-l taie...
Mi-e asa de ciuda uneori pe mine,pe actiunile mele de care nu sint mandra...

Oana,mamica lu' Iepurici Alerg P'Aici(27 Nov 2004)
Christinel
New Zealand
Osama

Cine da din coate...departe ajunge...

iubibubi spune:

mate, si eu sufar de acelasi lucru. in plus, sunt si timida (desi nu e detectabil la prima vedere) - o consecinta a neincrederii in sine? problema mea este ca eu incerc din rasputeri sa scap de chestia asta, dar tot ce reusesc este sa fiu agresiva (in exprimare). bineinteles ca tot parintilor le reprosez (in sinea mea), dar cineva mi-a spus odata ca asta e dovada de imaturitate si fuga de raspundere pentru propriile actiuni. o fi adevarat?

Andrada spune:

Cam asa e iubi, cica atunci cind dam vina pe parinti (gene, educatie...etc) de fapt ne invinuim pe noi,
A

www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu

anamari spune:

iubi
si eu pendulez de ani intre timiditate/pasivitate si agresivitate- cale de mijloc pe care ma chinui sa o invat acum se numeste asertivitate- a-ti spune opinia hotarat, cu respect, evitand jigniri inutile...desi uneori e greu , intr-o discutie in contradictoriu sa gasim aceasta cale de mijloc, mai ales ca nu intotdeauna problema sta in modul cum abordam noi chestiunea ci e legata de perceptia eronata a celuilalt...

eu am citit ca e important sa cunoastem cauzele acestor probleme, dar e important sa nu ne oprim la stadiul de "x e de vina" ci sa cautam metode de a remedia problema....

cat despre a fi parinte/ a educa -e atat de usor sa uitam ca fiecare copil are o personalitate diferita si ca ideal ar fi sa adaptam meotde mai generale de educatie la fiecare individualitate in parte....

lorelaim spune:

Mate - imi cer scuze dar ultima ta postare m-a amuzat deoarece mi-am amintit ca "daca nu inveti o sa devi... maturator de strada" era o expresie CLASICA a parintilor (cu precadere a mamelor)copiilor din clasa noastra. Am auzit-o si eu si colegii mei... de cate ori nu luam 10+ cu felicitari de atatea ori auzeam aceasta expresie si inca multe altele... hi-hi-hi... Eu am o imaginatie f bogata si vizualizez imediat... ma si imaginam cu matura mare din crengi de copaci maturand strazile si ridicand un urias nor de praf, alaturi de tzigani la 5 dimineata... Pt mine asta era amuzant...
Chestia cu a avea sau nu increderea in sine - pe langa "greselile de educatie" (care sunt discutate aici) mai tine si de personalitate... Dar sincer - tu care ai ajuns la celalat capat al lumi (am vazut pozele - minunate!) si esti mama (pe mine faptul ca am devenit mama m-a maturizat enorm - felicitari pt bb) sunt primii pasi spre a te "re-modela".
Multa sanatate!

Donia spune:

Cred ca increderea in sine are stransa legatura cu aprecierea de sine, cu acceptarea propriei tale persoane, cu asteptarile pe care le au nu altii, ci tu insuti fata de tine.
Caci daca la varsta copilariei incerci sa ii multumesti pe cei pe care ii iubesti si care te modeleaza, adolescenta tocmai asta aduce, razvratirea, iesirea din tiparele impuse de altii, explorarea si descoperirea valorilor care sunt importante pentru tine.
Ce mi se pare mie important pentru a pasi catre maturitatea emotionala:
- sa ai respect pentru propria persoana
- sa te accepti asa cum esti
- sa nu ai asteptari nerealiste de la tine insuti
- sa te poti ierta
- sa iti vezi defectele cu duiosie, ca si cum te-ai uita la un copil care invatand sa mearga e mai mult pe jos decat pe propriile picioare
- sa ai curaj sa iti afirmi succesele si realizarile, chiar daca o faci doar in fata oglinzii (si probabil ca uneori e mai recomandabil asa )
- sa te iubesti asa cum esti
Si daca ajungi sa ai o parere buna despre tine in final va conta prea putin parerea altora, vei putea sa te simti fericit in propria-ti piele si asta iti va da incredere in propria-ti persoana.
Cum ne educam copiii?
Pe aici e la mare moda urmatorul slogan: be as good as you can be! Fiica-mea, la doar 5 ani, deja mi-l recita de cate ori ma prinde ca ii cer prea mult (si de cele mai multe ori are dreptate!).
Ce am mai observat aici e ca nu e incurajata competitia, ci copiii sunt incurajati sa se raporteze la ei insisi, si nu la altii.
Ma gandeam ca personal, in felul in care imi educ copila, incerc sa evit anumite clisee de care am inceput sa devin constienta in adolescenta (gen: ce o sa spuna lumea?) sau mai tarziu.
Apoi mai am exemplul parintilor mei, despre care pot spune ca au facut treaba buna in a-mi insufla respect de sine... dar trebuie luat in considerare faptul ca am fost al treilea copil in familie, si au avut timp si ei sa invete din propriile greseli.
Si mate, faptul ca deja stii unde au gresit parintii tai cred ca iti da un avantaj fata de ei in educarea copilului tau.
Dar esti sigura ca vrei un copil care este cel mai bun, invingator si care sa nu se dea batut? Scriai in mesajul initial ca ai fi vrut ca parintii tai sa te invete sa te iubesti neconditionat, asa cum esti... si tare greu e sa fii si un invingator in toate cele, dar si gata sa iti accepti lipsurile fara sa te si desconsideri din cauza asta.

P.S. si off topic. Poate cineva sa ma ajute cu o traducere si adaptare din engleza? E vorba de "be as good as you can be". Nu imi prea place traducerea cuvant cu cuvant: fii atat de bun pe cat poti fi. Exista o varianta mai buna?

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)

blue eyes spune:

Eu as zice Fii constient de propriile capacitati si limite, dar nu stiu cum am putea adapta-o pe intelesul copiilor.

O relatie sanatoasa are la baza: schimbul intelectual, apropierea emotionala si sexualitatea.

gazzella spune:

Multumesc Sabinei si lui Lorelai. Ca de obicei e o placere sa le citesc opiniile.
Mate, cred ca asta-i cheia: acceptabilitatea.
Dar, am un mare dar, care ne scapa cu foarte mare frecventa. Majoritatea ne gandim la acceptabilitate raportata la chestii mari. Stiu eu, ce scoala sa aleaga, daca sa fie sau nu camionist, etc. Pierdem din vedere micile fapte, actiuni, cele care construiesc la aceasta varsta imaginea de sine. de la 18 luni in sus intre copil si mama se formeaza o relatie reciproca, in aceasta faza se formeaza modelele operative interne (IWM), referitoare la sine insusi si la figura materna si care reflecta istoria relatiei sale cu aceasta. vor fi aceste reprezentari interioare (interne) a indruma individul in procesul de interpretare a informatiilor care provin de la mediul exterior.
nu-i suficient sa-i spui copilului ca-l iubesti neconditionat ci trebuie sa-i fie transmisa ideea prin insusi comportamentul nostru vis-a-vis de el
astfel atunci cand noi intervenim intotdeauna pentru a corecta, educa nu facem altceva decat sa-i transmitem mesajul ca a gresit ca el e gresit.
stiu ca am vrea toate (sau aproape toate) sa avem copii curati, care sa nu pateze, care sa nu se infurie, care sa se joace cu jucariile asa cum este scris pe ambalaje dar trebuie sa intelegem ca nu e posibil.
nu putem in permanenta sa corectam, ori noi asta facem, daca mananca gemul cu lingura si pateaza tricoul ne deranjeaza, intervenim: "nu asa puisor, uite asa se mananca!" ii taiem copilului orice posibilitate de a experimenta, de a se experimenta pe sine.
copilul fuge tot incalzit, dar multumit si noi preocupate: "vino si te odihneste, esti obosit, aseaza-te"
ii transmitem copilului informatia ca ceea ce el percepe (efortul care pe el il multumeste, gratifica, caldura, starea de multumire) nu este autentica, ca a interpretat gresit mesajul pe care insusi organismul sau l-a lansat, de unde i se va crea si dubiul.
deci din raportarile noastre la cotidianul vietii lor se va naste in timp increderea, respectul de sine.
referitor la tine, deja esti pe drumul cel bun.
in plus ai la indemana cel mai bun instrument, cale de a te vindeca.
asa cum ti-a spus Lorelai e insusi copilul tau.
uita-te la el, incearca sa te intorci in trecut sa te redescoperi pe tine, incearca sa-i dai credit copilului asa vand mari sanse sa-ti dai credit tie insusi.
atunci cand vei intelege ca un copil este intr-adevar competent in tot ceea ce-l priveste pe el insusi vei intelege ca si tu poti sa fi competenta in raport cu tine insati.
p.s. Mate, o alta carte foarte buna este cea alui Thomas Gordon.
postasem eu undeva despre acceptabilitate, ascultarea pasiva, activa, etc. da-i un serach pe forum, daca nu gasesti am salvat pe calculator si repostez totul....

Crinutz spune:

Si eu ma inscriu la aceasta categorie. N-am incredere in mine nici cat negru sub unghie. Intervine si timiditatea, neobservabila la prima vedere (cum zicea cineva) si un bun simt iesit din comun care uneori strica pentru ca nu reusesc sa zic in fata cuiva ceea ce am de zis pt ca mi-e teama sa nu jignesc (desi as avea dreptate). In prezenta unui grup mai mare incerc sa nu ies in fata, abia pot vorbi, se simte in glas o nesiguranta. Am senzatia ca se va rade daca zic ceva, ca rade lumea cand ies in fata. Plus ca nu imi place sa ma contrazic sau sa aduc prea multe argumente intr-o discutie. Prefer sa las eu de la mine. Multe vise, dorinte le-am lasat balta pt ca am considerat ca nu o sa reusesc. Nici acum nu stau mai bine, ma lamentez intr-o rutina ingrozitoare. N-am incredere ca voi reusi vreodata sa conduc (masina), dar nici n-am incercat si inca o mare neincredere este aceea ca nu voi fi in stare sa devin mama. Nu ma vad in aceste doua posturi desi mi le doresc fantastic. Mi-e frica ca nu voi reusi.

Hai ca mi-am varsat si eu oful si poate mai invat de la voi sa ma iubesc mai mult.

"Ceea ce suntem este darul lui Dumnezeu pentru noi, ceea ce devenim este darul nostru pentru Dumnezeu"

simali spune:

Am observat ca de multe ori lipsa de incredere in noi vine si din supraaprecierea celor din jurul nostru. Avem uneori tendinta sa ne imaginam ca ceilalti nu au probleme, sunt perfecti, fac fata mai bine decat noi situatiilor diverse, desi nu este deloc asa. Toate astea vin din lipsa unei experiente reale de viata, care sa presupuna cunoasterea oamenilor dincolo de ceea ce vor ei sa afiseze.
Imi aduc aminte ca mama, economisata in biroul unei mari uzine, ma compara toata ziua cu odraslele diferitelor colege de birou; si odraslele acelea erau PERFECTE. Aveau numai zece, invatau singure, fara sa le ceara nimeni, nu se ocupa nimeni de ele la lectii dar cu toate acestea se descuracau, bla, bla, bla. Iar eu imaginati-va ca absolut totul credeam!!! .
Pana cand odraslele nu au evoluat in parametrii trasati si realitatea a dovedit ca mamele lor pur si simplu exagerau.
Nu stiu de ce la noi in tara, in anii comunismului, am exersat cu totii cum sa fim perfecti artificial. Ascunsi in spatele usilor din blocurile marilor orase, nu lasam sa se vada nimic din umanitatea noastra, din tacaneala noastra. O sa spuneti ca dincolo de usi razbate ceva: proasta crestere(vezi mizeria pe sacra, certurile dintre vecini in legatura cu factura la gaze a blocului sau cu galagia copiilor care "trag" o miuta in spate). Dar asta trece de usa fara voia noastra.
Acum, mai nou, avem la TV show-uri de lifestyle cu Monica si Virinel, show-uri in care unii incearca sa ne convinga ca viata se poate trai PERFECT, ca intr-o mare casa de papausi. Iar unii cred, asa cum credeam si eu in copilarie tot ce-mi spunea mama despre alti copii.
De aceea eu am inceput sa-mi cultiv tacaneala: anul trecut am iesit cu copilul in curtea blocului si am facut cel mai grozav om de zapada, port niste palarii traznite atunci cand ma apuca, umblu cu o pereche de role in portbagaj si ma dau cu ele prin parc in timp ce copilul se joaca la nisip, uneori imi iau bilet de sarit la plasa si sar pana nu mai pot, intr-un weekend l-am lasat pe sotul meu cu BB sa intareasca relatia tata-fiu si am plecat singura in Bucegi cu rucsacul in spate, etc., etc. Pentru mine e cau un soi de terapie personala: eu sunt eu si lumea-i lume; nu sunt buna, nu sunt rea, nu sunt frumoasa, nu sunt desteapta, sunt doar asa cum m-a lasat Dumnezeu, cu calitati si defecte, cu viata mea scurta care nu trebuie lasata sa treaca asa, pur si simplu.
A, si am uitat. Cand ma intimideaza cineva, mi-l imaginez pe WC.

E mult pana incepi