avortul provocat si responsabilitatea
Raspunsuri - Pagina 6
mirelaispir spune:
mariana 1976, felicitari pentru sarcina si da dea Dumnezeu sa o duci la final cu bine si sa ai un bb sanatos si frumos! eu spuneam de 2 ani pt ca atat mi-a recomandat mie doctorul. am avut ceva probleme la nastere si mi s-a spus (initial) ca nu este recomandat sa mai fac un al doilea copil. dupa ce am mers la control, doctorul a revenit si mi-a spus ca sunt ok, dar daca vreau un al doilea copil (si-l vreau)sa astept cel putin 2 ani.
nu sunt adepta avorului (cum nu sunt nici pentru pedeapsa cu moartea). eu considder ca noi (oamenii) nu avem drept de viata si de moarte asupra altei fiinte umane.
pisik 4ever spune:
quote:
Originally posted by irina.c.
...De remarcat ca desi a indurat atatea chinuri,respectivul nu s-a sinucis,ci si-a trait viata pana la capat.De unde trag concluzia ca totusi i-a fost draga viata lui asa cum era,in ciuda suferintei si ca ideea cu ,,mai bine nu ma nasteam,, ramane doar o figura de stil...
Cand zicem ca ,,l-as avorta ca sa nu se chinuie,, ma gandesc ca in realitate vorbeste egoismul din noi.Noi nu vrem sa ne chinuim ingrijind un copilas bolnav,noi nu vrem sa nu dormim noptile de grija viitorului,noi nu vrem sa suferim cand ceilalti il resping sau cand ceva il doare...De fapt e vorba de noi,in primul rand,fiindca orice copil,in lumea lui mica si senina,se bucura de viata oricum ar fi ea.Parerea mea.
nu am vazut documentarul respectiv. dar vreau sa spun ca sinuciderea este un lucru grav si daca persoana respectiva este credincioasa ar elimina din start o asemenea solutie. de unde afirmatia ,,mai bine nu ma nasteam,, nu mai este deloc doar o figura de stil...
este adevarat ca intervine si egoismul din noi. avem dreptul sa ne gandim si la noi insine. insa o persoana care este complet dependenta de altcineva pentru a supravietui are nevoie de o structura care sa ii asigure supravietuirea in momentul in care parintii sunt prea batrani sau decedeaza. nu intotdeauna o asemenea structura este disponibila. in ce masura se mai bucura copilul respectiv de viata lui asa cum e daca se trezeste la 40 de ani cu mintea de la 5 intr-un spital de nebuni umflat de calmante? ceea ce vreau sa spun de fapt este ca atata timp cat sunt copii se pot bucura de dragostea parintilor si de multe lucruri minunate. dar vine un moment in care isi dau seama sau poate nici macar nu-si dau seama ca nu vor putea face niciodata ceea ce fac persoanele normale.
... si 
albastricile lui mami 08.05.05
adita spune:
quote:
Originally posted by ange
dar daca viata viitoarei mame(sau a mamei cu 1-2 copii acasa) este pusa in pericol din prima clipa,avortul s-ar numi tot crima?
dupa parerea mea s-ar numi crima in legitima aparare, dar tot crima
in rest Marilena a spus exact parerea mea, dar intr-un mod mult mai frumos si mai clar decat as fi putut-o eu face vreodata
mamica de trei copilasi 
: Nectarie Ioan (5 ian. 2005)
, Elena (21 mai 2003)
si Antim (27 sept. 2001)
Natasa spune:
Ce nu-mi suna mie bine sint exprimarile categorice de genul "eu n-as face asta", "e o crima sa faci un avort indiferent de cauze", "chiar daca se chinuieste are dreptul la viata"... Pe mine nu m-a incercat Dumnezeu si sper sa nici nu o faca sa trebuiasca sa iau o decizie de genul asta, dar inclin sa cred ca asa cum unora li se pare ca parintii decid un avort din egoism (cum sa cresc un copil bolnav), tot asa unii parintii nu fac avort in cazul unei boli grave, tot din egoism (trebuie sa fiu parinte cu orice pret). Cum sa decizi ca o fiinta sa se chinuiasca zi si noapte? Eu asta nu inteleg si nu aveti decit sa dati cu concepte religioase in mine!
Sa va mai povestesc o intimplare, de data asta nu de pe Discovery ci a unor prieteni de-ai parintilor. O familie frumoasa si reusita, aveau o fetita de virsta mea (vorbesc de o poveste de acum 30 de ani) si au decis sa mai faca un copil. Toate bune si frumoase, dar in luna a sasea de sarcina, din cauza unei hepatite C nedepistata la timp, mama a avut un avort spontan. A fost dusa de urgenta la spital, internata o zi si ca sa-si revina a plecat la munte. CInd s-a intors a fost a fost anuntata ca baiatul a fost salvat. Mare tam-tam, interviuri in ziare, era al doilea caz in lume de copil salvat la 5 luni incheiate, doamna doctor a devenit vedeta vremii respective. Jumatate de an de stat in spital conectat la aparate si fire si au putut sa-l ia acasa. Din momentul ala nici o zi din viata familiei respective n-a mai fost fara lacrimi si durere. Copilul a fost tot timpul grav bolnav, a pierdut un ochi, are retard locomotor si psihic, are crize de furie, vedenii, dureri mari. Parintii au renuntat la facultate ca sa-l poata ingriji, acum au imbatrinit si sint si ei grav bolnavi-mama are semipareza, nu mai au bani nici pentru chestiile de baza, daramite pentru medicamente... Fata cea mare si-a vindut tot ce-a avut sa-si ajute familia si a aplecat in strainatate la munca. Au fost niste parinti buni si l-au iubit si l-au crescut (speranta de viata e de 30 de ani si tot timpul stau cu teama ca va muri), dar acum se apropie sfirsitul parintilor, iar el cui ramine? Daca sora nu se intoarce va ajunge in vreun azil in care nimeni nu se va uita la el. Puteti voi sa-mi spuneti ca asta e viata, ca tot chinul asta a avut vreun sens? Oare joaca asta de-a Dumnezeu e chiar in regula? Femeia facuse avort spontan, de ce a trebuit sa se joace de-a salvatoarea tipa respectiva? Credeti ca l-a mai vazut dupa, a vazut ce a salvat? Vi l-as prezenta, sa vedem daca atita durere si chin vi se mai pare "bucuria de a trai fie si o secunda!"
Risc sa fiu inteleasa gresit si chiar nu sint pentru avorturi facute aiurea, dar nici nu pot sa inteleg de ce e o crima sa nu nasti o fiinta bolnava grav. O fi viata pretioasa, dar nu cumva e incorecta decizia noastra de a prelungi un chin cu orice pret?
RAMONELLA spune:
ASA A VRUT DUMNEZEU!!!!
Nu sunt o fanatica religioasa,sa nu ma intelegeti gresit,sunt ortodoxa,cred in Dumnezeu.Recunosc ca nu ma duc in fiecare duminica la biserica si nici nu sunt o sfanta.
DAR,in legatura cu ce spunea Natasa si multe dintre voi.Eu cred ca chiar daca se descopera ca acel copil e bolnav sau are nu stiu ce malformatii,EL ARE DREPTUL LA VIATA!!!!PENTRU CA NU SUNTEM DUMNEZEU SA HOTARAM DACA ARE DREPTUL SA TRAIASCA SAU NU!!!!DACA ARE DREPTUL SA VINA PE LUME SAU NU!!!!!Si atunci prin avort ce facem????HOTARAM CA-L OMORAM,NU?????CA DOAR SUNTEM DUMNEZEU,NU????
Chiar daca acel copil se naste bolnav,el are dreptul sa traiasca!!!!!PENTRU CA ASA A VRUT DUMNEZEU!!!!PENTRU CA POATE ASTA NE E SORTIT!!!!Eu cred ca toate astea sunt incercari.Unii trec peste asta,altii nu.Normal ca Dumnezeu ne-a dat libertatea sa gandim,sa hotaram ceea ce facem cu viata noastra...si cu viata altora...
NUNTA
28.05.2005
http://photos.yahoo.com/ramon_ramonel
Marilena12 spune:
Aalina2003, eu consider ca mi-am facut datoria ca parinte si ca om, fata de copilul meu. Indiferent cine ce mi-ar fi spus, in timpul sarcinii sau cand fetita mea suferea, martor mi-e Domnul, as fi facut exact ceea ce am facut, m-as fi rugat zi si noapte pentru sanatatea ei si daca, Doamne fereste, ar fi fost cazul, mi-as fi inchinat viata pentru recuperarea ei! Am facut eforturi ca sa o ducem la cel mai bun spital si sa primeasca cele mai bune ingrijiri medicale.
Acum, ma intreb, tu ai fi regretat ca ai pastrat un copil doar pt. ca a inhalat lihid amniotic cu meconiu cu 2 ore inainte de nastere? E o chestie aparent banala, dar cu complicatii de cele mai multe ori fatale. Si nu si-a dat nimeni seama, pt. ca nu erau semne clinice cum ca eu as avea probleme cu drenarea lichidului amniotic. Mai ales, ca nici eu nici copilul nu am avut vreo infectie (care la mine ar fi putut deteriora lichidul). Bebe a iesit steril si pe piele si gastric iar sarcina nu era depasita ca termen.
Sau mai am o varianta: o culpa medicala a neonatologului din noaptea aceea, nu mai dau detalii ca poate gresesc si n-as vrea sa se ofuscheze iar careva.
Si chestia cu egoismul celui care vrea cu orice pret sa fie parinte si de-aia nu avorteaza, mi se pare una din marile aberatii pe care le-am auzit pana acum, fara suparare!
Indiferent de situatie, ma bucur si o sa ma bucur de minunea de copil caruia i-am dat viata. Iar asta va fi valabil toata viata mea, cu toti bebelusii pe care ii voi avea. Ma rog la Dumnezeu sa nu mai avem vreodata probleme.
Natasa, doctorita din cazul relatat de tine, si-a facut datoria, profesia ei nu-i permitea sa lase sa moara un fat care a avut sanse sa traiasca chiar cu probleme. Doar nu e ea responsabila ca familia in cauza a avut o asemenea viata, sa fim seriosi, nu cred ca a vrut faima, ba chiar cred ca s-a mirat tare ca acel copil a supravietuit, (vezi juramantul lui Hipocrate).
Pe DC este un forum, Ajutor umanitar, cred, unde gasiti relatari multe despre familii cu copii bolnavi, familii pe care le respect din suflet, pentru capacitatea lor de a oferi atata iubire unor copii uneori chiar lipsiti de sansa.
Mary si Anna (pisicuta lacomita)08.04.2006
aalina2003 spune:
Marilena, sigur ca nu as fi regretat, dar, repet, la tine a fost o intamplare sau o culpa medicala , nu ti-ai asumat acest risc de la inceputul sarcinii, cum unii dintre noi pot, altii nu,sa-si asume riscul de a da nastere unui copil cu SD, de exemplu. Asta se poate stii mult mai devreme si cu certitudine.Eu cred ca despre asta e subiectul: sa stii .. si sa iei o decizie care-ti va afecta toata viata.
Scuze daca par prea insistenta, dar chiar as vrea sa stiu, daca nu te superi: nu ginecologul trebuia sa-si dea seama ca
s-a-ntamplat ceva cu copilul? Neonatologul nu apare in scena doar dupa ce se naste bebelusul?
Si da, si eu cred ca e o forma de egoism sa vrei un copil, indiferent de consecinte.
Babisa spune:
Este foarte greu sa iei o decizie corecta si cu atat mai mult sa spui ce ai face daca ar fi sa fie ....
Sa va povestesc si cazul meu...am ramas insarcinata,la scurt timp mi-a intrebat sotul ce ar face daca ar afla ca am da nastere unui copil cu handicap ...mi-a spus ca fara discutie ar trebui sa fac avort,el are oroare de asa ceva ,cand vede un om cui o problema de genul asta , nu mai este bun de nimic toata ziua,se gandeste numai la ce fel de viata duce acel om si care este bucuria lui,pt ce traieste si cum privete faptul ca e altfel de cat ceilalti.Deci fara doar si poate a spus ca el ar alege sa fac avort daca totul tine de el,in momentul acela si eu am spus la fel...mai taziu in luna a 5 a am mers sa fac ecografie,eram extrem de emotionata ,urma sa flu sexul copilului,mi s-a spus ca e fetita , dar ca are o problema la capsor,ca pe partea stanga a capsorului are un vas mai dilatat si ca are sa se nasca cu handicap si are satraiasca cel mult un an de zile dar cu foarte mari dureri de cap si multe altele sau v-a traui mai mult dar cu handicap grav,doctorita s-a eschivat foarte mult sa imi spuna asta ,nu a vrut la inceput ,a spus ca ramne sa vorbim luna viitore , dar la insistentele mele si la felul cum m-am aratat ,mi-a spus adevarul,dar mi-a spus ca exista posibilitatea sa stacneze si sa fie perfect normala...mi-am dat seama ca ma minte doar ca sa ma linisteasca , am iesit si i-am spus sotului care ma astepta,din momentul ala opana la masina nu a mai spus nimic decat m-a luat pe dupa gat , m-a strans in brate si m-a dus la masina (doctorita mi-a spus ca pot face avort fara probleme la 6 luni daca are intradevar handicap).Am plans si am plans si nu mai gaseam nici un rost in viata si iar plangeam ca de ce plang ca ii fac rau copiluli si iar plangeam si nu gasem decat motive de plans.Din secunda aia am spus ca pastrez copilul fie ca o fi sa traiasca si o zi , am spus ca asta mi-e crucea care tre' sa o duc , ca nu e totul intamplator ,sotul meu nu a mai spus nimic stia ca e doar dreptul meu sa decid.Din acea zi nu m-am mai gandit ce v-a fi cu copilul ci m-am gandit la despartirea de sotul meu ,pe care il iubesc mai mult ca pe mine sio nu as fi putut sa il tarasc dupa mine chiar daca el ar fi vrut.Tot atunci am promis Maicii Domnului ca pe fetita mea are sa o cheme Maria,sotul meu a spus ca nu ar fi prea indicat , pt ca acest nume este dedicat suferintei si sacrificiului,dar eu am insistat ca asa vreau,Peste o luna de zile am mers iar la control si mi s-a spus ca acel vas a stacnat si bebita mea e perfect sanatoasa...imi venea sa urlu de fericire ,nu credeam ca e adevarat ...si pana am nascut-o am stat cu teama aceasta in san ,ba chair si acum uneori mi-e teama sa nu fie ceva acolo cu toate ca nu am nicui un motiv sa cred. Dupa un an de la nasterea copilului,mi-am intrebat sotul,daca ar fi sa trecem inca o data prin ce am trecut ,caere ar fi decizia lui sa fac sau sa nu avort...mi-a spus ca ccc chiar de ar fi sa se nasca si sa traiasca doar o ora ,nu ar ezita nici o secunda sa ma oblige sa tin sarcina,macar sa apuce sa o imbratiseze o data...(.
Daia spun ca e greu sa iei o decizie corecta ...eu doar dupa ce am simtit-o in burtica mea am stiu ca o vreu fie ce o fi , iar sotul meau abia dupa ce a apucat sa o vada in viata isi da seama ca ar fi facut o greseala...asa ca cum poti sa spui ce ai face daca ar fi sa fie ??E greu si numai Dumnezeu stie ce e mai bine si doar in acele momente te invata ce e drept.
Scuze daca nu am scris destul de corect dar sunt cu bebita si nu ma pot concentra sa formulez exact cum trebuie
Marilena12 spune:
Alina, ginecologul si-a dat seama si ca atare m-a bagat imediat in cezariana care a fost super. Inainte de asta, in aceeasi zi mi s-a facut set complet de analize si au fost foarte bune. Tot ce anunta suferinta fetala, erau niste respiratia fatului. Copilul s-a nascut cu apgar 9, ceea ce ne-a facut pe noi sa credem ca ori s-a intamplat ceva inainte cu maxm o ora de declansarea nasterii, pt. ca eu eram deja de 2 ore in travaliu, ori nu a fost vorba de intoxicatie cu meconiu, asa cum s-a pornit. Din cate am discutat cu alti medici dupa, mi s-a spus ca nu prea se supravietuieste cu asa ceva, pt. ca meconiul nu se elimina din plaman si este f. toxic si ca de regula in astfel de cazuri este vorba de o infectie a lichidului amniotic cu o bacterie care traverseaza placenta. Ori eu nu am avut infectii niciodata, iar analizele nu au lipsit. Analizele ulterioare ale Annei au iesit bune, avea si tegumentele sterile si sucul gastric. Ori se stie ca bebe inghite lichid, daca era infectat lua si ea.
Am spus de neonatolog, pt ca un medic bun mi-a soptit ca nu exista suferinta fetala cu apgar 9 si ca e posibil sa fi fost insuficient aspirat copilul la caile respiratorii si din cauza lichidului si mucuozitoatilor ramase sa fi facut bronhopneumonie.
Nu am cum sa probez toate astea, de aceea m-am ferit sa acuz.
Nu ma pot baza decat pe ceea ce am relatat si nu este suficient pentru a acuza pe cineva, oricum, nu eram preocupata atunci sa gasesc vinovati. Insa sunt suspicioasa si mai am inca frustrare in mine, gandindu-ma ca poate cineva nu a facut ce trebuia sa faca si s-a ajuns la acea situatie. Chiar si medicul meu a fost rezervat si mi-a spus ca va discuta despre asta cu mine peste cativa ani buni, cand deontologia nu va mai fi o piedica. Eu ce sa inteleg din asta?
Am vazut multe cazuri de copii chiar morti din culpa medicala.
Mary si Anna (pisicuta lacomita)08.04.2006
lala spune:
[quote]Originally posted by RAMONELLA
ASA A VRUT DUMNEZEU!!!!
Nu sunt o fanatica religioasa,sa nu ma intelegeti gresit,sunt ortodoxa,cred in Dumnezeu.Recunosc ca nu ma duc in fiecare duminica la biserica si nici nu sunt o sfanta.
DAR,in legatura cu ce spunea Natasa si multe dintre voi.Eu cred ca chiar daca se descopera ca acel copil e bolnav sau are nu stiu ce malformatii,EL ARE DREPTUL LA VIATA!!!!PENTRU CA NU SUNTEM DUMNEZEU SA HOTARAM DACA ARE DREPTUL SA TRAIASCA SAU NU!!!!DACA ARE DREPTUL SA VINA PE LUME SAU NU!!!!!Si atunci prin avort ce facem????HOTARAM CA-L OMORAM,NU?????CA DOAR SUNTEM DUMNEZEU,NU????
Chiar daca acel copil se naste bolnav,el are dreptul sa traiasca!!!!!PENTRU CA ASA A VRUT DUMNEZEU!!!!PENTRU CA POATE ASTA NE E SORTIT!!!!Eu cred ca toate astea sunt incercari.Unii trec peste asta,altii nu.Normal ca Dumnezeu ne-a dat libertatea sa gandim,sa hotaram ceea ce facem cu viata noastra...si cu viata altora...
NUNTA
28.05.2005
http://photos.yahoo.com/ramon_ramonel
[/quote
Poate fi interpretat ca un semn de la Dumnezeu faptul ca mama afla ca va avea un copil bolnav?
Nu cred ca avem dreptul ca ascunsi in spatele religiei sa ii blamam pe cei ce aleg avortul in astfel in situatii.
Decizia este cu atat mai grea cu cat trebuie sa te gandesti la toti cei implicati - sot, copil in cazul in care mai ai unul. Avem dreptul sa le complicam viata? Sunt intrebari pe care mi le-am pus si din fericire nu am fost nevoita sa iau o decizie...