Inimioare de iulie-august 2005 (1)

Raspunsuri - Pagina 15

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns MONAI spune:

Salutare, gagici!
, eu am avut o perioada cand Sara mi-a refuzat laptele dimineata, asa, pur si simplu. Il dadeam in completare la micul dejun, asa il accepta. A fost perioada noastra cu doar 4 mese, dar nu a durat prea mult.

Ieri am petrecut tare bine, m-a dus sotul la castelul Maria, un loc tare drag noua si am luat cina in parculetul conacului, a fost excelent. Am primit si cadou, daca nu l-as cunoaste as zice ca ma-nseala. Noi am avut o discutie zilele trecute referitor la faptul ca acum putem sa ne mai bucuram si de de noi, nu numai de conditia noastra de parinti si vad ca baiatul atata a asteptat. In alta ordine de idei, ne-am propus sa mergem la Timisoara in WE, cu Sara, la niste prieteni care au casa, dar stau ca pe ace sa nu cumva sa ne cheme la vaccin(nu avem inca trivaccinul facut). Doctora noastra de familie trebuie sa nasca si are program foarte aiurea.
Sara mea si-a mai revenit, a papat si ieri dupa-masa si azi tare bine, cred ca avem o pauza la durerea de dinti. M-au ingrozit niste mamici cu care m-am intalnit de ceea ce povesteau despre perioada de canini. Clar trebuie sa ma vopsesc pe par, sigur nu va mai merge asa....
Va pupam, daca nu plecam ne mai auzim zilele astea.

Sa auzim numai de bine.
Mona si Sara (16/07/2005)

Scumpii de noi
O nastere atat de frumoasa...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Albinutzza spune:

Mona, ce frumos din partea sotului...bravooo
Nu cred ca e o toana cu laptele, a refuzat celelalte variante pt ca el credea ca-i dau tot d'ala UHT. Diseara am zis ca revin la Milumil
iar in wkd, o sa combin UHT cu milumil 3, ca ala de fapt e mai aromat (Luca il bea combinat Milumil 2 cu 3) In fine, voi vedea. O sa incerc si Mili...

Nici Luca nu doarme noaptea, cred ca-i sparge o maselutza, ca e umflata gingia, si se foieste, maraie, isi canta...asta e

In alta ordine de idei, sambata vrem sa placem pana la Slanic, ce stiti, am voie sa fac baie in apa sarata????

Albinutzza & Luca bondarelu' 07 Iulie 2005

Bondariciu' la 1 anwww.dropshots.com/albinutza" target="_blank"> Filmuletze cu Bondariciu'

Am crescut atat de mult 17+ Samburika

Parintzi de bondarici

The piano keys are black and white, but they sound like million colours in your mind (Katie Melua)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns anis spune:

Albinutza nu vad de ce n-ai avea voie sa faci baie.Dr meu imi zicea chiar ca puteam sa stau la soare linistita si cu burta ca bb nu e afectat.Asa ca eu ma miram degeaba de ce frantuzoicele si nemtoaicile stateau.

Altceva , copii pana la 5 au nevoie de lapte gras de 3,5% ,in nici un caz de cel degresat.

AniS 20+
si Ingrid-Alexia *** ingerashul ce mi l-a trimis Dumnezeu *** (2 august 2005)***INGRID
"Happiness is like perfume,you can't pour on others without getting a few drops on yourself."

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns brianamica spune:

quote:
Originally posted by anis

Mey, mie mi-a spus doctora sa ii dau lapte degresat .......

Brianamica mamica de 2 fete cucuiete

“Întelegerea trecutului ne determină abilitatea cu care intelegem prezentul.”

POZE FETE CUCUIETE
ANA ESTE ATAT DE MARE
DAR SA VEDETI ELA CAT DE MARE E ...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns anis spune:

Brianamica ..si dr astia...eu am intrebat mai multi..si chiar la Tv a fost o emisiune pe tema asta....ca laptele de 3,5% e bun pt copii pana in 5 ani.

AniS 20+
si Ingrid-Alexia *** ingerashul ce mi l-a trimis Dumnezeu *** (2 august 2005)***INGRID
"Happiness is like perfume,you can't pour on others without getting a few drops on yourself."

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns brianamica spune:

quote:
Originally posted by Albinutzza

In alta ordine de idei, sambata vrem sa placem pana la Slanic, ce stiti, am voie sa fac baie in apa sarata????

Albinutzza & Luca bondarelu' 07 Iulie 2005

Bondariciu' la 1 anwww.dropshots.com/albinutza" target="_blank"> Filmuletze cu Bondariciu'

Am crescut atat de mult 17+ Samburika

Parintzi de bondarici

The piano keys are black and white, but they sound like million colours in your mind (Katie Melua)

, eu nu am avut voie sa fac baie deloc in timpul sarcinii ! Doar dusuri ! Plaja da, dusuri da...dar baie NU ! Acum ..vezi si tu ..cum crezi ca dupa cum vedeti... am parte de niste doctori cu opinii total diferite decat a celorlalti ! eu zic sa faci asa cum simti tu...pana la urma doar tu poti sa observi daca iti face bine sau rau o baie amarata !

Brianamica mamica de 2 fete cucuiete

“Întelegerea trecutului ne determină abilitatea cu care intelegem prezentul.”

POZE FETE CUCUIETE
ANA ESTE ATAT DE MARE
DAR SA VEDETI ELA CAT DE MARE E ...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Lory2004 spune:

Salutare,

Multumesc pentru sfaturi Albinutzza. La fel si Deliei. Voi incerca sa-i dau Danao sa ved cum reactioneaza.

MonaI felicitari pentru asa sot !!! Apropo de asta, ne-au invitat niste cunostinte la Paris care sunt foarte draguti si au zis ca nu ne trebuie decat biletele de avion ca de restul se ocupa ei (cazare, plimbare) si ne-au sugerat sa venim fara Rares daca se poate. Au zis un lucru foarte intelept sau cel putin asa mi s-a parut mie. Ca ar fii bine ca 1 saptamana pe an (sau 1-2 zile daca 1 saptamana e prea mult) sa o rezervam pentru noi doi...asa ne putem regasi.

Albinutzza si eu stiu ca e indicat laptele de 3.5%...Ideea este ca trebuie introdus treptat pornind de la cel degresat si usor usor sa se ajunga la 3.5%.

Pupici

Lory si scumpetea lu' mami Rares 15.07.2005
http://pg.photos.yahoo.com/ph/loryoprea/my_photo

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns andatudor spune:

Azi noi suntem spre mai bine .Nu mai are diaree,dar continui cu regimul ,ca tare mi-e frica,insa lui ii e o foooame de m-a speriat.A mancat pana si maclavaisul de orez cu morcov fierb.A baut si 270 ml de lapte Humana HN.Sper sa-si revina cu totul.

Lory-si eu am incercat sa-i dau lui Andrei Danao,in perioada cand imi cam refuza laptele.Dar a baut doar 50 ml fara prea mare pofta si toata noaptea mi-a urlat de durere de burtica.A trebuit sa-i bag un novocalmin.De atunci am jurat ca nu-i mai dau nici o porcarie din comert,de genul asta!De la altceva nu avea cum sa-l doara burtica pt ca nu-i dadusem nimic nou in ziua aia in afara de Danano.Chiar urla de rupea cu lacrimi si incovoieri de burtica,asa ca tu faci cum crezi dar eu ti-am povestit experienta mea.Oricum el are perioade in care ii place laptele si bea mult si altele in care bea cu chiu cu vai!

Albinutzza-si eu am incercat cu UHT de vreo 5 ori pana acum,si mi l-a refuzat tacticos de fiecare data.Acum chiar cred ca o sa-l tin pe praf pana la 2 ani,oricum e mai bun si al meu plod e mai slabut!
Dar tu poti sa incerci sa-i pui biscuiti in el sau cereale(la mine nu a mers!)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns anis spune:

Fetele eu tot nu inteleg de la voi de ce trebuie introdus treptat cel de 3,5%.E aiurea.Laptele praf e chiar mai gras...asa ca nu avd sensul.

AniS 20+
si Ingrid-Alexia *** ingerashul ce mi l-a trimis Dumnezeu *** (2 august 2005)***INGRID
"Happiness is like perfume,you can't pour on others without getting a few drops on yourself."

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns andre_ea spune:

quote:
Originally posted by anis

Fetele eu tot nu inteleg de la voi de ce trebuie introdus treptat cel de 3,5%.E aiurea.Laptele praf e chiar mai gras...asa ca nu avd sensul.

AniS 20+
si Ingrid-Alexia *** ingerashul ce mi l-a trimis Dumnezeu *** (2 august 2005)***INGRID
"Happiness is like perfume,you can't pour on others without getting a few drops on yourself."

Din cate am auzit eu, din cauza posibilelor alergii. Dar nu garantez ca asta ar fi motivul.

Andreea, mami de Shurubar - 10.08.2005
POZE

Mergi la inceput