Fricile la copii
Raspunsuri - Pagina 2
karmen spune:
Alyssa,
se pare ca fetita ta are o fire mai sensibila, un temperament care predispune la asta. Degeaba incerci tu sa-i explici ca toate aceste lucruri zgomotoase nu prezinta un pericol pentru ea, ea se simte nelinistita in preajma lor. Va trebui sa se obisnuiasca in timp sa se adapteze la aceste situatii. Chiar daca prezinta anxietate in aceste situatii sper sa nu se transforme in fobie (teama fata de un obiect clar definit).
Carmen Ghilescu
crini spune:
Va multumesc pentru raspunsuri si as vrea sa clarific cateva lucruri, pentru ca am vazut ca ati spus de claustrofobie. Fetei mele ii e teama de locurile inchise, incuiate, indiferent daca sunt mari sau mici. N-are probleme sa se ascunda intr-un dulap, dar nu suporta sa fie incuiata intr-o camera, oricat de mare. Eu nu am incuiat-o niciodata si mi-am dat seama de cat de puternica e aceasta frica a ei, cand am fost in vacanta si am mai mers pe la bai publice sau cabine de schimb, unde evident incuiam usa. Dar eram cu ea inauntru, nu o lasam singura, ca nu concepe asta.
Ea spune ca ar putea cineva sa ne blocheze acolo, ca la noi in casa nu se teme. Asa e, nu se teme daca e cu cineva, dar singura in casa nu ramane nici daca trebuie sa cobor sa duc gunoiul. Prefera sa iasa sa stea pe hol pana vin. Si in nici un caz sa fie incuiata in casa, daca ramane singura.
Alyssa spune:
Karmen, multumesc mult pentru raspuns! 
Alice
Alyssa spune:
Ieri am avut ora la pediatra cu fetele. Le-am trezit relativ devreme, la ora 7 eram deja in masina in drum spre cabinet.
Aveam ora pentru 8 dimineata dar nu am vrut sa risc nestiind cum va fi traficul... In fine, ajungem noi acolo, le preparasem cu o zi inainte cum va fi vizita la doctorita, ca se va uita in gitul lor, le va asculta inimioara sa vada daca face tic-tac sau Squeeq- Squeeq, le va cintari si masura.
Am ajuns la 7 jumate, cabinetul era incuiat. Asteptam liftul sa mergem jos sa imi iau o cafea, cind se deschide usa si pediatra ne spune ca este ok, poate sa ne vada.
Am intrat in camera de consult si m-a intrebat ce mai este nou... I-am spus ca am venit cu ele la consult si ca se pare ca Maya are nevoie de "inoculatie"... Nu am folosit cuvintul "needle" numai ca sa nu sara Maya in sus... Ahaaaa... deci ii trebuie un "needle" spune ea fara tact... offf... si pina s-a intors Maya a inceput sa urle!... Am tinut-o ca pe un animal sa ii faca injectia timp in care se zbatea.
Dupa injectie plingea si ma acuza incontinuu ca am mintit-o, ca nu i-am spus despre injectie...ca ma uraste...
Doctorita i-a spus sa termine cu circul, sa ia o carte si sa se linisteasca. Aveam de vorbit cu ea si despre Sarah.
Le-a cintarit pe amindoua, nu li s-a uitat in git, nu le-a ascultat inimioara...
Maya continua sa isi exprime nemultumirea, e foarte vocala... Doctora atunci s-a uitat la mine si mi-a spus ca ar trebui sa ii faca trimitere la un Anxiety Doctor. Am zis ok, ce poate fi rau in asta pina la urma...
Dar de atunci in mintea mea vad diferite scenarii, parca m-a pus pe mine pe ginduri...
Cuplat cu frica ei de lucruri repezi mi-e teama ca nu cumva sa aiba vreo boala mentala ceva... Am mai citit despre anxietate la copiii pe internet si parca ma ingrozesc...
Am mai scris mai sus despre Maya si despre frica ei de lucruri repezi...
Cine imi poate da un sfat?
Multumesc!
Alice
denizel spune:
Alyssa, atat cat cunosc eu copiii, as zice ca Maya ta a procedat...corect oarecum. Reactia ei de la cabinet mi se pare reactia normala a unui copilas caruia i-a fost inselata cumva increderea. Inteleg din ce ai spus ca Maya are foarte mare incredere in tine si in promisiunile tale si, fiind o fetita mai sensibila nu a putut sa accepte prea usor faptul ca nu ai prevenit-o in legatura cu injectia aia. Cred ca s-a amplificat reactia ei cand a vazut ca nici nu le asculta inimioarele, nici nu li se uita in gat, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca a fost imobilizata in timpul injectiei.
Cat despre doctorita lor, ce sa-ti spun? Daca ar fi fost baietelul meu cel implicat, pe mine m-ar fi deranjat foarte tare modul cum a ales ea sa trateze problema micutei tale. Mi se pare total lipsit de tact din partea ei, sa spuna unui copil care se considera nedreptatit sa termine odata cu circul si sa ia o carte sa se linisteasca (gandeste-te cum ne-am simti noi, ca adulti, daca in timp ce ne strigam nemultumirea, ni s-ar sugera sa ne uitam pe o revista poate ne mai linistim...) De asemenea, mi se pare ca a tratat cu superficialitate micuta problema a Mayei, trimitand-o repede-repejor la Anxiety Doctor...
Eu cred ca Maya are ritmul ei, ritm care trebuie acceptat fara a fi pus pe seama unei boli mentale.
Uite un pupic de la mine si elf pentru Mayuca ta 
!
" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.
Cristina_C spune:
Intr-un timp lui Robert ii era frica de ploaie, vant, niori de ploaie, tunete si fulgere. Totul a inceput de cand ne-a prins o ploaie mare in parc si a trebuit sa ne adapostim intr-o casuta de lemn. De atunci, de la primele semne de ploaie, saiu ca se strica vremea - nori gri, cer intunecat, vant puternic, intra in panica, plangea din cein ce mai tare si nu se linistea decat cand intram in casa sau in masina unde se simtea in siguranta. Oricat ii spuneam ca nu pateste nimic, era in zadar, frica il domina. Imi faceam griji sa nu fi ramas cu fobia asta, l-a tinut vreo doua luni dar, incet, incet, i-a trecut. A acceptat sa iasa cand ploua, nu s-a mai speriat de vant. Asa ca as putea spune ca fricile astea ,uneori, trec, asa cum vin. In aceeasi perioada se speria si de oice zgomot puternic (il asocia cu tunetele).
Cristina,
mama lui
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Cristina_C" target="_blank"> Bobita, zis si Robert, 14 decembrie 2002
Cresc...
ellaalessia spune:
Draga mami Crini,
Eu sunt Ella. Am o fetita de 11 luni.Sunt profesoara de engleza la o scoala particulara. Lucrez cu copii intre varstele 4 ani-adulti.
Am observat de multe ori la copilasi frici nejustificate.
Am vorbit cu parintii copiilor. Trebuie sa fim alaturi de copii si sa-i intelegem. Nu trebuie sa luam in ras fricile lor, dar nici sa le amplificam.
De multe ori acestea apar datorita unor experiente, situatii aparent lipsite de importanta. Mintea micutilor preia si prelucreaza o anumita informatie, de multe ori in mod eronat.
Am o prietena psiholog terapeut care lucreaza si cu copii. Este bine sa apelam la un specialist, fara sa speriem copilul ca mergem la doctor.
Terapia prin joaca copil-psiholog poate rezolva lucrurile cu brio.
Stiu de la aceasta prietena psiholog, ca de obicei antreneaza in terapie si parintii. Impreuna sau separat. Ea spune ca e f importanta relatia mama-copil-tata.
Cred ca totul are o rezolvare.
Nu am vrut sa ma dau desteapta, ci doar sa-ti spun parerea mea de cadru didactic. As merge la un psiholog.
Atentie insa, e important ca psihologul sa fie agreeat de copil. Se intampla deseori ca, copilul sa nu simpatizeze un adult(educatoare, doctor, bona, invatatoare). Eu cred ca trebuie sa-i respectam preferinta copilului.
Multe salutari si urari de bine!
giulia71 spune:
Crini, o sa-ti spun si povestea noastra de succes.
Calinut are sase ani si jumatate si de un aproape nu mai voia sa stea singur in camera lui sa se joace, sa mearga singur la toaleta sau la baie sa se spele, smd
De dormit singur, nici nu mai vorbesc!
E drept ca si noi ne-am mutat foarte des in ultima vreme datorita serviciului sotului meu, si probabil schimbarea din an in an a casei nu l-a facut sa se obisnuiasca sau macar sa se atasaseze de camera lui (sau de casa noastra-fie ea provizorie).
Crede-ma, ca am incercat multe metode sa-i alung fricile, am discutat ore in sir cu el si de nenumarate ori.
Pe moment credeam ca am invins frica, iar a doua zi il auzeam "mami, vii cu mine la toaleta?" si iar o luam de la capat.
Copilul meu crede mult in Doamne ajuta si Zana cea Buna si acum ceva vreme cand am incercat din nou sa-l culcam in camera lui, i-am spus ca Doamne-Doamne i-a trimis un ingeras care sa aiba grija de el si sa-l faca mai curajos. I-am povestit cum ingerasul il scoate din toate incurcaturile si ca il poarta pe umarul drept.
Intrebarea lui a fost, "dar de ce nu-l vad?" si i-am spus ca nu-l poate vedea ca atunci ar tine ingerasul de vorba si acesta nu si-ar mai face treaba...
L-am asigurat ca toti copii au acest ingeras pe umarul lor drept, dar nici-unul nu-l poate vedea, pentru ca dk l-ar vedea ar vorbi si s-ar juca cu el ...
Si cum oamenii mari, sub nici-o forma nu pot veea ingerasul, i-ar crede pe copii lor bolnavi si i-ar duce una-doua la doctor (asta a tinut cel mai tare).
Dupa faza cu igerasul, aprins ceva curaj dar nu pe masura asteptarilor. Dupa o perioada si-a reluat obiceiul de a ma chema din bucatarie sa-l acompaniez in camera lui sau la WC
.
Atunci, i-am scris o scrisoare pe care i-am pus-o pe patul lui, iar seara la culcare m-am facut ca nu stiu ce e cu ea?!
El, saracutu'nici atat nu stia si am inceput sa i-o citesc.
Ei, pe scurt, scrisoarea era de la Zana cea Buna care stia toate nazdravaniile lui de pana acum si care-l ruga sa se poarte frumos si sa-si faca lectiile cu mami si cel mai important, Zana ii spunea ca ingerasul s-a intors la ea si la Doamne-Doamne si e tare suparat si plange intruna caci, Calin nu crede in ajutorul lui.
Atat de emotionat a fost copilul meu, incat a inceput sa planga ca-l vrea inapoi pe ingerasul lui si stie el ca acesta il va ajuta sa fie curajos si sa iasa cu bine din orice situatie.
Ei, scrisoarea se termina cu promisiunea ca Zana sa-i trimita ingerasul si acum Multumim lui Dumnezeu nu avem nici-o problema cu fricile lui Calin!
M-am cam intins, sper din suflet sa ajute mamicile care trec prin situatii asemanatoare!
Sa auzim de bine ;)
crini spune:
Va multumesc pentru raspunsuri, am sa incerc sa aplic faza cu ingerasul, sa vedem cum va reactiona. La psiholog nu as duce-o pentru ca nu am mare incredere in ei si nu vad cum ar putea s-o ajute. Sper sa nu jignesc pe nimeni, probabil sunt si exceptii, dar majoritatea vad probleme si unde nu sunt si poate as face mai mult rau decat bine.
Nu mi se pare ca ea are ceva patologic, cred ca fiecare copil si chiar adult are temeri. Eu caut un mod firesc sa o ajut sa treaca peste ele, un 'specialist' probabil i le-ar accentua, dandu-le mai multa importanta decat au.
noltic spune:
Buna Crini! Tu chiar esti perfectionista sau numai te alinti asa??? Pentru va subiectul pe care l-ai postat este foarte sensibil si interactioneaza perfect cu propria atitudine; fricile la copii sunt prezente si in anumite limite absolut normale. Este modul lor de a reactiona/apara in fata unor situatii necunoscute cu valente deosebite imprumutate din experienta adultilor din mediul lor, tv, ziare-reviste, etc. Modul in care percepem si tratam teama lor poate duce la transformarea unei simple stari de teama la una cronica; au o capacitate de perceptie emotionala fantastica: cuvintele, povetele, indemnurile nu au nici o valoare in fata lor daca starea noastra emotiva este alta decat ceea ce le spunem. Cat de apropiata esti de fiica ta? Sunteti prietene? va mai jucati din cand in cand asa cum o faceati cand era mica mica???? Vad ca esti in Italia; ea acolo s-a nascut sau ati venit ulterior? Ce varsta avea? Pe cine a deschis ochii in primii ani de viata in afara de parinti? Bunicii au fost prezenti? Vezi tu ca ei percep altfel decat noi ceea ce ne inconjoara si cel mai usor reactioneaza pozitiv in prezenta unui adult legat sufleteste de ei. Tu ai avut sau mai ai astfel de temeri? Are prieteni acolo? Incearca sa simti ce simte ea cand acuza o stare de teama: ia-o de manuta, coboara-te la nivelul ei, priveste-o in ochisori cand sunteti in coltul de care ii este frica, recunoaste ca iti este si tie un pic de teama ca este intuneric sau spatiu inchis, respira de cateva ori tare ca sa te vada, vorbeste cu tine ca nu este nici o problema, asa este intuneric peste tot in spatii inchise, este o stare absolut normala si roag-o sa repete impreuna cu tine aceleasi miscari; trebuie sa incheiati aceasta procedura inevitabil razand, sau macar zambind, dar sa fie ostentativ. Poate va trebui sa repeti de mai multe ori, dar niciodata sa nu simta ca fortezi nota rational: traieste impreuna cu ea si va depasi aceasta stare de blocaj in fata unor emotii noi. Mai tii minte cum o tratai in jurul varstei de 1 an , la primii pasi cand se impiedica si se lovea? De cate ori se ridica plangand si de cate ori o facea fara sa planga ??? Poti raspunde la toate aceste intrebari impreuna cu ea? Incearca si vei avea niste surprize placute, te asigur.
Cu respect,
Nick!