Fricile la copii

Fetita mea, in varsta de 7 ani, are niste spaime nejustificate. Adica pentru mine sunt nejustificate, ca nu am in minte niste evenimente care s-o fi determinat sa simta asa.
De exemplu ii e frica sa ramana singura in casa, chiar daca eu cobor la subsol sau in curte. Ii e frica sa incui usa daca ea coboara in curte. Nu vrea sa incuiem nici usa de la wc public, ca daca nu reusim sa mai iesim. Nu mai spun la mare, la cabina de schimb ca pana nu deschideam zavorul ma tot baraia 'Sa vezi ca ramanem aici, nu mai poti deschide usa. Unde se vor naste si vor creste copiii mei?'
Ce-o fi in mintisoara ei? As putea s-o ajut cumva? Ce atitudine sa am?
E normal? Copiii vostri au astfel de frici?

andora spune:

Astept parerea unui psiholog, e foarte interesant de stiut cum s epot elimina asemenea frici.
Fetita mea nu are decat 1 an si 9 luni insa de vreo luna a inceput cu astfel de manifestari "mama, me lica" si urmeaza.. "bazzz, piticii, municii (furnicile), apa male". Stiu ca la varsta asta e trecator si am citit ca e normal in anumita masura, insa sunt curioasa cum as putea-o ajuta sa depaseasca faza aceasta. Am mai citit ca la varsta ei cel mai bun lucru este sa-i aprob motivul fricii de ex. "da, stiu ca ti-e frica de anumit lucru, mie nu-mi e frica fiindca nu are de ce, dar daca tu vrei o sa-l indepartez", iar cu rabdare si prin puterea exemplului va trece... oare functioneaza?

crini spune:

andorra, tu unde ai citit, ca as vrea sa aflu si eu mai multe? Nu stiu daca e normal, daca o fi legat de vreo intamplare pe care eu nu am stiut s-o interpretez. As vrea sa ascult atat parerea unor specialisti cat si a altor mamici, sa stiu macar daca se mai confrunta si alti copii cu aceste probleme.

Andrada spune:

Eu incerc sa ii arat ca in procente are mai multe sanse sa fie fericit si sa nu i se intimple nimic decit sa ramina incuiat, sa se atinga de vreo planta otravitoare, sa il muste vreo capusha...etc.
Si mai apoi il intreb pe el cum vede rezolvarea. Si discutam impreuna planuri de bataie, cum deschidem usa (diferite moduri), cum ne dam cu crema daca are iritatie sau mergem la doctor...etc.
E uimitor cite resurse au (de care nici ei nu stiu) numai daca le dai sansa sa le foloseasca,
A





www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu

andora spune:

Crini, sper ca nu e reclama, eu am gasit f multe articole interesante inca de pe vremea sarcinii pe http://parentcenter.babycenter.com, e in engleza, bagi la search cuvantul cautat si obtii f multe rezultate, articole etc. Si se refera la copii pana in opt anisori... Uite aici despre frica prescolarilor in general (de intuneric, de animale, timiditate)/ Ideea ar fi de exemplu sa iti ascunzi tu insati frica de orice si sa faci copilul sa vorbeasa despre ce il sperie cat mai mult, sa nu se simta diferit de ceilalti si sa-l convingi ca tuturo le e fica de cate ceva la un anumit moment, sa i explici de ce nu trebuie sa-i fie frica... La 6 ani copii pot intelege f multe, si cu multa rabdare pot scapa de multe fobii ale varstei.. Andrada a spus exact ce as face si eu in astfel de situatii Succces mult!!!

rrox3 spune:

Crini daca fricile sunt date doar de limitarea spatiala poate e vorba de o forma de claustrofobie. Are nevoie sa stie ca poate oricand sa iasa, sa fuga de unde e, in caz de necesitate. E doar o parere.
Si fetita mea cea mare, care are tot 7 ani, are tot soiul de frici, absolut nefondate, dupa parerea mea. De exemplu nu vrea sa mearga cu scarile rulante, nici macar cu mine de mana, desi a mai mers cand era mai mica. Daca ii intra o teapa in deget moare de frica sa nu cumva sa incerce cineva sa i-o scoata. Cu mare greutate o conving sa o extrag si numai eu pot face asta. Toate astea in ciuda faptului ca este un copil inteligent si pricepe toate explicatiile mele, gen te-a durut cand a intrat teapa, acum iese pe unde a intrat, nu mai apare alta intepatura si nu are cum sa te doara, dar daca nu o scoti se poate infecta si o sa te doara, etc...
Am fost cu ea la psiholog (si pentru alte chestii) si mi-a spus ca nu sunt fobii adevarate si ca o sa reusesc s-o dezvat doar desensibilizand-o brusc. Adica s-o cam imping de la spate pe scara rulanta sa vada ca nu pateste nimic. Sincera sa fiu nu cred ca asta va rezolva ceva. Ea a mers deja cu scara rulanta, vede o gramada de oameni mergand cu scara rulanta si stie foarte bine ca nu are ce sa pateasca...
Asa ca daca aveti solutii sau sfaturi sunt si eu cu ochii mari sa le citesc.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

poze cu noi

crini spune:

Va multumesc pentru sfaturi, am retinut 2 idei:
1. Sa nu o fac sa se simta altfel din cauza fricilor ei.
Asta pana acum nu am aplicat-o, dimpotriva, am incercat mereu sa-i spun ca n-are de ce sa se teama, ca sunt altii care fac lucrul respectiv fara probleme.
2. Sa o pun pe ea sa caute solutii la probleme.
Nici asta nu am facut, am incercat sa i le dau eu pe tava, sa-i demonstrez ca putem rezolva situatia.

Jocelyn spune:

Crini, e posibil ca fetita ta sa sufere putin si de claustrofobie. Atunci trebuie sa lucrezi foarte mult la capitol, ce faci tu daca se intampla cutare... si ea sa dea raspunsuri pentru situatiile respective, asa cum ti s-a sugerat mai sus.

crini spune:

Vroiam sa va spun ca am incercat sa fac cum m-ati sfatuit, am intrebat-o ce s-ar intampla daca ar ramane blocata undeva, cum s-ar descurca. Din pacate, n-am avut rezultatele asteptate, a devenit agitata si mi-a spus 'Mami, hai sa nu ne gandim la asta, te rog eu'. N-a fost chip sa scot altceva de la ea. Sa mai insist sau s-o iau ca atare?

karmen spune:

Crini,
am inteles ca fetita ta se teme de spatiile inchise, si atunci e vorba de claustrofobie. Mai are si alte temeri, adifa fata de altceva?
In general temerile copilariei sunt in limite oarecum normale intre varsta de 2-5 ani si au mai multe obiecte. Dar fetita ta are 7 ani si cred ca va dezvolta aceasta teama si nu va trece de la sine decat daca nu va fi infruntata. Iti pot da unele idei dar mai bine ar fi sa apelezi si la ajutorul unui psihoterapeut.
- trebuie sa-si infrunte teama confruntandu-se cu acea situatie, la inceput doar mintal (vorbeste-i despre asta, iamgineaza o situatie, discuta despre ce se poate intampla, fa-o sa se simta confortabil asigurand-o de prezenta ta)
- apoi, incet, incet las-o cate putin intr-un loc inchis si doar vorbeste cu ea si intreab-o cum se simte).
-Invat-o sa respire, sa se calmeze atunci cand se simte nelinistita, sa se gandeasca la ceva frumos
- Lasa-i la indemana un mijloc de comunicare (telefon,interfon) prin care sa te contacteze atunci cand e intr-un spatiu inchis.
Asta deocamdata pentru inceput. Vezi si tu cum evolueaza lucrurile.

Carmen Ghilescu

Alyssa spune:

Maya, fetita mea mica are patru ani jumate. Mai am o fata, Sarah, de sase ani jumate.

Sarah este o personalitate puternica, in grupul de copii ea este capetenia, este foarte atletica, cu imaginatie bogata, isteata si toate alea.

Maya este foarte sufletista si sensibila, tandra, miloasa, creativa. Nu prea atletica si aventuroasa ca Sarah. Dar foarte sensibila. O impresioneaza totul, refuza sa ma lase sa cumpar carne daca vede ca vreau sa iau un pui intreg, probabil ca il vede asa intreg, cu forma de pui... si apoi ma intreaba de ce oamenii ranesc animalele si le omoara... Zilele trecute am cumparat un somon frumos, intreg, ei bine si de ala a inceput sa plinga... de ce trebuie sa omoare oamenii si pestii...

Ei bine, lui Maya nu ii plac lucrurile repezi, masinile care merg cu viteza mare pe linga noi, leaganele care se dau hutza prea sus, chiar daca ea este spectator numai, nu ii plac clopotele care suna tare, ventilatoarele pentru ca se invirt prea repede, caruselele pentru copii de la parcurile de distractii... AM fost la circ intr-o seara si cind au fost aia la trapez a trebuit sa ies cu ea din sala pina s-a terminat pentru ca plingea cind se aruncau aia dintr-un leagan in altul... Si apoi mi-a repetat saptamini in sir "cruelty to animals is not entertaining!" ("abuzul animalelor nu este distractiv")... de mi-a parut rau ca am fost acolo!...

I-am explicat lui Maya ca unele lucruri merg incet ca melcul, altele merg repede ca o racheta, dar ca toate astea se intimpla in jurul ei, nu ei personal... I-am spus ca nu voi lasa nimic rau sa i se intimple si ca o voi proteja mereu...

Precizez ca nu a fost martora a nici unui accident, nu s-a lovit la joaca, la leagane, in casa la noi nu se tipa... SI atunci de unde frica asta la ea? E paralizata de frica, i se citeste groaza in ochi, ii bate inimioara puternic si nu se linisteste decit daca o duc departe de locul respectiv care i-a provocat acea panica...

Am sa ii spun si pediatrei ei la urmatoarea noastra vizita, insa am vrut sa mai aud si alte pareri...

Multumesc mult!

Alice