Kahlil Gibran- Profetul

Dragii mei, sunt o viitoare mamica si tare mult imi place ce spune Gibran despre copii. Iata:
"Iar o femeie care purta un prunc in brate spuse: " Vorbeste-ne despre Copii."
Si el glasui:
"Copiii vostri nu sunt copiii vostri.
Ei sunt fii si fiicele dorului Vietii de ea insasi indragostita.
Ei vin prin voi, dar nu din voi.
Si desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri.
Puteti sa le dati dragostea, nu insa si gandurile voastre.
fiindca ei au gandurile lor.
Le puteti gazdui trupul dar nu si sufletul,
Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine, pe carte voi nu o puteti vizita nici chiar in vis.
Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati sa-i faceti asemenea voua,
Pentru ca viata nu merge inapoi, nici zaboveste in ziua de ieri.
Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sageti vii, sunt azvarliti.
Pe drumul nesfarsirii Arcasul vede tinta si cu puterea Lui va incordeaza, astfel ca sagetile-I sa poata zbura iute si departe.
Si puterea vostra, prin mana Arcasului, sa va aduca bucurie,
Caci, precum El iubeste sageata calatoare, tot la fel iubeste si arcul cel statornic."
Cu drag, Victoria

descintec spune:

A aparut o editie cu textele comentate ale lui Kahlil Gibran. O are careva dintre voi? Cum e?

D.

Tango spune:

Eu am rasfoit cartea...Este comentata de Osho. Personal imi place sa gasesc singura sensurile unor carti :)
Victoria

ruscus spune:

din pacate abea astazi am auzi de acest scriitor. poezia pe care ai scris-o m-a impresionat foarte mult, daca ai timp te rog sa mai scrii din poieziile lui.

Tango spune:

Buna Ruscus!
Iti scriu cu drag al pasaj din Profetul!

"Atunci Almira vorbi din nou:Dar despre Casatorie, Stapane?
Si, drept raspuns, El zise:
"V-ati nascut impreuna si impreuna veti ramane pentru totdeauna.
Veti ramane impreuna pana ce albele aripi ale mortii va vor imprastia zilele.
Da, veti fi impreuna pana si in tacuta memorie a lui Dumnezeu.
Dar e bine sa existe spatii in acest impreuna al vostru.
Pentru ca vanturile cerurilor sa poata dansa printre voi.
Iubiti-va unul pe altul, dar nu faceti din iubire o opreliste.
Fie, mai degraba, o mare valurind intre tarmurile sufletelor voastre.
Umpleti-va, unul altuia, cupa, dar nu beti dintr-o singura cupa.
Impartiti-va painea, dar nu mancati din aceeasi bucata.
Cantati si dansati si veseliti-va laolalta, dar faceti ca fiecare sa ramana singur.
Intocmai cum strunle lautei sunt singure, in timp ce vibreaza in aceeasi armonie.
Daruiti-va inimile, fara a le lasa, insa, una in paza celeilalte,
Pentru ca numai mana vietii va poate cuprinde inimile,
Si tineti-va alaturi, dar nu chiar asa de aproape,
Caci coloanele templului inaltate-s la anume distanta,
iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in umbra celuilalt."
Victoria

Victoria spune:

Draga Tango,

Multumesc mult pentru fragmentele pe care le-ai redat!!!! Mi-au bucurat mult sufletul, rar m-a impresionar asa mult un poem...
Te rog mult, spune-mi unde a aparut cartea, ce editura, sti cumva unde o pot gasi?

Multumesc inca o data ca ne-ai dezvaluit-o,
V.

clara spune:

si mie imi place profetul.
dar nu-mi place cum comenteaza osho.
gibran a scris si proza la fel de sensibila.

Tango spune:

Eu am Profetul in editura Mix, colectia "Lumea din noi". Am cumparat-o de la o librarie din spatele bisericii "Sf. Gheorghe", insa banuiesc ca o poti gasi in mai toate librariile.
Mi-e drag sa va mai scriu fragmente din carte :))

"Atunci Almitra zise: "Vorbeste-ne despre Iubire."
Iar el isi inalta capul privind multimea, si o tacere adanca pogori peste toti. Apoi, cu o voce mare incepu:
"Cand iubirea va face semn urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile-i sunt grele si prapastioase,
Si cand aripile-i va cuprind, supuneti-va ei,
Chiar daca sabia ascunsa in penaju-i v-ar putea rani,
Iar cand vorbeste dati-i crezare,
Chiar daca vocea-i ar putea sa va sfarme visurile, asemenea vantului din miazanoapte care va pustieste gradinile.
Fiinca, precum iubirea va incununa, ea trebuie sa va si crucifice. Precum va face sa cresteti, ea trebuie sa va si reteze uscaciunile.
Precum ea se ridica pana la inaltimea voastra, alintandu-va ramurile cele mai fragile care freamata in lumina soarelui,
Tot la fel va razbate pana in adancul radacinilor voastre, zduncinand inclestarea lor cu pamantul.
Asemeni snopilor de grau, ea va secera.
Va treiera pentru a va descoji.
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi,
Ca apoi sa va harazeasca focului sau, si sa puteti deveni painea sfanta la ospatul divin.
Toate acestea vi le va da iubirea, pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste tainele inimii, si astfel sa deveniti o parte din inma Vietii.
Dar daca, stapaniti de teama, veti cauta doar tihna si placerea dragostei,
Atunci e mai bine sa va acoperiti goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce in lumea fara anotimpuri, unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie si unde veti plange dar nu in toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia decat de la sine.
Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita;
Fiindca iubirii ii e de ajuns iubirea.
Cand iubiti nu tebuie sa spuneti" Creatorul este in inima mea", ci mai degraba "eu sunt in inma Creatorului".
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii, fiindca iubirea, daca o meritati, va va arata drumul spre ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta decat aceea de a se implini.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte, fie ca ele sa fie.
Sa te topesti si sa devii izvor ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti durerea prea marii duiosii;
Sa fii ranit de intelegerea iubirii
Sa sangerezi de buna voie si bucurandu-te
Sa te trezesti in zori cu inima intraripata si sa inalti multumire pentru inca o zi de iubire,
Sa te odihnesti la ceasul amiezei si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat acasa la ora amurgului;
Si, apoi, sa dormi inaltand in inma o ruga pentru cel iubit, iar pe buze un cantec de lauda."

Victoria spune:

Draga Tango,

Multumesc mult pt. raspuns, o sa o caut si eu, si pt. fragment. Mi-ai bucurat o zi care a inceput f. prost ( intarziere de 1 saptamana, dar test de sarcina negativ...)

Va tin pumnii la toate, sa ne vedem ,

V.

Catalin spune:

Bun gasit tuturor!

Am editat toata cartea in format electronic si, cu permisiunea voastra, o sa postez cate un capitol in fiecare zi...
Este adaptare electronica dupa editia tradusa de Radu Carneci si tiparita de Editura Mix, Brasov, 2000.



Capitolul I - Almustafa, cel ales si mult-iubit

Almustafa, cel ales si mult-iubit, care era aurora propriei sale zile, asteptase timp de doisprezece ani in cetatea Orphales revenirea corabiei ce urma sa-l readuca in insula-i natala.
Si, in al doisprezecelea an, in a saptea zi de Ielool, in luna recoltelor, el se sui pe colina din afara zidurilor orasului si privi spre mare; si zari sosind in ceata corabia lui.
Atunci portile inimii brusc i se deschisera si bucuria-i zbura departe pe mare. Si inchise ochii si in tacerile sufletului se ruga adanc.
Apoi, coborand colina, fu cuprins de tristete si gandi in inima sa:
„Cum as putea sa plec linistit si fara parere de rau? Nu, nicicum nu se poate sa parasesc aceasta cetate fara ca sufletu-mi sa sangereze.
Lungi au fost zilele de amaraciune pe care le-am trait intre zidurile-i, lungi noptile singuratatii; dar cine poate sa-si abandoneze amaraciunea si singuratatea fara parere de rau?
Pe aceste strazi am risipit prea mult din spiritul meu si prea numerosi sunt copiii asteptarii mele care merg goi printre aceste coline, si deci nu ma pot desprinde de ei fara o dureroasa apasare.
Fiindca toate acestea nu sunt doar vestmantul pe care acum sa-l arunc, ci-i insasi pielea pe care mi-o smulg cu mainile-mi proprii.
Si nu-i doar un gand pe care sa-l uit in urma mea, ci-i o inima imblanzita de foame si sete.”
„O, dar nu pot ramane mai mult.
Marea, care cheama la sine toate lucrurile, iata, ma cere si trebuie sa plec.
Fiindca a ramane, acum, cand orele ard in noapte, inseamna sa ma las prins in cristalul gerului si sa raman incremenit ca intr-o scoica.
Bucuros as lua cu mine totul de aici. Dar cum as putea?
O voce nu poate lua cu sine limba, nici buzele care i-au dat aripi.
Ea trebuie sa se inalte singura in ether.
Numai singur, fara cuibul sau, vulturul va zbura spre soare.”
Apoi, cand ajunse la poalele colinei, se intoarse iarasi spre mare, si vazu corabia apropiindu-se de port, iar la prova marinarii, oamenii pamanturilor natale.
Si sufletul sau striga spre ei, iar el zise:
„Fii ai mamei mele stravechi, voi ,calareti ai valurilor,
De cate ori ati navigat in visurile mele! Si acum, iata-va sosind la trezirea mea, care-i si visul meu cel mai scump.
Iata-ma-s gata de plecare, cu nerabdarea in aripile desfacute, asteptand vantul.
Mai vreau, doar, sa respir o ultima adiere din acest aer calm, sa mai arunc o ultima privire indragostita in urma,
Apoi voi fi in mijlocul vostru, naier intre naieri.
Si tu, mare amara, mama vesnic neadormita,
Care singura aduci pace si libertate tarmului si fluviului,
Acest fluviu care doar o cotitura mai are de facut, o clipa doar spre a mai murmura in aceasta lumina,
Iar apoi voi sosi la tine, asemenea picaturii fara de margini in oceanul fara de hotare…”
Si, in timp ce mergea, el vazu in departare barbati si femei parasindu-si ogoarele si viile, grabindu-se spre portile cetatii,
Le auzi vocile rostindu-i numele, strigandu-se de la un ogor la altul, vestindu-se despre sosirea corabiei sale.
Si el isi spuse:
„Ziua mea trebuie cea a culesului roadelor?
Oare nu se va spune ca inserarea nu-i, in fapt, decat rasaritul meu?
Si ce ii voi darui celui ce si-a lasat plugul in mijlocul ogorului, sau celui care a oprit roata teascului sau?
N-ar trebui, oare, ca inima mea sa devina pomul greu de fructele pe care sa le culeg spre a le imparti acestora?
Si n-ar trebui, deci, ca dorintele-mi sa tasneasca asemenea izvorului, spre a le umple cupele?
Sunt eu o harpa pe care mana Celui Puternic sa o poata atinge, ori un fluier prin care suflarea-i sa cante?
Or, eu nu sunt decat un cautator de taceri, si ce comoara am gasit in tacerile mele, pe care sa o impart cu incredere?
Daca astazi este ziua culesului roadelor, in care campuri mi-am aruncat samanta, si in ce anotimpuri uitate?
Si daca, intr-adevar, a sosit vremea sa-mi ridic lampa, nu flacara mea va arde aici.
Goala si intunecoasa voi inalta lampa mea.
Iar paznicul noptii o va umple cu ulei si tot el o va aprinde…”
Acestor ganduri le dadu glas. Insa multe ii ramasesera in inima, nerostite. Fiindca lui insusi nu-si putea revela taina cea mai adanca.
Si cand intra in cetate, multimea il intampina strigandu-i numele ca intr-un glas
Iar batranii cetatii inaintara si spusera:
„Nu te indeparta de la noi,
Tu, care ai fost splendoarea amiezii luminandu-ne amurgul, tu, care cu tineretea ta, ai daruit visuri visului nostru.
Tu nu esti, printre noi, nici strain, nici oaspete, ci fiul nostru cel preaiubit;
O, fie ca ochii nostri sa nu fie lipsiti de chipul tau.”
Iar preotii si preotesele ii zisera:
„Nu lasa valurile marii sa ne mai desparta de aci inainte, iar anii pe care i-am petrecut impreuna sa ramana doar amintire.
Fiindca tu ai umblat printre noi asemenea unui spirit si umbra ta a revarsat lumina peste chipurile noastre.
Ce mult te-am iubit! Ci dragostea noastra era muta si ascunsa.
Dar acum iubirea noastra cu glas puternic te cheama si ar vrea sa ti se arate intreaga.
Deoarece asa se intampla intotdeauna cu o astfel de dragoste: nu-i cunoastem adevarata adancime decat in clipa despartirii.”
Apoi venira si altii si il implorara. Ci el nu le raspunse nimic. Inclina doar capul; iar cei ce erau in preajma lui vazura cum lacrimile ii cadeau pe piept.
Si, impreuna cu multimea, el se intoarse in marea piata din fata templului.
Atunci iesi din sanctuar o femeie, pe numele sau Almitra. Si era o prezicatoare.
Iar el o privi cu adanca duiosie, fiindca ea fusese cea care, prima, il urmase si care crezuse in el din prima zi in cetatea aceea.
Si ea i se inclina, zicandu-i:
„Profet al Domnului, in cautarea celor necuprinse, indelung ai scrutat orizonturile, pentru a-ti descoperi corabia.
Si acum, iata, corabia a sosit, si trebuie sa pleci.
Adanca este asteptarea spre tara amintirilor tale, spre raiul arzatoarelor dorinte, iar dragostea noastra nu ar vrea sa te lege, nici nevoile noastre sa te retina aici.
Totusi, inainte de a ne parasi, am dori sa ne vorbesti si sa ne dezvalui cate ceva din adevarurile tale.
Iar noi le vom darui copiilor, iar acestia nepotilor nostri, si ele nu vor pieri niciodata.
Fiindca, in singuratatea ta, vegheat-ai zilelor noastre si, in veghea ta, ai ascultat suspinele si rasetele somnului nostru.
Acum arata-te, dar, noua si vorbeste-ne despre tot ce ai descoperit, despre ceea ce se afla intre viata si moarte.”
Si el raspunse:
„Oameni din Orphales, despre ce v-as putea vorbi daca nu despre ceea ce va involbureaza acum sufletele?”



Think pink!

she_wolf spune:

Ma bucur si va multumesc mult ca mi-ati amintit de carticica asta!
Eu o am intr-o editie mai veche, de cativa ani buni si i-am facut reclama in stanga si-n dreapta, printre prieteni. Este intr-adevar deosebita, un izvor de intelepciune si citirea ei imi da o stare superba... Din pacate n-o am cu mine, asa ca, va multumesc mult pentru citate si capitole!
Am vazut si varianta cu comentarii, dar nu m-am uitat prin ea.

Claudia