Durerea unei pierderi de sarcina (3)

Laura Ioana spune:

Adela, draga de tine, cat de bine te inteleg! Imi pare rau pentru pierderile tale...Fetele sunt super aici, sufletiste si optimiste si, mai ales,pot mai bine dacat ar putea oricine, sa-ti inteleaga durerea si sa te ajute sa te ridici pt a merge inainte! Sa-ti creasca mari copilasii si sa ti-l dea Dumnezeu si pe al treilea sufletel pe care-l doresti! Iarta-ma ca te intreb: ai urmat tratament pt mentinerea sarcinii?

Eseea multumesc. Plec pe 26 aug.


http://pg.photos.yahoo.com/ph/lauricisolomon/my_photos

Della spune:

Eseea, multumesc pentru incurajare.
Laura Ioana, multumesc pentru cuvintele calde. Ma bucur ca sunt printre voi. M-ai intrebat daca am urmat tratament pt. mentinerea sarcinii. Da, am luat utrogestan, acid folic, fier si vitamine. Cu doctorita ginecolog ma inteleg f. bine, e o femeie deosebita. Din pacate nu am raspunsuri. Ceea ce scrie aici: http://www.desprecopii.com/info.asp?id=891 este foarte adevarat.

msemcu spune:

Laura, bine ai revenit! Chiar mi se facuse dor de tine si nu stiam pe unde ai disparut! Greu mai trec momentele astea! la mine zilele de marti au devenit incapnd cu 19 aprilie, care a cazut intr-o marti, cu adevarat zile de "marti"! Din alea pe care le uraste toata lumea si in care nu ma astept la nimic bun! Dar incet incet ma pregatesc sa o iau de la capat.

Ca tot ma intrebai de test, ieri tocmai mi-au venit rushii, iar dupa asta avem liber de la doctorita! Plus ca de sambata plecam in concediu! Deci pica aproape la fix! Sper sa fim ocupati si sa fie si cu noroc! oricum, va tin la curent cu tot ce se intampla, asa cum ne-am obisnuit!

Della, imi pare rau ca treci prin momente atat de grele! Nu baga in seama oamenii rai si plangi cat vrei! E o durere infernala cea prin care treci si e dreptul tau sa jelesti si sa-ti plangi pierderea! Inevitabil dai si peste oameni insensibili, care nu inteleg prin ceea ce treci, dar incearca sa nu-i bagi in seama! Fiecare dintre noi a avut parte de replici care de care mai inspirate, de la "lasa ca sunteti tineri si o sa aveti alt copil", pana la "cine stie, poate asa a vrut dumnezeu ca sa nu va chinuiti mai tarziu", sau "platiti niste pacate grele" Important este insa ca familia sa te inteleaga! Si aici inteleg ca nu ai probelem! Mai ales ca tu trebuie sa fii tare si pentru copilasii tai! Ai grija de tine si de ei si sper ca D-zei sa-ti ajute si sat0 dea tot ce iti doresti! Noi suntem aici cand vrei sa povestesti si ai nevoie de o ureche care sa te asculte!

Mari

bubulina1 spune:

quote:

---

Originally posted by chivutamonica

BUBULINA 1,ma bucur ca ai revenit si ti-ai preluat munca asa poti sa mai uiti cite ceva din gindurile de zi cu zi si rabdare ne ofera sa prindem curaj si putere.
Vreau sa te intreb exact cum ai luat tu Maca,pina la ovulatie sau tot timpul?
BU,Ml. de zmeura din ce zi si pina in ce zi?
mararul numai o singura luna si gata.
ce fel de ceaiuri ai mai baut ...din ce zi si pina cind?
Incearca sa ti postul SF.MARIA DIN 1 AUG.PINA IN 14 AUG.prin rugaciune si o sa te ajute sa ai putere si sanatate.
Te cu drag<MONI


chivuta

---

Maca se ia toata luna, minim 3 luni.
BU se ia pana la ovulatie, numai pentru infertilitate inexplicabila se ia toata luna, minim 3 luni.
Marar eu luam in fiecare luna, pana prin ziua 20, de 2 ori/zi.
Zmeur se ia pentru progesteron numai in faza luteala, dar pentru alte probleme gen chisturi/mastoze se ia toata luna.



Bubulina

noemi marian spune:

Va multumesc mult de tot pt vorbele voastre.E greu sa taci si sa traiesti singura o asa durere.Bine,e sotul meu linga mine,dar el nu este in stare sa inteleaga chiar tot.Si as fi absurda sa-i cer asa ceva. Este suficient c-a priceput cit a priceput.Mai mult decit alti barbati,oricum.
Am sa dau copy-paste pe mesajul meu de demult si-o sa vedeti acolo.Eu n-am vrut sa va indurerez in plus cu asa o piatra de moara,dar am inteles ca aici pot sa zic aproape asa cum imi vine istoria asta.

"Povestea mea e trista si lunga.Am sa-ncerc s-o scurtez pe cit posibil.
Prima data am ramas insarcinata la 27 de ani.Am asteptat momentul de cind am devenit majora,dar n-o puteam supara pe mama cu un copil din flori,deci m-am maritat la 22 ani.In anul acela sotzul meu a intrat la facultate si timp de 6 ani ne-am pus viata pe pauza.Nu ne-ar fi ajuns banii sa crestem si-un copilutz,mai ales ca abia ne tiram noi de pe-o zi pe alta.Apoi a venit sarcina si-au fost cele mai frumoase 5luni1/2 din viata mea.Si-apoi cosmarul!Trebuia sa fac intrerupere de sarcina pt ca fetitza mea era f bolnava.Si-am facut-o !si-a fost groaznic din pct de vedere psihic.Am ajuns sa ma grave probleme de constiinta peste care nu pot trece nici in ziua de azi.
Mi-am simtit copilul murind in mine,am fost in moarte clinica,am experimentat ce-nseamna limitele abisului suferintei umane.Pt ca am nascut 4 zile si 4 nopti.Si pt ca ceea ce facusem ,pt mine,a-nsemnat joaca de-a Dumnezeu.Si eu nu sint de acord cu asta.
Apoi a urmat o lunga perioada in care al meu m-a pus pe picioare,
nu de tot,dar suficient sa vreau sa mai traiesc,apoi suficient sa mai vreau un pruncutz.(s-a chnuit cu mine aproape un an) Si l-am facut pe-al 2 lea,care a venit,a stat cu noi 3 luni si-apoi a plecat.
M-am speriat pt ca la al doilea nu mi-a pasat,probabil imi epuizasem toate resursele de minie si sentimente la prima ,dar a intrat 'psihologul' de serviciu in action si iar m-a pus pe picioare.Aveam deja in spate doua probleme de constiinta si o spaima nemarginita.Nu puteam nicicum sa-mi asum raspunderea pt inca o intrerupere de sarcina.Era prea mult pt mine, chiar si gindul era insuportabil.
Cu 2ani in urma m-a izbit,insa,istoricul medical al liniei mele materne si-am realizat ca mai am un motiv de ingrijorare.Si 'psihologul' a zis sa adoptam.De-atunci am aripi!Imi iubesc din ce in ce mai tare sotzul,imi dau seama ca fara el eram pierduta sau ajungeam undeva intr-o casa de nebuni,ca fac bine ce fac
mai ales ca mi-am si visat copii de vreo 2 ori si sint bine."

Cam asta este,in mare.Ar mai fi partea aceea din poveste despre gindurile care m-au bintuit si concluzia la care am ajuns,dar frizeaza psihologicul,daca nu patologicul si este,cred eu, prea mult.
Si-o alta parte in care am umblat sa caut raspunsuri si n-am gasit.In medicina.Poate in ezoteric sau spiritual.

Va doresc sa aveti acelasi curaj si aceesi determinare pe care le-am simtit citindu-va.Nu va lasati doborite de nimic.Si nu in ultimul rind foarte multa sanatate.Eu sint alaturi de voi si ma rog ca totul sa va mearga din plin.
Va promit ca mai vin si va mai scriu. Noemi

Mariee spune:

noemi

incercarile spirituale p care le ai suportat sunt enorme pentru o mama...
In ezoteric nu vei gasi in nici un caz raspuns la toate incercarile p care a trebuit sa le suporti; in spiritual da!!!! faptul ca ti ai visat copiii nu e o intamplare si nici o creatie a mintii tale: este realitatea!!!!!
iti doresc sa cunosti si fericirea alaturi de sotul care a stiut sa iti stearga lacrimile!!!

Della spune:

Noemi, am citit povestea ta si am simtit durerea ca un cutit. Iti inteleg gandurile, trairile, tot ceea ce ai scris si ceea ce nu ai scris, doar ai pomenit. Este o suferinta cumplita si intr-adevar este nevoie de ajutor ca sa te ridici dupa astfel de pierderi. Ma bucur ca ai un sot atat de bun, un tovaras de viata adevarat! Copiii pe care i-ai visat, sunt convinsa ca vor veni. Nu stiu motivul pentru care se lasa asteptati, dar, precum ti-ai dat seama si tu, degeaba cautam explicatii. De multe ori nu exista explicatii, sunt doar intamplari concrete si-atat. Ma bucur pentru decizia luata, de a infia un copil. Probabil ca acel copil te asteapta, din motive nestiute de nimeni. Acel copil are nevoie de tine, de voi, parinti adevarati!
Iti doresc putere si sa ajungi cat mai curand sa strangi in brate copilasul. Lucrurile se vor schimba in bine.

chivutamonica spune:

BUBULINA1,iti multumesc din tot sufletul si sa-ti dea D-zeu, sanatate si multa putere.
te ,Moni

Della spune:

Doamne fetelor... stau aici si citesc mesajele voastre una cate una si plang... plang... Citesc randurile una dupa alta si ma regasesc printre ele. Abia acuma imi dau seama ca nu am dus doliul pierderii copilului meu pana la capat. In 2 mai am aflat ca el murise de maxim 1 saptamana, in 5 mai am reusit sa-l nasc (dupa 24 de ore de travaliu) si efectiv nu l-am plans. Lacrimile imi curg siroaie si simt cum ma usurez si ma simt din ce in ce mai bine. Pana acuma nu am reusit sa imi impart durerea asa cum simteam eu ca m nevoie, si de aceea am mascat-o fara sa-mi dau seama. Am reluat serviciul, unde, cu toate ca am ajuns la 18/19 sapt. de sarcina, toata lumea se facea ca nu sa intamplat nimic (exceptie cateva persoane). Ca sa nu ma mai gandesc la suferinta mea, a inceput sa nu gandesc si treptat sa uit.... Acuma uit totul, si ce nu vreau.
Din fericire sau noroc, nu stiu, am inceput sa-mi revin gandindu-ma ca voi incerca inca o data sa raman gravida. Oricum, baietelul meu de 4 ani si jumatate, inca o asteapta pe Rebeca (asa ar fi chemat-o daca ar fi fost fetita - oricum era baietel...). Lui nu pot sa ii explic, ii spun doar ca mai are de asteptat si ca acuma nu este in burtica pt. ca am fost bolnava. Fiica mea, de 11 ani si jumatate este foarte matura, mi se rupe inima cand vad cum se abtine sa-mi arate ca si ea a suferit pierderea, doar ca sa nu ma inmtristeze.
Ei.... am sa ma opresc aici cu scrisul si continui sa citesc scrisorile voastre de la inceputurile "Durerea unei pierderi de sarcina".

msemcu spune:

Draga Della, plange cat vrei! O sa vezi ca dupa plans te vei simti mai bine! Daca se poate chema "bine" stare ta de acum! Dar, daca te consoleaza cu ceva, sa stii ca timpul atenueaza toate durerile! Ia-o incetul cu incetul! Nu-ti cere prea mult si nu-ti propune sa-ti revii mai repede decat poti! Noi suntem aici oricand ai nevoie!

Bubulina, imi recomanzi si mie ceva naturist pentru endometru? Ca este cam subtirel si ma gandesc sa-l ajut putin, sa nu stau degeaba

Va pe toate!
Mari