Subiect delicat: PENSIA ALIMENTARA
Raspunsuri - Pagina 2
alma spune:
Eu nu inteleg de ce unii judecatori nu actioneaza pentru binele copilului si nu stabilesc pensia in procent. Cand ex m-a dat in judecata pentru micsorare, a cerut sa fie stabilita o suma fixa, insa judecatoarul a refuzat, a zis ca procentul e mai edificator pentru ca se poate mari salariul si mama nu sta toata ziua prin tribunale. Adica binele copilului, financiar vorbind, ramane la bunul plac al judecatorului?
sorinsonia spune:
Se stie ca din aceste dosare deschise si redeschise cineva castiga bani, dar nu noi.
anaelle spune:
Bine v-am regasit,
pana acum v-am mai urmarit "din umbra" din cauze foarte bine intemeiate, dar acum nu ma pot abtine sa nu "comentez" si eu acest subiect...
cum considerati suma de 500 RON/luna ca pensie alimentara?
Dragele mele, voi vorbiti de lucruri sfinte...
Este perfect adevarat ca oricati bani ai avea tot nu ti se par suficienti atunci cand e vorba de sanatatea si fericirea propriului copil.
La fel de adevarat este ca mai sunt pe lume si parinti, care o data despartiti sunt constienti de responsabilitatile pe care le au vis-a-vis de cresterea si educarea unui copil si din acest motiv prefera sa se inteleaga de comun acord asupra unei sume de bani si sa elimine astfel stresul si umilintele unui proces.
.......Dar la fel de adevarat este ca exista si "lepre" care se "spala" pe maini imediat ce au iesit pe usa...
Eu de pilda am avut "norocul" sa dau peste un astfel de personaj:(
Teo are 6 ani si in tot acest timp nu am vazut de la el nici un leu, Brennda stie(daca isi mai aduce aminte), ce probleme de sanatate a avut fata mea in timpul anului trecut si cat a suferit din cauza lipsei tatalui, dar pe el nu l-a interesat.
Ca sa-l dam in judecata pentru pensie alimentara ar trebui ca salariul meu pe o una de zile sa-l dau la avocati.... Si apoi, desi nenea tata e patron,cine ne garantaeaza noua ca vom vedea vreun leu in conditiile in care el pe langa Teodora mai are inca 3 copii iar eu nu pot face dovada veniturilor lui salariale (la finante nu apare depus nici un bilant desi firma e inregistrata din dec. 2004, de mers la dep. resurse nici nu se pune problema, pentru ca nu au un astfel de dep.)...
Asa ca draga rose2002ro, acum nu stiu ce sa-ti spun, cred ca pana la urma fericirea copilului primeaza, 500Ron sunt totusi bani, dar daca cel ce ii da are de unde....
Mara
sorinsonia spune:
anaelle,Artemis1578,alma,preda_vicky, brendamitran, noi sa fim sanatoase 
rilbuc1 spune:
Cand am fost eu la judecatorie, am asistat vrand-nevrand la alte procese. Unele erau pt pensie de intretinere. Imi aduc aminte ca judecatoarea cerea reclamantei sa precizeze adresa locului de munca al exului si se va face din oficiu o adresa catre firma in care se va cere sa se precizeze cat este salariul lui.
http://community.webshots.com/user/rilbuc
Rose2001ro spune:
….dar 1500 RON pe luna ajung?
O ALTA PERSPECTIVA
Dragi mamici,
Ma bucur ca s-a declansat o adevarata polemica pe marginea acestui subiect si va multumesc pentru raspunsuri. Asteptam cu interes reactiile voastre dintr-un motiv care probabil va va surprinde…
Sper sa nu provoc revolte printre mamicile de pe acest forum dar – chiar cu riscul acesta – cred ca a sosit momentul sa fac cateva precizari la povestea inceputa mai sus (“Subiect delicat: PENSIA ALIMENTARA”).
Intrebarile au fost puse – ati observat probabil - la un mod impersonal (chiar daca, inserand subiectul pe acest forum s-a presupus ca sunt “mamica in cauza”). Nu. Nu sunt mamica divortata din aceasta poveste, nu sunt nici macar mamica (desi mi-as dori…). Am postat acest mesaj in speranta de a-mi forma o imagine obiectiva in leagatura cu acest subiect (au fost invitati si taticii sa participle la discutie), analizand opiniile unor persoane care se confrunta direct cu situatia descrisa mai sus: cresterea, ingrijirea in bune conditii si educarea – dupa divort – a unui copil de varsta scolara.
Daca “” nu este mamica in cauza, atunci cine este? – va intrebati desigur.
Sunt unul dintre personajele care – in acest gen de poveste – este perceput ca fiind negativ: sotia tatalui… care “si-a refacut viata” dupa divort.
Voi incerca sa va spun povestea mea – cat mai pe scurt posibil – si care a fost motivul postarii acestui mesaj.
In urma cu aproximativ 4 ani l-am cunoscut pe cel care este actualul meu sot, sa-i dam si un nume (fictiv) – “Mihai”. La vremea aceea el era deja separat de familie si stabilit in strainatate. Fosta lui sotie (mama din poveste, sa-i spunem “Ana”) ceruse divortul si, de comun acord, au stabilit ca ea sa ramana in continuare in apartament (proprietatea ambilor, partajul urmand sa se discute la o data ulterioara) si sa beneficieze de o pensie alimentara pentru copil – pe atunci in varsta de 3 ani - echivalentul a 500 RON/lunar (sau 5 milioane lei vechi, in anii 2002-2003).
Inainte de a lua decizia sa ma stabilesc in strainatate alaturi de Mihai si sa ne casatorim, am avut o discutie in care l-am rugat sa se gandeasca foarte bine daca exista vreo sansa de impacare cu fosta sotie (Ana). Chiar daca nu avusesm nici o legatura cu problemele din casnicia lor si cu decizia de a divorta (am aparut mai tarziu in viata lui Mihai), nu doream sa am pe constiinta nici cea mai mica umbra sau indoiala. S-au mai vazut cazuri de impacare si dupa divort, si daca exista acea sansa, mai bine – pentru toata lumea – sa nu intri intr-o astfel de poveste. El m-a asigurat insa ca nu exista nici o sansa de reintregaire a familiei; apoi relatia noastra incepuse sa se contureze destul de bine, ne intelegeam - si in cele din urma ne-am casatorit.
Mi-am parasit - nu fara strangere de inima, ce-i drept - familia, prietenii, serviciul (o pozitie buna, nu prea grozav platita dar intr-o companie de renume, cu perspective etc.), tara… ca sa-mi urmez alesul intr-o alta lume; facultatea am terminat-o exact la timp – mi-am luat licenta, dupa cateva zile m-am casatorit, au urmat actele de schimbare a numelui, alt pasaport etc. si dusa am fost!... Dupa ani lungi de amaraciune, sperante, esecuri dupa esecuri si intrebari obsesive, imi gasisem in sfarsit jumatatea; aveam 35 si de ani si incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca ma voi ofili in singuratate. Parea ultimul tren inainte de lasarea noptii: si nu trebuia pierdut.
Au trecut de la aceste intamplari mai putin de trei ani si mi se pare ca au fost zeci, poate chiar sute, atat de plina a fost viata noastra aici (si bune, si rele…), atat de solicitanta, provocatoare si… generatoare de stress la un mod care nu poate fi exprimat nici macar in cateva pagini, cu atat mai putin intr-un paragraph. Dar acesta e deja un cu totul alt subiect.
Primul an de casatorie a fost, pentru mine, pe scurt - un cosmar; adaptarea la viata in doi, avand ca partener un om deosebit (“baiat bun, de casa” cum ar zice mamele noastre) dar care venea cu sechele dupa o casnicie lunga si nereusita); adaptarea la un alt stil de viata, la o alta societate, alta limba, alta cultura, alt sistem… si lista inca nu e completa. Dupa viata din Romania (care stim bine ce impact are asupra sistemului nervos) – toate aceste adaptari aproape ca m-au dat peste cap.
In plus, ca o completare perfecta (si acum revin la subiect, ca nu despre viata in Occident era vorba) – problemele legate de Ana, fosta sotie a lui Mihai – care, din Romania, dadea semne constante de nemultumire: legate de tot felul de subiecte, inclusiv cel financiar. Suma initiala de 500 de RON a fost dublata chiar dupa pronuntarea divortului (Mihai a vrut ca totul sa fie bine, copilul sa creasca in conditii bune etc. si a trimis banii fara sa comenteze, fara sa fie nevoie de judecata etc.); in scurt timp suma a crescut de la 1000 RON la 1250 RON/luna. Cam dupa un an de la casatoria noastra Ana a inceput sa realizeze ca divortul nu a fost cea mai buna solutie, ca nu mai gaseste altul ca fostul ei sot, tata mai bun pentru copil etc. Telefoane, mesaje, si tot asa. Am inceput sa ma ingrijorez dar Mihai m-a asigurat ca totul este in ordine, el isi face datoria fata de copil si noi ne vedem de viata noastra in continuare.
Din iarna anului trecut (cand baietelul a fost inscris la after school) suma ceruta pentru copil – si trimisa lunar de sotul meu – a ajuns la 1500 RON (deci s-a triplat).
In tot acest timp Ana, mamica divortata, a locuit linstita in apartamentul care inca nu s-a impartit intre soti. Noi locuim inca cu chirie, chirie care se ridica la sume astronomice (in RON – cam 3500 RON/luna) – tot un subiect delicat...
In tot acest timp vacantele in Romania (2 pe an) le-am facut impreuna cu baietelul (mare, munte, vacante in toata regula) – evident pe cheltuiala tatalui/ a noastra. In vara aceasta a fost invitat sa petreaca 3 saptamani la noi. Biletele de avion nu sunt chair ieftine, nici aici. Am renuntat sa mai venim in vara aceasta in Romania, sa ne vedem familiile, tocmai din acest motiv, pentru ca baietelul sa vina aici, sa poata sta mai mult timp cu tatal lui - data fiind situatia (distanta mare, copilul a inceput scoala si nu mai are timp decat in vacante, nici noi nu ne putem lua concedii de cate ori vrem sa venim in tara, si transportul costa etc.). Normal, veti zice.
Normal ca - locuind in strainatate – pachetele, cadourile (imbracaminte, jucarii etc.) se inteleg de la sine. E firesc, asta e si parerea mea.
Dar povestea nu se termina aici. Trebuie precizat ca cei 1500 de RON (o suma substantiala in orice tara din Europa, nu numai in Romania) reprezinta cam 30 % din salariul tatalui – tata care, desi locuieste si lucreaza in strainatate, nu este un businessman, ci are un salariu (decent dar limitat, ca orice salariu) din care plateste chirie, taxe, intretinere etc. – ca oriunde in lumea asta. Nici in Occident nu e nimic gratuit si se munceste din greu pentru un venit rezonabil (chiar mai greu, de fapt, ca o iei de la zero; cei care au muncit “pe afara” stiu ce inseamna).
Dar nu asta vroiam sa subliniez aici - cat de grea e viata in Occident (de ce mai stam aici, veti intreba, nu?) – ci altceva: faptul ca dupa ce sotul meu a facut tot posibilul ca – in conditiile date – sa i se asigure copilului sau cea mai buna crestere, in final tot de nemultumiri si reprosuri a avut parte.
Se pare ca nici suma de 1500 RON/luna nu mai este de actualitate, recent i s-a pus in vedere ca trebuie sa o suplimenteze. Povestea e lunga, cu detalii urate – pe care e mai bine sa le ocolim. Important e ca in sfarsit, Mihai, care isi iubeste foarte mult copilul si in general nu comenteaza cand e vorba de pensia alimentara, de data aceasta si-a cam iesit din fire – auzind pretentiile exagerate ale fostei sotii si a protestat, considerand ca suma respectiva este suficienta (si, dupa mesajele de mai sus, inteleg ca sunteti de aceeasi parere – daca 500 -700 RON/ luna par suficienti, ce sa mi zicem de 1500?..) si in acord cu posibilitatile sale reale.
Stiti care a fost raspunsul mamei? “O sa ne judecam”. Atat eu cat si Mihai am ramas inmarmuriti. Incep sa cred (de fapt pana acum am crezut, acum am convingerea) ca suntem considerati doi naivi, rupti de realitate, numai buni de jumulit de bani, doar in virtutea faptului ca Mihai isi iubeste copilul si incearca sa-si compenseze absenta printr-un ajutor financiar generos. Iar parerea mea - nu numai pentru a-i asigura o buna crestere copilului, ci si un trai prosper mamei. Totusi nu suntem atat de naivi si n-am plecat din Romania de acum 100 de ani, sa nu mai stim ce se intampla pe acolo.
Nu suntem speriati de amenintarea mamei nemultumite, cu atat mai mult cu cat nu reprezinta o amenintare reala, sotul meu putand demonstra ca si-a achitat datoriile financiare iar o atare judecata ar putea stabili eventual ca suma respectiva (1500 RON/luna) se situeaza chiar peste procentul stabilit de lege - 25% din salariul tatalui.
De ce am pus intrebarile din primul mesaj, de ce v-am cerut parerea?
Pentru ca, in ceea ce ma priveste, sunt revoltata si ma framanta de mult timp o intrebare. Imi dau seama ca nu pot fi perfect obiectiva. Nu sunt inca parinte, nu am trecut printr-un divort si sunt de acord ca situatia unei mame divortate, cu un copil scolar, nu poate fi una fericita. Cred ca toti gandim la fel. Si totusi – in situatia descrisa mai sus – revolta si intrebarea mea raman.
In conditiile in care Ana, mama copilului din aceasta poveste, este o persoana educata, cu studii superioare (pe care n-as suspecta-o ca are probleme cu… aritmetica), oare cum foloseste dumneaei aceasta suma (substantiala, as zice, daca nu generoasa) pentru cresterea unui copil de 7 ani si nu ii ajung banii?
(Stiu ca pot parea rautati dar nu pot trece peste detalii de genul: Ana are “femeie la curatenie”- am aflat intamplator. Nimic rau in asta, si mie mi-ar place – dar banii se muncesc din greu… De curand a fost intr-o excursie in strainatate. Nici asta nu e rau: dar din banii cui?... )
Sa trecem insa peste micile rautati si sa revenim la cresterea copilului: daca – sa admitem – cheltuie toti acesti bani, pana la ultimul leu – pe taxele pentru clubul after school, scoala, imbracaminte, rechizite etc., si ajunge la suma de 1500 RON/luna (bani dati de tata), urmatoarea intrebare este: De ce trebuie sa contribuie numai tatal?
Oare ce fel de mama este aceea care nu accepta sa cheltuie nici un banut din buzunarul sau pentru cresterea propriului copil?
Freia spune:
Rose, nu a fost frumos ce ai facut. Ar fi trebuit sa pui pe masa de la inceput intentiile si povestea ta.
Cat despre situatia pe care o relatezi acum, nu va pot spune decat ca ar fi bine sa consultati un vaocat si sa va sfatuiasca ce pasi sa urmati in eventualitatea unui proces pt pensie alimentara.
toate cele bune,
Freia si 
Alexa
Intram in legalitate
www.afsolutions.ro/help-ema/despre.php" target="_blank">Sa ajutam la terapia pentru Ema
sorinsonia spune:
Acum imi pare rau ca am postat aici...
Rose2001ro spune:
Draga Freia si dragi mamici,
Poate nu este frumos felul in care am procedat, sunt de acord. Dar nu este nici incorect, pe de alta parte. Am vrut pur si simplu sa aflu o parere obiectiva, din partea unor mame, fara implicare emotionala, cu referiri strict la aspectul material; parerea mea -(privind lucrurile din directie opusa) - si anume ca suma in discutie este rezoanbila - s-a confirmat; apoi vazand ca discutiile se incing in jurul subiectului, am decis sa "dau cartile pe fata".
Nu am facut nici un rau, nu am mintit pretinzand ca as fi altcineva si nu am ranit pe nimeni.
Am cerut doar o parere si mi-am exprimat-o - la randul mea- pe a mea.
Poate ca intr-o buna zi (daca vrea D-zeu) voi fi si eu inscrisa in clubul mamicilor cu... drepturi depline, sa zicem. Si daca se va intampla sa fiu mamica, sunt convinsa ca nu voi face economii cand va fi vorba de copil. Inteleg atitudinea mamei care isi doreste tot ce este mai bun pentru puiul ei. Dar de aici si pana la a profita de bunavointa unui om, fie el si inamicul nr. 1 (fostul)... e cale lunga. Si fie ca a fost frumos sau nu, cum am procedat, parererea mi-a fost confirmata, si asta era important.
Va multumesc celor care au raspuns si imi cer scuze daca am deranjat pe cineva.
alma spune:
Mie nu imi pare rau ca am postat, ma bucur daca am fost de folos in vreun fel. De fapt, Rose nu specifica in mesajul initial ca ea e mama acestui copil. Eu chiar am banuit ca e vorba de sotia fostului sot, am avut asa un feeling.
Ai dreptate, Rose... Ana profita de faptul ca tatal copilului e in strainatate si crede ca acolo banii cresc in copaci. Din punctul asta de vedere eu zic sa stati linistiti, copilul are o suma mai mult decat suficienta.