De ce ne e frica de singuratate?
Raspunsuri - Pagina 7
J G spune:
Sanziana, uite o 
de la mine.
J si Carla (05.02.2006)
sanziana72 spune:
Multumesc frumos J G. 
Imi dau seama ca m-am cam ambalat. M-am gandit mult daca sa raspund sau nu la acest subiect pentru ca eu am cam depasit perioada respectiva si prefer sa merg mai departe. Dar m-am gandit ca poate nu strica si viziunea cuiva care a trecut prin asa ceva, chiar pentru o scurta perioada. Cu acest subiect mai multe persoane sunt dispuse sa incerce sa inteleaga ce se intampla in cazurile extreme dar doar teoretizand e greu. Sper ca o marturie din interior sa poata aduce mai multa lumina (desi nici eu nu pretind ca am priceput tot, dar macar am incercat o perioada destul de lunga sa imi explic ce s-a intamplat – chiar daca si acum sunt lucruri pe care nu le pot intelege despre mine si despre el. Puse in afara contextului unele comportamente mi se par aberante de ambele parti 
).
Sanziana & Marina (03/10/2004) Cand s-a nascut Marina... Poze
Dragostea ne-a fost data ca sa invatam sa ne depasim egoismul, sa invatam sa ne pese mai mult de altcineva decat de propria fiinta.
aelita spune:
Sanziana ,ma bucur ca ai avut curajul sa spui povestea ta, cutremuratoare.
Ma bucur,deasemenea,ca ai iesit din infern !
Esti un exemplu pt cei care nu inteleg cum e sa traiesti in infern si cum e sa nu poti iesi imediat din labirint.
Deasemenea esti un exemplu pt femeile care inca sufera in tacere .
Asta tot incerc eu sa explic aici. TOti spun ca ajuta,NU,NU AJUTA NIMENI !
Cine a ajutat vreodata stie prin ce trec femeile astea,si nu or sa mai spuna niciodata "eu daca as fi in locul lor ..".
A deschis cineva usa unei astfel de femei in miez de noapte ?
Am avut in jur multe cazuri si mie imi e foarte clar acest subiect,nu stiu cum poate fi greu de inteles.
M-am informat, am citit,am vorbit cu oameni in cauza si cu oameni in masura sa faca ceva ,am asistat la multe si multe.
Am multe povesti pe care vi le-as spune si eu,si multe dintre ele sunt femei pe care le-am ajutat cumva,eu sau familia mea.
Atat timp cat nu le intelegeti,inseamna ca nu ati ajutat niciodata .
Si culmea,in fiecare bloc,pe fiecare strada exista o femeie maltratata .
Va imaginati cum e sa fugiti in camasa de noapte noaptea din casa cu un copil de mana taras,
in urma un individ alergand cu cutitul in mana ,in timp ce celalalt copil e prins de tatal cu cutitul in mana ???
O alta violata cu pistolul la cap ?va puteti imagina asa ceva?
O alta dusa in strainatate si tinuta acolo cu forta .
Copii desculti alergand in noapte.
NU ati vazut,si vi se par povesti din filme.
Eu nu am trait departe de voi,doar ca AM AVUT OCHI SA VAD .
Si am pus sufletul si am inceput intai prin a intelege ce li se intampla lor,ca sa poti intinde o mana de ajutor.
De ce e atat de greu sa ne punem in locul lor si sa vedem ce li se intampla?
Sunt atatea studii facute pe tema asta,va rog sa cautati si sa cititi.
Veti vedea acolo explicatiile specialistilor,daca femeile astea chiar vi se par needucate,slabe...
Cineva isi punea problema ce face dupa o palma.
ORICINE PLEACA IMEDIAT DUPA O PALMA.
Dar ce face dupa palme si pumni si picioare fara intrerupere pana cand isi pierde mintile ?
Bineinteles ca va pleca,dar ii mai ia tot o clipire din ochi sa hotarasaca asta???
Repet ce a spus Sanziana :
Ca o femeie sa reactioneze ii trebuie un moment in care sa rasufle, in care sa isi revina, sa se regaseasca. Si e nevoie de mult, mult ajutor : psihologic, juridic, material, emotional…
Miramar spune:
Sanziana - tot respectul pentru tine. Povesteste-ne te rog si cum ai iesit din infernul asta.
sanziana72 spune:
Din fericire am avut un instinct de conservare destul de puternic care nu mi-a permis sa ma las cu totul la mana lui. Adica eram independenta financiar si aveam o slujba ca lumea ceea ce mi-a permis sa ma descurc. Ma predasem doar emotional.
Intr-un fel se poate spune ca am plecat la primul eveniment major, dar pe langa motivatia rationala cred ca mult mai puternica a fost frica. Tot frica m-a ajutat sa plec.
Inainte de a se ajunge la bataie a fost o istorie de abuz psihologic, gelozie patologica… Care s-a transformat intr-o palma la un moment dat urmata de plansetele lui, incercare de sinucidere daca ma pierde plus faptul ca nu reuseam sa il dau afara din casa (pe atunci garsoniera mea)… Mi-am zis sa ii mai dau o sansa sa se trateze. Ma intreb daca as fi reactionat la fel daca nu eram deja insarcinata si prin urmare vulnerabila si emotiva. Cred ca nu.
A urmat o perioada de acalmie (explica mai bine Alyssa la « Abuzul domestic » cum e cu « perioada de miere » dupa o furtuna).
Lucrurile au culminat cu o bataie cand aveam 7 luni jumate de sarcina. Fara cearta. Pur si simplu m-a trezit si a inceput sa ma bata. Nu mai intru acum in amanunte, am povestit mai pe larg la abuzul domestic mai demult.
Ideea e ca in timpul bataii m-am socat si nu ma interesa decat un lucru : sa protejez copilul din burta (nu prea ma puteam misca din cauza burtii). Cand a terminat, am plecat la spital si din momentul acela nici nu m-am mai intors sa dorm cu el sub acelasi acoperis. Imi era prea groaza si in primul rand ma gandeam ca nu pot risca sa ma loveasca in burta sau sa bruscheze copilul dupa nastere. Atunci am ales viata si fericirea copilului meu. Si m-am tinut de aceasta hotarare. Mi-am facut poze invinetita ca sa nu uit vreodata ce mi-a facut si sa imi vina sa il iert. Memoria are tendinta de a indulci lucrurile si a pastra amintirile frumoase (care exista si ele cu aceeasi persoana).
Cele doua zile la spital cat au monitorizat copilul au fost momentul meu de odihna, in care am reusit sa ma regasesc, sa rationez si sa ma hotarasc cum vreau sa merg mai departe.
Nu as spune chiar ca nu ajuta nimeni pentru ca as fi nerecunoscatoare. Ajuta, dar nu indeajuns. Eu nu as fi reusit fara ajutorul prietenilor care m-au primit sa dorm la ei cate o saptamana pana am rezolvat cumva situatia. Dar cele care m-au primit au fost cele care au trecut ele sau au mai vazut situatii similare. Iar in momentul respectiv eram destul de puternica ca sa ma descurc si sa imi doresc sa ies din situatia respectiva, chiar daca puterea se nastea din teama.
M-am descurcat. Am facut imprumut la banca ca sa am cu ce bani sa imi primesc copilul, mi-am cautat o casa in care sa il aduc… In urma alergaturii am nascut prematur la 8 luni dar din fericire fara consecinte. Si am avut-o alaturi pe mama mea din momentul in care am nascut fapt care m-a ajutat enorm (pana atunci ea era intr-o tara si eu intr-alta).
Cred ca intr-un fel fiica-mea este cea care m-a salvat. Ea m-a motivat sa plec si concentrandu-ma pe cresterea ei am reusit sa ma desprind incetul cu incetul.
Din pacate cu domnul a trebuit sa ma port cu manusi ca sa reusesc sa rezolv incetul cu incetul treburile administrative legate de apartamentul pe care il inchiriasem impreuna. Atunci nu am avut timpul, banii si energia necesare sa il atac in justitie si poate ca a fost o greseala pentru ca acum inca imi face probleme. Dar ce mama cu nou-nascut mai e in stare sa se ocupe si de un proces ? Si nu am vrut sa starnesc animalul din el pentru ca nu putea nimeni sa ma protejeze asa cum as fi vrut.
Din fericire e tipul las care in public nu indrazneste sa atace, ca urmare de atunci l-am mai intalnit doar in locuri publice si cu lume.
Nu cred ca sunt un exemplu, pur si simplu eu am reusit sa ies inainte de a ma infunda prea tare. Inainte de a pune si copilul in ecuatie. Si cred ca a contat mult faptul ca am fost invatata sa nu accept acest tip de comportament.
Sanziana & Marina (03/10/2004) Cand s-a nascut Marina... Poze
Dragostea ne-a fost data ca sa invatam sa ne depasim egoismul, sa invatam sa ne pese mai mult de altcineva decat de propria fiinta.
Adrianai spune:
sanziana pt tine!
WARNING: I have an attitude and I know how to use it!
Miramar spune:
Sanziana din nou tot respectul si admiratia mea. Asa cum am banuit prin ceea ce ai povestit nu ai facut decat sa-mi intaresti convingerile, de altfel tu singura o spui in finalul povestii :
"Si cred ca a contat mult faptul ca am fost invatata sa nu accept acest tip de comportament."
Esti o fire puternica, stii sa lupti pentru viata si fericirea ta si a celor dragi tie. Iti doresc tot binele din lume!
Alyssa spune:
Sanziana, dupa cum ai observat si tu mai demult, experientele noastre sint surprinzator de similare iar noi ne asemanam din multe puncte de vedere...
Apreciez faptul ca poti scrie despre ceea ce ti s-a intimplat. Stiu cit de greu este sa scrii despre asta si mai ales sa mentii o atitudine analitica a celor intimplate. Pe mine de multe ori ma apuca tremuratul cind ma gindesc sau cind povestesc despre asta. De indignare, de frustrare, de frica sau de neputinta.
Acum sint prinsa la munca de treburi dar numai am intrat repede si am citit de aici si mi-am luat timpul necesar sa iti scriu ca te admir mult de tot si ca va doresc tot binele din lume tie si fetitei tale!
Mai am ceva scris despre abuzul domestic, despre mecanismul lui, cum incepe, care sint semnele unui inceput de relatie abuziva, cum se poate evita... m-am oprit atunci din scris pentru ca si in viata reala am fost intimpinata cu sprincene ridicate si cu multe prejudecati, chiar si din partea familiei...
Am sa incerc sa te folosesc ca exemplu si sa imi strunesc sentimentele personale cind voi vorbi despre abuz, ca sa fie informativ, nu vreau sa stirnesc mila sau compatimire. Sint o femeie cit se poate de normala si abuzul i se poate intimpla oricui. Fiecare din noi cunoastem pe cineva care a fost abuzata sau este abuzata. Poate fi prietena noastra, mama, sora, vinzatoarea din colt, chiar doctorita noastra sau profesoara!
aelita spune:
Alyssa ,ramai mere asa,nu te schimba !
Sa nu iti pierzi increderea in oameni, si nici in tine niciodata !
Intorci privirea de la cei care iti pot face rau,si cauta in continuare.
Sa nu iti pierzi speranta si sa nu te izolezi indiferent ce s-ar intampla nin jurul tau .
Exista oameni la fel ca tine,exista oameni cu sufletul deschis care te vor intelege cum nici nu iti imaginezi.
Ma bucur ca esti aici si ne poti povesti,chiar daca printre randuri!
Sa fii mereu asa !!
Sanziana ,am citit si povestea nasterii Marinei .
Pe langa faptul ca povestea e minunata si induiosatoare, ai un talent deosebit de a scire.
Si tu sa ramai ceea esti !
Ai sa fii mereu un exemplu pt fetita ta !Sa iti traiasca si sa te bucuri de ea clipa de clipa !
sanziana72 spune:
Multumesc tuturor pentru floricele si pupice ! O sa fac un buchet.
Cum spunea si Alyssa (sper sa ma scuzi ca te citez din nou) sunt doar o femeie normala care nu vrea sa starneasca nici mila si nici compatimire, dar care intamplator a nimerit intr-un abuz. Ce e mai de speriat e ca intradevar acest lucru se poate intampla oricui chiar daca majoritatea are tendinta sa creada ca ei nu i se poate intampla. Asa credeam si eu inainte si nici acum nu prea imi vine sa cred ca mi s-a intamplat mie. E ca o boala pe care o iei si nu stii de unde, un virus (ceva mai mare) cu care te trezesti in organism indiferent cat ti-ai calit sistemul imunitar.
Ai dreptate Aelita, oamenii sunt frumosi chiar daca unii ar spune ca sunt o naiva incurabila. Dar cum sa traiesti fara sa crezi in frumusete si iubire ? Ce-i drept si cainii sunt frumosi, numai ca unii mai si musca uneori si trebuie sa fii atenta sa vezi care. Asa e si cu oamenii. Nu strica un antirabic din cand in cand.
Alyssa, pe mine m-ar interesa ceea ce mai ai de scris despre abuzul domestic. Ceea ce ai scris deja m-a ajutat sa imi explic anumite lucruri intr-o perioada in care eram confuza si cautam explicatii. Poate ca mi-ar fi prins si mai bine daca descopeream forumul pe vremea acelor evenimente si as fi reactionat mai repede, dar nici acum nu-i tarziu. Cred ca si altele au nevoie sa stie, sa inteleaga. De asta am si indraznit sa imi expun experienta. In speranta ca va ajuta si altora. Pe mine m-ar fi ajutat.
Adevarul e ca atunci cand scriu despre asta am un sentiment de jena, de rusine. Nu mie ar trebui sa imi fie rusine ca doar eu nu am facut nimic reprobabil si totusi asta e sentimentul. De aceea e foarte greu pentru o femeie in aceasta situatie sa recunoasca, mai ales daca incercarile ei de a comunica ce se intampla sunt intampinate de replici insensibile de genul: « Pai cine te pune sa stai cu el ? » sau « Ce i-ai facut ? »
De abia acum, dupa ce am pus mii de km intre mine si el incep sa simt din nou ca am dreptul sa traiesc. Exact asta e sentimentul, ca « am dreptul » sa traiesc. Ca nu trebuie sa ma mai tem la fiecare cuvant. Ca nu mai traiesc cu ghilotina deasupra capului.
Cum mi-a spus o prietena e alegerea mea daca fac din ceea ce s-a intamplat un eveniment central al vietii mele sau ii dau locul pe care il are, o intamplare nefericita dar nimic mai mult.
De mine depinde daca devine o trauma sau nu.
Cum spunea si Principesa :
« Trauma nu e reprezentata de evenimentul in sine ci de modul in care o persoana il interpreteaza si il traieste. » sau « Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala »
Ceea ce s-a intamplat apartine trecutului: forget or forgive – asta e ceea ce incerc sa fac.
Dar eu vorbesc aici despre ce se intampla dupa si am deviat de la subiect. Aici era vorba despre ce se intampla in timpul unui abuz, de ce e atat de greu de iesit din el.
As putea spune ca o femeie abuzata e foarte fragila. E ca si cum i-ar fi fost violat sufletul. Cu cat dureaza mai mult cu atat se cronicizeaza mai tare si posibilitatile de a iesi din acest cerc vicios par din ce in ce mai indepartate. Oscileaza intre teama si furie.
ORICINE PLEACA IMEDIAT DUPA O PALMA.
Si daca nu are unde pleca ?
Sau daca te tine si nu te lasa sa pleci ? Iti blocheaza accesul spre usa ?
Sau daca incepe sa planga si incearca sa se sinucida sub ochii tai ?
Sau e mai mult decat o palma, sunt picioare si pumni ?
Sau daca esti bolnava sau insarcinata si nu te poti misca cum trebuie ?
Sau daca esti atat de socata de ceea ce s-a intamplat incat nu mai esti in stare sa reactionezi ?
Daca la mijloc sunt si copii lucrurile se complica si mai mult. Nu poti pleca cu ei in strada. Nu vrei sa ii sochezi mai mult decat sunt deja.
Daca traiesti de ani intregi intr-o astfel de situatie e uneori foarte greu sa te desprinzi. Sa recunosti ca ti-ai irosit ani din viata si sa o iei de la capat singur. Omul este o fiinta sociala si are nevoie sa traiasca in familii, iar faptul de a se regasi singur il sperie. In general intr-un abuz agresorul nu isi respecta deloc victima reusind in timp sa ii distruga acesteia increderea in sine. Procesul este lent si constant sau poate debuta brusc.
Exista si o dependenta emotionala fata de agresor. Pentru ca in general totul a pornit cu dragoste si oricat de bizar ar parea aceasta nu dispare instantaneu si poate coexista cu frica. Mi-a trebuit mai mult de un an ca sa ma desprind emotional de el dupa ce ne-am despartit, ca sa nu tanjesc sa fiu in bratele lui asa cum era atunci cand era bine. Ma imbatam cu apa rece, dar emotiile existau dincolo de ratiune. Dragostea nu e rationala. Faptele da, pot fi rationale si impotriva a ceea ce simti, dar sentimentele nu se pot nici explica si nici dirija.
Sanziana & Marina (03/10/2004) Cand s-a nascut Marina... Poze
Dragostea ne-a fost data ca sa invatam sa ne depasim egoismul, sa invatam sa ne pese mai mult de altcineva decat de propria fiinta.