attachement parenting - opinii
Raspunsuri - Pagina 7
gazzella spune:
nu te uit, Lordra, dar ca mi-e greu sa ma adun.
Lorelai a lasat un link dsepre nastre care vreau neaparat sa-l citesc, aprofundez si inca n-am avut timp nici sa-l deschid.
Din seria mame frustrate si nerealizate.
Noi nu am intalnit gelozia datorata aparitiei copilului.
M-ar fi deranjat extrem de mult sa ma iubeasca mai mult pe mine dupa care copilul. Sotul e constient ca din partea mea poate sa pice lumi, primul e copilul, dupa dumnezeii. Aceasi raportare fata de copil o astept de la el si spre marea mea multumire asa e.
Dar oricum probleme am avut, un copil e cea mai mare piatra de incercare pe care un cuplu poate s-o aiba, cel putin in cazul nostru asa a fost. Un copil poate fi extrem de solicitant, noroc ca am realizat ca marea mea vocatie sunt copiii altfel clacam, poate pentru unele mame a deveni mame este un proces mult mai lipsit de durere, pentru mine a fost o lupta continuua pentru a ma autodepasi, acest copil m-a facut sa-mi descopar limitele, m-a facut sa ma confrunt in modul cel mai lipsit de voaluri cu mine insumi, mi-am descoperit limite si mi-am depasit limite. Eu marile frustrari le-a trait dupa aparitia acestui copil, dar asta probabil o s-o discutam cu alta ocazie.
Eu m-am luat cu mandrul ca cica ne potriveam. Amandoi mari visatori, boemi, iubeam spatiile libere, libertatea de a face ce vrea cand se simtea impulsul de a face ceva. Bine, ne mai adaptam si noi societatii, dar in mare asta eram. Acum el lucreaza de dimineata pana seara ca un bou, da' unul frumos :-)), iar eu de dimineata pana seara imi rupeam cu feciorasul. Acum traversam o perioada de mare calm, feciorul nu ma solicita mai deloc, spre fericirea mea are perioade lungi in care ma ignora. Cateodata ii mai faceam o criza, noroc ca n-aveam niciodata bani ca sa ma duc la mama, are grija sa-mi puna bani la dispozitie doar cand ma vede relaxata Cool! Pe de alta parte sunt constienta ca nu pot face altfel, in privinta copilului meu doar eu stiu, doar eu fac bine, cred ca nu as fi nemultumita cu oricine. Si nu se poate si cu sacii in caruta si cu....spun asta pentru ca soacra s-a oferit sa ne dea o mana gen: " trimiteti copilul aici ca-i pun bona". E inutil sa spun cam care a fost reactia mea, abia acum de cateva luni am curajul sa-l trimit doar cu taica-sau la plimbare...
In fine, acum ca sa fie pachetul complet ne-am hotarat sa mai facem unul, daca acum sunt nepensata o sa vedem mai incolo, dar nu se moare din asta! Eram obosita, imi lipseau spatiile mele, nu serviciul ca ala nu mi-a placut niciodata. Acum ma bucur de o perioada in care mi se permite sa recupar, am inceput sa citesc si altceva decat carti de crescut brotaci. Eu cred ca se poate supravietui doar daca incet, incet se introduce copilul in propria lume, in propriul univers (din pacate am inteles asta tarziu, copilul crescut in continuum nu este subiect de lupta intre lumea interioara a mamei si el insusi, prin continuum nu numai ca nu se obstaculeaza reintrarea mamei in propriile ritmuri, dar i se si favorizeaza!). E dificil, stiu, dar se poate incerca.
Pe urma intervin compromisurile care sunt necesare in cuplu, cel putin in cazul nostru.Cred ca mai intai e nevoie sa delimitam compromisurile acestea, sa le delimitam pe cele acceptabile de cele neacceptabile.
Cum am mai zis, cred ca un copil e cea mai mare piatra de incercare pentru un cuplu, schimba complet dinamica cuclului, mama care intial era orientata doar inspre sot acum isi orienteaza atentia doar inspre copil, sau extrem de mult inspre copil. In italiana au un termen: "inamoramento". Incepi sa realizezi ca pe zi ce trece iubesti tot mai mult acel copil, in fiecare zi iti zici ca nu e posibil sa iubesti mai mult pentru ca ziua urmatoare sentimentele tale sa le depaseasca in intensitate pe cele din ziua precedenta. Ei, in acesta furtuna de imprejurari, tatal chiar daca-si iubeste copilul nu este covarsit de acea dragoste, uneori ii e greu sa fie martorul mamei, a acelei relatii unice, indistructibile care se formeaza cu nounascutul. De unde va incepe sa sufere, dar nu va putea accepta aceste sentimente pe un plan superior. Isi va inhiba realele sentimente, suferinta incercand sa atraga atentia asupra sa in alte moduri. Parerea mea e ca tatii care se comporta asa nu fac altceva decat sa lanseze mesaje disperate gen: ma mai iubesti, ma mai vezi, stii ca exist? Reprosurile mamei nu stiu cat ar putea ajuta, nu ar face altceva decat sa-l impinga si mai rau in acea situatie. Cred ca mama poate sa salveze relatia incercand si sa redescopere acea pasiune pentru sot pe care o avea inainte de nasterea copilului. Situatia in mod firesc, lent ar trebui sa se schimbe. Problema e ca ne-am schimbat si noi, daca inainte ni se parea chiar simpatic sa-i ducem lapticul seara in fata televizorului, acum ne gandim: "nesuferitul, nu vede ca mi-e greu!"
Cred ca e important sa se comunice, sa se inteleaga situatia reala a fiecarui partener, eu m-as indoi ca el e super fericit si doar mama saraca se chinuie. Si da, se ajunge la compromisuri, eu ma simteam frustrata ca el nu poate sa inteleaga ca mi-e greu, el se simtea neglijat, muncea ca un bou de dimineta pana seara ca seara la intoarcere sa dea de o sotie extenuata, iritata si cu ochii pe forumuri. Cand situatia devenea foarte presanta intervenea si cearta, prilej cu care se comunica, e si cearta asta buna la ceva.... in aceste situatii nimeni nu-si mai aduce aminte ca copilul a fost dorit in mod disperat de ambii parteneri, ca ambii parteneri isi orienteaza toata fiinta inspre acest copil... se noteaza doar o enorma epuizare fizica si mentala, o enorma frustrare a ambilor parinti. Si da, revizuiesti totul cu o foarte mare atentie cand vezi copilul intr-o stare generala deplorabila din cauza certei parintilor. Si atunci te intrebi, ce-i mai bine, sa-mi fiu fidel propriului egoism, sau sa incerc sa rearmonizez situatia?
Si atunci faci un efort de vointa si nu mai observi ca-i lunatic, asa cum el face un efort de vointa si nu-mi bate apropouri ca nu i-am pus mancarea la serviciu, ca nu i-am pregatit hainele pentru a doua zi dimineata, chiar, de cateva luni stie unde-i sunt dulapurile cu lucrurile lui in casa.:-)))
Merita sa facem asemenea compromisuri?
Nu sunt atat compromisuri ci o noua adaptabilitate impusa de o noua dinamica a familiei.
Si apropous de compromisuri facute pentru copil, noi am ajuns in situatia sa nu pot sa ma uit urat la taica-sau ca incepe sa planga. Si atunci imi musc limba sa nu-l vad ca se intristeaza feciorul. Seara cand as putea sa-i reprosez imi dau seama ca motivul supararii mele in cele mai multe cazuri era pueril si nu merita sa i-l aduc in discutie, eram eu cea care-a data amploare unui fapt absolut nesemnificativ, nu atat el cel care a iesit din al sau cotidian/ norme de comportament.
Cineva m-a intrebat: bine, bine, dar cand te-ai decis sa faci copilul la ce te-ai gandit, n-ai crezut ca-i greu?
Buna intrebare si cu tare multe capcane raspunsul.
Vedeti voi, eu cred ca cel putin noi nu am fost pregatiti pentru acest bb chiar daca initial credeam ca eram pregatiti.
Cand iti doresti un bb ai imaginea unui copil dragalas, care mannaca la ore fixe, doarme cat trebuie (cat credem noi ca trebuie), nu rupe niciodata nimanui.
Ei bine, cand te regasesti cu un copil care are nevoie de mama non stop, nu mananca la acele ore fixe, mananca chiar si de 18 ori pe zi, caruia nu-i mai faci baita ca si-n imaginile vazute in revista ci transpiri toata pentru ca-ti aluneca din maini, nu-i nimeni sa te ajute ca sotul e in transferta altfel nu se plateste chiria, cand faci ragade si-ti musti buzele ca sa nu iei copilul ca la san atunci te intrebi dar cine naiba te-o pus faci prunc? Ce naiba iti lipsise inainte... te uiti la el cand doarme si-ti trece, te gandesti ca o poti relua de la capat oricand.
Agonie si extax, cu totul altfel dect iti inchipuiai zilele inainte sa-l ai. S-au dus cu serile de craciun ca-n filme, cand stau cu totii aranjati in jurul mesei traind clipe deosebite.Acum cauti nenorocita de telecomanda pe care o ascunsese un copil de 13 luni sub pernele de la canapea. Incerci sa te stapanesti sa-l iei in brate si sa-l scuturi ca dupa o zi in care ai impodobit doar bradul si facut o nenorocita de salata beuf nu poti sa te uiti macar o data la an la un program tampit de pe televiziunea romana. Si uite asa intervine frustrarea adultului, mama devine tampon, il iubeste si pe fiu pe care nu-l considera responsabil de acea actiune, e mic nu intelege.
Il iubeste si pe tata careia ii intelege frustrarea, dar nu-i aproba compartamentul.
Si atunci intervine compromisul, iei copilul te retragi in camera si astepti sa se calmeze tatal, cauti telecomanda, i-o pui in fata si astepti sa treaca furtuna.
Poate sa fie umilitor uneori, in mod normal conform temperamentului meu i-as fi trantit o oala in cap, dar nu poti, esti calma, incerci sa-i oferi metode comportamentale sanatoase fiului.
Ah, in noaptea de revelion am alaptat de la 11 la 1 ca se speriase feciorul, chiar nu se sacrifica tatal?
Mi-a stat singurel sa-si bea martini, probabil ca s-a simtit frustrat, dar a acceptat situatia. Nu suntem doar noi sacrificate, sunt si ei
si invatam sa mergem mai departe, sa ne raportam lumii divers.
Sunt curioasa cate cupluri s-au regasit cu un copil asa cum isi imaginasera inainte ca are sa fie?
Meseria de mama poate n-o recunoaste societatea, din fericire pentru mine, sotul mi-o recunoaste.
Iar pe mine prea putin ma intereseaza ce considera vecinul, la urma urmei ma intereseaza sa putem regasi echilibru, sa putem sa mergem mai departe facand compromisuri, dar ramanand fideli crezurilor noastre.
Un copil te schimba, nicinunul din membri cuplului nu se mai regaseste cel care era inaintea sosirii pe lume a copilului.
Daca inainte erai femeia gheisa acum dupa ce dusul ti-l faci avand in fata un copil caruia trebuie sa-i canti pentru a-l tine linistit iti trece cheful sa-l mai tratezi gentil pe partener.
La fel si el, e supus unor presiuni enorme. Fiecare e nevoit sa-si redimensioneze propria fiinta/viata, de multe ori te regasesti in fata unui necunoscut, mai intai se impune sa incerci sa incepi sa te descoperi pe tine insuti pe urma sa incerci sa instaurezi o relatie cu cel pe care-l cunosteai.
Cred ca se reconstruieste relatia, de data aceasta fara plimbari in apus de soare, ci infruntand greutati...
Se pare ca noi am reusit sa trecem acel prag periculos, care poate sa duca chiar la destramarea cuplului, micile compromisuroi l-am acceptat.
Si da, am sacrificat o noapte de revelion, ba nu, 2. Am sacrificat serile in fata televizorului urmarind programe tampite cu veline pentru a respecta odihna, somnul copilului, am sacrificat micile frivolitati consumate cu prietenele la o terasa, micile petreceri.
Am sacrificat un serviciul care mi-ar fi adus un salariu putin superior taxei de cresa de aici, dar am castigat sansa sa-mi vad copilul cum creste fericit, ca se trezeste in fiecare dimineata cand vrea, ca-si pupa catelul, ca-si cauta jucariile, ca se duce la masa in bucatarie sa-si gaseasca gustarile, ca-si ia micul dejun nesubind presiunui, ca-si poate impinge caruciorul obosit, epuizat,singur, fara interventia obositoare a mamei, dar extrem de multumit 1 ora jumate parcurgand ceva mai mult de un km.
Toate astea si multe altele le-a castigat el si prin el eu.
lordra spune:
Bai, Gazella, e foarte interesant ce scrii tu acilea. Tu traduci din carte si scrii cu mânutza ta proprie si personala? Pai ar trebui sa-tzi ridicam statuie, aci', pe forum.
Am citit si am si salvat cele scrise de tine, pt. a-mi arunca ochii si mai tarziu, peste catziva ani, cand lucrurile pot scapa de sub control (cu mine, ca parinte).
Hai te pup si daca mai ai vlaga sa mai scrii, fa-o, ca tare bine prinde la mintea omului 
.
spic de grau spune:
Gazella - marea majoritate a ideilor care le exprimi tu aici, in citatele pe care le dai, sunt idei de bun simt, actiuni, gesturi pe care orice mama (normala), le face fara sa isi dea seama ca sunt scoase din carti!
Evident ca iti iei copilul in brate cnd plange, ca incerci sa descoperi problema pornind de la scutec, frig/cald si apoi foame/sete. Evident ca te mai si plimbi prin casa cu el, tinandu-l in brate - iar daca nu poti ca nu-ti permite o taietura, sau un spate mai fragil, vei compensa asta cu stat in pat din cand in cand, cu bebe peste tine, piele peste piele (eu il bagam in san efectiv). Dar daca il pun in cosulet la bucatarie, sau in carucior cnd ies la plimbare, nu va face din mine o mama rea, si nici din copil unul frustrat.
Iar in privinta mancarii - intreaba-ma cum ma invarte David pe degete cnd vine vorba de placeri la masa, cum nu stiu ce sa ii mai dau sa manance, iar in final ajungem tot la biberonul de lapte ca mi-e mila sa il culc nemancat.
Si nu l-am alaptat - ca nu am putut; ce trebuia sa fac? Sa iau o mama-surogat care sa mi-l alapteze? Crezi ca baiatul meu e mai putin inteligent din cauza asta? Sau mai sensibil emotional? Ma indoiesc. Iar bolnavicios, slava Domnului, pana la 18 luni cnd a intrat in colectivitate nu am stiut ce e boala.
Sunt de acord sa il lase sa desopere singur "lumea", sa ii acord credit si sa ii vorbesc ca unui om mare. Sa il respect, si sa il invat cum poate sa aiba un lucru decat sa i-l dau pe tava. Sa il las in pace cnd nu mai vrea sa citim, sau sa il intreb ce vrea sa citim.
Insa tot din ideea de indepedenta, nu voi fi de acord sa doarma in camera cu noi, in pat cu noi. Si crede-ma ca nici el nu vrea asta. Ptr ca are un ritual de culcat, si e securizat din pct asta de vedere. Fiecare corp e cu mirosul si cu transpiratia lui. Patul nostru e ..patul conjugal.. Iar copilul trebuie sa doarma in patul lui de copil. Iar la cel mai mic "au", ma ridic ca somnabula si in 2 secunde sunt langa el.
Iar copilul trebuie sa mai si planga! Ca se descarca nervos! Iar cnd vrea sa planga, ii las posibilitatea de a plange, de a se descarca, iar dupa 5 minute vine la mine si ne pupam fara nervi sau frustrari.
E normal ce spui tu despre copilul tau ca face! ca e voios, ca descopera lumea! E absolut normal sa fie curios si sa nu aiba temeri! pana nu ne frigem nu stim ce e aia fierbinte! iar din experiente invata!
Eu am multe fobii. Iar cnd vad ca David pune mana pe vreun gandac urlu in mine de frica. Dar lui nu-i arat! Ptr ca nu vreau sa ii transmit frica mea!
Sunt multe de spus. E bine sa mai si citim, dar e bine sa lasam instinctul. Si sa nu ne programam gesturile si actiunile. Nu zic ca tu ai face asta! Poate ptr tine a devenit a 2a natura. Insa alte mamici vor citi aici, si poate nu vor mai fi atat de naturale in relatia cu copilul lor.
Lumy- mamica lui 
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=spic%20de%20grau" target="_blank">David Andréi
(11 Martie 2004)
Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.
Jocelyn spune:
spic de grau felicitari pentru modul tau de gandire echilibrat . Chiar ma gandeam daca sa scriu sau nu ceva la topicul asta fiindca nu am copil, nu as fi vorbit din experienta mea personala, as fi spus ceva din detaliile pe care mi le-a dat mama despre nasterea mea, dar tu ai sintetizat perfect ceea ce m-as fi gandit sa explic.
Everyone has a photographic memory, some just don't have film.
lordra spune:
Spicule, la faza cu plânsul, cred ca Gazella se referea la nou-nascut/bebelush, si nu la copilul mic. E evident ca un copil de 1,5-2 ani va fi si lasat sa planga, fiindca nu se compara cu un nou-nascut. Gazella face referire la perioada de pana la 1 an, cand bebelushul este dezarmat si are nevoie de prezentza mamei sale ca de aer. Mai ales in acea perioada, cu cat mai mult, cu atat mai bine.
Flaflo spune:
Gazzella, ultima ta postare mi-a mers la suflet....
Te-am crezut intotdeauna mamica perfecta, pe care nu o depaseste nimic, niciodata! Ai mare drepate, putine dintre noi s-au ales cu copilul model din reclame, realitatea e de obicei alta. Eu am asteptat 8 ani pina am reusit sa o nasc pe Bianca, dorinta de a avea un copil crescind progresiv. Si m-am pomenit cu o pitica care nu maninca, nu doarme, plinge de te dor urechile..... Acum, cind ma uit inapoi imi dau seama de greselile pe care le-am facut, imi pare rau ca nu mi-am ascultat mai mult instinctele, ci m-am lasat cind si cind influentata.... Oricum, acum sintem si noi intr-o perioada calma, Bia e foarte independenta, am ajuns sa-mi doresc sa vina si sa stea la mine in brate mai mult de cinteva minute....
Concluzia: tinti-va puii cit mai mult in brate, ca va veni vremea (nu am crezut, dar asa este) cind veti tinji dupa asta!
Flavia si Bianca
Bia vijelia
lorelaim spune:
Gazzelle - sunt alaturi de tine! Esti una dintre foarte putinele mame care spune cu atâta sinceritate (cu alte cuvinte bineînteles): da îmi iubesc enorm pruncul dar asa îmi vine uneori sa "demisionez" din "functia de mama"... si sa iau o pauza...
ca dupa un timp de câteva min - 1/2h sa realizezi ca meseria asta este pe viata si sa privest cu optimism, încredere si dragoste viata asa cum este... total noua si schimbata de când a venit micutul pe lume...
Eu am marele/enormul noroc sa am un sot de zici uneori ca el este mama... Chiar ma bucur ca uneori în weekend boboaca vine direct la tati si-l ia de mâna si-l târeste la joaca... iar pe mine ma lasa sa stau întinsa pe iarba si sa privesc cerul pur-si-simplu...
Nu pot sa nu te admir si sa te felicit ca reusesti sa citesti atâta. Bravo tie ca printre picaturi poti sa te "educi" în continuare ca sa poti sa devi o mama cât mai buna! Eu când boboaca doarme dorm si eu... iar daca nu-s foarte obosita mai "vizitez" forum-ul si ma învat de la altii :-)
Jocelyn - o mica remarca - NU tot ceea ce ne învata mamele noastre se aplica în viata noastra reala... O sa vezi când vei fii mama si va trebui sa alaptezi din 2 în 2 ore (noapte si zii) iar bb trage de la tâta aprox 40min la fiecare repriza de supt... Sa vezi ce usor este sa sari din pat (la fiecare scâncet) si ca un zombi sa fugi (izbindu-te în întuneric de coltul patului, de tocul de la usa, etc) în camera cealalta în care se afla patutul bb... Atunci sa vezi ce-ti va trece prin cap de repede: "dar daca doarme cu noi bb atunci pot sa-l alaptez la cerere muuult mai usor... oare n-ar fii o idee buna?" Sa stii ca nu este usor sa faci fata primelor 2 luni daca nu te ajuta NIMENI! ... cum ar fii o bunica devotata familiei voastre si iubita de voi...
Mama îmi spune(la telef, din Ro) si acum ca nu ma "întelege" si ca-mi rasfat prunca! Si ce daca! Nu caut sa fiu înteleasa - caut sa fiu iubita si sa fiu fericita ca-mi iubesc familia: pe tati & pe bb!
Bee spune:
Interesant subiect. Si eu sunt mamica unei gaze de aproape 6 luni, care acum imi doarme in brate (ca mai mereu ziua). Eu recunosc ca nu sunt o femeie suficient de puternica si stapana pe mine, incat sa am curajul sa-mi cresc puiul cum cred eu de cuviinta. Asa ca am facut muuulte greseli incercand sa fac ce e mai bine pentru fata mea, ascultand de sfaturile altora. Una peste alta, am un copil care nu are nici un orar de somn si de masa, adoarme doar in brate, nu suporta carutul si ma vrea mereu doar langa ea. Din fericire ea e suficient de incapatanata sa stie ce vrea si ce e bine pt ea, daca se poate spune asta despre un bebe atat de mic. Iar eu m-am hotarat s-o las 'in ale ei', fiindca oricum nu am avut alta solutie. Acum chiar vreau sa-mi iau si eu material din acela sa-mi port fata legata de mine, ca am mai studiat problema de ceva vreme.
Lordra, cu degetul am incercat si eu ca sa vad ce-i place fetei mele si ce nu.Lingurita era de fapt problema, in cazul Anei mele. Cu rabdare s-a mai rezolvat, acum la luna de cand am inceput, dar si acum mananca putin, doar ce-i place si prefera in mod clar laptele (din biberon in cazul nostru).
Jocelyn spune:
quote:
Originally posted by LORELAI ANCA MORARIU
Jocelyn - o mica remarca - NU tot ceea ce ne învata mamele noastre se aplica în viata noastra reala... O sa vezi când vei fii mama si va trebui sa alaptezi din 2 în 2 ore (noapte si zii) iar bb trage de la tâta aprox 40min la fiecare repriza de supt... Sa vezi ce usor este sa sari din pat (la fiecare scâncet) si ca un zombi sa fugi (izbindu-te în întuneric de coltul patului, de tocul de la usa, etc) în camera cealalta în care se afla patutul bb... Atunci sa vezi ce-ti va trece prin cap de repede: "dar daca doarme cu noi bb atunci pot sa-l alaptez la cerere muuult mai usor... oare n-ar fii o idee buna?"
Nu m-am referit la ce m-a invatat mama mea ci la experienta pe care a avut-o ea cu mine. Sunt de acord ca nu tot se aplica la oricine, e normal, suntem diferiti dar in acelasi timp nu pot fi de acord ca bebe sa doarma in pat cu parintii din multe motive. Daca si alti parinti l-au pus pe bebe in patutul lor din prima zi inseamna ca se poate. Si nu cred ca un copil creste traumatizat sau nu primeste suficienta afectiune din cauza asta. Si uite, de exemplu nu toti nou nascutii mananca asa des. Sunt bebelusi de cateva zile care dorm si 6 ore in continuu. Depinde de fiecare. Voi vedea cum va fi mai tarziu. Pana atunci salut mai degraba o parere mai echilibrata, ideea cu purtatul copilului non stop dupa tine mi se pare cam extremista. Ca sa nu mai zic ca nu toate mamele stau 2 ani acasa cu bebelusii, unele sunt nevoite sau simt ele nevoia sa mearga la serviciu dupa 4 luni. Si atunci? le poate invinovati cineva ca nu sunt suficient de..."mame"?
Everyone has a photographic memory, some just don't have film.
spic de grau spune:
Ptr ca s-a adus in discutie ideea: alaptat<=>co-sleeping:
"Le co-sleeping, concept venu des Etats-Unis, provoque de petites querelles en relançant la question : est-ce bien ou pas de faire dormir son enfant dans le lit conjugal ? L’allaitement, vivement conseillé par les pédiatres, est un facteur engendrant le co-sleeping, cependant, le sommeil partagé augmenterait de 16% la mort subite du nourrisson (asphyxie, hyperthermie). De leur côté les défenseurs de ce concept prône la relation privilégiée entre les parents et leur enfant, grâce au contact peau à peau, la proximité, « des moments d’intimité irremplaçables ». Mais, il n’est pas rare de voir au bout de plusieurs mois de co-sleeping, des enfants refuser de retourner dans leur lit, avoir des crises de larmes, créant ainsi une situation difficile à gérer pour les parents. Ceux qui défendent ce mode de sommeil prévoient une généralisation de ce comportement, ceux qui sont contre rappellent que l’enfant se construit en tant qu’individu grâce à la distance qu’il garde avec l’univers de ses parents qui par ailleurs doivent protéger leur vie de couple, chose difficile quand on a un enfant dans son lit."
Cred ca nu mai e nevoie de traducere..Lumy- mamica lui www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=spic%20de%20grau" target="_blank">David Andréi (11 Martie 2004)
Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.