attachement parenting - opinii

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 4

lordra spune:

Ia sa mai bag si io niste pareri, ca tot am initiat subectu'.
Deci, sunt perfect de acord cu ceea ce sustzine Gazella (exceptie facand dormitu' in acelashi pat cu bebe, pe motiv ca daca adorm, mi-e frica sa nu-i trag vreo stanga-n botic. Oricum, bebe are patutzul aproape lipit de patul meu, deci ii aud ei fiecare respiratzie si ea p-a mea).
Eu cred cu tarie ca bebelushul are o nevoie disperata de a fi tinut cat mai mult timp in bratze. Nu cred ca exista copilashi care sa prefere sa stea singuri intr-un loc, indiferent de natura caracterului lor. Doar gandindu-ne la faptul ca 9 luni de zile a trait intr-o simbioza totala cu mama sa, ne face sa realizam ca n-are cum sa se multumeasca sa fie lasat intr-un patutz/leagan/balansoar dupa nashtere. Orice copil carat in bratze devine calm si fericit, indiferent de motivul nemultumirii sale anterioare.
Sanzi_ana, io cred cu tarie ca partenerul de viatza este cel care va influentza cel mai mult relatzia mama-copil. Un sotz care va cunoaste importantza continuum-ului dintre mama-copil, va permite mamei sa dezvolte o relatzie stransa intre ea si copil. Un sotz care va dezvolta tot felul de gelozii, va perturba clar aceasta relatzie. Cred ca un tata ratzional va intelege ca nevoile micutului sunt muuuuuult mai importante decat ale sale (a nu se intelege de aici ca mama trebuie sa-si trateze cu indiferentza soztul. NU! Dimpotriva, cred ca toata lumea poate fi satsfacuta atata timp cat exista intelegere din partea tuturor - mai putin a bebeului care nu este interesat de nevoile parintilor sai. Asta e! E vorba de o perioada limitata de timp, pana la urma).

Eu am incercat sa anticipez toate numultumirile bebelushei mele. In 6 luni n-a plans decat la vaccin (si-atunci foarte putzin fiindca am luat-o imediat in bratze si s-a calmat) si inca o data cand, din tampenia mea, a cazut copilu' din pat (iata, poate daca o aveam legata de corp, nu se ajungea aici). N-am facut asta fiindca asha scrie in cartzi, ci fiindca asha am simtzit. Nu suport sa aud un copil plangand. Imi sfasie inima, mai ales ca e vorba de un bebelush, pe care nu-l pot acuza ca e vreun razgâiat care plange demonstrativ ca sa obtina ceva.
Ma simt ultra-responsabila pt. viitorul acestei micutze ca sa-mi permit sa fac greseli. Pana acum s-a dezvoltat excelent si asta, in mare parte, sunt sigura, datorita faptului ca am tinut-o foarte mult in bratze. In aceasta faza ea are nevoie de atentia mea totala si sunt decisa sa i-o acord, fiindca nimic nu este mai important decat bunastarea ei. E total dependenta de mine si sunt datoare sa fac totul pt. ea. Asha imi dicteaza mie instinctul. Sunt sigura ca va ajunge un adult echilibrat, fara frustrari si traume (mi-ajunge cate am io, copil purtat prin creshe si camine comuniste ce au avut grija sa-mi distruga sistematic increderea in mine si ceilalti). Apropo, chiar daca voi face 1 an foamea, o sa stau cu ea pana la 3 ani, fiindca aia-i o varsta la care copilul suporta mai ushor despartirea de mama si, in plus, abia atunci poate lega relatzii cu copiii de varsta lui (se stie ca varsta de 2 ani este una dezechilibrata, in care copilul nu interactioneaza cu ceilalti in jocul sau ci, are cumva un joc paralel. De aceea e de preferat sa stea tot cu mama lui la aceasta varsta).
Gata, ma car ca s-a trezit bebe.

lordra spune:

Revin: Off-topic
Io sper ca nu mai exista mame care sa-si hraneasca puii la program fix de 3-4 ore, fiindca atunci e cam grav. Stiatzi ca 1,5 ore de foame ale unui nou-nascut echivaleaza, ca senzatie de durere, cu 3 zile de infometare ale unui adult? E inuman sa-i dai copilului sa manance nu cand o cere el, ci cand s-au facut cele 2/3/4 ore stabilite pe ceas. Eu cred cu tarie ca alimentatia la cerere e de departe cea mai benefica pt. copil.

De cand am devenit mama, mi-am schimbat total perceptzia asupra vietii mele. Probabil ca hormonii ishi fac de cap, insa eu agreez situatzia. Ma simt extraordinar de implinita raspunzand prompt la cea mai mica cerere a fetitzei mele si trec cu foarte mare usurintza peste oboseala/lipsa vietzii sociale/neimplinirile profesionale din aceasta perioada de timp. Sentimentul matern le bate cu detasare pe cele mai sus amintite.
Mai revin cand am timp.

lordra spune:

Bicule, am vazut pozele cu Sma atarnata de tine . Schumpicà! Problema, la mine, e alta: Dara nu sporta sa stea decat cu fatza la lume, deci cu spatele lipit de burta mea. Va trebui s-o leg strict in pozitzia asta, fiindca altfel risc sa am scandal pe strada. Pozitzia "pus in spatele meu" n-am incercat-o, insa daca-mi iau material o s-o testez prin casa, sa n-am vreo surpriza p-afara.
Tu o mai tzii pe Sma legata de tine acum? Cum si cat suporta sa stea asha?

spic de grau spune:

Eu am nascut prin cezariana. Deci - exclus sa tin copilul in brate non stop - cel putin nu in primele 3 luni.
Cnd eram la bucatarie, il luam pe David langa mine (statea in cosuletul lui si se uita la mine), ne pupaceam (mai mult eu pe el), dar nu il tineam in brate, sa ma plimb cu el peste tot.
Dupa cele 3 luni, am inceput sa il pun in port-bebe, dar asta doar ca sa ii dau de mancare (adora sa fie plimbat prin casa in timp ce manca). Il mai scoteam uneori in port-bebe afara, insa nu ptr plimbari lungi. Ptr alea aveam intotdeauna caruciorul.

De dormit in camera cu noi, a facut-o pana la 6 luni. Dupa aceea, a avut camera lui.
De dormit la noi in pat - accidental, cred ca pot sa numar pe degete noptile care le-a dormit in intregime cu noi. Daca se mai intampla sa fie f agitat, sau bolnavior, dormea la noi, si apoi il treceam la el in pat, si imi puneam ceasul sa sune din ora in ora, ca sa il verific. Oricum il auzeam, ca dormeam iepureste.

Ideea e ca: David e un copi super sociabil, super pupacios, super dragastos. Cucereste repede persoanele de langa el. In mijloacele de transport in comun atrage toate privirile la cat e de shmecheros si dragalas. Cnd coboram din metrou (de exemplu), face bezele la toata lumea, si spune "pa-pa", sau "bye-bye", sau "au revoir".
Mai are momente de maxim rasfat, cnd arunca cu jucariile de pamant daca nu ii fac ceva. Dar asta nu se trage din faptul ca nu dormim noaptea impreuna, ci din rasfat. Ptr ca are jucarii cat ptr o gradinita, ptr ca stie ca ii indeplinesc dorintele inainte de a si-le exprima. Nu e un copil cu frustrari. Si in primul rand sunt fericita ca stie:
-ca exista un loc al lui unde trebuie sa faca nani
-ca atunci cnd mergem la nani, dupa biberon si cantecel si pupicii de rigoare, cnd il are pe Rila-iepurasul in brate, e momentul sa faca nani

Tzarc nu am avut la el. Ptr ca am vrut sa ii dezvolt spiritul explorator. Nu i-am interzis sa studieze, am inlaturat pericolele. (ca un mic exemplu, calculatorul - unitatea centrala, are usa care se inchide cu cheie - deci nu l-am stresat cu "nu te apropia de calculator, nu pune mana pe butoane ca il resetezi" - asta e un mic exemplu).
Cnd a vrut ceva, i-am aratat cum poate sa aiba acel lucru, mai degraba de a-i pune eu pe tava lucrul dorit (din cauza asta e f abil si are o dexteritate f mare in degetzele, comparativ cu alti copii de varsta lui).
Se joaca si singur, si ne jucam si impreuna. E intelegator, e iubaretz.

Concluzie: nu sunt 100% de acord cu ideea de a-l tine 100% din timp cu tine. Din motive (si de) securitate ptr el. Nu il tin la bucatarie in brate, cnd gatesc, ca se pot intampla atatea accidente.
Nu il tin in pat cu mine, cnd dorm, ca se pot intampla iar atatea accidente. Attacement parenting, ok! dar cu o anumita limita.

Lumy- mamica lui www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=spic%20de%20grau" target="_blank">David Andréi (11 Martie 2004)

Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34758" target="_blank">Povestea nasterii lui David

lordra spune:

Spicule, io cred ca nimeni nu vb. de acest continuum la modul absolut. Sunt momente in care nu potzi cara copilul dupa tine, gen: mers la buda, la dush, gatit in aburi, intins rufe pe balcon etc. Sunt insa si momente in care potzi s-o faci : aspiri prin casa, stergi praful, speli rufe la mashina, faci un suc de fructe etc. Io am observat ca Dara-mi era deosebit de atenta la ceea ce faceam si-i facea placere sa stea la mine-n bratze (daca nu i-ar fi placut, s-ar fi zbatut). Astfel de momente nu reprezinta un pericol pt. copil, ci doar o ingreunare/intarziere a muncii tale. Pana la urma, care-i graba cea mare? N-avem nevoie de case-farmacii si nici de mancaruri zilnice (asemeni lui Lorelai, pe care cred c-o si cunosc personal, si io gatesc o data pe saptamana, cand e sotzul acasa. In rest, improvizam.) Parerea mea! Daca chiar vrei sa aplici acest semi- continuum, se poate. (cred ca continuum integral il aplica doar triburile care locuiesc in corturi si care fac mancare-afara, la cazan, neexpunand direct aburului pe micutzul pe care-l poarta-n spate)

AB spune:

Cu tinutul departe de locuri peiculoase votez si eu Lumy. Cu culcatul nu. Copii accepta ca-i ora de culcat, nu inteleg. Sunt fericita ca am reusit sa le fac un ritual placut, dardaca n-au cedat am fost acolo pana au adormit lin.
Nu i-am facut sa planga in scopuri educationale. Adica la culcare, etc. Aici devine grea faza cu atasamentu ..epuizanta.

ei bi, the Extra-Bramburici, si ceata de pitigoi (22.07.2003),(19.06.2005)

mamitzica spune:

Cred ca fiecare mama are dreptul sa-si creasca copilul cum crede ea ca e mai bine.
Personal nu cred ca in chestia cu attachment parenting,dar e problema mea.
Am vazut ca unii din copii crescuti asa ar fii foarte dotati si geniali.Intii si intii de toate ca genetica isi spune cuvintul si apoi mediul care influenteaza copilul.
Eu nu-mi vad copilul nici genial nici tantalau-il vad ca pe un copil normal care face ceea ce face in ritm propriu.Nu as vrea niciodata sa imi pierd obiectivitatea fata de propriul meu copil si sa-l vad mai bun de cit este.
Nu stiu cum se creaza independenta-tinindu-l in brate tot timpul sau lasindu-l sa-si vada de ale lui.Al meu a mers la daycare de la 4 luni si jumatate pentru ca eu a trebuit sa ma intorc la servici.Copilul primeaza pentru mine,dar probabil ca sint atit de egoista incit nu accept sa fiu doar mama cuiva ci sa fiu si eu,persoana mea cu o viata a mea independenta.Intotdeauna parerile vor fii impartite pe chestiile astea,dar cum spuneam probabil depinde ce ai vazut cind ai crescut.
Imi doresc sa am un copil independent care sa se bazeze pe fortele proprii dar care sa stie ca la nevoie are un sprinjin in parintii lui si nicidecum cineva care la prima nereusita sa vina plingind la mama.
Nu stiu cit sens face ce am scris,dar mi-a venit sa-mi spun opinia.

sinzi_ana spune:

Lordra, partenerul influenteaza copilul...dar nu e corect ca el sa se dea la o parte sa lase relatia mama-copil sa se dezvolte in liniste...
Pt ca el e parte din copil in aceiasi masura in care e si mama...
Si eu consider ca totul trebuie impartit in mod egal la 2....
Adica cat il tine mama in brate sa il tina si tata, tata sa participe la hranit, la plimbat (pe cat se poate in aceiasi masura cu mama)...si numai asa poti sa eviti geloziile!!!!
Nu spunadu-i tatalui..."acum du-te la tine in pat ca ne deranjezi" sau "il tin in brate si nu am timp de tine, ca tre sa stabilim relatia"...etc...
Sotul meu a muncit "cot la cot" cu mine in primele 6 luni (cand am stat amandoi acasa) si apoi cat a putut chiar si mai mult!!!!
Si copilul meu e la fel de atasat de mine cat e si de el...
Si asta mi se pare foarte important...

Un tata fericit si apropiat de copilul lui devine doar cand este implicat in aceiasi masura in educatie si nu dat la o parte si izolat in patul conjugal gol...
Eu asa cred...

Fiecare dimineata e un nou inceput

Sinzi, Radusi David

David