Casnicia mea...s-a terminat definitiv?...

zanazanelor spune:

quote:

---

Originally posted by casandra

L-ai pus sa aleaga intre tine si ei, el te-a ales pe tine la inceput, dar nu 100% (imposibil), iar cand i-ai dat prilej sa se supere pe tine, a realizat cat de mult tine la ai lui.

---

Casandra, cu tot respectul, nu l-am pus niciodata sa aleaga intre mine si ai lui. DAR... Dar daca stau bine si ma gandesc, daca este asa cum spui tu, ca al asta a simtit, si intr-un final si-a dat seama cat isi iubeste parintii, ca mai bine fara mine si fara copila noastra decat fara ei, atunci, crede-ma: ma linistesc instantaneu si-mi spun automat ca am facut alegerea perfecta: i-am zis sa-si vada de viata lui si daca crede ca numai cu ai lui va fi fericit, atunci sa fie sanatos.

In veci nu va gasi pe cineva care sa-i inghita pe acei oameni, iti spun cu mana pe inima, asa ca are toate sansele sa nu-si faca o familie stabila niciodata. Si nu spun asta pentru ca sunt acum unde sunt, ci o spun din prisma atator oameni pe care i-am intalnit, si, crede-ma ca nu-mi amintesc pe nimeni care sa-mi fi spus ca admira pe ai lui pentru ceva...

Vesnica poveste "ai tai" sau "eu" pe cat de nedreapta poate sa fie, pe atat indreptatita. Sunt cazuri in care, pur si simplu, nu poti trai linistit din cauza unor asa "parinti". Eu sunt un exemplu viu. Si in acesti 3 ani de cand il stiu, nu am avut nici macar 1 luna de la D-zeu in care sa nu avem scandaluri din cauza parintilor lui.

Nu zic ca ei sunt de vina in totalitate, dar pot fi realista si sincera fata de mine insami: ai lui ne-au umbrit cea mai mare parte din casnicie. Mie nu mi se pare drept, sa stii, chiar daca sunt parintii lui, chiar daca prin ei a venit pe lume. Nu este drept ca niste parinti sa faca tot ce le sta in putinta sa-ti destrame casnicia pentru ca nora nu este pe placul lor. Nu este drept sa ai pretentia ca copilul sa te sustina financiar inca de pe bancile facultatii. Nu este drept ca tu, ca parinte, sa nu te gandesti ca si el este parinte, si el are visuri pentru copilul sau, si poate multe din visuri nu le poate implini mai repede din cauza ca trebuie sa-i care in carca si pe ei.

Parca sunt ca umbra pentru el. Nu vor sa-l lase liber nici o secunda, nu vor sa-l lase sa-si vada de viata lui, fara sa nu se amestece vreun pic. Dintre toti cei care ne inconjoara sunt singurii care se bucura de clipele astea nenorocite prin care trecem. Si oricat de furiosi am fi eu sunt constienta ca ne este greu amandurora. Dar parintii lui se bucura. Pentru ce? Pentru ca, in sfarsit, ne-am despartit? Pentru ca, in sfarsit, copilul lor va ramane fara sotie si copila lui? Cu tot respectul, astia nu sunt parinti demni de lauda. Daca gresesc, sa ma bata D-zeu si nimeni altcineva.

Gandeste-te si tu, Casandra, ca sunt 2 pensionari care nu au realizat nimic in viata. NIMIC! DAR de cand sotul meu a iesit pe salariu au de toate, desi se plang vesnic ca nu au ce pune pe masa, cand omul asta de langa mine le-a dat sute de milioane in numai 3 ani. Asa ceva e incredibil. Eu stiu ca omul trebuie sa se intinda cat ii este plapuma, nu trebuie sa intri in datorii pana-n gat, iar apoi sa mergi din datorie in datorie pentru ca nu ai puterea financiara de a mai iesi din ele. Dar ei NU! Ei au si 2 case, au si toata casa utilata cu de toate, au si telefon mobil, acum si-au luat si masina. Si toate acestea pe spinarea noastra.

Te-as ruga sa imi dai un singur motiv pentru care eu ar trebui sa fiu de acord cu asa ceva...altul decat ca "sunt parintii lui". Pentru mine nu este suficient si stii de ce? Pentru simplul fapt ca fata de mine s-au purtat execrabil! Nu am intalnit in viata mea pe cineva care sa se poarte atat de urat si de mizerabil cu mine, si sa ma trateze de parca as fi ultimul om de pe strada.

Stii cat munceam eu la serviciu, Casandra? Plecam de la 8 dimineata si veneam numai dupa 12 noaptea. Si aveam un salariu de 13 milioane! Iar sotul meu le dadea si 20 milioane/luna. Adica eu munceam degeaba? Cum crezi ca ma simteam cand veneam acasa, rupta de oboseala, puneam capul pe perna si adormeam intantaneu, venea ziua de salariu si-mi dadeam seama ca socrii mei au cu mult peste salariul meu, si nu fac nimic, nimic altceva decat sa imi amarasca mie zilele?

Nu, asa ceva este peste puterea mea de intelegere si de acceptare... Mintea mea nu poate sa conceapa cum unui barbat i se poate parea normal asa ceva!

Poate greseala mea nu este aceea ca am pornit un razboi impotriva alor lui, cum spui tu, ci simplul fapt ca am acceptat sa ma casatoresc cu el. Dar stii ceva? M-am casatorit ca-l iubeam si credeam ca iubirea este mai presus de orice, nu mai presus decat parintii sau altceva, dar credeam ca din dragoste macar poti sa fii drept si corect fata de cel de langa tine. Iar el nu a fost deloc corect fata de mine. El, cu gurita lui, imi spunea ca daca parintii mei i-ar fi facut toate magariile pe care mi le-au facut mie ai lui, ma parasea din start. Nici macar nu se complica sa ma puna sa aleg.

Asadar...ce mai pot sa spun, cand orice spun acum este oricum fara rost, faptul este consumat si nu mai e nimic de reparat? Mie imi pare rau de tot ce se intampla si as vrea sa dau timpul inapoi, dar stau si ma intreb: pentru ce sa dau timpul inapoi? Ca parintii lui tot aceiasi ar fi, el tot acelasi, si orice as fi facut, tot aici am fi ajuns...

Poate doar sa-l fi ocolit, sa nu-l fi intalnit, dar deja asta este filosofie si nu-si are rostul... Esenta ramane aceeasi: da, parinti-parinti, dar asa cum au fost si sunt, acei parinti au contribuit foarte mult la destramarea familiei mele. Nu este numai vina lor. Este si vina sotului meu care nu a stiut sa faca fata situatiei astfel incat NOI sa nu avem de suferit.

Referitor la "stilul" meu poate este prea direct si pot sa recunosc asta. Poate ca as fi avut mult mai mult de castigat daca eram mai parsiva decat se considera ca sunt. Poate ar fi trebuit sa stiu sa joc un pic mai mult de teatru, poate ca cine stie ce-ar fi trebuit cu adevarat sa fac si nu am facut?

Un lucru este cert: s-a terminat! Din pacate...

treasure spune:

Draga zanazanelor...am citit povestea ta si asta m-a ajutat si pe mine, caci si eu trec printr-o pasa mai putin placuta. Desi povestea mea nu se compara cu a ta o sa-ti spun ce am patit eu...
Eu am 32 de ani si am cunoscut in ianuarie un baiat, cu care am avut o relatie pana acum 2 saptamani. Dupa o luna de cand ne-am cunoscut, am ramas insarcinata. Iti dai seama ca am facut-o oarecum si cu acordul lui, el spunand mereu ca daca va apare un copil, e doar un motiv de bucurie. Uite ca s-a intamplat minunea, chiar o minune, pentru ca eu nu am reusit niciodata sa raman insarcinata si nici nu credeam ca voi mai reusi, dupa spusele unor medici. La aflarea vestii a fost incantat, chiar primele lui cuvinte au fost :"acum nu mai trebuie sa ma agit pentru problemele de job (el fiind jurist la VODAFONE), am alte prioritati. Va trebui sa te protejez pe tine de acum". Iti dai seama ca m-au miscat cuvintele acestea, dar bucuria nu a durat chiar foarte mult...La vreo 2 saptamani l-am intrebat daca le-a spus si parintilor de mine si de bebel. Parintii lui locuiesc in Baia-Mare, el fiind de vreo 8 ani aici in Bucuresti. Mi-a zis ca nu e urgenta s ale spuna alor lui asta, si ca inca nu le-a spus ca nu mai este cu fosta lui prietena, pe care parintii o stiau si o placeau. Atunci am avut primul semn ca ceva nu e in regula, dar nu am insistat. Din pacate, a inceput sa devina mai rece, mai disparea cate 2 zile fara sa dea nici un telefon sau macar sa vb pe messenger, asa cum faceam de obicei si mi-am dat seama ca ceva se intampla. Cand ma cauta si-l intrebam de ce nu da nici un semn, mai ales data fiind situatia mea, spunea ca are multe probleme pe cap legate de job, si ca este intr-o perioada dificila. Nu cred ca numai aceste probleme erau motivul...lucru de care m-am lamurit cu o saptamana inainte de Paste. Atunci i-am spus ca poate mergem la parintii mei de Paste, iar el mi-a spus ca nu poate merge cu mine ca pleaca la ai lui. L-am intrebat daca pleaca singur sau cu fosta (a fost reactia mea de moment) si s-a suparat tare, spunandu-mi ca nu vede rostul acestei discutii. Dar mi s-a parut aiurea sa hotarasca sa plece, fara macar sa-mi spuna si mai ales data fiind starea mea. Pentru prima oara in seara aceea m-am uitat in telefonul lui si culmea: dupa ce-i sunase pe parintii lui, o sunase pe fosta...aflasem intre timp numele ei. Deci era clar..intr-un fel reluasera legatura...In seara aceea l-am vazut ultima oara... A ramas sa ma sune a doua zi, dar de atunci a trecut si Pastele (fara nici un telefon sau macar sms) si acum s-au facut 2 saptamani.
Deci...disparut total..i-am trimis eu mesaj de Paste si apoi inca unul sa-l intreb ce face..dar nimic!
Mi-e destul de greu acum, nu prea inteleg de ce nu mi-a spus macar clar in fata ce e cu el, as fi apreciat mai mult..dar uite ca mai sunt si barbati din astia!
Nici nu cred ca va mai da vreodata vreun semn, desi port in burtica copilul lui, de care se bucurase la inceput. Tin sa-ti spun ca nici macar o secunda nu a adus vorba de vreun avort...a zis ca e o bucurie ca a aparut si ca ne vom descurca. Insa am ramas sa ma descurc singura!
Imi doresc acest copil mai mult decat orice pe lume si nu as fi renuntat la el nicicum, si voi face tot posibilul sa-l nasc sanatos si in conditii bune, dar in sufletul meu sunt putin trista ca nu poate fi si el alaturi de noi..... Imi doresc pentru copilul meu tot ce e mai bun pe lume, mi-as fi dorit sa creasca alaturi de tatal lui, dar viata nu e mereu asa cum ne-o dorim!
Te pup si sper ca nu te-am plictisit cu povestea mea....
Iar tie iti doresc numai bine alaturi de fetita ta si mai astept vesti! Crede-ma bca noi, femeile, suntem mai puternice decat am putea crede, si Dumnezeu ne da puterea sa trecem peste toate. Eu sunt optimista! Fii si tu!

Alexmona spune:

Draga Zana, stii povestea mea ...m-ai incurajat de atatea ori.
Si eu am un copilas , dar un baietel de un an si patru luni.
Stiu cum e sa vezi cum totul se destrama ...stiu cum e sa-ti fie sufletul tandari, stiu cum e sa simti acel gol in care incape tot Universul....dar mai stiu cum e sa simti ca pragul umilimtei se apropie de treapta unde te afli si eu cred ca trebuie sa fim puternice pentru minunile care ne dau zile cu adevarat senine...Copiii .
E greu ..stiu, dar lumea nu se opreste aici. TU ai fetita , EL nu mai are NIMIC.
Dar ce sa-ti zic , doar tu stii cel mai bine ce trebuie sa faci.Daca crezi ca merita sa mai lupti pt. el , LUPTA, dar daca simti ca nu merita , atunci TRAIESTE din NOU.Eu , asta am hotarat sa fac. DE cateva zile imi adun cioburile si-mi refac sufletul.E greu sa ma ridic , dar langa mine e un pui de om , puiul meu care imi da toata forta.
Crede-ma , inca o data iti spun ca stiu prin ce treci.Eu , iti doresc ca ceea ce tu iti doresti sa sa indeplineasca.
Eu am incercat sa mai lupt , dar mi-am dat seama ca stau langa un stain ... .OFFF, GREU ESTE , dar soarele va rasari si pentru tine si pentru mine si pentru multe dintre noi.
Te rog sa fi puternica ...pentru fetita ta.
Te pup, si daca vrei sa vorbim da un semn.




Alexmona

Alexmona spune:

Scuze , nu am discutat la povestea mea..., am citit mesaje trimise de tine in alte parti ...imi parea deja atat de cunoscut numele tau ...dar asta nu conteaza.
Povestea mea..SI TOTUSI VIATA NU E ASA CUM O CREDEAM...
Pupici


Alexmona

zanazanelor spune:

Alexmona, stiu povestea ta si mi-a ramas in minte. Stiu ca este greu. Oricat de furioasa as fi in aceste momente pe sotul meu, nu pot sa nu mai si plang, dupa care fumez o tigara, ma mai linstesc si ma duc sa ma joc cu comoara mea... Este tot ce fac...am grija de ea. Sunt in faza in care nu ma mai intereseaza nimic in afara de ea. Nu ma mai gandesc la datorii, la examene, la nimic...

Sotul meu este bine-merci...doarme la hotel (chipurile!) si se duce in vizite la prieteni. Sa-i fie de bine. Sa fie sanatos si nimic mai mult...

Oricat ar durea, nu pot sa las totul si sa plec, pentru ca nu-mi permit. Si nu-mi permit pentru ca un suflet plapand depinde de mine. Si stiu ca fara mine ei nu i-ar mai fi la fel.

Am in mine un amestec de contradictii: durere-furie, nervi-calm, lacrimi-suparare, speranta-prabusire. Insa in adancul sufletului meu stiu ca s-a terminat. Stiu ca mai devreme sau mai tarziu tot s-ar fi terminat. Ai vazut cum norii anunta ploaia? Asa a fost si la mine...destui nori, dar am sperat ca vine vreun vant si-i duce departe. Uite ca nu i-a dus, si chiar daca i-a indepartat pentru o vreme, au revenit in acelasi loc... Asa este viata, uneori dreapta, alteori nedreapta...

Dar de data asta nu am sa mai iert. Nu mai iert de dragul nimanui...

Trebuie sa ma adun cat mai repede pentru ca am atatea de facut. Si chiar spunea cineva mai sus, ca ramasese cu 500.000 lei in buzunar. Ei, uite ca mi-am facut si eu socotelile pentru luna mai. Si dupa ce scad toate cheltuielile raman doar cu 500.000 lei, nici mai mult, nici mai putin. Din astia ar trebui sa traim 2 suflete 1 luna... Nici nu vreau sa ma gandesc! Insa zilele vor veni si la fel vor si trece, iar eu trebuie sa ma descurc...pentru copilul meu...in primul rand...

Si se mai apropie si ziua mea...cu pasi repezi. Ce mi-as putea dori de ziua mea? In momentul asta nimic. De ce? Pentru simplul fapt ca ma simt atat de pustie incat nu cred ca ceva imi poate umple golul din suflet. Macar sanatate sa avem, eu si fetitza. Atat sa imi dea D-zeu. Ca de puterea de a merge mai departe ma ocup eu... Caut faramite in fiinta mea si sper ca daca le pun cap la cap sa fie suficient de multe incat sa am taria necesara de a merge mai departe cu fruntea sus si privirea cat mai senina...

anabordea spune:

Zano, n-ai gresit cu absolut nimik. E cam la fel cu prima mea casnicie. Eu am un apartament de la bunici, el avusese de la tatal lui o casa pe care mama lui a vandut-o si a tocat-o de nu s-a ales cu nimik. El mereu imi scotea ochii ca nu e casa lui de era sa fac acte cu el (bine ca nu am facut-o). L-am ajutat in facultate, ca atunci cind ne-am cunoscut repetase primul an si am tras de el ca de un ciine mort. Mama lui abia daca ne dadea pensia lui de urmas de la tatal lui. A terminat facultatea si l-am ajutat sa se angajeze (el nu era din Bucuresti), si atunci s-a trezit mama lui sa ne ceara bani ca ea "l-a ajutat sa faca facultatea acum e randul lui". Tupeu, ce sa mai! In plus, eu am fost plecata cu serviciul o saptamina in Grecia si ea, care daca ii zicea sa vina la noi ca se vaita ca are probleme de sanatate si m-am oferit s-o duc eu a zis ca nu isi poate lua nici o zi concediu, iar cand am plecat eu a venit o saptamana si mi-a intors casa cu fundul in sus si mi-a umblat peste tot si a schimbat locul la TOATE lucrurile din casa "ca nu erau bine puse". Iar cand m-am intors si m-au apucat crizele batea cu pumnul in masa sa divortam. Si i-am zis ca am sa divortez cind vreau eu nu cand vrea ea. Dupa un timp, a plecat in Israel sa munceasca, ca nu i-a iesit schema s-o tinem noi si i-a promis sotului ca-i trimite ea bani...dar cu conditia sa nu imi dea mie nimik, si el desteptul a crezut, chiar daca nu vazuse un leu si isi facea vise sa-si ia el garsoniera separat...I-am propus ca daca ii va trimite sa vand casa sa facem jumi juma banii si sa luam un 4 camere, dar nu a vrut...Ma si vedeam stand separat...Capacul a fost pus cand am descoperit ca a primit 100$ de la mama lui de ziua lui si i-a pus deoparte fara sa-mi zica de ei...In plus, pana facea ceva in casa era crima, ca mama lui i-a zis ca femeile fac. In timpul facultatii eu lucram noaptea in cazino ca receptionera cate 12 ore pe noapte si apoi mergeam la ore, iar eu cand ajungeam acasa si vroiam sa dorm el se apuca sa cante la chitara, ca se plictisise acasa. La munca nu vroia sa mearga, si de la facultate chiulea, in casa nu facea nimik iar eu munceam sa ne intretinem...Iar in sesiune ii faceam tot eu proiectele si plansele, cu toate ca nu aveam aceeasi specializare...E inutil sa-ti mai zis ca in fiecare saptamana, fie ca zicea ceva fie ca taceam isca scandaluri care se soldau cu batai...Iar ultima faza care m-a facut sa zic STOP a fost cand m-a trantit pe jos si a inceput sa dea cu picioarele in mine..Atunci m-am ridicat si cu toata forta mea i-am dat un pumn in ochi de i-am facut vanataie si l-am socat si i-am zis ca data viitoare ii dau cu un scaun in cap si ca decat sa ajunga unul in groapa si celalalt la inchisoare mai bine sa plece din casa mea. Si atunci, dupa 8 ani impreuna, am incetat sa mai lupt pt el...Si tot atunci mi-a trecut prin fata ochilor imaginea in care as avea un copil si ar fi batut asa cum a dat in mine...Daca nu te respecta, lasa-l in plata Domnului! Eu acum sunt casatorita cu un barbat extraordinar, si acum dupa 4 ani de cand sunt cu el stau cateodata si ma gandesc ca nu e adevarat, ca nu am scandal saptamanal in casa! Ca se poate sa avem divergente care se discuta fara violenta verbala sau fizica!

Ana, mamica de Diana Alexia (28.02.2004) si Daria Oana (6.01.2006)

Alexmona spune:

Draga mea,
e greu ...sunt constienta de toate astea , pentru ca si eu trec prin clipe la fel de dificile.
Dar asa cum spuneai nici eu nu sunt pregatita sa spun ...HAI , ACUM MERG LA TRIBUNAL.
Zicea cineva, care mi-a scris ca atunci esti cu adevarat pregatit cand spui lucru asta si in urmatoarea jumatate de ora esti la tribunal.Financiar sunt convinsa ca vei reusi , pentru ca ai pentru cine lupta.Eu ce sa zic???
Bucura-te ca ai casa ta.La mine e jumatate , jumatate, asa ca probabil o vom vinde.
Initial a zis sa raman eu in casa si sa plece el ...chipurile ii lasa partea lui copilului , dar dupa o intalnire cu neamurile ...imi cere sa-l despagubesc.
Prefer sa se vanda ...ce sa zic???
Macar imi iau altceva in care nu am nimic care sa-mi aminteasca de el.
Dar la tine e bine ca este a ta.
Nici nu stiu ce sfat sa-ti dau , la mine nu merge cu nimic.Am incercat mai tot cev se poate , acum imi vad de mine si baietel , dar spre deosebire de tine il vad zilnic ...si e tot mai rece si mai distant.
Pe undeva poate ma ajuta sa il indepartez de mine, pe de alta parte...
Stiu ca se zbat in tine tot felul de sentimente , dar ai sa vezi ca incetul cu incetul totul se estompeaza.
Poate ca el va realiza ce pierde si ce sa zic???...poate se va schimba, daca nu el pierde.
Tu ai alaturi de tine cea mai valoroasa comoara din casnicia voastra ...o fetita minunata.
Cand mi-e greu , il iau pe fiul meu si mergem impreuna in parc...
Rasul si veselia lui ma fac mai puternica.
Si l-am invatat ceva...ii spun ca SUNTEM O ECHIPA.Si BATEM PALMA.In momentul cand palmuta lui o loveste pe a mea crede-ma am toata puterea din lume.Il intreb ..."cine e cea mai tare echipa?...si el imi raspunde NOI"Binenteles eu l-am invatat , am tot repetat , dar tare ajuta.Serios.Asa ca gandeste-te ce echipa faci tu cu fetita ta.
Stiu ca doare .Baietelul meu striga dupa masinile care seamana cu a noastra TUTU< TATIII...si mi se rupe inima , dar cu timpul Dumnezeu va hotari ce va fi...iar de ingerasi ca si ei are grija , sunt sigura.
Toate dor enorm , dar timpul le va rezolva.
Sper din tot sufletul sa fie bine.

Alexmona

pisicuta si matei spune:

zanazanelor, Alexmona, treasure
Multa putere, dupa parerea mea puterea este sinonima cu femeia si ati facut alegerea buna, nu trebuie sa lasati un barbat sa va calce in picioare.

Pentru un copil, mai important decat tatal natural sau un tata e sanatatea psihica care i-o poate acorda doar o familie stabila fie ea compusa doar dintr-o mama.

Pozici cu noi
"Cronometrul" lunilor

casandra spune:

Imi pare rau ca treci prin toate astea.
Dumnezeu sa te intareasca!

Nadia1976 spune:

Zanitza, eu ti-am cam citit toate postarile de la subiectele (acum) x si x.
Eu am trecut printr-un divort pe care l-am vrut eu si care sincer nu m-a afectat cu absolut nimic; asa ca sfaturi nu iti dau, ca nu am fost in situatia ta.
Dar iti pot spune parerea mea despre toate astea: eu te-am sfatuit (desi e impotriva firii mele) sa nu-i interzici sa mearga la parinti; acum tot de aceeasi parere sunt, ptr. ca cred ca mai bine ca a plecat; dupa mine orice om care isi pune parintii inaintea copilului nu merita. Atat! Nu merita! Parintii, sigur au si trebuie sa aiba un loc ff important si special in vietile noastre dar NIMENI pe lumea asta nu e mai important decat bucatica aiai mica de om creata din sangele si carnea ta! El a facut multe "cadouri" parintilor fara sa stii tu sau daca stiai nu erai de acord. acum, ptr. ca parintii lui sa faca credite pe numele lui, e nevoie de semnatura lui; im momentul in care el a semnat fara stirea sau aprobarea lui, asta trebuie sa-ti spuna multe despre el; si eu imi ajut sora in tara, cu orice, DAR atunci cand se poate! daca stiu ca noi nu o sa ducem lipsa atunci o ajut.
Tu ce poti face acum e in primul rand, cand ti-e greu, incearca sa-ti gasesti putere (asa cum s-a mai spus) in fetita ta. Cea mai mare comoara a lumii o ai acolo, langa tine. Daca el isi alege parintii, si nu sotia si copilul, tu de ce sa suferi? Mai bine bucura-te ca ai scapat de multele rautati ce ti le facea el si familia lui. Acum banii ce ii faci sunt pentru copilul tau, nu ptr. niste oameni care nici macar nu te rasplatesc cu respect, nu cu altceva. Lasa-l pe el in plata Domnului, tu capul sus, bble aproape si mergi inainte.
Nu stiu daca mesajul tau te-a ajutat cu ceva, eu ce vreau sa spun e ca iti doresc multa putere si aminteste-ti un lucru: "Dumnezeu nu pune pe umerii nimanui mai mult decat poate duce".
Bafta, te pup dulce si fii tare. Toate trec! Si sunt convinsa ca peste nu mult timp o sa te uiti in urma si o sa te intrebi de ce nu ai facut pasul asta mai devreme.



Winners don't quit; quitters don't win.

Don't give me an attitude; I already have one!