:(

Ira spune:

quote:

---

Originally posted by michelle7

nu toata lumea isi doreste copii si s-a demonstrat prin studii ca persoanele care nu au copii pt ca nu isi doresc sunt la fel de fericite ca si persoanele care si-au dorit si au copii. asa ca nici o pierdere pt tine. Eu daca as fi in situatia ta as incerca sa gasesc un barbat care nu vrea copii ( exista) sau un barbat care are deja copii dintr-o relatie anterioara si nu mai vrea altii.

---

Exact. Ai primit cel mai bun sfat cu putinta, Amedeea.

Sofie, 3 ani si 3 luni

Amedeea spune:

Nu am crezut ca asa de multi ma veti ajuta...sincer. Va multumesc din suflet, sa stiti ca foarte, dar foarte multe lucruri mi-ati spus care deja ma ajuta. Dar tin neaparat sa va mai spun cate ceva, inainte de a raspunde la ideile voastre. Am iubit. Mult de tot. Am ramas insarcinata. Am avortat. Nu era momentul in viata cand s-a intamplat. Acesta este primul lucru la care ma gandesc....si pe deasupra s-a intamplat...cand mi-am pierdut mama. Nu am frati, nu am surori, nu am avut nici un fel de relatie de un an jumate. Ce mi-a mai ramas este un tata care ma sustine. Atat. Asa ca:

Avalon, a mea "angoasa" e multipla si chiar daca iasa la suprafata, de una singura nu stiu ce sa ma fac cu ea/ele. Poate discutia cu mine insami va da roade...la psiholog nu am reusit sa trec peste problema.Iti multumesc de sfaturi!

Michelle7, tu ai spus ceea ce gandesc eu pe moment si am sa ma gandesc inca mult timp la treaba cu barbatul care e ca mine, omul-oglinda...ca si mine. iti multumesc si tie mult de tot.

Principesa, e adevarat ca eu testez barbatii cu care ajung sa ma cunosc, chiar primul lucru (desi cred ca e bolnavicioasa deja ideea, obsesie chiar) e sa vad daca ar vrea sa aiba copii in viitor si cum aflu ceva "palpabil-afirmativ" alerg de mama focului...nu ar trebui sa fac asa probabil.....in fond si la urma urmei vreau o relatie stabila, serioasa bazata pe dragoste si intelegere in primul rand. Increderea in mine o am in unele situatii, in altele (de exemplu de a deveni mama, deloc)nu.
"Deci eu as transfera o parte a acestei probleme in sfera increderii in ceilalti, o parte in sfera autoacceptarii si increderii in tine si abia dupa aceea as aborda blocarea dorintei de a avea un copil" fraza aceasta a ta, imi va da de gandit. Merci din suflet.

Anaisanais, "am speriat toti barbatii din viata mea" ma refer la cei care am iubit cu adevarat. Am avut doi si au fost relatii de cate 7 respectiv 4 ani. Amandoi iubeau copii iar eu eram disperata.....ce sa fac, cum sa fac sa nu ii ranesc? La urma urmei am ajuns sa mint ca nu pot avea copii. Am ajuns la psiholog, am descifrat posibilele cauze, am incercat si remedii dar vad ca nu mi s-a ameliorat problema. Inca....sau poate nu era psihologul potrivit? Se poate....oricum am sa mai bat la usa altui psiholog....Merci mult si tie de idei si sfaturi.

Tino, la tine am ramas pe ganduri insa. In sensul ca mi-ai deschis o alta usa...o alta perspectiva de a vedea problema mea, si anume, ideea "definitivitate/indefinitivitate" . Cred ca exact ceea ce trebuie sa fac este: NIMIC chiar daca pun intrebari, ma framant, ma blochez, sunt complexata. Foarte de multe ori am auzit in jurul meu ca am sa pierd ce e cel mai frumos pe lumea asta, de a fi mama, dar vezi, poate faptul ca mi-am pierdut mama m-a facut sa nu-mi doresc copii...stiu cum e fara mama....cel mai plauzibil ar fi acel moment tragic. Aici intra problema definitiv/indefinitiv...oare vreau ceea ce nu vreau? Acum nu stiu. Sper sa aflu pana nu va fi prea tarziu.
Multumesc, Tino...!
Si celor care mi-au scris si nu am raspuns, sa stiti ca toate si toti m-ati ajutat intr-un fel sau altul.
VA MULTUMESC INCA ODATA CA IMI SUNTETI ALATURI.
Promit ca daca fac progrese in felul meu de a gandi sau cand am reusit sa gasesc cauza, motivul exact, am sa va scriu din nou.
Va pup pe toti!
Ame

Principesa spune:

Amedeea, acest al doilea mail al tau aduce multa lumina asupra situatiei descrise de tine. Si eu cel putin inteleg ceva mai mult acum.
In primul rand inteleg ca pierderea mamei tale a reprezinta in continuare o trauma, deci travaliul de doliu in urma acestei pierderi nu a fost incheiat. Este deci absolut normal sa nu iti doresti sa reinvestesti intr-o alta persoana (un viitor copil adica) de vreme ce energia ta este blocata in alta parte. De aici mai pot formula alte ipoteze. Poate ca te temi de faptul ca acel potential copil, ca fiinta umana ce s-ar afla, ar putea fi vreodata in pericol si tu iti imaginezi ca nu ai mai face fata unei pierderi. Sau te gandesti poate la suferinta acelui copil cand te va pierde pe tine si te identifici cu acea suferinta si iar iti imaginezi ca nu i-ai face fata.
Mie imi pare rau ca nu ai obtinut ce ai dorit de la psiholog si incurajez intentia ta de a mai cauta in acest sens, pentru ca se pare ca tema aceasta a pierderii s-ar putea sa aibe multe raspunsuri pentru tine si eu cred ca merita sa intri in posesia lor

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala

fairy_adina spune:

Mie mi-a murit mama cand aveam 12 ani, apoi primul sot, la 26 apoi al doilea copil la 30, imi era frica sa mai traiesc printre oameni. Venirea pe lume a celui de-al treilea copil pot spune ca m-a vindecat. Am invatat o lectie : orice as face (sau as fi facut eu) , viata oamenilor incepe si se termina independent de vointa mea. Intre timp trebuie sa ma bucur de viata mea asa cum e. Iar bucuria apartine prezentului.

Iti doresc succes in a gasi varianta cea mai buna.

www.claudiu-cioca.tk" target="_blank"> Claudiu Cioca-a inceput drumul spre Lumina
www.maria-ghinea.xhost.ro" target="_blank">O poveste care poate schimba viata unei fetite
Dragostea de Dumnezeu rezolva toate problemele

Tino spune:

imi pare rau pt. pierderea suferita. de fapt, cred ca in adancul sufletului tau acesta este de fapt problema: de a nu-ti priva copilul de un astfel de evenimnet nefericit asemanator.
cred ca trebuie sa discuti cu cineva specializat in astfel de chestiuni, poate o sa te eliberezi la nivel mental si ai sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva.
sa nu complexezi pt. ca nu ai de ce. la noi, la romani, e o mare problema cu discutiile astea. nu avem o cultura (ca de altfel in multe privinte) medicala. in viata fiecare reactioneaza altfel. la noi, inainte de `90 era o rusine sa pui astfel de probleme.
pacat ca nu s-a inteles faptul ca fiecare este o individualitate si nu toti reactionam la fel chiar la acelasi stimul, ca poate nu avem cu cine sa discutam, ca nu putem sa ne ajutam singuri etc.
in viata daca pleci de la astfel de piedici pe care ti le pui tu tie nu poti merge mai departe. cred ca in viata, trebuie sa lasi pe altii sa iti "dea de rezolvat ecuatii" ca sa ma exprim asa metaforic, nu sa ti le dai tu. sau chiar daca ti le dai sa fie cat mai putine (si in probleme importante) si sa le rezolvi pt. ca de acolo apare un prag. pe care poti sau nu sa il treci, depinde.
poate ti se pare filozofic ce spun eu, dar atat inainte de nastere, cat si dupa nastere am avut cum se spune niste "praguri" mai urate de trecut.
important este ca le-am trecut. asa cred ca a fost destinul. poate chestia asta m-a facut sa apreciez altfel viata asa cum e ea si sa incerc sa ma bucur de fiecare clipa pt. ca nu se stie niciodata.

inca o data iti uram numai bine si succes!
daca nu mai vorbim iti urez "Paste fercit!" si numai impliniri, atat tie cat si tuturor care acceseaza acest site.

mamitza lui Papitza

Tino spune:

fairy adina, esti o eroina.
toate stima pt. un om atat de incercat si care nu isi pierde optimismul.

sanatate tuturor, dar mai ales copiilor!

Amedeea spune:

Fairy adina....ma uimesti si in acelasi timp ma intristeaza povestea vietii tale in patru randuri "grele"....toata stima!.......cum de eu nu pot fi ca tine? sa trec si eu cumva de ceea ce a fost?(intrebari retorice...ma gandeam cu voce tare....)


Multumesc pentru urarile tale, si eu iti doresc numai bine si Paste Fericit si tie, si tuturor celor care citesc si scriu aici.

alinutza00 spune:

nici eu nu imi doream copii.....nu respingeam total ideea, era ceva de genul... mai tarziu, cand voi fi pregatita, e timp destul..dupa 30 de ani, mai vedem...desi sotul imi spusese ca vrea sa fie un tatic tanar
Si...am ramas insarcinata intr un mom cat se poate de nepotrivit, in prima sapt dupa ce plecasem din tara am aflat ca astept un bebe, dupa ce lasasem totul balta ptr a mi urma sotul.Am fost disperata si vroiam sa fac intrerupere de sarcina desi imi promisesem ca eu nu voi face niciodata, m am intors acasa....primele 2 luni ne am certat incontinuu... prin tel, mail etc, sotul nu concepea asa ceva, spunandu mi ca divorteaza daca nu vom avea copilul....si cum nu imi inchipuiam viata fara el..pana la urma uite ca avem un baietel superb

destul de repede dupa nastere au reinceput discutiile...el vrea bb2, fara presiuni insa...eu sunt destul de sigura ca asta nu se va mai intampla...el mai spera ca imi voi schimba parerea

si eu spun la fel...poate nu ai intalnit inca barbatul care sa te faca sa iti doresti un copil...sau poate asta nu se va intampla, incearca sa nu te mai gandesti la sub asta, totul va veni de la sine

fairy adina

alinutza si david nazdravanul (11 mai 2004)
http://community.webshots.com/user/alinutzza77

blackgirl0 spune:

Sper ca nu te cramponezi de ideea de travaliu, de dureri postcezariana, de nopti nedormite, de griji constante pentru cel mic, caci daca ar fi asa cred ca aceste probleme sunt de inteles, dar trecatoare. Ca daca ti-e ca iti modifici viata/ritmul/ca esti prea comoda din fire ...
Ce pot intelege: la 26 de ani nici eu nu imi doresc un bebelus (inca nu sunt pe felie, cum se spune, cu banii, cu casa etc.) Insa nu exclud ca daca este sa fie, apoi este! Il cresc, il iubesc, este copilul meu pana la urma! Se prea poate ca instinctul tau matern sa nu se fi dezvoltat inca! Poate esti mai voluntara, mai independenta. Nu accepti sa ai grija de nimeni altcineva, iti place viata ta asa cum este pe moment! Cam aiurea, dar...
Ce nu pot intelege: ar fi faptul ca la un moment dat sa vrei sa ai copii si sa nu poti! Ca ti-au ramas sinechii post avort, ca ai trompe infundate si alte cauze de sterilitate. Deci gandeste-te bine la ca vrei in viata! Caci, oricat de optimista as vrea sa fiu, din pacate nu ai timpul de partea ta.

teodraghici spune:

Amedeea, din pacate timpul nu mai e de partea ta....poate ca vor trece anii si te vei schimba, dar probabil ca va fi prea taryiu.
Daca nu-ti doresti copii se poate trai fericit si fara, nici o problema...dar daca ajungi sa ti-i doresti cand nu-i mai poti avea va fi o tragedie.
Daca ai ramane insarcinata acum....ce ai face?Vei spune ca nu e momentul?-Niciodata nu e momentul...
Mai gandeste-te, majoritatea barbatiilor vor copii la un moment dat...dar la fel de bine sunt si car nici nu vor sa auda