Kim are nevoie de rugaciunile noastre
Raspunsuri - Pagina 13
iliuta spune:
Kim ma bucur enorm ca esti bine si ma rog in continuare pentru tine. Totul va fi bine, o sa vezi. D-zeu este, si ne vede pe fiecare, si are grija de noi. Te pupic dulce pe tine si pe printesa ta ALICIA.
http://es.pg.photos.yahoo.com/ph/micaelapodariu/my_photos
"Prietenia este mana care-ti sterge lacrima atunci cand viata te doare......"
Mihaela
loneanbianca spune:
Super nepotica am!
silvi_2005 spune:
Ma bucur enorm ca sunteti amandoua bine si ca te refaci asa de repede. Alicia e o minunatie, sa te bucuri de ea si sa va dea Dumnezeu sanatate si numai bucurii! O sa ma rog in continuare pentru voi,
Silvi si bebe Alain
miag spune:
Sanatate multa pt Kim si bun venit pe lume micutei Alicia!!!
Mia, mami de 
ROLAND (18 Noiembrie 2004)
Winners never quit, quiters never win!
oana cretu spune:
Santate multa Kim si bine ai venit pe lume Alicia! Am vazut o familie superba in poze!
Oana si Seb 
(10.01.2005)
"Dragostea adevarata este o limba pe care surzii o pot auzi si surzii o pot vedea"
POZE POZE POZE
POZE NOI POZE NOI POZE MARTIE-APRILIE
kim spune:
Am ramas datoare cu povestea nasterii Aliciei
Amintire trista cu final fericit
28 martie- Aseara la 8 am fost la spital sa-mi instaleze un ballonnet pentru dilatatia colului. Am venit acasa si au inceput niste contractii puternice de tot. M-am chinuit asa pana la 2 noaptea cand l-am eliminat.
Dimineata la 6:30 eram programata la spital pentru inducerea propriu-zisa. Emotii... sperand sa ne intoarcem cat de repede acasa cu fetita.
Ne-am instalat frumos intr-un salon, cu toate lucrurile, cu aparatul foto si camera video pregatite pentru marele moment. Eram deja dilatata de 3 cm, eram deci cu un pas inainte. Mi s-a studiat dosarul. Tot personalul foarte amabil. M-au conectat la aparatul de monitorizare a batailor foetale si a contractiilor. Distractia a inceput cand au vrut sa-mi instaleze perfuzia cu occitocina, mi-au incercat toate venele, mi le-au spart pe rand. Ok. intr-un final. Dr. Francoeur nu era de garda dar totusi a venit. A incercat sa-mi rupa membranele dar era f dureros, n-a reusit. A trebuit sa plece la o conferinta. Am ramas in grija celorlalti medici si a infirmierelor, persoane f simpatice dar care se perindau de nu le mai stiam numarul. Dilatatia mergea super incet, ore intregi ma dilatam abia cate 1 cm. Cu instalatia de perfuzie dupa mine, ma plimbam pe coridor ca sa favorizez coborarea copilului. Membranele mi le-a rupt intr-un final Dr. Racicot. Alta distractie, curgea apa intr-o veselie. Contractiile au inceput sa fie tot mai greu de suportat, Cristi ma implora sa cer anestezia epidurala. Deja tremuram toata. Nu mai stiu cat era ora, cred ca soarele apunea cand am cerut epidurala. Mi-era frica de injectia aceea in coloana, mai ales ca aveam contractii si nu-mi puteam controla tremuratul. Anestezistul insa a fost super pe faza, mi-a facut inainte o anestezie locala care m-a relaxat pe moment, si cu toata groaza mea, nici nu m-a durut, ba chiar m-am felicitat ca am cerut-o. Dupa ce si-a facut efectul, m-am relaxat total, am si dormit. Eram inghetata de la brau in jos, imi ziceam ca asa... e mai mare dragul sa nasti. Dar ma dilatam incet. Pierdusem notiunea timpului, in orice caz era seara, turele se schimbau, veneau tot alte fetze, Cristi isi pierdea rabdarea, tot intreba cat mai dureaza, la un moment dat mi-aduc aminte ca mi s-a spus: "Cred ca Alicia nu vrea sa vina decat pe 29". Mi-am adus aminte de ce zicea mama, sa nu nasc pe 29 ca e eclipsa si nu e bine. Eh, acu' era bine oricum pentru mine, numai sa vina cat mai repede.
29 martie - Noaptea pe la 2-3 am avut in sfarsit dilatatia 10! Nu simteam decat f usor contractiile, Cristi si infirmierele imi spuneau cand sa imping. Am impins eu ce-am impins, pana m-a apucat o durere ingrozitoare in umar, care devenea insuportabila si-mi taia repiratia. N-aveam putere, nici aer sa respir, ce sa imping! Cei din jur parca nu ma credeau, Cristi imi zicea cum sa respir, si ma incuraja sa imping ca se vede capul Aliciei, eu, cu toata vointa si nu puteam. Mi-au dat oxigen, calmante, nici eu nu ma stiu ce. Infirmierele au incercat toate pe rand sa ma ajute dar degeaba. Dr. Dumont m-a intrebat daca sunt de acord sa foloseasca ventuza sau forcepsul, la care eu n-am reactionat deloc pozitiv. Am vazut ca nici el nu era pentru, si oricum, in clipa urmatoare nu stiu exact ce anume l-a facut brusc sa ia hotararea : “Nu! Intram in cezariana!”. Cred ca bataile foetale incepeau sa decelereze, iar eu am inceput sa fac febra, probabil atunci chistul s-a spart. Dr. mi-a promis ca nu-mi scoate uterul si ca nu scoate nici chistul decat daca e neaparat nevoie. Blocul operator era la 1 minut de salonul meu, m-au dus direct cu patul acolo. M-au imobilizat pentru ca tremuram ingrozitor din cauza durerii ce iradia in umar. M-au operat 2 doctori: Dr. Dumont si Dr. Racicot. Roiau in jurul meu o multime de asistente, infirmiere. Anestezistul m-a tinut pe tot parcursul operatiei de mana si mi-a vorbit, mi-a explicat ca-mi instaleaza mai intai o sonda, ca mi-a curatat burta cu o solutie, ca incizia o sa fie pe orizontala si f mica, ca peste 5 -10 min o sa-mi vad fetita, etc. Nu stiu exact cat a durat operatia, mie mi s-a parut o eternitate pana mi-am vazut bebelusa, Cristi zice ca a durat in jur la o ora jumatate. El n-a mai avut puterea de a mai asista la operatie, astepta bietul de el afara cu sufletul la gura. Am simtit cand m-au lucrat in burta si au scos fetita, am auzit-o tzipand si am vazut-o cand au dus-o s-o spele si sa-i verifice semnele vitale. M-am linistit, mi-au spus ca am o fetita frumoasa, de 3475 g, 53 dm, Apgar 8-8-9... M-am fortat sa tin minte, n-am retinut toate detaliile privind scorul apgar. Apoi mi-au adus-o si mi-au pus-o pe piept, o frumusica de fata cuminte se uita la mine cu ochi mari. Am stat cu ea ea asa cateva minute vrajita pana cand am zis s-o duca si la Cristi s-o vada. Efectul a fost putin altfel pt el care nu stia ce e cu mine si s-a trezit dintr-o data singur cu fata in brate. Intre timp ii auzeam pe medici cum vorbesc, oarecum codat sa nu inteleg, sa nu ma sperii, mi-am dat totusi seama ca s-a spart chistul si ca avea o culoare ciudata, ca invadase ceva organe, dar ei glumeau, simteam din tonul lor ca sunt o curiozitate dar ca situatia era sub control, ca cineva sus ma iubeste. Au curatat acolo tot, au aspirat tot lichidul acela si mi-au spus ca totul e ok, le-am multumit, ma simteam eliberata de o grea povara. La reanimare mi-au spus ca a fost un chist ovarian endometrial si ca a trebuit sa scoata chistul, un ovar si o trompa pe care le invadase, dar ca asta nu ma va impiedica sa mai pot avea si alti copii. In fine, eram conectata la un aparat de dozare la comanda a morfinei (ACP- analgésique controlé par le patient) care m-a scapat pana si de durerea de umar. Apoi m-au mutat intr-un salon privat unde am dormit, am alaptat-o pe Alicia, dupa care au dus-o la pouponniera. M-am trezit in forma. Cristi s-a dus pana acasa sa dea telefoane, sa anunte familia (aveam telefon in salon dar nu mergea decat local) si prietenii. Eu ii facusem o lista completa cu toate nr. de telefon, dar el a fost prea stresat sa anunte pe toata lumea. Mai ales ca nu era inca sigur de starea mea. Nu-mi aduc bine aminte, stiu ca dormeam aproape tot timpul, la un moment dat m-am trezit si m-am speriat ca nu venise Cristi si am sunat dupa el. A venit dr. Francoeur si m-a asigurat ca totul e in regula si ca nu plec din spital pana nu ma pun pe picioare cum trebuie, ca ea decide si sa nu-mi fac probleme. M-au vazut din nou o armata de medici, asistente, infirmiere. Au inceput sa ma puna sa beau lichide ca sa elimin apa din organism (tarziu mi-am dat seama ca eram plina de edeme, am facut retentie de apa, umflata ca o balena de la brau in jos, nici nu vreau sa descriu, de nerecunoscut!) si ca sa ajute functionarea rinichilor si tranzitul intestinal. Apa se plimba prin organism in functie de pozitia in care stateam, daca ridicam patul ca sa fiu cu picioarele mai sus parca se ducea apa la plamani, intr-o noapte am facut o criza, n-aveam aer, iar mi-au pus masca de oxigen, era cat pe ce sa ma deschida din nou, pe Alicia n-am putut s-o alaptez, si spre supararea mea, a trebuit sa accept sa-i dea formula (cu pipeta) –am plans din cauza asta, ma gandeam ca am asteptat atat de mult clipele astea si mi le-am imaginat,iar acum exact de ce mi-a fost frica n-am scapat (chist spart, cezariana, alaptat nereusit). Am avut dificultati cu alaptatul, Alicia nu stia sa suga, eu aveam laptic dar probabil nu venea usor pt ea, am fost consiliata de o gramada de profesioniste in alaptat, Cristi era fara speranta dar totusi m-a ajutat enorm, iar eu nu m-am lasat si dupa eforturi mari si multa determinare, am vazut rasplata pentru ca tineam mult de tot s-o alaptez. Ma uitam pe fereastra salonului si ma rugam, vedeam crucea de la Oratoriul St. Joseph (biserica mea draga) si strangeam in mana tocmai iconita cu St.Joseph si pruncul Isus (pe care o purtam mereu cu mine). Stiu ca numai D-zeu si rugaciunile ne-au salvat. N-am incetat nici o clipa sa cred, m-am simtit protejata, nu intamplator de la fereastra salonului vedeam doua cruci mari luminate, cea de la St. Joseph si crucea colegiului Brebeuf...
Eram sub antibiotice, antiinflamatoare, narcotice, cu masca de oxigen, eh, pe rand am scapat de ele si am inceput sa ma ridic. Nu mai stiu cand, cred ca a 2-a zi, m-am ambitionat si cu toata durerea si cu picioarele umflate, ajutata m-am ridicat din pat, groaznic! nu puteam nici sa stau nici sa merg, off, si m-am asezat pe un fotoliu, m-am spalat la chiuveta. In ziua urmatoare am facut cu greu prima plimbare pe coridor (bineinteles cu sonda dupa mine), fiecare zi aducea un progres.
Am stat exact o saptamana in spital, cu Cristi si Alicia. In primele zile, cat m-am simtit rau Alicia a fost la puponiera in grija infirmierelor si venea numai pt alaptat sau cand o aducea Cristi. Apoi, cand am inceput sa ma refac, a ramas cu noi. Cristi s-a ocupat cel mai mult de ea, el mi-o dadea in brate, el o schimba, o infasa, o tinea sa ragaie, sa se linisteasca, ba chiar sa doarma la pieptul lui (peau à peau). O cumintica de fata, din prima clipa de viata am simtit ca ne-a recunoscut si se uita la noi cu atata drag, imediat se linistea. Ea a fost cel mai bun medicament pentru mine ca sa ma refac. Dupa un travaliu cu complicatii si o cezariana de urgenta, o nastere totala cum mi s-a spus (vorba mea, ma simteam ca si cum as fi nascut de 2 ori) recuperarea e mai grea si de durata.
Pot sa spun ca am avut noroc, n-am facut hemoragie mare, nu mi-a scos uterul, dar a trebuie sa scoata un ovar si o trompa in afara de chistul respectiv, apoi m-am ales cu o rana care se vindeca greu, la presiunea burtii, inflamarea si complicatiile aferente, m-am ales cu edeme urate de la brau in jos (abia azi dupa 10 zile am inceput sa ma dezumflu, sa elimin apa, nici nu puteam sa ma misc). Atat travaliul cat si alaptarea au ajutat enorm la recuperarea mea, in special uterul revine mai usor la normal. Nu mai vorbesc de Cristi care a fost de mare mare ajutor, un adevarat tatic, Alicia poate fi mandra. Si tot personalul medical, de un profesionalism incredibil. Intr-o saptamana am cunoscut zeci de medici, infirmiere, consiliere in alaptare care s-au ocupat de noi si au facut tot posibilul sa ne fie bine. Am profitat de fiecare explicatie, sfat, vorba buna. Acasa o asistenta a venit zilnic sa ma vada, sa-mi ingrijeasca rana si sa se ocupe de mine. Prietenii mi-au sarit in ajutor, m-au ajutat in casa, la bucatarie. Am invatat ca lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi. Asa se intampla cand lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui. Daca ai credinta, e nevoie doar sa crezi ca orice intamplare este intotdeauna in avantajul tau. S-ar putea sa nu stii (sa nu afli de ce anume te-a pazit Dumnezeu) ... Cred ca pe mine m-a ferit de ceva rau, si Alicia a fost salvarea mea. O minune de la Dumnezeu!
De ce nu am facut cezariana din start:
Si eu si dr. speram ca fibromul (chistul) sa dispara dupa nastere, sa nu mai fie nevoie de operatie. O nastere echilibreaza balanta hormonala si curata uterul, regenereaza organismul. De la bun inceput am avut in vedere o posibila cezariana, mi s-a spus ca echipa e pregatita oricand pentru o interventie chirurgicala, dar mai intai am dat o sansa nasterii naturale. Cea mai sigura ramane nasterea naturala, iar pt copil e mai bine sa se nasca natural, din cauza anesteziei care l-ar putea afecta cat si din cauza scoateri bruste din uter.
Dar ce e mai important: o cezariana comporta multe riscuri, mai intai risc de hemoragie mare care impune histerectomia(!!!)- de aceea la recomandarea dr. am dat sange inainte de nastere pt a avea la dispozitie in caz de. Apoi risc de infectie, septicemie, risc de deces, risc de hernie post operatie, riscul aparitiei aderentelor, edemelor, etc. Americanii fac in medie 3 copii, cu fiecare noua cezariana riscurile aparitiilor unor complicatii creste, optica e diferita fata de Romania unde se face cezariana la cerere, aici se face numai in caz de urgenta medicala. Sa nu uitam ca e o operatie, recuperarea e mult mai grea, cicatricea ramane pe viata si depinde mult de mana chirurgului si elasticitatea pielii.
Am fost urmarita indeaproape fiind o sarcina cu risc de la bun inceput (dar care a evoluat f. bine pana la nastere), si totusi am fost programata la inducere inainte de termen pentru o mai buna monitorizare medicala si evitarea riscurilor. In fine, declansarea nasterii naturale favorizeaza pornirea lohiilor si instalarea lactatiei, sunt o gramada de avantaje care pot fi luate in calcul.
Aproape 2 ani de zile am stiut de existenta unui fibrom uterin, m-au vazut zeci de medici ginecologi si echografisti in Romania si in Canada care au confirmat acest lucru. La ultima echografie inainte de nastere s-a pus pt prima oara sub semnul intrebarii existenta fibromului si posibilitatea de a fi chist (dermoid?). Ei, chistul cu pricina putea sa se sparga oricand, asa cum putea sa se elimine singur, sau sa dispara, era f greu de prevazut, o supravegherea stricta era cea mai buna solutie. Chistul ovarian endometrial si fibromul uterin au o simptomatica similara si sunt f usor de confundat, e aiurea sa acuz acum medicii ca n-au stiut sa-mi dea un diagnostic clar de la inceput. Important e ca am ceea ce mi-am dorit – o bebelusa superba - si totodata am rezolvat si problema intrusului (fibrom/ chist/ ce-o mai fi fost... numai bunul Dumnezeu stie).
KIM & printesa ALICIA 
photos
Happiness_4_us spune:
Impresionanta povestioara ta, Kim! Doamne ajuta ca sunteti bine acum si tu si bebelusa. Sa va traiasca si sa va bucurati de ea!
Nana Motoc
Gabbriela spune:
Felicitari Kim, sanatate, noroc si fericire alaturi de frumoasa ta familie.
Alicia Maria, bine ai venit pe lume, sa ai noroc si sa fi sanatoasa. 
Nicole, mami lui Julian
numeioana spune:
Kim, prin ce calvar ai trecut... Si noi ne-am rugat pentru tine si chiar ca Dumnezeu te iubeste. V-a daruit o fetita minunata si posibilitatea de a o creste impreuna cu taticul ei. Am aflat despre tragediile care s-au intamplat in randul mamicilor de martie-aprilie. Imi pare f rau! Sa fii recunoscatoare intotdeauna lui Dumnezeu ca ti-a dat aceasta sansa. Sanatate multa familiei tale! Sa va bucurati de fetita voastra!
Ioana
mona25 spune:
Dumnezeu sa-i dea sanatate la Kim!!!