Prietenie intre persoane de sex opus
Raspunsuri - Pagina 5
Alynutza spune:
Eu nu ma pot lauda cu nu stiu ce relatie de prietenie cu cineva de sex opus, am avut intr-adevar un prieten, de fapt prima mea iubire, care iubire a degenerat apoi in prietenie, era frumos, mergeam in multe locuri impreuna si ne spuneam pasurile, insa la un moment dat s-a rupt totul, pentru ca tatal respectivului a murit si el a ales s-o apuce pe un drum gresit, si ne ocolea pe toti cei care ii eram prieteni cu adevarat si incercam sa-l sfatuim sa revina pe calea cea buna (pe drum gresit adica si-a schimbat anturajul, umbla cu niste oameni sub nivelul lui, a abandonat facultatea,etc). Iar dupa ce a cunoscut-o pe actuala lui sotie n-am mai vorbit aproape deloc, cred ca ea nu a putut sa inteleaga prietenia noastra, si acum in caz ca ne nimerim pe aproape (desi eu ma marit vara asta si stie) tot si-l pazeste (cu toate ca m-am comportat cat se poate de normal, n-am flirtat cu el sau altceva). Nici macar la nunta lui nu m-a chemat si recunosc ca m-a durut asta...
In schimb iubi meu... cand i-am spus prietenei prin care l-am cunoscut (colega cu el de faculta) ca suntem impreuna, m-a intrebat daca sunt sigura ca el e "prietenul femeilor" in sensul ca mereu le asculta pasurile si le sfatuia. Si acum are prietene, fete pe care le stia dinainte sa ne cunoastem noi, n-am nici o problema cu asta, stiu ca n-o sa calce stramb. Desi in ultimul timp nu prea mai are timp de ele (cu o logodnica asa de posesiva si un job care ii mananca mult timp).
de 15 iulie
Kehleyr spune:
Eu sunt de aceeasi parere cu Jocelyn. Eu nu as putea sa am un "cel mai bun prieten" barbat. Bine, nu sunt in situatia de a fi avut unul pe care sa trebuiasca sa il las dupa ce m-am casatorit pentru ca cele doua erau incompatibile. Deci nu pot sa spun ce as face in acel caz, daca as renunta sau nu la prietenie. Cred ca nu as renunta, dar as rari-o.
Si nu e vorba in nici un caz ca mi-ar fi teama ca se transforma in atractie sexuala, de partea mea sau de partea lui. Ar fi vorba pur si simplu ca nu as putea discuta cu nici un barbat lucruri intime, legate strict de relatia mea cu sotzul. Bine, eu lucruri intime nu discut nici cu prietenele femei, dar daca ar fi sa aleg, mi-ar fi mai usor sa discut anumite lucruri de suflet cu o femeie decat cu un barbat.
Despre prieteniile bazate pe alte preocupari comune, gen literatura, sau sport, sau altele... astea evident ca sunt OK. Cred ca mai nimeni nu poate spune ca are lucruri in comun numai cu sotzul si ca nu simte nevoia sa dezbata o problema si cu altcineva. Dar vorbim de probleme de genul "e mai bun PD-ul sau FSN-ul", sau "exista viata de dupa moarte", sau din astea, in nici un caz de genul viata sentimentala sau sexuala. Asa e cel putin in cazul meu. Iar ceea ce inteleg eu prin prieten se vede in acele discutii (de tip 2), nu in alea de camaraderie.
Elise spune:
Kehleyr - de ce ai putea sa discuti anumite lucruri de suflet cu o femeie, mai curand decit cu un barbat?
De curiozitate te intreb... pentru ca mie mi se pare ca femeile au mai multe tendinte spre ipocrizie si dualitate.
Elise
conchita spune:
quote:
Originally posted by Elise
SI, da, la asta ma gindeam: intre toate femile fatale din jur, probabil sint eu ratzusca cea urata de nu mi-am decimat (inca) toti prietenii transformandu-i in pasiuni disperate.
tu, ratusca cea urata?! puah, nicidecum! te-am vazut in poze, esti chiar frumoasa.
lily spune:
Poate sa existe.
Dar depinde de calitatea umana a celor 2.
Se stie ca orice barbat e atras de femei vizual- miscarile corpului, gesturile facute, imbracamintea 'provocatoare' pot constitui pt el ispite.
Faptul ca el afla niste intimitati despre tine, ca femeie poate sa il determine sa creada ca are 'liber' in sfera aceasta...
Asta nu inseamna ca daca o femeie afla despre tine anumite lucruri, nu poate deveni tentata sa le foloseasca impotriva ta.
Ce e mai deranjant-faptul ca ti se face avansuri de catre un barbat sau faptul ca esti victima intrigilor unei femei, in urma unei discutii sincere ?
Daca insa e constient ca nu doresti mai mult, e matur si te respecta cred ca poti ramine prieten cu acel barbat :-)
Si merita sa pastrezi prietenia cu el, chiar si dupa casatorie, pt ca viata e asa cum e. Nu poti stii cind ai nevoie de un umar pe care sa plingi; cind vremea e buna, multi se inghesuie sa iti fie prieteni...
Dar daca 1 din ei se indragosteste, e ceva mai dificil sa continuie sa fie prieteni.
Aspectul fizic conteaza-daca el arata bine, poate fi magulitor sa continue sa aiba o legatura...
Insa in cazul in care cei 2 au fost iubiti, poate exista prietenie pe viitor?
Doar gindul care trece prin inima are putere (H. Miller)
conchita spune:
quote:
Originally posted by lily
Insa in cazul in care cei 2 au fost iubiti, poate exista prietenie pe viitor?
personal, cred sincer ca da. nu vad ce ii impiedica pe cei doi sa transforme iubirea esuata in prietenie.
Elise, legat de scenariul ala, care mie mi se pare fals, adaug ca mi se pare fals in sensul ca e o generalizare. nu toate prieteniile se bazeaza pe taclale infinite despre chestiuni extrem de intime. depinde de cum e construit fiecare si ce asteapta de la relatia cu ceilalti. poate fi vorba de ce spune Kehleyr, de prietenii bazate pe activitati si interese comune. dar mai mult ca sigur cred ca e si cum spune Sanziana72 - totul e posibil pentru cine crede sincer ca e posibil.
Jocelyn, teoretic inteleg ce spui tu si inclin sa iti dau, tot teoretic, dreptate ca prietenia cu alt barbat poate fi interpretata drept tradare fata de sotz. dar si in cazul asta, depinde de oamenii implicati. daca sotul crede ca i te afli in proprietate totala si exclusiva, mai mult ca sigur ca va avea ceva de obiectat si legat de prieteniile cu femeile. de ce n-ar fi tot tradare in cazul confesiunilor intime cu prietenele femei? pe de alta parte, de ce credeti ca barbatii sunt inferiori femeilor cand vine vorba de problemele sufletului?
ce ma uimeste pe mine este faptul ca la citatul ala din Paleologu, femeile au protestat cum ca ele nu sunt victimele sexualitatii. cu toate acestea, cand vine vorba despre relatiile cu ceilalti oameni, femeile se supun de buna voie discriminarii sexuale si isi aleg prietenii pe criterii externe prieteniei - sa fie femeie, nu barbat.
Elise spune:
quote:
Originally posted by conchita
tu, ratusca cea urata?! puah, nicidecum! te-am vazut in poze, esti chiar frumoasa.
multumesc.
dar te asigur ca aparentele inseala - in poze eram nemiscata si fara sonor, ceea ce nu se intimpla in realitate.
Elise
noemi marian spune:
Uf! Si eu ma simt cu musca pe caciula pt ca am fost prieteni f buni 5 ani,apoi a dat benga in noi si ne-am indragostit.M-am maritat cu cel mai bun prieten al meu in ciuda parerii generale ca praful se va alege de toata treaba si suntem impreuna de 15 ani.Si ne si iubim.Inca.
Dar amindoi avem prieteni de sex opus.Ce este f ciudat ca ei ne considera cei mai buni prieteni ai lor,noi doar prieteni si-atit.Sintem alaturi de ei si cu ei in toate evenimentele importante de care au parte.Nu stiu daca ma intelegeti.Ne cauta sa ne impartaseasca diverse kestii pe care nu le pot discuta cu partenerul.Parera mea e ca aici e o hiba in relatia respectiva.Poate sint eu prea drastica dar...Eu nu simt nevoia sa ma confesez unui alt om in afara sotului meu.Poate anii astia multi in care ne-am sprijinit unul de altul isi spun cuvintul.Si faptul ca este omul in care ma incred 100% pt ca stiu ca nu ma judeca si ma trage de urechi cu dragoste si intelegere.Chiar nu am nevoie de un alt prieten,dar cred ca se poate si fara relatii sentimentale.Eu cred in camaraderia dintre un barbat si o femeie cu o singura conditie(zic eu):sa se cunoasca de f multa vreme si sa fie constienti de relatia care ii uneste.Iar o prietenie adevarata este cea trecuta prin foc.Si exista intre doi oameni.Si-atit.Fara sex sau ocheade si flirturi.
Chiar daca eu am incalcat regula.
Noemi
sinzi_ana spune:
Noemi si io la fel!!! Numai ca amicitia noastra perfecta a durat vreo 6 luni...Am "spus pe bune" in final...
Dar eu cred in prietenie cu persoane de sex opus...pentru ca detin una bucata cel mai bun prieten cu care ma inteleg inca foarte bine...
Ne stim de prin generala, niciodata nu a fost ceva "sexual" intre noi, si sotul meu cu el sunt la randul lor foarte buni prieteni...
E o relatie frateasca...si cred ca daca ajungi sa crezi ca cineva de sex opus iti e aproape ca un frate, parinte...etc...si el la fel despre tine...si nu are loc o tenta "sexuala" poti sa ai o relatie foarte stransa cu cineva de sex opus...
Deci se poate...
Iau in fiecare zi viata de la capat
Sinzi, Radu
si David
David
impreuna spune:
Ce pot sa zic, decat sa vin si eu cu ceva exemple personale :)
Probabil de felul meu am fost mai baietoasa, aveam tot felul de "gasti" (inclusiv de cartier:).
Cu multi din cei care mi-au ramas inca prieteni buni, am copilarit impreuna.
Unul din ei a stat la noi cand era la liceu si fiind de varste apropiate am ajuns sa ne intelegem foarte bine, am invatat inclusiv sa facem mancare impreuna. De obicei cand plecam undeva si ai mei voiau sa ma stie in siguranta il trimiteau sa ma insoteasca. Certuri am avut destul de putine, pornind de la treburile gospodaresti, nimic serios.
Am urmat aceeasi facultate, probabil ca din cauza ca aveam atatea activitati comune ne-a atras aceeasi cariera:)
Am fost inclusiv colegi de servici aproximativ 2 ani, cand eu m-am casatorit iar el si-a gasit un job mai bun in strainatate. Intre timp s-a casatorit si el, iar o data cu distanta, relatia dintre noi a scazut in "intensitate", insa imi place sa cred ca am ramas aceeasi prieteni buni.
Povestim destul de des, o data la cateva zile, avem multe in comun, incepand de la a fi prieteni de familie, aproximativ 90% din prietenii nostri sunt prieteni comuni, cunoscandu-ne atat de bine si de atata amar de vreme, nu ne-ar veni usor sa renuntam unul la celalalt doar pt ca avem fiecare familia lui, sau pt ca este o distanta atat de mare intre noi.
In relatia noastra am trecut si prin faza sentimentala, dar nu s-a concretizat nimic pentru ca am reusit sa il conving ca nu se merita sa ne riscam prietenia, asa ca totul a fost bine si frumos.
Cu un alt prieten la fel de bun si la fel de vechi (verisorul celui de care am scris mai sus) am trecut aproximativ prin aceleasi faze (doar ca n-am fost colegi nici de faculta nici de job) insa intre noi a existat la un moment dat si o relatie sentimentala. Probabil ca am cedat pt ca ma simteam vulnerabila, ma cunostea prea bine, eu la fel, aveam incredere in el 100%. Insa tot distanta a fost problema care ne-a indepartat, lucrurile redeveneau cum au fost la inceput cand eram doar prieteni, asa ca atunci cand l-am cunoscut pe sotul meu n-a fost o problema grava sa ii spun iar el sa inteleaga situatia.
Oricum noi nu ne-am mai intalnit de cand eram "iubiti", dar am pastrat legatura promitand ca vom ramane prieteni (sora lui mi-a fost si imi este cea mai buna prietena). Acum urmeaza sa vina in tara si cel mai probabil vom petrece Pastele impreuna (cu familiile, normal:)
Am avut insa si prieteni buni (poate nu chiar atat de apropiati sufleteste) cu care am reusit sa mentinem relatia fara ca vre-unul din noi sa se gandeasca la implicari sentimentale.
Ceea ce s-a schimbat sunt prioritatile: sotul meu este si va fi mereu inaintea tuturor. Cu el discut tot ce povestesc cu prietenii mei, insa lor nu le spun niciodata tot ce discut cu sotul meu.
Flavia (sotie si mamica fericita)