copilul meu - nu este asa cum m-am asteptat
Raspunsuri - Pagina 3
nematics spune:
Kehleyr,
o prietena are fete gemene, au 5 ani acum; una din ele - Miki, este mai inalta cu aproape un cap decit cealalta, slaba, Gabi est mica, grasuna; Miki este preocupata sa citeasca fel de fel de carti, face puzzle cu n piese, desenele ei sunt facuta pina in cele mai mici detalii, la serbarea de Craciun a repetat poezia ei de zeci de ori pina a spus-o perfect, are grija de sora ei de parca Gabi ar fi mai mica cu mult, la masa foloseste furculita, cutitul, servetelul, are o judecata matura de te uimeste de multe ori.
Gabi nu citeste, nu vrea sa deseneze si daca o face trage citeva linii pe hirtie, la masa parca sa faca inadins celorlalti se sterge cu mineca (!!! raspunsu le: pai se poate si asa)) - o vreme parintii s-au speriat ca o fi retardata; ei bine - nu e! Desi n-a vrut o singura data sa spuna poezia inainte de serbare, cind a fost pe scena a spus-o de la un cap la altul si cu un asa aplomb de-au ramas toti cu gura cascata. Si asta nu este singura ei isprava in care a aratat ca nu e o retardata dimpotriva.
Si doar au crescut impreuna, cu aceeasi educatie.
Ambele fete seamana uluitor cu bunicul lor, doar ca una a luat o parte din trasaturile lui de caracter iar cealalta restul -dar geniul lui e in amindoua; pina si in raspunsurile lor - nu mai intru in detalii dar se pare ca Gabi nu face un lucru de a carui utilitate nu este convinsa.
" Cita luciditate, atita drama - Camil Petrescu"
Kehleyr spune:
Am primit raspunsuri atat de interesante si de diferite incat fiecare dintre ele mi-a spus cate ceva util.
Principessa:
quote:
Spune-mi insa cum ai ajuns sa te simti inferioara tatalui si bunicii?
Cum, in conditiile in care parintii tai ai avut incredere in tine si te-ai simtit intotdeauna incurajata din partea familiei si ai corespuns asteptarilor lor, tu nu ai incredere in tine?
Aici cred ca deja deviem discutia inspre mine si s-ar putea ca pentru ceilalti sa devina plictisitor
. Varianta scurta ar fi ca ei au avut mai multa vointa sau mai mult curaj decat mine sa faca in viata mai multe lucruri pe care si le-au dorit. Sau poate faptul ca in afara de ei (de familie), in tinerete nu am simtit recunoastere din partea altor persoane care contau (vezi baietii, poate suna penibil dar asa e...). Si nu vreau sa mai intru in detalii
.quote:
Fundamentul unei vieti satisfacatoare este acordul: acordul cu tine. Acordul cu tine este fundamentat pe autoacceptare care permite acceptarea si a valorilor si libertatilor celorlalti. Tu in momentul asta faci o ierarhizare a valorilor in functie de sistemul tau axiologic urmat de o desconsiderare a celor care nu il impartasesc la fel.
Nu ar fi mai simplu sa ii doresti fetitei tale bucuria acordului cu propria ei persoana? Nu ar fi mai simplu sa iti doresti si tu acelasi lucru?
Aici nu pot decat sa fiu de acord cu tine. Ar fi mai simplu, mult mai intelept, dar probabil inca nu este firea mea si nu am suficienta intelepciune incat sa pot pune in practica acest concept cu care la nivel teoretic sunt perfect de acord...
Cipcipcip:
quote:
Pentru copilul meu nu imi doresc sa fie desteapta sau sa ajunga cineva neaparat, ci sa fie FERICITA si multumita cu sine insasi si cu alegerile pe care le face in viata.
Si eu tot asta imi doresc. Dar dupa cum am spus mai sus (poate nu prea clar), eu nu pot sa concep ca un om poate fi fericit daca nu are o anumita deschidere de orizont intelectual. Exact asta este limitarea mea in relatia cu ea (si nu numai), faptul ca nu pot accepta in totalitate inca faptul ca fericirea vine pe cai diferite pentru fiecare.
quote:
Fetita ta va fi, Kehleyr, fericita raportindu-se la scara ei de valori. Tu insa risti sa nu fii, pentru c-o raportezi pe ea la modelul tau. Las-o libera, sa se exprime in viata dupa cum simte. Las-o sa fie fericita. Si cind zic "las-o" nu ma refer la actiunea de a nu o ingradi pe ea, ci la tine, la a nu-ti conditiona fericirea ta de realizarile ei conform modelului tau.
Stefan, cati ani ai?
Daca esti tanar esti foarte intelept pentru ca ai subliniat un aspect fundamental care nu mi-a fost suficient de evident pana acum. Multumesc!Roisin:
quote:
Dar de ce trebuie sa stie litere, cifre si sa construiasca puzzleuri? De ce nu e de ajuns sa fie doar fericita si sa faca exact ce-i place?
Aici se aplica acelasi raspuns care i l-am dat lui cipcipcip. Mi-ar place si mie sa fiu pragmatica la fel ca tine
si sa pot fi implinita cu ceea ce am, ca nu-i putin. Dar, daca vrei, poti considera ca eu sunt mai sucita... insa lucrez la asta, sper, cu succes...Rosey, fara suparare, dar tu nu ai inteles problema mea. Te asigur ca nu faptul ca nu face puzzle-uri sau nu citeste la 3 ani este problema mea. Eu lucrez la partea cu acceptarea de CATRE MINE a situatiei si NU incerc sa o schimb pe ea. Nu mai explic inca o data ca devine plictisitor pentru ceilalti...
`Would you tell me, please, which way I ought to go from here?'
`That depends a good deal on where you want to get to,' said the Cat.
`I don't much care where--' said Alice.
`Then it doesn't matter which way you go,' said the Cat.
`--so long as I get somewhere,' Alice added as an explanation.
`Oh, you're sure to do that,' said the Cat, `if you only walk long enough.'
claudia_a spune:
De mult timp voiam asa un subiect... sa-mi zic si eu pretentiile absurde fatza de fetitza mea!
Poate ma ajuta Principessa si pe mine cu niste sfaturi, sa ma pot detasa de cerintele pe care in mod absurd mi le expun (recunosc ca sunt exagerata)!
Incep prin a spune ca am fost mereu complexata ca nu sunt atat de dotata in inteligenta ca unii dintre colegii mei de scoala... mereu m-am raportat la cei de sus... fara sa vad ca in spatele meu erau trei sferturi din clasa!
Ai mei nu m-au fortat nicodata si nici nu s-au aratat dezamagiti... mai degraba eu ma framantam ca nu sunt la nivelul altora!
Asa deci cred ca acest complex s-a pastrat si acum si mi-l exteriorizez prin prisma fetitei mele! Desi trebuie sa recunosc ca este un copil foarte destept (are 2ani si 4 luni), stie alfabetul, stie sa numere pana la 10, vreo 10 poezii, vreo 5 cantecele (desi e cam afoana la cap asta , o mai ia cu melodia pe aratura), imi raspunde la intrebari cu o gandire de om mare, explica pozele din reviste, stie povesti...
Cu toate astea nu e un copil rabdator... totul invata din mers...acum e ok ca o ia ca pe o joaca, insa in viitor??? Nu sta locului o clipa...ea invata poeziile din mers... alerg dupa ea prin casa si ii citesc... Se plictiseste repede!
Cu creioanele colorate scrie vreo 5 minute dupa care se enerveaza si le rupe... nu are rabdare! Cu jucarii ce sa zic??? Nu se joaca... le imprastie si apoi chin sa le stranga!
Vesnic e in miscare... se catzara peste tot: pe scaune, pe masa, pe spatarul patului (eu mor de frica sa nu cada), pe calorifer ... trebuie sa fiu atenta in orice moment... a avut la cucuie cat n-am vazut la toti copii pe care ii cunosc! Ma oboseste miscarea asta; nu am timp de nimic altceva!
Nu te lasa sa o ajuti la nimic: ea se incalta, ea se descalta, ea se imbraca, ea se spala, ea mananca, ea ia olitza, ea isi pune chilotzelul , ea face treaba, ea spala vase, ea pune vasele la loc, ea taie paine, ea ....face tot....sau ... EA VREA SA FACA TOT!!
Bineinteles ca ce ziceam mai inainte e ceea ce spune ea! Daca nu o lasi la faca ceva se supara, o vezi cum sufera, o marcheaza... nu vrea sa inteleaga ca nu are voie cu cutitul sau ca e prea mica sa spele olitza dupa ce face caca sau pishulica! Si toate astea se intampla minut de minut cat e treaza! Ma simt obosita si terminata ca nu-mi pot face treaba cum trebuie si sa inteleaga ca altele sunt ocupatiile ei acum!
Nu vreau sa credeti ca exagerez cumva... aceeasi problema o are si mama (sta cu ea cat eu sunt la servici) care este o fire extrem de calma... insa nu de putine ori cand ajungeam acasa era sfarsita de dorinta Ioanei de a face tot! Sincer nu am auzit la nimeni aceasta plangere privind un copil!
Poate am fost incoerenta, insa poate ceva s-a inteles! Cum sa procedez sa-i indrept atentia spre alte activitati??? Sa-i placa desenele animate de exemplu? sau sa coloreze mai mult? sau sa faca puzzle? sau sa invete sa citeasca cand incerc (desi stie literele nu are rabdare sa-i explic mai departe)? NUUU...ea e mereu in picioarele mele si mereu in fuga... ca trebuie sa-mi las treburile si sa o supraveghez si sa o ingradesc ca nu are voie acolo! Desi stiu ca nu e bine sa interzici... insa nu o pot lasa peste tot!
www.babiesonline.com/babies/i/ioana%5Fnasturica" target="_blank">Ioana nasturica
Noi si Ioana
ruxij spune:
quote:
Originally posted by claudia_a
De mult timp voiam asa un subiect...
Exact asa ca fetita ta e si fi-miu. Cam in tot ce ai povestit. Acum el e mai mare si e mai usor, intelege mai bine ca unele lucruri le poate face el, iar altele nu.:)) O sa treaca si pare o fata desteapta.
Principesa spune:
Kehleyr, revin cu o mica clarificare si cu mentiunea ca eu cel putin nu prea abordez un copil sub 3 ani separat de relatia cu mama. Din acest punct de vedere nu mi se pare cu subiectul deviaza.
De fapt intrebarile mele vroiau sa sublinieze o contradictie pe care eu insa nu am expus-o suficient de limpede pentru ca nu am oferit suficiente informatii. Imaginea de sine si stima de sine aferenta se structureaza in primii ani de viata prin particularitatile nisei de dezvoltare. Ideea este ca este cam imposibil ca un copil care a fost acceptat ca atare si caruia i s-a oferit incredere si suport la nevoie sa aiba astfel de probleme ca cele pe care le reclami tu.
Ipoteza mea ar fi cu tu ai fost un copil extrem de intuitiv si anticipativ care ai incercat sa te mulezi pe asteptarile parintilor tai si ai facut asta destul de bine de vreme ce nu au existat conflicte. Conflictele nu au existat pentru ca tu ai facut un efort in acest sens nu pentru ca mediul tau de dezvoltare ar fi fost adecvat nevoilor unui copil liber.
Pentru ca altfel nu se explica aceste comparatii pe care le faci cu alti membrii ai familiei in defavoarea ta. Si daca tu iti construiesti o buna imagine de sine in primii ani de viata, ulterior exista riscul sa suferi si tu din pricina esecurilor sentimentale dar asta nu iti va afecta si eroda stima de sine. O buna imagine de sine este ca o protectie in acest sens.
Claudia, probabil aceeasi situatie in cazul tau pentru ca un copil nu se naste in el cu nevoia de a se compara cu ceilalti si nevoia de performanta daca nu ii acorda o persoana importanta pentru acel copil o semnificatie deosebita.
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala
lena spune:
Principesa fffff bine ai subliniat cateva aspecte pe care le regasesc la mine...la noi in casa vesnic a fost o competitie, sa invatam bine, sa facem una-alta bine...incat si acum am o mare lacuna in a cadea de acord cu mine, vesnic vreau mai mult, vesnic nu sunt indeajunsa de performanta...in fine, cred ca ai inteles "tabloul" in mare!!
Ideea este ca fetita mea de 2 ani si 4 luni este foarte isteata, insa nu face propozitii, leaga cateva cuvinte, le repeta mai bine zis: du-te, da-mi, ia, fa, bluza feya(e numele ei freya), bluza tati, chestii din astea...insa e foarte preocupata de desen, imi coloreaza tot ce-i prin casa si tatal ei deseneaza excelent si el a invatat-o si deasemenea canta, ii place sa ingane cam tot ce canta, tot sotul meu la chitara...ii plac desenele animate, in special cele clasice, bambi, doamna si vagabondul, etc...face puzzle-uri in special cele de lemn ii plac la nebunie, insa...mi-este tare teama ca nu va fi aplecata spre studiu ci mai degraba va avea firea sotului meu, creativa, artistica...mi se pare destul de rebela, si nu stiu cum o sa ma impac eu cu ideea asta, adica ma simt uneori deprimata de parca mi-as dori imposibilul!!
Si mai am o problema, noi vorbind 3 limbi, eu-romana, sotul-olandeza si intre noi engleza, mi-este vesnic teama ca i se va reprosa mai tarziu, de exemplu in Romania ca nu vorbeste perfect romaneste, de olandeza nu-mi fac probleme, caci deja imi dau seama ca pronunta mai bien decat mine, anumite sunete...dar nu stiu sincer cum sa depasesc faza asta cu asteptarile!!
Am impresia ca astept prea mult de la ea...de exemplu, numara si in romana, si in olandeza si in engleza pana la zece ca am zis sa nu chinui copilul cu mai mult acum...dar cand sare, de exemplu zice 1, 2 4 incep sa cred ca poate nu e indeajuns de inteligenta, ca altii o fac, etc, etc.
Cred ca am o problema
t-rex
forte spune:
quote:
Originally posted by lena
Si mai am o problema, noi vorbind 3 limbi, eu-romana, sotul-olandeza si intre noi engleza, mi-este vesnic teama ca i se va reprosa mai tarziu, de exemplu in Romania ca nu vorbeste perfect romaneste, de olandeza nu-mi fac probleme, caci deja imi dau seama ca pronunta mai bien decat mine, anumite sunete
Cine sa-i reproseze si de ce te-ar deranja pe tine lucrul asta? Nu poti sa le inchizi tutror gura? De ce e obligata, traitoare in Olanda , sa vorbeasca perfect romaneste?
Citind topicul remarc ceva ce avem toti adultii astia in jur de 30 de ani in comun: fixatia pe cultura generala, enciclopedism, neaparat enciclopedism, ca daca nu, e retardat clar (si pornind de aici sint si toate prejudecatile romanilor fata de celelalte popoare. Nu acuz pe nimeni de aici. constat doar). Aici (in Canada) copiii invata totul in joaca, multi romani ii reproseaza sistemului de aici faptul ca e prea lejer, ca un copil venit din Ro este cu trei clase peste astia, la aceeasi virsta, dar uita ca daca astia o lalaie (dupa standardele romanesti) pina in universitate, apai la facultate se face scoala. Astia invata tot semestrul, nu doar in sesiune. Sint verificati saptaminal, au lucrari de pregatit, carti (capitole ) de citit si de predat fise de lectura si, mai ales, nu trebuie sa toceasca. Eu nu am vazut aici nici un examen bazat pe toceala cursurilor profesorului. Unii dau examenele cu notele de curs pe masa. Degeaba le stii pe dinafara. Poti sa pici examenul cu brio.
Si consider ca asta este meteahna scolii comuniste. Sintem toti tributari acelei vremi. Lasati copiii in pace. Spun asta pentru ca am si eu tot felul de dezbateri cu partenerul meu despre educatia viitorilor copii si el mi-a deschis ochii: am trait destul amindoi in acel sistem de constringeri si obligatii, o sa ne invatam copiii sa fie fericiti inainte de orice.
Principesa spune:
Lena, fetita ta nu e indeajuns de inteligenta pentru?
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala
Sabina spune:
hahhaa, pai iubita mea, problema se rezolva f f simplu.
Scoate Tv-ul o luna de zile si gata.
stiu ca necesita o gramada de timp si efort din partea ta care esti graviduta obosita etc etc...dar gasdeste-te ca daca nu te ocupi de ea acum cat n-ai nascut dupa aia e si mai greu.
Tv si calculator sunt infioratoarte.
Sofia a fost bolnava din noi pana la Craciun de ori cu pneumonie, si pt era f f maraita am lasat-o la Tv la desene.Devenise irascibila si nervoasa si mai rau dupa ce s-a terminat boala.Pe moment o linistea...
ei bine, am plecat la busteni (cu laptopul totusi)si 2 sapt nu s-a uitat la nimica.Sa vezi tu ce copil a devenit, inceptul cu incetul.
asa ca te necajesti degeaba.Nu ai pretenetii exagerate, mie mi se pare normal ce vrei tu de la ea....numai ca ,pararea mea din exterio0r, e ca nu o ajuti suficient, trebuie sa-i fai tu toate aceste activitati placute.Fetita de e e desteapta, nu exista nici un dubiu in privinta asta.
Incearca sa lasi sentimentele tale deoparte si sa te centrezi pe ea.
pe de alta parte....eu n-am facut puzzle cand eram mica, pt ca nu aveam
si am preocupari destul de intelectuale as zice eu:)))
Sabina si
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia GalagiaCea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
roisin spune:
quote:
am trait destul amindoi in acel sistem de constringeri si obligatii, o sa ne invatam copiii sa fie fericiti inainte de orice.
Exact asta e si punctul meu de vedere: copilaria trebuia traita fara constrangeri, fara standarde, fara stachete. Copiii trebuie in primul rand sa se joace, sa se bucure de orice nazbatie pe care o fac (ma rog, atata vreme cat raman intr-o singura bucata), fara stresul "vai, ce-o zice mami", "vai, nu sunt pe masura asteparilor lui tati", "vai, am luat o nota prea mica la bio".
Vorbesc din punctul de vedere al unui copil care i-a vazut foarte rar pe parinti multumiti. Pretentiile alor mei erau legate de notele de la scoala, majoritatea discutiilor de la sfarsitul saptamanii (ca atunci ne vedeam) erau pe marginea carnetului de note, un 7 la romana a fost prilej de mare tristete, ii vedeam suparati, dezamagiti de parca as fi fost bolnava sau asa ceva. Desi sunt oameni foarte inteligenti, cu o cultura peste medie, n-au putut niciodata sa inteleaga de ce nu am 10 si la geografie, si la biologie, de ce nu-s perfecta pe toata linia, de ce n-am trecut de faza pe sector la olimpiada de chimie, de ce, de ce, de ce... Consecinta a fost ca la un moment dat am ajuns sa falsific carnetul de note, sa mint si sa ma ascund, si am facut asta pana am terminat facultatea. O alta consecinta a fost ca in momentul in care am prins aripi si am plecat din casa alor mei mi-am promis ca nu ma voi mai intoarce niciodata, sub nici un motiv, nici de-ar fi sa mor de foame. Pentru ca nici astazi nu am sentimentul ca sunt suficient de buna pentru standardele lor. Si nu mai vreau sa simt frustrarile si tristetea pe care le-am dus dupa mine toata copilaria.
Nu vreau sa fiu inteleasa aiurea, ii iubesc pe ai mei, as face orice pentru ei, insa in sufletul meu nu-mi doresc decat sa-i vad o data multumiti pe deplin, sa-i vad ca ma asculta si ma inteleg si ma iubesc asa cum sunt, chiar daca nu sunt tunsa frumos, chiar daca nu lucrez la Microsoft si nu-s nici sef de departament pe nicaieri.
Dana, relatia ta cu fetele poate fi una exceptionala, va puteti avea alaturi tot restul vietii. Le poti ajuta sa-si aleaga drumul in viata, sau le poti lasa sa-l gaseasca singure. Le poti impune sa fie mai ordonate, mai culte, mai destepte, sau le poti sugera cate o schimbare in masura in care ea se potriveste cu caracterul si personalitatea fiecareia. Insa e foarte important sa nu le dai niciodata senzatia ca nu sunt suficient de bune.
Este crucial sa intelegi ca nu toti oamenii sunt la fel, ca inteligenta nu se masoara la 2 ani si jumatate in piese de puzzle, ca sunt copii nascuti sa fie dezordonati, aerieni si cu capul in nori. Indiferent ce vei face tu, ei vor ramane in esenta la fel. Diferenta din atitudinea ta se va reflecta in relatia cu ei pe termen lung.
Piticania aia de nici 3 ani stie foarte bine ca nu esti multumita. Simte incordarea, vede cand strambi din coltul gurii, isi da seama ca ai vrea sa fie altfel. Desi nu se poate schimba atat de radical, va incerca. Toata viata. Si pentru a iti atinge telul (al tau, nu al ei, cum ar fi normal), o sa faca multe lucruri neplacute, strangand din dinti, cu tristete si frustrare. Iar daca nu va reusi, s-ar putea sa ajunga sa te minta. Si de aici deja relatia e rupta.
Eu nu iti inteleg prea bine punctul de vedere, asa cum nu l-am inteles pe al parintilor mei niciodata. Pentru mine e atat de simplu sa-mi observ copiii jucandu-se cum le place, sa accept ca Miruna nu se impaca deloc cu ordinea si ca prefera sa cante de douash'sapte de ori pe zi aceleasi trei cantecele decat sa invete o litera noua, mi se pare atat de firesc sa aiba puncte tari si puncte slabe, pentru ca si eu le am pe ale mele, si stiu sigur ca a fost o greseala sa mi le neg pe cele slabe in loc sa le accentuez si sa le folosesc la maxim pe cele tari.
Sfatul meu este sa observi care sunt activitatile care o atrag si sa le exploatezi pe acelea. Daca retine usor versuri de cantecele, ii poti antrena memoria asa, daca ii place sa se uite la desene uitati-va impreuna si povestiti ce vedeti. Pune-o sa-ti povesteasca ce facea motanul, ce culoare avea sapca maimutei, orice prostioara din asta. Puzzleul nu e singurul stimulent pentru creier, si nici cel mai potrivit pentru toti copiii. Poate Stefania pefera sa bage mingiuite intr-un tub, sau sa construiasca un castel din cutii de CD, poate asta e modul care o va ajuta pe ea sa invete sa numere. Toti copiii invata sa numere la un moment dat, doar ca unora le este mai usor sa inteleaga ideea citind cifre intr-o carte, altii invata pe dinafara ca pe o poezie, iar altii nu pricep pana cand nu exerseaza incarcand si descarcand bureti de baie intr-un camion. Asa cum fiecare dintre noi are modul lui de exprimare, asa cum fiecare programator are stilul lui de scris cod, fiecare copil are "canalele" lui prin care percepe lumea si comunica [,] cu ea. Rolul nostru este sa gasim canalele prichindeilor si sa ii ajutam sa le consolideze. Chiar daca asta inseamna ca nu vor ajunge doctori sau ingineri sau ce ne-am dori noi.
Imi cer scuze pentru romanu' de mai sus, si pentru tonul pe alocuri patetic, sper sa nu se mai repete.
