dragoste toxica
dragoste toxica | Autor: adormita
Buna seara toturor! E prima data cand scriu pe forum, dar simt ca nu mai pot sa fac fata singura momentelor prin care trec...am nevoie de o parere.
Am o relatie care dureaza de aproape 10 ani. (eu am 24, el 25). Am fost unul pentru celalalt prima dragoste, prima experienta..Spun "am fost " pentru ca de cateva zile (aproape 2 sapt) trec printr-un cosmar: despartirea. Nu am fost casatoriti, s-a pus si aceasta problema, dar ideea nu parea realizabila, fiind probleme in familia lui, ai mei nu prea acceptau pentru ca el nu era genul de om care sa cante in struna alor mei si se iscau deseori scandaluri si neintelegeri. Dar am trecut prin multe impreuna. Ne iubeam la nebunie. Desi aveam multe sa ne reprosam unul celuilalt. Lui nu-i placea scoala, eu eram prea mult sub influenta alor mei.
De la un timp s-a schimbat. Atat de mult incat imi venea greu sa-l recunosc. De aproximativ un an a devenit foarte violent cu mine ( a vazut asta in familie, parintii lui niciodata nu s-au inteles). Credeam ca pot sa trec peste, sa-l fac sa nu se mai poate asa cu mine. De la el am auzit cele mai urate cuvinte, au fost momente in care a dat in mine. Din acele clipe relatia noastra a inceput sa se deterioreze. Incercam sa-l fac sa vada ca greseste, dar am ajuns "dusmanul " lui...Situatia s-a inrautatit. A ajuns sa-mi spuna sa plec, sa dispar din viata lui, ca nu ma mai suporta. Eu simteam la fel, ma durea cumplit. Nu puteam povesti nimanui prin ce trec. Si totusi continuam sa-l iubesc la nebunie. Scriind acum, imi dau lacrimile gandindu-ma la tot prin ce am trecut.
Acum totul s-a rupt. In urma unei discutii aprinse, care s-a terminat cu injuraturi, am decis sa il las in pace. De atunci ne-am vazut, dar nu s-a schimbat nimic. Refuza sa ma salute. Prietenii imi spun ca sufera rau, mi se rupe sufletul, si eu sunt terminata...dar ceva ma opreste sa ii dau un semn. Dar totusi simt ca nu mai rezist mult. Simt ca nu pot trai fara el, desi sunt constienta ca am fost victima unui abuz. Chiar nu exista nici o metoda prin care sa-i pot schimba comportamentul infect? Sa-i schimb gandirea de misogin? Sa-l fac sa ma vada din nou iubita lui, cea care a fost alaturi de el atatia ani?
E cumplit....
Raspunsuri
Ana-Maria21 spune:
Imi pare sincer rau pentru tine dar eu cred ca daca sa ajuns la un asemenea comportament el nu se mai poate schimba.Sincer prin acelasi lucru trece si prietena mea este abuzata fizic,psihic,a crezut ca il poate schimba dar nu a reusit si este in continuare cu el.Tot mai este abuzata dar a ajuns sa nu-i mai pese si sa nu o mai afecteze.Asta vrei sa faci si tu?Pai asta nu este o relatie si in nici un caz dragoste.Tu faci ce vrei si te inteleg foarte bine ca iti este greu mai ales ca sunt multi ani la mijloc dar o sa treaca eu asa zic.Orice inceput are si un sfarsit.Iar daca ajungi sa nu-ti mai pese si sa fii intr-o relatie doar pentru ca iti este frica sa fii din nou singura eu zic ca nu este ok.Tu faci ce vrei dar eu zic ca meriti mult mai mult.Curaj o sa treaca si acesta suparare(sper sa nu te superi pe mine)
invidia dezleaga limbile oamenilor asa cum admiratia le amuteste
mmag spune:
Bun venit pe forum.
Inteleg ca sunteti de la 15 ani impreuna...daca in toti acesti 10 ani, in care "ati crescut" unul langa celalalt nu ati reusit sa va armonizati, ci dimpotriva, imi este greu sa cred ca s-ar putea schimba ceva, pe termen lung.
Pe masura ce dragostea aceea "oarba" de la inceput incepe sa scada in intensitate, ramane o prietenie profunda, intretinuta de respectul, aprecierea unuia fatza de celalalt, nascuta din experientzele traite impreuna.
Ce sa-ti spun...orice relatie are provocarile ei, poate ar trebui sa ceri pur si simplu sfatul lui Dumnezeu, El stie cel mai bine situatia voastra. Poate, fara sa-ti dai seama, ai gresit undeva si depinde de tine sa faci o schimbare...poate, cine stie, nu suntetzi facutzi unul pentru celalalt si este mai bine sa va despartzitzi acum, inainte de a aparea in viatza voastra si un copilas.
Iti doresc multa intzelepciune si "dezintoxicare" usoara.
adormita spune:
Intr-adevar, imi e teribil de frica sa raman singura. Nici nu-mi pot imagina situatia asta. De aproape 10 ani stiu ca am cu cine sa-mi petrec sarbatorile, am pe cine suna cand ma trezesc, am pe cineva de care sa-mi fie dor....Eram un copil cand ne-am cunoscut, si ies din relatia asta fiind femeie.Simt o mare nesiguranta si nu stiu cum sa-mi gasesc un punct de reper.
La un momnet dat simtisem ca nu ne mai leaga mare lucru, dar aveam si perioade, ca de exemplu cea de acum , in care simt chiar acea dragoste oarba de la inceput. Nu pot sa descriu tot amestecul de sentimente, desi pot spune cu siguranta ca acolo se regaseste dragostea nebuna, ura, indiferenta, dorul, vinovatia.... Sunt atat de confuza si nu mai stiu de unde sa cer ajutor. Mintea imi spune sa fug cat vad cu ochii, ma vad in ipostaza de mama, care este jignita in fata copilului, de un tata care a vazul acelasi lucru la randul lui, in copilarie...Dar inima imi spune sa ma astern la picioarele lui si sa-mi cer iertare ( oare pentru ce?) sa fac tot ce imi sta in putere, sa nu-l pierd. Imi spune ca totul se va schimba. Si parca inima tipa mai tare...
KUKI spune:
Din cate inteleg eu nu e doar o banala cearta intre indragostiti sa zici ca "las' ca trece si ce dulce-i impacarea". E mai mult decat atat. Si daca a ajuns sa te loveasca, sa-ti sapuna cuvinte urate...astea nu se uita. Nu stiu daca poti sa iti imaginezi de pe acum, in eventualitatea ca va impacati, teama pe care o vei simti la fiecare cearta sau situatie mai incordata, teama aia ca te loveste din nou....e cumplit.
Nu exista vina pentru care o femeie sa trebuiasca sa treaca prin asa ceva.
Disperarea pe care o simti acum nu cred ca mai e dragoste...e altceva, un amestec de sentimente, un pic de obsesie, teama de singuratate, ambitie, naiba stie...dar nu mai e dragoste curata cum ar trebui sa fie. Asta o stii si tu.
Parerea mea: cat ti-ar fi de greu, rupe-te acum. Asemenea barbati nu se schimba decat in rau cu trecerea anilor.
forte spune:
quote:
Originally posted by adormita
Intr-adevar, imi e teribil de frica sa raman singura. Nici nu-mi pot imagina situatia asta. De aproape 10 ani stiu ca am cu cine sa-mi petrec sarbatorile, am pe cine suna cand ma trezesc, am pe cineva de care sa-mi fie dor....Eram un copil cand ne-am cunoscut, si ies din relatia asta fiind femeie.Simt o mare nesiguranta si nu stiu cum sa-mi gasesc un punct de reper.
La un momnet dat simtisem ca nu ne mai leaga mare lucru, dar aveam si perioade, ca de exemplu cea de acum , in care simt chiar acea dragoste oarba de la inceput. Nu pot sa descriu tot amestecul de sentimente, desi pot spune cu siguranta ca acolo se regaseste dragostea nebuna, ura, indiferenta, dorul, vinovatia.... Sunt atat de confuza si nu mai stiu de unde sa cer ajutor. Mintea imi spune sa fug cat vad cu ochii, ma vad in ipostaza de mama, care este jignita in fata copilului, de un tata care a vazul acelasi lucru la randul lui, in copilarie...Dar inima imi spune sa ma astern la picioarele lui si sa-mi cer iertare ( oare pentru ce?) sa fac tot ce imi sta in putere, sa nu-l pierd. Imi spune ca totul se va schimba. Si parca inima tipa mai tare...
Cam de cite forumuri este nevoie, de cite pagini de topicuri, de cite discutii este nevoie ca sa afle si aceasta femeie, conectata la internet, nu-i asa? ca un astfel de barbat nu se vindeca.
Mare ti-e gradina. Baga-ti draga mea, capul in latz, arunca-te la picioarele lui pentru fiecare pumn primit, pentru fiecare injuratura, pentru ca , da, "te iubeste". Voi de pe ce planeta sinteti cazute, a propos?
sfatul asta este de-a dreptul incredibil:
quote:
Originally posted by mmag
Ce sa-ti spun...orice relatie are provocarile ei, poate ar trebui sa ceri pur si simplu sfatul lui Dumnezeu, El stie cel mai bine situatia voastra. Poate, fara sa-ti dai seama, ai gresit undeva si depinde de tine sa faci o schimbare...poate, cine stie, nu suntetzi facutzi unul pentru celalalt si este mai bine sa va despartzitzi acum, inainte de a aparea in viatza voastra si un copilas.
Iti doresc multa intzelepciune si "dezintoxicare" usoara.
brendamitran spune:
quote:
Initial creeata de adormita
....... mi se rupe sufletul, si eu sunt terminata...dar ceva ma opreste sa ii dau un semn. Dar totusi simt ca nu mai rezist mult. Simt ca nu pot trai fara el, desi sunt constienta ca am fost victima unui abuz. Chiar nu exista nici o metoda prin care sa-i pot schimba comportamentul infect? Sa-i schimb gandirea de misogin? Sa-l fac sa ma vada din nou iubita lui, cea care a fost alaturi de el atatia ani?
E cumplit....
Ti se rupe sufletul pt.el? Sau pt.tine?
Exista o singura metoda: Lasa-l! Altfel.....cum a fost in ultmiul timp,asa va fi viata ta de acum incolo.Nimic nu-i mai vindeca pe indivizii de genul acesta!
Trebuie sa ai puterea sa te rupi!
BRENDA
"COPIII SUNT MAINILE CU CARE NE PRINDEM DE RAI"
http://community.webshots.com/user/brendamitran
Eliza5 spune:
Daca sunteti de 10 ani impreuna iar el are doar 25, inseamna ca v-ati cunoscut cand el avea 15. Ai fost probabil prima si singura lui experienta. Probabil ca acum la 25 ani isi da seama ca in viata lui a avut o singura femeie, o singura dragoste iar lucrul asta nu este foarte usor de acceptat pentru un barbat in lumea in care traim. Probabil te invinovateste pe tine pentru asta. Imi dau seama ca este dureros pentru tine, insa el probabil simte nevoia sa experimenteze si altceva.
Eliza si 
Alex (15 nov. 2004)
blackgirl0 spune:
Hai fata nu te lasa asa usor dusa de disperare!!! Ca nu au intrat zilele in sac si cu siguranta nici barbatii! :) Ai spus bine "dragoste toxica" si de aici trebuie sa porneasca vindecarea ta.
Poate te simti asa de singura si din cauza ca el a initiat despartirea (sau poate nu?). Oricum este o perioada care trece si sunt convinsa ca vei gasi barbatul care te respecta, care nu te abuzeaza fizic si verbal. Ai impresia ca acum simti acea "dragoste oarba" de la incepututi. Crede-ma, este doar o impresie, poate accentuata si de faptul ca il pierzi pentru totdeauna. Asa reactionam toti cand simtim ca ne scapa ceva/cineva printre degete, iar daca i-am mai consacrat si ani din viata, si am mai pus si suflet...
Te inteleg, ai impresia ca trebuie sa iei viata de la inceput, ca tot ceea ce ai planificat/visat in legatura cu viata ta s-a naruit. Te simti nesigura, fara baza pe care o reprezenta el in viata ta. Te intrebi daca ai sa te descurci all alone, decizii luate in 2 devin decizii luate singura, esti cum se spune "de capul tau".
Astea sunt etape inerente in fiecare despartire, iar daca vb si de o perioada asa de lunga (10 ani) ele sint mai acut simtite, dependenta de o persoana fiind mai mare.
Dar iti VEI REVENI!!!! Si da, mai sunt zile frumoase de trait si fara EL (care el de fapt? cel care te agreseaza fizic, cel care te injura, cel care te pune in discordanta cu parintii tai?). Si nu uita ca ai un mare, mare atu de partea ta. Ai anii astia frumosi care trebuie traiti in iubire, in armonie, si nicidecum in certuri si violenta.
Sper sa te ajute cat de cat si mesajul meu! 
moana spune:
buna dimineatza adormita draga! si trezeste-te....si pleaca. nu ai cum sa-l schimbi. si nu merita efortul...sigur. oricat te-ar iubi. loviturile si injuraturile nu au nici o scuza. nici macar dragostea....si cui ii trebuie o dragoste ca asta...pleaca acum, cat mai poti. nu te-ai maritat, nu ai copii...e greu sa te desparti de un om cu care ai petrecut atata timp...dar nu imposibil. nu ai ce face si nu merita efortul!
oana
adormita spune:
Va multumesc pentru mesaje, inseamna mult pentru mine.
Cata dreptate aveti...si eu constientizez asta. Dragostea nu poate acoperi un comportament ca acesta. Nu inteleg cum am putut accepta asa ceva pana acum. Defapt stiu, nu a fost asa pana cum, dar se pare ca incepe sa semene din ce in ce mai mult cu tatal sau, care este un om de doi lei. Totusi mi se pare un paradox pentru ca ii condamna comportamentul tatalui, a avut mult de suferit din cauza lui. Si atunci cum de isi permite sa faca la fel ???
Nu credeam ca ma voi afla vreodata intr-o situatie de acest gen. Eram atat de convinsa ca violenta va ramane departe de mine... Daca prietena mea mi-ar fi spus ca trece macar prin a zecea parte din ce am vazut eu, cred ca as fi facut orice s-o scap de individ. Si iata-ma plangand din cauza unui om care a ajuns sa abuzeze de mine, un om alaturi de care credeam ca voi fi toata viata...
El nu e genul de om care sa ma caute, sa faca gesturi disperate pentru a ma aduce inapoi. Cred ca a suferit si el destul, sunt constienta ca nu il mai multumeam, am devenit cicalitoare, mereu suparata, intr-un cuvant, nesuferita. DAR AVEAM MOTIVE!!!! El nu ma va mai cauta. Iar decizia mea e ste luata. Singura mea problema este aceasta lupta interioara pe care o duc cu mine insami. Eu am fost cea care suna dupa o cearta. Si mi-e foarte greu sa ma abtin sa nu fac o prostie.