copil unic sau frati?
Raspunsuri - Pagina 4
Roxana80art spune:
Din start raspund si eu ca sunt pentru inca un copil .
Si noi vrem sa-i daruim fetitei noastre un fratior sau o surioara dar deocamdata mai amanam un pic din cauza mai multor prableme,care speram noi se vor rezolva in curand.
Mai avem un pic de rabdare iar gaza noastra are abia 1 an si aproape jum.
Roxana mami de FLAVIANA dulce(31.08.2004)
iulia_b spune:
Ma gandeam la ce a spus fdoina...intradevar am auzit de cupluri care fac un copil doar pt a-si face datoria,ca asa trebuie, pt clasicul "pahar cu apa" de la batranete sau alte motive. Parerea mea ca cine cauta prea mult un motiv ca sa faca un copil inseamna ca nu si-l doreste cu adevarat. Un copil inseamna cea mai mai bucurie pe care o poti avea, dincolo de celelalte lucruri...e adevarat ca situatia materiala nu permite cateodata mai mult de 1-2 copii.
Eu am 2 copii si pot spune ca sunt f fericita, nu as fi conceput viata fara ei doi. Este un sentiment f frumos sa-i vezi jucandu-se impreuna...iar relatia lor de acum si cea ulterioara depinde f mult de noi, parintii...
Am reinceput serviciul de cand baiatul avea 4 luni, am bona, ma mai ajuta si parintii...am avut noroc din punctul asta de vedere. Chiar daca ii iubesc mai mult decat orice nu as fi putut sta acasa fara sa merg la serviciu. Imi mai trebuie acel "altceva" sa ma simt implinita.
Eu ma opresc la 2...
Dar fiecare ale asteptarile lui, calcule, prioritati, lipsuri etc...
Insa daca as fi fost pusa in situatia in care nu as fi avut cele necesare pt a le putea oferi un trai decent nu stiu ce as fi facut..
Ira spune:
Iulia, tu crezi ca a-ti lasa copilul cu bona de cand a avut 4 luni e trai decent ? Glumesti cred. Cunosti vreun pic de psihologie a copilului ? Crezi ca copilul tau se compara ca si stabilitate si constructie interioara cu un copil a carei mama si-a sacrificat 2-3 ani din viata ca sa fie alaturi de el ?
Trai decent inseamna sa-ti poti permite sa fii alaturi de copilul tau pana ajunge la varsta sociabilitatii, care se invarte in jurul a 3 ani.
Sofie :)
iulia_b spune:
Ira, asta e punctul tau de vedere, desigur care nu trebuie sa coincida cu al meu.
Lucrand la propria mea firma si avand un program flexibil cred ca am asigurat copiilor mei tot ce a fost posibil. Multe femei din multe tari nu au prilejul de a sta 2-3 ani acasa pt a creste copilul si nu neaparat din motive financiare.
Un profesor universitar, un medic, un programator, avocat sau de orice alta profesie care nu-si permite sa piarda 2-3 ani..nu va sta acasa. Exemple destule sunt si pe forum.Decat probabil intr-un procent prea mic.Pt ca sunt femei care vor sa se implineasca si in afara casei. Si nimeni nu are dreptul sa le condamne.Nu pot sa-mi inchipui ca un chirurg de ex sta 2 ani acasa...este prea mult...oare nu-si iubeste copilul?
Eu nici daca sotul ar castiga miliarde...n-as putea sta acasa 2-3 ani, as pierde din multe puncte de vedere.As lucra benevol si tot as face-o...nu pot, intelegi?
Nu cred ca tu poti aprecia increderea si stabilitea pe care le pot oferi copiilor mei...nu ma cunosti absolut deloc.
Am facut al 2 lea copil fiind bolnava de LES in conditiile in care medicii ma sfatuiau cu toata convingerea sa renunt la sarcina, si pt asta am ajuns si la dializa..intelegi? Nu am sacrificat 2-3 ani, am sacrificat totul...
Mi-as da si viata pt copiii mei...dar implinirea mea ca femeie, ca om se realizeaza si in afara casei.Am muncit prea mult pt a construi nu stiu daca neaparat o cariera dar serviciul acela care iti ofera satisfactii si financiare si profesionale.
Cuvintele mele sunt neincapatoare pt a-mi exprima sentimentele...
Ira spune:
Eu iti inteleg punctul tau de vedere. Si eu am prietene care au facut asta, si le inteleg si pe ele. Nu poti avea totul in viata
.
Voiam doar sa subliniez ca eu, decat sa fac copil si sa-l dau la bona sau la cine stie ce educatoare straina sa mi-l educe/creasca/iubeasca, mai bine nu-l mai fac.
Cariera si banii pentru mine nu inseamna nimic atata timp cat nu pot oferi copilului stabilitatea psihica de care are nevoie in primii ani de viata. Ce sacrificiu face mama atunci cand isi continua netulburata viata si cariera si isi lasa copiii pe mana unui strain ? Cu bunicii e alta situatie, dar cu un strain ? 
Sofie :)
andre_ea spune:
Bogdidicris, pai daca stai in dubii inseamna ca nu esti pregatita pentru doi.
Fiecare ar trebui sa faca asa cum ii dicteaza inima, nu dupa cum spun altii. Avem pareri diferite despre ceea ce inseamna confortul unui copil. Probabil ideal este sa stai tot restul vietii acasa pentru a te ocupa de copil sa il faci om. Sunteti dispusi sa faceti acest sacrificiu? Tu ce fel de om mai esti? Ideea e ca trebuie facut intotdeauna un compromis intre viata de familie si cea profesionala.
quote:
Ce sacrificiu face mama atunci cand isi continua netulburata viata si cariera si isi lasa copiii pe mana unui strain ? Cu bunicii e alta situatie, dar cu un strain ?
Si bona poate deveni la fel de apropiata ca un bunic.
Si la final votez pentru doi sau mai multi. Legatura dintre frati e unica. Iar eu ma simt in stare sa fac fata la doi nazdravani.
Tudor zice TA-TA!
Andreea, mami de
Tudor - 10.08.2005POZE
Ira spune:
quote:
Originally posted by andre_ea
[red] Probabil ideal este sa stai tot restul vietii acasa pentru a te ocupa de copil sa il faci om. Sunteti dispusi sa faceti acest sacrificiu?
Ideal este sa stai 3 ani cu copilul. Copilul dupa 3 ani este pregatit pentru a socializa, nu inainte. Inainte e chin pentru el, traieste un stress enorm cand este despartit de mama si este f probabil sa ramana cu sechele interne din cauza asta. Asa se nasc copiii egoisti, labili, hiperemotivi, fricosi, agresivi, nervosi, needucati, rai, fara incredere in sine, etc.
Dar cum intotdeauna atunci cand nu avem argumente cadem in extreme....cam asa ai facut si tu.
Nu a spus nimeni ca e indicat sa stai toata viata cu copilul, ba dimpotriva, este indicat ca dupa 3 ani sa-l scoti in lume, sa-si dezvolte autonomia, initiativa, increderea in sine. Daca-l tii acasa numai cu tine mai mult de 3 ani ii poti dezvolta handicapuri, complexe.
Sofie :)
Ira spune:
quote:
Originally posted by andre_ea
[Si bona poate deveni la fel de apropiata ca un bunic.
Ihi, ia sa n-o mai platesti, sa vezi ce apropiata ii e. O sa moara de dragul copilului tau. Din momentul in care are grija de copil pentru bani, nu vad ce legatura are asta cu dragostea. Eu sunt profesor, am studiat psihologia copilului, am fost si educatoare....si stiu ce inseamna un copil strain. Oricat ai fi de dedicata meseriei....copilul ramane un strain pentru tine, si atat, chiar daca dezvolti anumite sentimente de afectiune, ele nu au nici o legatura cu dragostea de mama.
Si sunt de acord ca avem pareri diferite, dar nu cred ca poate nimeni nega cercetarile facute de specialisti - ani de zile - pe copii. Si pana acum nu am vazut psiholog sau pedagog pro bona inainte de 3 ani.
Sofie :)
iulia_b spune:
Ira, daca o mama nu poate/vrea din diverse motive sa stea acasa acesti 3 ani dar totusi o face mai mult sau mai putin obligata..dar este frustrata, nervoasa, creeaza tensiuni in familie, sentimente de vinovatie etc...nu mai bine ar avea libertatea de a alege (inclusiv de a merge la serviciu) si ar fi fericita? Si fericirea sa se transmita copiilor?
Pt ca in definitiv conteaza ca si copiii nostri sa creasca intr-un mediu armonios, stabil, cu dragoste.
Dupa acesti 3 ani de stat acasa ce face femeia?
Imi place sa cred ca femeia si-a castigat drepturile de a alege, ca nu este "de sacrificiu"...ca si tatal trebuie sa se implice in educatia copilului in egala masura, ca avem aceleasi sanse iar maternitatea nu ne "umbreste" ci ne intregeste.Avem dreptul la vise, sanse egale fara a ne stirbi din dragoste pt copii.
Anxietatea de separare apare in jur de 1,6 ani..Stiu ca parca citeam pe undeva ca "despartire" ideal ar trebui sa aiba loc ori mai devreme de aceasta varsta ori mai tarziu de 2,6 ani...dar cu dragoste asa cum am mai zis, cu siguranta ca mama si tata vor fi mereu cu ei zi de zi, chiar si cateva ore vor trece cu bine.
Mame, daca vreti sa faceti al 2,3 lea copil...faceti-i cu draga inima.
Ira spune:
quote:
Originally posted by iulia_b
Ira, daca o mama nu poate/vrea din diverse motive sa stea acasa acesti 3 ani dar totusi o face mai mult sau mai putin obligata..dar este frustrata, nervoasa, creeaza tensiuni in familie, sentimente de vinovatie etc...nu mai bine ar avea libertatea de a alege (inclusiv de a merge la serviciu) si ar fi fericita? Si fericirea sa se transmita copiilor?
Si eu sunt pro 2 +, insa daca sunt conditii.
Daca mama e frustrata ca sta acasa cu propriul copil....no comment, in plus....daca nu s-a prins la primul, apai pe-al doilea de ce l-a mai facut, daca tot era frustrata ?
Asa, ca sa-si faca norma ?
Eu nu inteleg....iti iubesti copilul si esti frustrata ca stai cu el acasa? Eu un paradox, sau mai bine zis o aberatie.
Copii nu sunt niste pui de pisica pe care-i mangai seara acasa cand vii de la job, si dupa aia-i culci.
Repet, sunt pentru mai multi copii daca sunt conditii, adica iti permiti sa aloci fiecarui copil cel putin 2 ani de stat acasa - din partea mamei sau a tatalui.
Sofie :)