nisipuri miscatoare

delphin spune:

UF, Elise!

Tare te mai framanti cum sa faci sa salvezi aceasta casnicie....Pacat!Eu am impresia ca te bati cu morile de vant...parere personala....

Cred ca se vaicareste atat ca "sa-ti scoata ochii" intr-un fel....vezi Doamne ce multe suporta el de dragul tau!...

I-ti doresc din suflet sa ai copilul sau copii pe care tii doresti, sa traiesti aventura de a fii mama. Daca te gandesti sa apelezi la o banca de sperma,de ce mai ai nevoie de el?

Inteleg ca il iubesti enorm...dar...Tu chiar crezi ca va fii un tata bun? care sa se ocupe de copil cand tu esti la servici? Crezi ca va fii in stare sa schimbe copii, sa le faca baie, sa le dea de mancare si sa-i urce in pat?

Eu nu prea cred...evident, nu-l cunosc.Tu stii mai bine!

Stai sa vezi cum va fii cand vei fii insarcinata,greturi, oboseala, pofte, irascibilitate.....va da bir cu fugitii repede sau se imbolnaveste subit de ceva tare grav.


http://community.webshots.com/user/delphinoi

Elise spune:

Multumesc .
Sint convinsa ca asa e, are si el punctele lui de vedere.
Chiar l-am rugat sa si le exprime...verbal, sau in scris, daca ii e mai simplu.

Nici eu, nici el, nu crem sa ne despartim.
Bineinteles ca amindoi luptam pentru relatia noastra.
Dar fiecare in felul lui.
El lupta prin negarea oricaror probleme intre noi si prin continuarea unui comportament care ma irita - probabil, sperind ca o sa ma obisnuiesc eu cu timpul.
Iar eu nu mai stiu cum sa lupt.


lorelei_19 - ai punctat bine, eu am preluat un rol pe care nu mi-l doream, dar nu stiu daca am facut-o constient, pentru ca vroiam ce e mai bun pentru amindoi, sau doar asa s-a intimplat.
Oricum, n-am banuit ca ajungem aici.

Cind ne-am cunoscut am plecat amindoi de la zero.
Daca am realizat ceva pina acum, au fost initiativele luate de mine: am preluat, probabil, rolul de leader pentru ca era vacant si eu m-am aruncat mai repede sa facem, sa dregem, sa rezolvam....
Nu tin la asta, nu-mi place, am realizat de mult timp care e reversul medaliei dar abia acum incepe sa ma ingrijoreze.

Rosey - da, in conditii ideale as putea sa ma ocup de el si de copii. Dar daca nu traim in acele conditii ideale, in care totul merge bine, nu pot. Sau pot pina la un punct, dar cind cedez nu e nimeni langa mine care sa ma ajute.

De exemplu, cind m-am operat: i-am dat telefon si l-am rugat sa imi aduca ceai, sau apa: nu puteam sa maninc sau sa beau nimic dulce, si toate ceaiurile din spital erau dulci, si aveau doar apa minerala.
Am asteptat jumatate de zi, pentru ca el se juca pe calculator, apoi a dormit, si in final am sunat-o pe mama care a venit cu o sticla de ceai in 10 numite.
Cind m-am trezit din anestezie (la mine anesteziile generale sint f. problematice) tot mama era langa mine. Si tot ea a asteptat, saraca, pe hol, 3 ore si ceva in timp ce eu eram in operatie.
A venit si el seara, dupa 8 ore... m-a vazut, m-a scos la o tigara, am discutat 2 vorbe si a plecat.

Sint convinsa ca n-a facut-o din rautate.
Dar nu se simte responsabil de mine, de ce mi se intimpla, nu percepe cind am nevoie de el - si asta ma doare cel ami mult.

Da, are calitati: el, ca persoana, privit din exterior, este ok.
Amindoi cred ca sintem niste indivizi reusiti. Ce am cladit impreuna e subred. Relatia noastra scartaie.
Nu sintem in integime "defecti" nici unul, nici altul.

Ok, poate isi va explica "pointul" lui.
Al meu cred ca e clar.
i mi se pare o situatie extrem de greu de gestionat.


Elise

fatima spune:

Elise, cunosti povestea mea si eu am citit intreaga ta poveste. sunt anumite diferente temperamentale sau de opinii in modul nostru de a vedea lucrurile. si e normal sa fie asa. fiecare din noi e unic. pe tine te simt o personalitate puternica, vulcanica si patimasa. esti genul de persoana care traieste cu intensitate fiecare clipa, de fericire sau tristete. te admir si invidiez. eu mai degraba ma scald intr-o relativa constanta, pentru mine nu exista niciodata fericire din cale-afara, sau neconditionata, iar atunci cand ma simt nefericita, intrevad totusi cateva raze de soare printre nori. analizez destul de rece uneori starile de fapt. de aceea, nu imi permit sa-ti dau sfaturi, ceea ce a functionat pentru mine, e posibil sa nu functioneze pentru tine. de asemenea, sunt de parere ca oricate sfaturi ti-ar putea da cineva, tot ceea ce crezi tu vei face..
..insa te vor ajuta sa privesti un pic mai clar, ceea ce nu-i putin. ma rezum in a-mi spune doar parerea subiectiva. din experienta personala.

toti suntem egocentristi intr-o masura mai mica sau mai mare, nu cunosc persoana de un altruism pur si inconstient, poate numai sfintii, dar noi oamenii, ne putem autoeduca. e un proces anevoios, dar posibil. care incepe printr-un drum inapoi in timp. un demers la “origini”, dupa cum spuneau mai sus Rufus si Lorelei. e necesar, fara el nu se poate. nu poti spune niciodata <hai sa uitam si sa meregem mai departe>. pentru ca nu veti uita niciodata. dar trebuie neaparat sa intelegeti..unde a incetat si inceput totul..si de ce..

eu cred ca nu trebuia sa-l primesti inapoi fara “operatia” asta pe cord deschis. si eu mai cred ca voi n-ati facut asta. comunicarea nu inseamna a fi de acord cu spusele partenerului si a-ti recunoaste vina doar de teama de a nu-l pierde. inseamna si comunicarea cu tine insuti/insati, sa te imparti pe tine cu celalalt. comportamentul lui are mai mult ca sigur fundament in frustrarile lui. iar frustrarile lui pot avea, pe langa cauzele externe, sau nedependente de tine, ca cele privind infertilitatea lui, si altele, chiar daca el nu-ti face reprosuri. “El nu-mi face reprosuri.Chiar nu.”
insele reactiile lui sunt niste reprosuri ascunse. altfel de ce ar face-o “ in special cu mine, pentru ca mie simte nevoia sa imi spuna ce-l framinta pe el “..acum.. eu nu afirm sau neg ca ai avea si tu partea ta de vina. zic doar ca toti purtam “mosteniri” ale unor educatii, preconceptii sau experiente diferite si oricat ni s-ar parea noua de corect sau incorect, celalalt poate gandi diferit.

uite, de exemplu, noi, chiar daca am stabilit niste reguli privind indeletnicirile casnice, e foarte greu sa-i desprind din subconstient sotului meu imaginea traditionala a sotiei casnice, gospodine, cu cratita intr-o mana si carpa de praf intr-alta. e o imagine lipita undeva adanc de neuronii lui, si chiar daca la o examinare detasata si inteligenta imi da dreptate, ca granita indatoririlor e subreda acum, in secolul XXI, ca femeia uneori e barbat in casa, si barbatul poate fi uneori femeie, uneori actioneaza impulsiv, fara sa-si cenzureze constient pornirile. dar eu nu pun spontaneitatea gesturilor lui pe seama faptului ca nu ma iubeste. e doar o reactie inconstienta, conforma unor mentalitati, tipare din copilarie. care se pot schimba. sau macar modifica un pic. dar foarte greu. e intr-adevar, o munca sisifica. si incepe siret, precum cucerirea unei civilizatii. mai intai, prin supunerea ta la tiparele lui. apoi, demontezi incet, incet, partile cele mai slabe..cu cele mai puternice argumente ale tale…e dificil, stiu..nu toti gasim resurse…sau disponibilitate..

dar da, se poate schimba, iar schimbarea asta e un act voit si nu spontan, si nu doar a uneia dintre jumatati, si da, stiu ca nu esti de acord, dar parerea mea e ca asta e dragoste.

dar daca intr-adevar il mai iubesti… si simti ca nu vei putea trai fara el.. dupa cum tu insati spui..“Il iubesc. Dar simt ca nu mai pot” ..atunci trebuie sa poti. trebuie sa vrei sa poti. daca esti convinsa ca inca mai merita. dar asta numai tu stii.

..e mai mult decat evident ca nu sustin urmatoarele idei.. “sa ma vait eu mai tare, sa vad ce-ar face”… sau… “ignora-l tu vreo 3 zile!”

Calin-Alin spune:

SINT SOTUL LUI ELISE


Am citit ce a scris sotia mea pe acest forum, si am fost surprins ca sotia mea a scris doar din punctul ei de vedere si nu cel real dintre noi doi.
Va multumesc celor care au scris si de rau si de bine. Intotdeauna, cind cineva cunoscut avea o problema, chiar daca imi era apropiat, cautam sa ascult si opinia celuilalt.
Cred ca sint matur si gindesc bine, si cea ce este intre mine si ea sint lucruri grave.
Sinteti multe sotii si mamice.
Este normal ca intr-o relatie, numai sotul sa faca mincare, spalat vase, spalat lucrurile personale(cindva le spalam si pe ale ei si isi batea joc de munca mea, trintindu-le pe jos si calcindu-le in picioare), curatenia in casa, gospodaria in general!?
Va las pe voi sa decideti.
Intr-adevar ea are un job mai solicitant, lucreaza intr-o companie multinationala, pe un post bun si bine platit, mult mai bine platit decit al meu. Eu lucrez la un roman care nu stie cum sa faca sa ne taie din banii cistigati.
In ultimul timp, m-am vaitat de sanatatea mea. Este adevarat. Am avut o gripa nenorocita, si nu puteam sa ies la -20 de grade afara. Eu am o pneumonie cronica, astm, hernie de disc de operat(imi este frica sa ma operez ca nu vreau sa ajung o leguma), etc. In ultimul timp a fost gripa, o masea de scos pe care nu am putu sa o salvez si o toxiinfectie alimentara, ca ei nu ii place sa manince acasa, ca pina sa ma cunosca pe mine la ea aragazul era mobilier de decoratie neracordat la teava de gaze. Eu am fost printre altele si bucatar, si bucataria este o arta pentru mine. Nu i-am spus niciodata sa gateasca, de gatit gatesc eu, dar la capitolul curatenie eu stau prost, sint meticulos si ma misc greu. Nu stiu daca pina acum am gresit cu ceva. Ea este obisnuita sa faca curatenie de craciun, de an nou si paste. Nu cred ca este normal. Macar o data pe saptamina sa faca si ea, sau la 2 saptamini. Si eu muncesc din greu pe niste de bani de nimic, si pentru banii astia merg toata ziua pe jos, si cred ca totusi sint si eu obosit. Cind ajung acasa ea imi da telefon si ma intreba daca avem ceva de mincare, facut. Va spun ca nu pot gati pentru trei zile un fel de mincare, ca ea ce maninca azi miine nu mai vrea sa manince ca a mincat ieri din ea.
Deci trageti concluziile.
Cind a fost operata ea, eu eram la firma ca se faceau dimineata sedinte si trebuia sa fiu acolo. Imediat am fugit acasa ca sa-i fac ceaiul de care avea nevoie. Mama ei care este pensionara, normal ca a juns mai devreme decit mine. Cit timp a fost operatia a trebuit sa ma duc pe teren ca fusesem amenintat cu datul afara. Cind a iesit din operatie am fost sunat de mama ei. Am ajuns acolo intr-o rasuflare si am stat 2 ore, si dupa aia m-am intors la treaba, ducindu-ma seara dupa program la spital.
Eu pentru acest copil pe care ni-l dorim, am facut credit la banca, ea are 2, deci in total avem trei credite facute, insumind in total cam 300 de euro pe care ii dam lunar.Banii sau imputinat si Ea vrea sa mincam mereu la restaurante, si am o oroare sa maninc la restaurante, mai ales ca am facut toxiinfectia alimentara de la o pizza. Atunci cind spune ea ca imi ardeau urechiile, aveam febra si eram la trei zile dupa aceea toxiinfectie. Ea se simte bine doar mincind la restaurante. Asta a fost viata ei pina sa o cunosc. Si desi mi-a spus de mii de ori ca de cind ma cunoste pe mine, mincarea din alte parti este fara gust si nu este ca a mea. Chiar nu mai inteeg nimic.
Sint multe chestii de spus dar nu prea vreau sa-mi spal rufele aici. Vreau sa le rezolvam impreuna.

Elise spune:

Mda...poate n-ar trebui sa comentez acum, dar i-am citit postarea si imi da impresia ca tot ce ii lipseste lui, de fapt, e o femeie de serviciu/bucataresa.

Ce il doare pe el e ca n-am timp sa fac curatenie suficient de des.
Si ca vreau sa avem viata sociala uneori.

Am citit si recitit tot ce a scris - si tot nu vad daca sesizeaza sau ii pasa ca ma simt singura langa el.

Astept o opinie obiectiva.


Elise

MirelaV spune:

de ce nu va luati oameni buni o menajera? asa eliminati o problema din viata voastra si un stress in plus..si aduceti un moment de liniste ce va poate ajuta sa va mai rezolvati din probleme.

MirelaV
pupicei pe burticei

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=66885" target="_blank">Racusori


Calitati: cea mai mare calitate a mea este aceea ca nu am decat un singur defect. Defecte: defectul meu (singurul de altfel) este acela ca nu am nici o calitate..., dar ramane intre noi.

Elise spune:

Mirela - pentru ca NU VREA.

Probabil n-ar mai exista o problema pe care lui ii place sa o sublinieze.... il face sa se simta victima.

Conteaza ca n-am timp sa fiu si casnica?
Nu.
Conteaza ca n-o fac.
Si are si el de ce sa se plinga.


Elise

fatima spune:

elise, am intuit bine problema...si se aseamana cu o buna parte din ceea ce am trait noi...aceeasi rasturnare de raporturi si roluri cu care barbatii greu se impaca...o problema as putea spune cat se poate de actuala, a timpurilor noastre...aparuta odata cu "ultramodernizarea" femeii..cu spargerea tiparului clasic al barbatului "cap de familie", sursa financiara si al femeii gospodine, sursa de hrana si comfort..
..iti vine greu sa crezi, elise, ca o criza intr-o casnicie se poate isca doar dintr-atat, si mie mi-a fost..dar orgoliul masculin e una din ciudateniile lumii dupa parerea mea..nu, el nu vrea o femeie de serviciu/bucatareasa, el vrea ca tu sa-i demostrezi mai des sau din cand in cand ce mult il iubesti si tii la el, asumandu-ti ceea ce dupa parerea lui sunt doar responsabilitatile tale..asa functioneaza mentalitatea lor, crede-ma, de orice clasa sociala, pregatire, educatie ar fi..si atunci cand crezi ca ai gasit unul diferit, el face de fapt "concesii", o face de dragul tau, si nu dintr-o convingere...iti va reprosa totul intr-o buna zi..la cea mai mica abatere a ta..
...elise, dar problema asta nu e asa grava, nu e chestie de viata si de moarte, are rezolvari simple si la indemana..totul e sa nu va lezati reciproc orgoliile..si sa incercati sa va faceti un pic pe plac reciproc..adica COMPROMISURI de ambele parti..va iubiti, merita...
si apoi, odata ce ai inteles mecanismul asta de gandire usor primitiv al barbatilor, e asa usor sa-i controlezi..
nu luati lucrurile in tragic, dragii mei, daca va incalzeste cu ceva sunt altii care au trecut prin asta si acum zambesc pe marginea subiectului..
hai, adunati-va un pic si faceti un efort...

Elise spune:

fatima,

problema mea tine de timp, nu de vointa.

Sint de acord ca imaginea clasica despre o familie e ca femeia tine casa si creste copiii iar barbatul aduce banii.
Dar el ignora ultima parte, aia cu barbatul aduce banii.

In adaptarea lui, femeia tine casa, creste copiii si aduce banii.
Si barbatul... ce face?
Ca despre asta nu zice nimic teoria lui.

Si asa dorm 2-3 ore pe noapte - sa le sacrific si pe alea?
I-am propus sa angajam o femeie.
Nu vrea.
S-a oferit maica-mea sa vine sa-i spele si sa-i calce.
Nici asta nu vrea.
Nici sa imi dau eu demisia nu vrea. Ca nu renunta la sursa principala de finante.
Si atunci, care e solutia?

Elise

PS: oricum, treaba cu menajul cred ca e un simplu pretext, pe care il foloseste de cite ori i se reproseaza ceva, indiferent din ce domeniu.

Chiar scriam asta mai devreme... de la azoospermie pina la chat pe net, pentru el justificarea e ca nu "ii spal si ii calc mai des".

She spune:

quote:

---

Initial creeata de Elise

Amin constient, seara de seara, momentul in care trebuie sa ajung acasa.

De ce?
Il iubesc.
Dar simt ca nu mai pot.

In fiecare noapte ajung extenuata psihic de la un job unde trebuie sa zimbesc tot timpul.

Si in fiecare noapte el ma asteapta in pat, la televizor, si cum intru incepe sa se jeleasca.

Nu vrea sa iesim.
Nu vrea sa uitam.
Nu vrea sa facem altceva.

Abia ma asteapta ca sa se vaite:

"... in ce situatie sintem!"
"De ce ne trebuie atitea investigatii?!"
"De ce nu facem si noi copii ca toata lumea?"
"Cu ce ii mai crestem, daca dam toti banii pe 10 ani sa-i facem?"
"Daca nu reusim ?!"
"Eu ma simt foarte rau! Oare ce am ?"
"Daca o sa fiu concediat ?!"

Si tot asa...

Si imi spune asta mie.
De parca eu nu stiu.
Si nu sintem in acelasi rahat.

Asteapta sa il sustin moral, pentru ca de obicei o fac.

Acum constientizez ca el, de fapt, ca in multe alte dati, se bazeaza pe optimismul meu.
Pe puterea mea de a ma culege de pe jos si de a o lua de la capat.
Intotdeauna eu am fost cea care am zis "lasa...nu-i nimic...trecem peste!"

Acum nu mai pot sa o zic.
Abia mai am resurse pentru mine.
Ma straduiesc sa imi refac echilibrul, si, cind zic ca am reusit, cad plocon in capul meu toate nenorocirile pe care mi le debiteaza el.

Nu mai am puterea sa ne sustin psihic pe amindoi.

Cum sa-i spun asta?
Tendinta mea e sa evit sa mai discut.
Incerc, astfel, sa ma apar.
Dar nu e o solutie.

Solutia e sa comunicam.
Dar cum sa ii comunici unui barbat ca trebuie sa fie barbat?
Daca el ma vede puternica, cum sa-l conving ca nu sint?
Ca nu din rautate nu vreau sa il ajut - ci pur si simplu nu pot?

Cum sa ii spun ca, daca se bazeaza pe mine, o sa ajungem la balamuc amindoi?

Am incercat sa i-o spun asa... textual.
Nu ma ia in seama.
Nu isi vede decit deceptia lui - care probabil nici macar nu e provocata de lipsa unui copil, ci de sentimentul orgoliului ranit.
Tace cinci minute si o ia de la inceput.

Iar mie imi vine sa ma bag si in frigider, numai sa nu-l mai aud.
Imi este GROAZA sa ma duc acasa....

Il iubesc, dar o sa ma prabusesc cu el de git.
Parca as calca pe nisipuri miscatoare, cu el agatzat de mine.

Ce sa fac?!

Elise

---

te vei prabusi cu el de git.
Elise, draga mea draga, daca tu nu ii spui ce ne spui noua aici, prabusirea va fi numai si vina ta.Omul asta nu are de unde sa stie prin ce treci tu.este un simplu muritor de rind.Si ai dreptate, te vei goli si nu va mai ramine decit o coaja de nuca goala si vei ramine cu remuscarea si intrebarea "cum ar fi fost daca i-as fi cerut ajutorul"?
vei putea cu trai cu intrebarea asta daca va despartiti?Eu nu cred.
Vorbeste-i, dar nu acasa, evita locul unde se simte protejat si comod linga tine.Vorbeste-i si fa din el ce faci din noi aici:un bun prieten.Indiferent de reactia lui, vei stii ce drum sa apuci.
Tine-te tare cumva chiar daca asta implica sa faci ceva impotriva firii tale, adica sa comunici cu el.daca dragostea nu merita, atunci ce merita?daca spui ca te poti aduna din bucati, nu poti face acest act de bravura sa discuti TOT cu el?Cred ca merita o sansa...da-i-o caci tu ai puterea asta.