Bebelusi de mai-iunie 2005 (54)
Raspunsuri - Pagina 9
Margott spune:
Amelie Nothomb a publicat pina acum vreo 7 carti traduse la noi. Le gasiti la polirom (luati intii antichrista, uimire si cutremur, sabotaj din iubire si metafizica tuburulor). Ultimele 3 de aici sint autobiografice si povestesc copilaria ei. Un stil cu care nu va veti mai intilni. Merita insa sa le aveti pe toate!!!
Apoi, de reusiti, incercati si Haruki Murakami (nu Ryu M., care-i pe alt gen) si, mai ales, cele 2 carti traduse la noi ale Annei Gavalda. Sint superbe!!!
Bafta!
http://community.webshots.com/user/arcultro
corni spune:
Multumim ptr. vizionarea pozelor si pentru aprecieri.
Elisor,asa este, suntem slabutze chiar la ultimul control i-a spus sotul doctoritzei ca are cantarul defect de facuse doctora o fatza pana s-a prins ca-i gluma
El mereu ii gaseste scuze si cand a inceput sa planga si doctoritza ii canta o melodie i-a zis ca nu-i place Timeei melodia asta de aceea plange.
Da, avem carutz cu 3 roti, este super misto dar foarte greoi asa ca nu stiu daca am plimbat-o de 3 ori pe afara cu el doar prin casa, cand o sa ne mutam la casa cu curte o sa ne fie mai usor cu el.
Loreen, multumim mult ptr. comentariile din album daca-i spun sotului clar te va contraziceel zice ca-i seamana si ca o sa fie bruneta ca el, mai ales ca l-a incurajat doctoritza ca se va inchide la culoare ptr. ca are un semn specific brunetilor , o vanataie la funduletz dar eu nu o vad bruneta deloc
Ioanailincam,noi in fiecare luna pe 11 cand este nascuta Timeea ii facem poze nudca sa vedem diferentza, la lungime se vede dar la grasime nu
Androix, multumim ptr. aprecieri si voi sunteti tare dulci.
Florentina G, multumesc ptr. raspuns-kiwi.Ziceai ca Maya suge feliile de citrice, i-am dat si eu o felie de portocala sa o suga si o tineam eu intre degete si mi-a tras o ventuza de a inghitit toata felia,nu mai stiam cum sa i-o scot mai repede din gura
Nici noi nu am incercat inca olitza.Ce modele au mai aparut?
Totusi m-i se par prea mici ptr. olitza dar asi incerca si eu ,nu zic nu.
Am incercat si jocul cu patura si ne-a fost teama, revenim.Nu-mi place ca este cam fricoasa si cand aude fasaind pungi se sperie dar daca-i dau ei sa fasaie nu-i este frica.Cand o ridic prea sus deasemeni ii este frica, nu plange dar se incordeaza si se stramba.
Mai nou ne articuleaza niste palme pe fatza, probabil ne mangaie in felul ei numai ca nu prea sta la taiat unghiutze si ne trage si cate o zgarietura si ustura al naibii.
Piureul de sfecla rosie si cel de broccoli nu ne-a placut.Poate nu le-am reusit eu. Nu am gasit danonino de caise si i-am luat Casa Buna de la Danone , am gustat si eu si nu e la fel de bun ca danonino si tot se vorbeste ca iaurtelele cu fructe au conservanti cu toate ca pe ele nu scrie dar sunt singurele care-i plac .
Bucatzelele mai mari in mancare, am intrebat si eu doctoritza si mi-a zis sa mai astept ca sigur se va ineca dar totusi asi incerca niste cereale ptr. 8 luni cu bucati mai mari sa vad cum le inghite.
monu spune:
cerealele pt 8 luni - noi papam cu musli de la milupa si singura diferenta ca marime sunt niste fulgi de porumb pe care este nevoita sa le mestece si apoi sa invete sa le inghita. si nu am avut probleme cu ele. ce intelegi prin bucati mari. gen cubulete?
si Alexia Ioana
poze Alexia Ioana
Cloreta spune:
la bblusultau am vazut cu 530 de mii. Uita-te si tu pe site. Incearca si la barza dar telefonic e mai bine ca eu am fost degeaba azi la ei pt saltea.
Pozele mele
Margott spune:
Citeva fragmente din Amelie Nothomb (Metafizica tuburilor) asa, ca sa va delectati simbata seara. trebuie spus ca "Dumnezeu" "planta" si "tubul" sint supranume pentru copilul nou-nascut:
"Timpul este o inventie a miscarii. Cine nu se misca nu vede cum trece timpul.
Tubul n-avea nici urma de constiinta a duratei. Implini doi ani la fel cum ar fi implinit doua zile sau doua secole. Tot nu-si schimbase pozitia, si nici nu incercase macar sa si-o schimbe: raminea culcat pe spate, cu bratele de-a lungul corpului, ca un minuscul gizant.
Mama il lua atunci de subtiori ca sa-l ridice in picioare; tatal ii puse minutele pe zabrelele patutului ca sa stie ca trebuie sa se tina de ele. Dadura drumul edificiului astfel obtinut: Dumnezeu cazu pe spate si isi continua netulburat meditatia.
– Are nevoie de muzica, zise mama. Copiilor le place muzica.
Mozart, Chopin, discurile cu 101 Dalmatieni, Beatlesii si cintarile de shaku hachi se soldara cu o egala lipsa de reactie din partea sensibilitatii lui.
Parintii renuntara sa mai faca un muzician din el. De altfel, renuntara sa mai faca din el o fiinta omeneasca."
http://community.webshots.com/user/arcultro
andreeaatan spune:
Margott- nu am cuvinte. Daca le gasesc, promit sa ma gandesc sa le cumpar. Deocamdata, vreau sa cumpar cartile "Nuta albinuta", "Nicusor melcisor", "Ratusca Maruska", "Cius Magarusul" si "Kami Camila". 'telectual, nu?
Andutzy - si Thomas urla la inceput si cand vedea olita, d-apoi sa stea pe ea. I-a trecut intre timp. Rabdare...
Iaurt cu fructe-iaurt simplu + fructe, mai fetelor... Nu mai dati d-alea la copchii cu coloranti si zahar. Parerea mea...
Florentina - eu am mir cum de mai stiu cum ma cheama, asa de trotilata sunt de statul acasa... Noroc cu sportul, Catavencu, Elle-micile mele pastile de normalitate.
Mama lui Thomas
Toate pozele lui Thomas aici
Cloreta spune:
A propos de papa cu bucatele, azi i-am facut un amestec de nu mai stiu nici eu ce i-am pus in el ca sa manance, amestec in care era si iaurt jogobella cu ananas. Si a nimerit pitica o bucatica marisoara, mai ce mesteca la ea cu placere. Clar ii placea ca altfel ar fi inghitit-o.
I-am dat si ciorbita cu legume trase pe razatoare si cu orez fiert inea si a mancat fara probleme.
Olita, eu i-am luat una muzicala din Cora. Cand are lichid in ea face contact si incepe sa cante, e super haioasa. Corni eu zic sa incerci, poate cine stie.... Daca bb se tine in fundulet e bne sa incepem eu asa cred. Teodora, de marti sau miercuri, de cand am pus-o prima data, primul kk-utz de dimineata il face numai la olita. Dupa ce se trezeste, papa bibi si o punem direct pe olita incet sa nu o zdruncianm dupa masa. Si sta cuminte acolo pana face treaba si gata. Mi se pare si practica muzicuta, asa stiu sigur cand a facut, altfel trebuie sa te uiti pe langa picioruse, printre elel sau pe la spate. De ce sa o mai deranjez de la o treaba asa importanta?
Fetelor, doarme moaca de la cinci jumate!!!!!!!!!!! Cand se trezeste, cand facem baie si mai mancam?
E clar, nu o mai sacaie gingiile si recupereaza la somn.
Pozele mele
gabitzam spune:
Monu, incearca la Barza pentru aparatori.
Gabitza si bebe Andrei-Stefan 
(25.05.05)
Andrei 0-5luni Spiridusul lu' mami Poze noi cu Andrei
Margott spune:
Si un alt fragment dementzial, tot din "Metafizica tuburilor":
"Era o zi ca toate celelalte. Nu se intimplase nimic deosebit. Parintii isi exercitau meseria de parinti, copiii isi executau misiunea de copii, tubul se concentra asupra vocatiei sale cilindrice.
Si totusi, a fost ziua cea mai importanta din istoria lui. Ca atare, nu i s-a pastrat nici o urma. Tot asa cum nu s-a pastrat nici o marturie despre ziua in care omul a stat in picioare pentru prima data sau despre cea cind a inteles, in sfirsit, moartea. Evenimentele cruciale ale omenirii au trecut aproape neobservate.
Brusc, casa prinse sa rasune de urlete. Inmarmurite la inceput, mama si guvernanta incercara sa afle care era originea tipetelor. Intrase o maimuta in casa? Scapase vreun nebun de la balamuc?
In disperare de cauza, mama se duse sa se uite in camera ei. Si ce vazu acolo o nauci: Dumnezeu sedea in patutul lui si urla atita cit poate urla un copilas de doi ani.
Mama se apropie de scena mitologica: nu mai recunostea ceea ce, doi ani la rind, constituise o priveliste atit de linistitoare. Copilasul isi tinuse dintotdeauna ochii larg deschisi si ficsi, astfel incit culoarea lor verde-cenusie fusese usor de identificat; acum, pupilele ii erau complet negre, negre ca un peisaj pirjolit.
Ce putuse fi atit de puternic incit sa arda ochii aceia deschisi la culoare si sa-i faca negri ca taciunele? Ce lucru atit de groaznic se putuse intimpla incit sa-l trezeasca dintr-un somn asa de lung si sa-l transforme in masina aceea de scos tipete?
Exista o singura certitudine: copilul era furios. O minie cumplita il smulsese din torpoare si, cu toate ca nimeni nu-i cunostea originea, motivul trebuia sa fi fost foarte grav, avind in vedere proportiile ei.
Fascinata, mama veni sa-si ia odrasla in brate. Trebui sa o lase imediat in patut, intrucit dadea din miini si din picioare, lovind-o.
Dadu fuga in casa strigind: „Planta nu mai e o planta!" Il chema pe tata sa vina si el la locul evenimentului. Fratele si sora fura poftiti sa se minuneze in fata sfintei minii a lui Dumnezeu.
Dupa citeva ore, acesta se opri din urlat, dar ochii ii ramasera tot negri de furie. Tintui cu o privire grea de suparare omenirea ce-l inconjura. Apoi, istovit de atita proasta dispozitie, se lungi si adormi.
Familia aplauda. Toti fura de parere ca era o veste minunata. In sfirsit, copilul traia.
Cum sa explici aceasta nastere la doi ani de la venirea pe lume?
Nici un medic nu putu sa descopere cheia misterului. Era ca si cum copilul ar fi avut nevoie de doi ani suplimentari de sarcina extrauterina pentru a deveni operational.
Bine, dar de ce atita minie? Singura cauza care putea fi intrezarita era accidentul mintal. In creierul lui aparuse ceva ce i se paruse de nesuportat.
Si, intr-o secunda, materia cenusie incepuse sa lucreze. Influxuri nervoase strabatusera botul acela de carne. Corpul facuse primele miscari. Tot astfel, cele mai mari imperii se pot prabusi din motive imposibil de cunoscut. E de-ajuns un bobirnac, si minunatii de prunci nemiscati precum stanele de piatra se preschimba in fiare care nu stiu decit sa zbiere. Uimitor este ca familiile lor sint incintate. Sic transit tubi gloria.
Tatal era surescitat de parca i s-ar fi nascut al patrulea copil.
Isi suna mama, care locuia la Bruxelles.
– Planta s-a trezit! Ia un avion si vino!
Bunica spuse ca trebuia sa-si faca la croitor citeva taioare inainte sa vina: era o femeie foarte eleganta. Astfel ca vizita ei era aminata cu citeva luni.
Pina una alta, parintii incepeau sa regrete leguma de odinioara. Lui Dumnezeu nu-i mai trecea minia. Aproape ca trebuiau sa-i arunce biberonul, de frica sa nu incaseze o lovitura.
Putea sa se calmeze pret de citeva ceasuri, dar nu stiai niciodata la ce trebuia sa te astepti dupa aceea.
Noul scenariu era urmatorul: profitau de un moment cind copilasul era linistit pentru a-l lua si a-l pune in tarcul lui. Mai intii raminea ca nauc, contemplind jucariile ce-l inconjurau.
Incet-incet, il cuprindea o mare nemultumire. Isi dadea seama ca acele obiecte existau dincolo de el, fara sa aiba nevoie de domnia lui. Asta nu-i era pe plac, asa ca se punea pe tipat.
Pe de alta parte, observase ca parintii si satelitii lor produceau cu ajutorul gurii sunete articulate foarte precise: prin acest procedeu pareau sa controleze lucrurile, sa si le anexeze.
Ar fi vrut sa faca si el asa. Sa dai nume intregului univers nu era oare una dintre principalele prerogative divine? Arata atunci cu degetul spre o jucarie si deschidea gura pentru a o aduce la existenta, dar sunetele pe care le producea nu alcatuiau inlantuiri coerente. Era din cale-afara de surprins, pentru ca se simtea perfect capabil sa vorbeasca. Dupa ce-si revenea din uimire, considera ca o asemenea situatie era umilitoare si insuportabila. Se minia si incepea sa-si reverse furia prin urlete.
Iata care era sensul tipetelor sale: – Voi va miscati buzele si iese limbaj! Eu le misc pe ale mele si nu iese decit zgomot! Asa o nedreptate e cu neputinta de indurat! Am sa racnesc pina cind racnetele mele or sa se prefaca in cuvinte!
Si iata care era interpretarea mamei: – Sa fii inca un bebelus la doi ani nu-i ceva normal. Isi da seama de intirzierea lui si se enerveaza.
Fals: Dumnezeu nu era citusi de putin in intirziere. Cine zice intirziere zice comparatie. Dumnezeu nu se compara. Simtea in el o putere de urias si se scandaliza descoperind ca nu este in stare sa o foloseasca. Gura nu voia sa-l asculte. Nu se indoia nici o clipa de dumnezeirea lui si era indignat ca propriile-i buze nu pareau sa fie la curent.
Mama se apropia de el si rostea raspicat cuvinte simple:
–Tati! Mami!
Dumnezeu era furios ca mama ii propune imitatii atit de prostesti: adica nu stia cu cine are de-a face? El era stapinul limbajului! Niciodata nu se va injosi sa repete „Mami" si „Tati". Ca sa se razbune, urla mai dihai ca inainte.
Treptat, parintii incepura sa-l pomeneasca pe copilul lor de odinioara. Facusera oare un schimb avantajos? Inainte aveau o odrasla linistita si misterioasa, iar acum vedeau ca au un pui de doberman.
– Iti mai aduci aminte ce draguta era Planta, cu ochii ei mari si senini ?
– Si cum ne mai odihneam noptile ! Somnul lor se dusese pe apa simbetei: Dumnezeu era insomnia intruchipata. Abia daca dormea doua ceasuri pe noapte. Si cum nu mai dormea, cum isi manifesta minia prin tipete.
– Hai, ajunge! il dojenea tatal. Stim ca ti-ai petrecut doi ani de zile motaind. Totusi, nu-i un motiv ca sa nu mai lasi pe nimeni sa doarma.
Dumnezeu se purta ca Ludovic al XIV-lea: nu suporta ca lumea sa doarma daca el nu dormea, sa manince daca el nu minca, sa se plimbe daca el nu se plimba si sa vorbeasca daca nu vorbea si el. in special ultimul lucru il scotea din minti.
Medicii n-au inteles noua stare, cum n-o intelesesera nici pe cea dinainte: „apatia patologica" se transformase in „iritabilitate patologica" fara ca nici o analiza sa explice diagnosticul. Preferara sa recurga la un fel de intelepciune populara:
– Asta-i ca sa compenseze cei doi ani dinainte. Copilul dumneavoastra are sa se calmeze pina la urma.
„Daca nu cumva apuc sa-l arunc pe geam pina atunci”, isi zicea mama exasperata.
Taioarele bunicii fura terminate. Bunica le puse intr-o valiza, trecu pe la coafor, apoi lua avionul Bruxelles–Osaka. In 1970, acesta facea cursa cam in douazeci de ore.
Parintii o asteptau la aeroport. Nu se mai vazusera din 1967: fiul fu imbratisat, nora, complimentata, iar Japonia, admirata.
Pe drumul spre munte, vorbira despre copii: cei doi mai mari erau minunati, al treilea, in schimb, era o problema. „Ne-am saturat de el!"
Bunica ii asigura ca totul avea sa se rezolve.
Frumusetea casei o fermeca. „Ce poate fi mai japonez?", exclama ea privind sala de tatami si gradina care, in acel februarie, imbraca deja strai alb sub prunii in floare.
Pe cei doi copii mai mari nu-i mai vazuse de trei ani de zile. Se minuna auzind ca baiatul are 7 ani, iar fetita 5. Ceru atunci sa fie prezentata celui de-al treilea copil, pe care nu-l mai vazuse niciodata.
Nimeni nu voi sa o insoteasca in birlogul monstrului: „E prima pe stinga, n-ai cum sa nu nimeresti". Din departare, se auzeau urlete ragusite. Bunica lua ceva din geanta ei de voiaj si pasi vitejeste spre arena.
Doi ani si jumatate. Tipete, furie, ura. Lumea este inaccesibila pentru miinile si glasul lui Dumnezeu. Jur-imprejur, zabrelele patutului. Dumnezeu e intemnitat. Ar vrea sa faca rau si nu poate. Se razbuna pe cearsaf si plapuma, pe care le loveste crunt cu picioarele.
Deasupra, tavanul cu fisurile pe care le stie pe de rost. Nu are alti interlocutori, asa ca asupra lor isi revarsa, urlind, dispretul. Evident, tavanul nici nu se sinchiseste. Dumnezeu se enerveaza.
Brusc, un chip necunoscut si cu neputinta de identificat ii umple intreg cimpul vizual. Ce sa fie ? O fiinta omeneasca, un adult, de acelasi sex ca si mama, pare-se. Odata depasit primul moment de surpriza, Dumnezeu isi manifesta nemultumirea horcaind prelung.
Chipul suride. Dumnezeu stie: vor sa-l amageasca. Nu tine. Isi arata dintii. Din gura chipului curg cuvinte. Dumnezeu boxeaza cuvintele din zbor. Pumnii lui strinsi izbesc sunetele si le fac K.O.
Dumnezeu stie ca, dupa aceea, chipul va incerca sa intinda mina spre el. Are experienta: adultii isi apropie tot timpul degetele de figura lui. Decide ca va musca aratatorul necunoscutei. Se pregateste.
Intr-adevar, o mina apare in cimpul sau vizual, dar - stupoare! - tine intre degete un baton albicios. Dumnezeu n-a vazut niciodata asa ceva si uita sa mai tipe.
– E ciocolata alba din Belgia, ii spune bunica copilasului pe care il descopera.
Dintre toate aceste cuvinte, Dumnezeu nu intelege decit „alb": stie, l-a vazut in lapte si pe pereti. Celelalte vocabule, „ciocolata" si mai ales „Belgia", sint de nepatruns. Intre timp, batonul i-a ajuns in dreptul gurii.
– E de mincat, spune glasul.
Mincat: Dumnezeu stie. E un lucru cu care se indeletniceste adesea. Mincat inseamna biberonul, piureul cu bucatele de carne, banana terciuita cu mar ras si sucul de portocale.
Mincatul miroase. Batonul albicios are un miros pe care Dumnezeu nu-l stie. Miroase mai bine decit sapunul sau alifia. Lui Dumnezeu ii e frica si pofta in acelasi timp. Se strimba de dezgust si saliveaza de dorinta.
Intr-o tresarire de curaj, apuca noutatea cu dintii si o mesteca, dar nu e nevoie, se topeste pe limba, ii captuseste cerul gurii, i-o umple toata – si minunea se intimpla.
Voluptatea ii urca la cap, ii sfredeleste creierii si face sa rasune inauntru un glas pe care nu l-a mai auzit pina acum:
– Sint eu! Eu traiesc! Eu vorbesc! Eu nu sint nici „el", nici „dinsul", sint eu! N-ai sa mai spui „el" ca sa vorbesti despre tine, ai sa spui „eu". Si tot eu iti sint cel mai bun prieten: eu iti daruiesc placerea.
Atunci m-am nascut eu, la virsta de doi ani si jumatate, in februarie 1970, in muntii din Kansai, in satul Shukugawa, sub ochii bunicii mele dinspre tata, prin harul ciocolatei albe.
Glasul, care de atunci n-a mai tacut niciodata, continua sa vorbeasca in capul meu:
– E bun, e dulce, se topeste-n gura, mai vreau!
Am muscat iar din baton, mormaind.
– Placerea e o minune care ma invata ca eu sint eu. In eu isi afla salas placerea. Placerea sint eu: de fiecare data cind va exista placere, voi exista si eu. Nici placere fara mine, nici eu fara placere!
Batonul disparea in mine, imbucatura cu imbucatura. Glasul urla din ce in ce mai tare in capul meu : – Traiasca eu! Sint nemaipomenita ca voluptatea pe care eu o simt si eu am inventat-o! Fara mine, ciocolata asta e o bucata de nimic. In gura mea, se transforma insa in placere. Are nevoie de mine.
Gindurile acestea se traduceau prin eructatii sonore din ce in ce mai entuziaste. Cascam niste ochi cit toate zilele, bitiiam din picioare de fericire. Simteam ca lucrurile se intipareau intr-o portiune moale a creierului meu care pastra cite o urma din toate.
Bucata cu bucata, ciocolata intrase in mine. Mi-am dat atunci seama ca la capatul raposatei bunatati se afla o mina si ca la capatul acelei miini se afla un corp, iar deasupra lui, un chip binevoitor. In mine, glasul zise:
– Nu stiu cine esti, dar avind in vedere ce mi-ai adus de mincare, esti o fiinta de treaba.
Cele doua miini imi ridicara trupul din patut si m-am trezit in niste brate necunoscute.
Parintii mei vazura stupefiati cum bunica venea cu zimbetul pe buze, ducind in brate o copila cuminte si multumita.
– V-o prezint pe buna mea prietena, spuse ea triumfatoare.
M-am lasat trecuta din brate in brate cu bunatate. Tata si mama nu-si mai reveneau dupa metamorfoza: erau fericiti, dar si vexati. O descusura pe bunica.
Ea se feri cu strasnicie sa le dezvaluie natura armei secrete la care apelase. Prefera sa lase sa pluteasca o unda de mister. O banuira ca ar avea daruri demonologice. Nimeni nu prevazuse ca fiara avea sa-si aduca aminte de exorcizare.
Albinele stiu ca numai mierea le da larvelor pofta de viata. Ele n-ar aduce pe lume niste lucratoare atit de infocate pentru a le hrani cu piure si cu bucatele de carne. Mama avea teoriile ei despre zahar, pe care-l socotea vinovat de toate suferintele omenirii. Si totusi, numai datorita „otravii albe" (cum ii spunea ea) are un al treilea copil cu o dispozitie acceptabila.
Eu una ma inteleg. La virsta de doi ani, iesisem din torpoarea mea si descoperisem ca viata e o vale a plingerii unde maninci morcovi fierti cu pulpa de porc. Trebuie sa fi avut sentimentul ca fusesem dusa de nas. De ce sa te mai dai de ceasul mortii ca sa te nasti daca nu tocmai pentru a cunoaste placerea ? Adultii au acces la cite si mai cite soiuri de voluptati, dar copilasilor numai bunatatile le pot deschide portile delectarii.
Bunica imi umpluse gura de dulceata: pe data, animalul furios aflase ca exista o justificare pentru atita neplacere, ca trupul si mintea sint facute pentru a te umple de bucurie si ca, prin urmare, nu trebuie sa fii suparat nici pe universul intreg, nici pe tine insuti fiindca traiesti. Placerea a profitat de ocazie pentru a-si numi instrumentul: i-a spus „eu" – nume pe care l-am pastrat.
Exista inca de foarte multa vreme o imensa categorie de imbecili care opun senzualitatea inteligentei. E un cerc vicios: se lipsesc de voluptate ca sa-si dezvolte capacitatile intelectuale, ceea ce are ca rezultat o secatuire. Devin din ce in ce mai stupizi, ceea ce le intareste convingerea ca sunt sclipitori - caci de la prostie incoace nu s-a inventat nimic mai potrivit pentru a-ti da impresia ca esti inteligent.
Delectarea te face sa te pleci cuprins de admiratie in fata a ceea ce o face cu putinta, placerea desteapta mintea si o indeamna la agerime, dar si la profunzime. E o magie atit de puternica incit, in lipsa voluptatii, ideea de voluptate e de-ajuns. O data ce aceasta notiune exista, fiinta este salvata. Frigiditatea triumfatoare se condamna insa la preamarirea propriului neant.
Intilnim prin saloane oameni care se lauda sus si tare ca s-au lipsit de cutare sau cutare deliciu vreme de douazeci si cinci de ani. Intilnim, de asemenea, idioti fara pereche care isi fac un titlu de glorie din faptul ca niciodata nu asculta muzica, nu deschid o carte sau nu merg la cinematograf. Mai sint si cei care spera sa trezeasca admiratia prin castitatea lor fara pata. Chiar ca trebuie sa se faleasca cu ea: atita multumire vor avea si ei in viata.
"
http://community.webshots.com/user/arcultro