Sansa e cea pe care ne-o acordam

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Sansa e cea pe care ne-o acordam | Autor: strumph2in1

Va salut pe toti, stau de o vreme si va citesc mesajele despre problemele voastre si imi pare rau ca se intampla astfel de lucruri cu familiile noaste, cu cei dragi noua..Sper sa aveti putere sa schimbati lucrurile in mai bine, eu una nu stiu ce voi face...
Ma simt ciudat sa va scriu, de mult ma gandesc la asta, dar in cele din urma mi-am facut curaj si iata-ma.

Ce sanse mai am oare sa-l fac pe cel de langa mine sa ma iubeasca? M-a iubit enorm candva si a fost reciproc, dar de-a lungul relatiei noastre (care s-a oficializat f. repede de altfel dupa ce ne-am cunoscut) s-au intamplat tot felul de lucruri care ne-au schimbat. Nu am mai fost la fel de atenti unul cu altul, am mai spus/facut prostii amandoi , dar nimic de genul inselat sau altele... mai mult vorbe..doar ca vorbele dor

Eu il mai iubesc, el nu stie daca ma mai iubeste - asa spune. Eu vreau sa continuam sa fim o familie, el crede ca oricum intr-o zi vom face pasul acela numit divort. Nu-mi mai doreste compania, nu mai simte nimic, asa spune si eu nu pot sa cred asta, nu pot sa accept. A venit ca o ploaie rece peste mine si nu vreau sa-l pierd. Am crezut ca vom trece peste toate, ca in ciuda dificultatilor din viata profesionala si a presiunilor financiare, NOI vom ramane NOI si vom trece peste toate. Ma uit la el si pare dezamagit de viata, de mine, de tot. Am incercat sa discutam despre ce simtim si despre unde ne situam. In concluzie, pare unilateral (adica se vede pe sine in centru si pe mine ca cea care a gresit mai mult) si poate confuz. Nu vreau sa il acuz de nimic, nu isi are rostul si nu mai conteaza cat a gresit candva sau recent. Amandoi avem greseli/certuri la activ, doar ca eu le-am pus pe seama perioadei grele pe care o traversam de cativa ani si a eforturilor de adaptare la situatia de familie, la finante, la profesie samd.

Nu mai inteleg nimic, acum doua luni imi spunea ca e multumit de viata noastra casnica, ca ma iubeste "inca" (aici m-a lovit puternic, cum adica "inca?"; adica era pe cale sa nu ma mai iubesca?)...si acum doua saptamani a inceput cu un discurs de genul nu sunt fericit, vreau sa-mi exercit dreptul la fericire, nu stiu daca te mai iubesc, tot ce vreau este liniste...samd Fapt este ca incerc sa-mi dau seama de adevar, dar oare el stie ce este in sufletul lui? ..

Ce sa fac? imi asum greselile si ma simt cumplit ca am lasat ca lucrurile sa ajunga aici. Dar nu ma lasa sa ma apropii de el, zice ca fac lucrurile fortat, ca el face "dresaj"? In fiecare zi ma lupt cu lacrimile si cu frica de a-l pierde... incerc sa fiu cat mai dragutza, atenta, iubitoare, mai cocheta...sa fie prea tarziu?......trebuie sa gasesc o cale de a-i arata ca impreuna ne este locul in viata...dar nu mai stiu cum...mi-e dor fie numai si sa ma tina de mana sau in brate. Cand incerc io, isi trage mana sau se intoarce pe partea cealalta. Ma duc sa-l sarut si imi da "ostentativ" obrazul...sa fie oare reactii de razbunare la adresa mea sau l-am impins intr-un mare gol sufletesc fata de mine si noi...Cine are vreun sfat, va rog postati aici...sunt singura si ma simt un nimic fara el si trebuie sa fac ceva si desi toata lumea imi spune ce desteapta sunt, io am ajuns sa cred ca-s o proasta ca n-am stiut sa previn aceasta situatie dureroasa pentru amandoi.........va rog poate cineva cu experienta sa ma ajute cu o vorba, cu un sfat? Ce sa mai fac? in afara de faptul ca o sa continui sa fiu atenta, draguta, iubitoare, calda....incerc sa zambesc mai mult ( sincer, nu imi vine, sunt prea speriata) si sa impun un tonus&atmosfera placuta in casa.

PS: Mentionez ca am stat ani de zile acasa crescand doi copii, legaturile cu prietenii s-au mai slabit..viata sociala a fost pe locul doi mai mereu si prioritatea mea au fost copiii...dar tot ce-am facut a fost pentru NOI, iar acum nu mai conteaza....oricum urmeaza sa plec intr-un job care presup. deplasari multe si mi-e teama -iar!- ca distanta ne va face mai rau...

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

rilbuc1 spune:

Teoretic nu e totul pierdut. Imi aduc aminte ca fatima postase un subiect asemanator. La ei s-a rezolvat. Deci, se poate...

Ramba spune:

Sugestii:
- fii altfel, poate s-a plictisit de tine cum esti acum.
- mergeti numai voi doi intr-o excursie, departe de grijile si rutina cotidiana.
- nu cumva atitudinea lui este reactia la faptul ca tu ti-ai gasit un job si poate ii este frica ca te vei departa tu de el, ca nu va mai fi el in prim-plan? Daca da, o discutie poate ajuta.
- da-i libertate, spatiu, sa analizeze situatia si sentimentele.
Mult succes si iti tin pumnii.

http://photos.yahoo.com/ramonarump

CristinaT spune:

zilele trecute am comandat niste carti pe net tocmai cu acest subiect. Mai vorbim pe e-mail.

www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank">6 ani - 14 februarie 2006

melutzica spune:

Uite,nu sunt de specialitate si nici experienta vasta nu am dar,poate te ajuta cu ceva sa-ti povestesc ce am patit eu.Sotul meu si cu mien suntem zicem noi suflete pereche.Ne-am inteles intotdeauna perfect si am fost mereu pe aceeasi lungime de unda.Mama lui a fost genul de om care s-a dedicat exclusiv familie si cresterii copiilor,fiind 100% dependenta de acest lucru.Acum cateva luni,in septembrie ,socrul meu s-a imbolnavit si in noiembrie a murit.Tot in acel timp au inceput si problemele noastre.Nu intru in detalii ca nu are sens.Important este ca am ajuns intr-o situatie asemanatoare cu a ta.Insa ne-am dat seama ca trebuie sa ne iubim in continuare cum am facut-o mereu,am stat zile si nopti in sir si am dezbatut lucrurile, am continuat sa fim tandrii unul cu altul(desi uneori supararile erau destul de mari),nu am parasit nici o clipa nici unul dintre noi patul conjugal, si cu multe compromisuri, am trecut zic eu (si bat in lemn),peste probleme.
Tot ce as putea sa-ti spun este lucrul urmator:incearca sa fie la fel de draguta cu el in continuare ,iubeste-l si fa-l si pe el sa-si aduca aminte cum te-a iubit candva,demonstrazeazi cum crezi tu mai bine ca locul vostru este unul langa altu(mai ales ca aveti 2 copilasi)!!!,si cel mai improtant este sa te simti tu reailzata si puternica!iar jobul de care vorbesti, zic eu ca este cel mai bun lucru pt voi doi! Va avea perilej sa-si duca dorul,sa vada ca esti o femeie puternica care isi indeplineste perfect rolul acasa precum si la servici.
Eu iti urez din suflet toate cele bune si ai incredere in tine ,si in puterile tale

strumph2in1 spune:

Multumesc pentru raspunsuri...

O parte din lucrurile pe care le sugerati mi-au trecut prin minte.

Sper ca reintrarea mea in viata sociala si profesionala sa aduca un suflu nou atat pentru mine cat si pentru noi ca si cuplu. Poate ca a avut prea mult timp liber pana acum (asa e jobul lui), poate ca eu m-am concentrat prea mult pe copii.

Intentionez sa-i las spatiu si timp de gandire. Nu vreau sa se simta constrans sa continuam relatia pur formal. Inseamna prea mult pentru mine si pentru noi pentru a face asa ceva.

Da, da o sa caut si postul fatimei si acele carti- sper sa fie accesibile online.

Oricum, trec prin stari contradictorii si seamana mult cu un atac de panica: ba ma sim coplesita de vina (si nu exagerez), ba ma simt descurajata ca nu ma accepta (tre sa insist sa am rabdare cu el, stiu), ba ma enerveaza ca priveste totul numai din perspectiva lui (desi, in cele din urma a admis ca si el a contribuit la situatia actuala).

Cand am vb, mi-a lasat senzatia ca ba ar vrea ca io sa pun punct relatiei (ca el nu o poate face din diverse motive) sau ca io tre sa fac niste lucruri compensatorii si sa-i demonstrez in permanenta sentimentele mele..

Discutiile astea s-au incheiat mereu cu "nu stiu, nu pot sa discut, vreau liniste!"..Eu am ajuns sa cred ca poate cel mai important acum e sa aiba SPATIU, sa reconstruim respectul...fata de noi insine si fata de NOI ca si cuplu.

O sa-mi ia timp, sa ma ajute cel de sus cu rabdare de fier si va multumesc pentru idei si sfaturi. Din cauza asta ma gandeam ca o sa ne faca rau despartirile, din cauza ca timpul va fi mai putin.

Daca mai stiti ceva, sunt aici si astept orice sugestie!

Mult noroc si tarie tuturor! Sa fiti iubiti!

Elise spune:

Pot fi mai multe explicatii...dupa parerea mea.
Poate a intervenit...vreun stimul extern.
Vroiam sa spun "poate a intilnit" vreun stimul extern.

Nu neaparat ca are pe cineva: poate pur si simplu in viata lui au aparut lucruri noi, oameni noi, si vechea realitatea de acasa a inceput sa il plictiseasca.

Sau poate nu e nici un stimul extern, ci trece printr-o criza de personalitate, ca noi toti uneori.
Am visat mai mult decit avem.... viata impreuna estompeaza nuantele de roz: si te trezesti la un moment dat si descoperi ca nu esti fericit.
Nu ca singur ai fi.
Dar ne asteptam la prea mult, iar cel de langa noi e persoana cea mai potrivita sa ii imputam toate deziluziile noastre: "poate daca nu erai tu.... aveam cine stie ce viatza".

In locul tau, nu m-as da disperata.
Ba din contra.
Cu cit de agatzi mai mult de el acum, cu atit va face mai multe figuri.
Incearca sa te distantezi, macar un pic, cit sa isi puna semne de intrebare.
Si asa isi va da seama singur ce are si ce pierde.

Elise

strumph2in1 spune:

Ciao Elise!

mersi. Asa e, dar asta dureaza de o vreme si ai atata dreptate. S-a produs un efect de "agatare" din partea mea, dar mi l-am corectat si il corectez..pentru ca nu e nici corect si imi distruge respectul de sine si pe al lui fata de mine si noi. Pe de alta parte ...urasc faptul ca ma simt asa de slaba, si par disperata! crede-ma asta e ultimul lucru pe care il vreau. Este impotriva mea si ma desurajeaza, iar eu am pare-se o batalie de dat. Cred in inima mea ca lucrurile frumoase nu s-au pierdut, doar s-au ingropat in cotidian, posibil si o criza personala si profesionala (aici e aici, e calcaiul lui Ahile ptr el), monotonia....

Uite -cred ca in principiu ai dreptate. Acum e momentul pentru actiune.. vreau sa ma indepartez de el (ptr a-i lasa aer), dar fara a-l neglija. Avea obiceiul sa-mi reproseze (in sit. de dupa cearta, cand il lasam "de capul lui") ca daca il iubesc de ce n-am facut cutare sau cutare lucru ptr el in timp cat eram "dupa cearta". Io credeam ca isi dorea sa stau deoparte. Asa ca limita intre a-l lasa sa ia aer si a-l "abandona" e subtirica si fina si interpretabila mai ales din partea lui.

Cat despre "stimulul extern" - am fost foarte atenta. Mi-a spus-o si el de altfel, ca ma respecta si se respecta prea mult ptr a avea o relatie cu altcineva! dar ca s-a gandit la asta cateodata!! Io una, nu, deloc.
Io am mai remarcat niste chestiute -diverse colege care devin interesate de el asa brusc - si am mai aparut pe la munca sa-l iau cu copii cu tot, nu de alta dar trb sa le arat acelor femei ca este sotul si tatal cuiva. Nu pot sa le opresc sa se dea rotunde pe langa el, dar am avut mare incredere in el in privinta asta. Si inca mai am.

Este un tip fain, deosebit si mi se rupe inima cand il vad cat de trist e. Asta poate sa insemne ca ii pasa? nu stiu, dar il iubesc si voi face tot ce pot sa il "readuc" pe aceeasi lungime de unda.

Mai aveti pareri/sfaturi/idei? pls shoot!

J G spune:

De acord cu Elise din toate punctele de vedere.
Cred ca abordarea ta e gresita... cu cat o sa te porti mai dragut, cochet, iubitor, cu atat o sa mearga mai departe cu atitudinea lui. Nu trebuie sa te arati speriata ca il pierzi (si sa te porti in consecinta) pentru ca va fi din ce in ce mai rau!
Asteapta sa vina el la tine sa te sarute, sa te apuce de mana! Trebuie sa te porti mai distant, mai calm... sa iti ocupi timpul cu ce vrei tu.Trebuie sa vada ca traiesti si fara el.
Pentru ca vad ca e foarte sigur pe tine si astfel isi permite sa aiba aceste "crize vitale".
Adica sa faca figuri. De ce zic figuri? (pentru ca e posibil ca omul sa aiba ceva dileme existentiale si sa fie nefericit!) Dar toti trecem prin asta la un moment dat, ca doar nu ne petrecem o viata cazuti in extaz de iubire in fata partenerului. Toti avem uneori impresia ca nu il/o mai iubim pe cel de langa noi. Dar incepem sa meditam, sa ne gandim la ce avem de pierdut. Ne rezolvam criza fara sa il facem pe celalat sa sufere.
Parerea mea asta este.

Da, sunt sanse sa va reveniti si sa fiti fericiti. Dar nu il mlasa sa-si asume suprematia in relatia voastra. Vrea sa plece? Lasa-l sa plece. Nu te mai doreste? So what... are balta peste.

J

numeioana spune:

Stumph, si eu cred ca exista rezolvare atata timp cat va doriti amandoi sa razbateti si sa fiti fericiti in viitor. Nu te ruga de el, nu plange in fata lui, dar spune-i cat de mult iti doresti sa fie totul frumos din nou intre voi. Lasa-i timp sa se convinga ca si el simte la fel.

Mi se pare excelenta ideea de a pleca impreuna undeva, de a scapa de griji si de a va concentra asupra voastra. Poate reusiti! Eu va doresc tot binele din lume si multa fericire!

Ioana