Durerea sufleteasca omoara.
Raspunsuri - Pagina 2
cici spune:
10 ani sunt de cand ,nu mai e nici mama mea.De cate ori intru pe un subiect despre cei dragi pe care i-am pierdut, nu pierd ocazia de a scrie despre ea.E ca un fel de omagiu pe care il pot aduce ,ma linisteste.Am mai scris si va spun din nou,desi doare tare pentru ca nu mai e langa mine, atunci cand imi amintesc de ea ,zambesc.Era atat de plina de viata, atat de spirituala.Era prietena mea si mama prietenilor mei,era mama saracilor din oras pentru ca ii culegea de pe strada si ii aducea acasa ,le umplea sacosele cu de toate ,chiar daca ei ii mai ramanea f. putin.Langa ea nu puteai fi trista.
S-a intamplat totul foarte repede ,a fost un adevarat soc, am facut poze multe la inmormantare ,dar nu am vrut sa developez filmul, pentru ca,am preferat sa mi-o amintesc doar asa cum imi place mie.Am doua casete video cu ea, si cand ma uit la ele ,mi se pare ca e inca cu noi.
Dupa ce mama n-a mai fost,luni intregi am adormit cu cartea "Viata de dupa moarte", carte care m-a ajutat si m-a pus pe picioare ,pentru ca toti erau ingrijorati ca nu voi putea merge inainte fara ea.
O visez destul de des, dar aproape intotdeauna in vis, stiu ca ea nu mai traieste, incerc sa comunic cu ea , sa aflu raspunsuri greu de gasit,acum dupa ce nu mai e.
In iulie 2001 am visat ca imi arata un cadou pentru ziua mea.A ridicat cadoul in sus,si din cutia respectiva au zburat cativa porumbei albi.
Pe 13 octombrie acelasi an(adica de ziua mea), am aflat ca sunt insarcinata .Prima oara dupa 12 ani de casnicie.
La 3 zile dupa ce am venit de la maternitate,am visat-o din nou,(ziua),a intrat in camera unde dormeam eu si Gianina, si s-a indreptat spre patutul Gianinei zambind.Visul a fost atat de real incat m-am trezit dar nu am deschis ochii.Am simtit atunci cum se lasa patul langa mine ca si cum s-ar fi asezat cineva.Eram convinsa ca e sotul, deci am deschis ochii dar ,nu, nu era nimeni, mimeni pe care sa-l vad.Am stiut atunci ca mama va fi mereu langa noi.
Am scris toata aceasta intamplare la revista Draga mea, a fost publicata in nr5/2002 si am castigat un concurs din revista .
Citisem undeva ca sufletele celor plecati de langa noi,n-au liniste atunci cand noi ii plangem si nu le e bine deloc.
O vreme n-am inteles care e ideea.
Apoi am devenit mama.
Daca eu n-as mai fi ,dar as putea sa vad ce face puiul meu cum mi-ar fi pe plac? Sa o vad vesela si fericita sau sa o vad intr-un colt ghemuita si plangand mereu dupa mine?
Sufletul meu ar plange infinit mai mult ,daca n-as putea sa-i dau un semn, sa o inveselesc,sa-i spun ca de fapt, eu sunt alaturi de ea.
Aprindeti o lumanare oricand vi se face dor de cei ce nu mai sunt,vorbiti-le pentru ca ei va aud.Aveti incredere si aveti credinta ca Dumnezeu nu a facut asa o lume frumoasa ,ca apoi sa o faca sa dispara pur si simplu.
cici
Mishulina spune:
Categoric durerea sufeteasca poate ucide! Si e perfida,omoara incetul cu incetul,ca "picatura chinezeasca",iti sfasie sufletul,omoara spiritul..de ajungi doar "umbra" celui care ai fost candva!
Pentru mine e cea mai cumplita tortura pe care am intalnit-o! Am trait si dureri fizice foarte mari dar atunci macar poti lua sedative,antialgice,nu stiu,exista medicamente...Si daca nu trece nici asa imi bag unghiile in carne,strang din dinti,imi musc pumnii si...ori cedeaza(scade in intensitate) ori trece,ca nu tine o viatza ca cea sufleteasca ! Si asta nici nu are leac! Vorba lui Iorga:" Sunt lacrimi asa de grele si de fierbinti incat ochii nu le pot plange; ele zac in inima,arzand-o" Dupa ani si ani de trait cu o durere sufleteasca atat de intensa parca iti doresti sa ...te lipsesti de tot,numai sa scapi odata! (indiferent ce presupune asta).
Acum 12 ani,cand m-a "pocnit" soarta trimitandu-mi o boala mi-a luat tot: vise,sperante,planuri,puterea de a lupta si dorinta de a merge mai departe... As vrea sa schimb totul dar...nu mai am resurse sufletesti: mi le-a macinat durerea si mai ales lipsa de speranta!
Nu stiu cum e sa fi condamnat la moarte dar stiu prea bine cum e sa fi "condamnat la viatza" . Caci " Sufleteste ai murit cu-adevarat din clipa cand nu mai esti viu pentru tine insuti"(tot Nicolae Iorga)
Din pacate la mine cauza care o determina e permanenta dar cand traversez cate un episod acut mi s-a intamplat si sa zac fizic,efectiv! Si atunci e groaznic sa stai cu ochii pironiti in tavan,cu perna inclestata strans in bratze,sa nu-ti mai ajunga la suflet nici o vorba a celor din jur cate incearca sa-ti aduca alinare....
Voi cum va reveniti,cum gasiti puterea de a merge mai departe,de ce (sau de cine) va "agatati" ?
Ina
giulia71 spune:
Categoric, DA!
Oana MC spune:
Mama mea draga a murit acum 6 ani si jumatate de cancer. de la diagnosticarea bolii si pina la sfirsit a fost mai putin de jumtate de an, timp in care lumea si-a schimbat complet pentru mine. Bunica din partea mamei nu a putut concepe ca poate exista boala care sa o ia pe mama, iar cind s-a intimplat nu a mai putut sa accepte sa traisca fara ea. in 6 luni si o zi de la moartea mamei s-a stins si bunica. nu a existat consolare pentru ea. in ciuda virstei - avea aproape 85 de ani si a faptului ca era o femeie sanatoasa si inteleapta si ca mai avea o fiica si nepoti, nu a mai vrut sa traisca si s-a stins.
am fost crescuta de bunica din partea mamei pina la 7 ani si am iubit-o imens, dar am trait totdeauna cu teama (inca de copil), ca fiind in virsta se va stinge si ca voi pierde aceasta dragoste. nu m-am gindit niciodata ca mama ar putea muri de tinara (55 ani) si ca va pleca asa de repede, asa ca moartea ei e inca o rana pe care incerc sa mi-o ling in fiecare zi. moartea bunicii m-a gasit "pregatita" si secata de lacrimi, insa moartea ei doare tare tocmai pentru ca s-a intimplat asa.
ma doare si mai tare cind ma gindesc la tristetea lor in fata mortii, a printilor care mor si isi lasa copiii in urma cu durere in sufletele. mare, mare trebuie sa fie. de cind am devenit parinte, ma gindesc la moarte in felul asta - la tristetea parintelui care moare si isi lasa copiii. despre parintele care ramine fara copil....ma doare numai cit ma gindesc.
timpul e singurul ajutor aici, pentru cei care au avut taria sa treaca peste durerea mortii. si credinta in Dumnezeu.
le visez mult pe mama si bunica si visele sint atit de puternice, de reale...stiti probabil si voi.
cu drag,
Oana si Matei (25 februarie 2004)
ange spune:
Nadia1976,lacrimi pe obraji vei avea toata viata ta cand te vei gandi la mama ta...
eu nu am tata de 12 ani si ori de cate ori vorbesc de el,plang...
si crede-ma sunt lacrimi de durere...
nu exista zi sa nu ma gandesc la el si nu exista zi de la D-zeu sa nu-i privesc fotografia.Nu exista!Si au trecut 12 ani
Probabil nu ne vom vindeca niciodata...
Numai ca dupa mine trebuie sa invatam sa traim cu "durerea".
ange,mamica de 2 ori
foto
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=12366" target="_blank">povestea Maiei
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=16811" target="_blank">povestea lui Robert
SunSmile spune:
Ufff...mi-as fi dorit sa nu zic da, insa....
Viata mea a fost tot timpul extrem de linistita si fericita! Oamenii au fost intotdeauna sursa mea de energie si iubire!Am iubit, iubesc si voi iubi toata viata, cum nu poate decat Dumnezeu sa inteleaga, doi oameni - bunicii mei!
In 1994 fratele mamei a fost omorat pe trecerea de piatoni! Bunicii au fost ravasiti...isi pierdusera singurul baiat, suflet din sufletul lor!
In 1995 verisorul meu cel mai mare (care devenise tatic de o luna jumate) a fost omorat...tot accident rutier! O alta trauma pt parinti si bunici!
In 1996 - bunicul meu, modelul meu, dragul meu nu a mai vrut sa lupte! Am stat o vacanta intreaga la picioarele lui, dormeam 2-3 ore in fund! Dar el nu a mai vrut...a obosit sa se lupte cu durerea!
In 2005 m-am casatorit, in septembrie! Bunica mea a trait pentru asta! Eram sufletul ei..nu mai eram demult nepoata..eram lumina pt care traia, eram Dumnezeul ei! Si EA Dumnezeul meu! O iubire pe care toti o admirau, dar nimeni nu o putea intelege cu adevarat! Pe 27 nov am sunat la tzara..toate fetele erau acolo, langa mama lor, bunica mea draga! Ajunsese la sfarsitul puterilor. A avut puterea sa stea jumatate de ora la telefon..ca sa ma lase linistita, sa-mi dea sfaturi, sa-mi spuna ca "a vazut ea ca voi fi cea mai fericita". Convorbirea aia m-a sfasiat..simteam despartirea. Pe 29 seara m-a sunat mama..."maitza"(caci asa ii spuneam eu) nu mai vroia, nu mai rezista! Am rugat-o sa ma astepte, pt ca eu si sotul vroiam sa plecam spre ea. As fi zburat 350 de km. Nu ne-au lasat pt ca era noapte si ceatza, insa ea mi-a promis ca ma asteapta pana dimineata! La 1 noaptea am atipit...la un moment dat am simtit o mana pe umar...si ea mi-a aparut in vis...imi zicea "Lusha, trezeste-te, maitza pleaca". Era 1.30...am sarit din pat. I-am povestit sotzului, apoi am stat si, cu lacrimile siroind pe obraji, am vizionat casetele de la nunta! Vroiam s-o vad! La 6 am sunat-o pe mama. I-am zis, noi venim acum spre voi! Raspunsul:mami te roaga sa incerci sa fii tare! Maitza s-a stins azi-noapte la 1.30!!!! spunandu-ti numele! La fel ca si tataitzul meu! OFFFFF.....
Durerea sufleteasca ucide! Imi vine sa urlu de dorul ei! Azi sunt exact 2 luni de cand nu o mai am. Alinarea???....Visele in care-mi apare, pozele, obiecte facute de manutzele ei care m-au crescut! Viata merge mai departe...sunt convinsa ca zi de zi bunicii mei ma vegheaza!
Va multumesc dragii mei bunici! Si va iubesc dumnezeieste!
Ma scuzati fetelor ca m-am intins...doare al naibii de tare! Va multumesc!
loreen spune:
Am cunoscut multe feluri de dureri la viata mea,fizice si sufletsti si stiu ca nu esti niciodata pregatit sa faci fata incercarilor la care esti supus...
Mereu am spus ca daca se va intampla ceva parintilor mei asta e ...odata si odata tot trebuie sa se intample...Cand a cazut mama la pat a fost ca un traznet...3 saptamani de coma,de disperare si de necunoscut,de spital unde am cunoscut fata mortii in toate ipostazele si unde nu m-am recunoscut ca om...nu mai simteam nimic...pana cand nu am ajuns acasa si mi-am luat copilasul in brate si am realizat ca Dumnezeu te intareste doar intr-un sens,sa faci fata pe moment pentru ca in secunda urmatoare dupa ce trece "anestezia" sa simti ca nu poti respira ca plamanii ti se par neincapatori pentru cat aer ai vrea sa respiri...
Au trecut 2 ani de suferinta,de deznadejde de speranta surda ca-si va reveni si va fi macar pe jumatate femeia care a fost candva...in zadar...si tata nu a reusit sa suporte aceasta durere si s-a dus...si l-am rugat cu toata fiinta mea sa nu ma lase singura cu mama ca nu voi putea face fata...si m-am trezit intr-o noapte ca-mi priveam tatal mort,incercand cu imbratisarile si mangaierile mele sa-i dau putina caldura sa nu-i fie frig pe drumul care pornise,mama muta de suferinta si de boala...Am fost incremenita trei zile...iar cand a fost sa-mi iau adio de la tata am plans si l-am rugat sa ma ia cu el ca nu mai pot suporta viata asta...fara el m-am simtit si ma simt a nimanui...am un sot si doua fete minunate,dar in adancul fiintei mele inca ma simt fetita aceea mica pe care o tinea un tata in brate...si ca sa fie poate un strop de bine sau o imensa suferinta fata cea mica pe care tata nu a reusit sa o tina in brate,seamana foarte bine cu el...
Au trecut abia patru luni de la moartea tatalui,inca nu am reusit sa inteleg ce s-a intamplat...nu pot sa-i scriu nici crucea pentru ca nu ma simt in stare sa intru in cimitir.Imi este frica de moarte,imi este rica de cata durere exista in acel cimitir si o simt parca pe toata inzecit...
Asa ca durerea sufletului nu trece si nu se atenueaza...ea sta undeva ascunsa in inima noastra si asteapta sa gaseasca o ferestra deschisa pentru putea evada si atunci totul devine fara sens...
Ma alin uneori cu copilasii mei,insa atunci cand raman singura cu gandurile mele ma gandesc la tata la cate mai aveam de trait impreuna,la cate aveam sa-i mai spun,la cata iertare vroiam sa-i cer...si ii spun in fiecare zi cat de dor imi este de el...
Loreen cu Bianca(15.10.96)
si Delia(26.04.05)
"Nu merge inaintea mea pentru ca s-ar putea sa nu te pot urma; nu merge in urma mea pentru ca s-ar putea sa nu te pot indruma; mergi alaturi de mine si fii prietenul meu"
MirelaV spune:
da..ucide..mai deveme sau mai tarziu.
acum ceva ani...un bun prieten a murit dintr-un accident stupid. i-a murit in brate tatalui lui...care pe atunci era bolnav de cancer. ducea boala pe picioare..si ar mai fi dus-o mult si bine. insa..la exact 6 saptamani de la moartea fiului sau..s-a stins si el. imediat dupa inmormantare starea lui s-a agravat si s-a dus..atat de repede..
din pacate..astea-s legile vietii...
MirelaV
pupicei pe burticei
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=66885" target="_blank">Racusori
Calitati: cea mai mare calitate a mea este aceea ca nu am decat un singur defect. Defecte: defectul meu (singurul de altfel) este acela ca nu am nici o calitate..., dar ramane intre noi.
ingerash spune:
din pacate nu cred ca durerea sufleteasca are vreun sfarsit, dar ne obisnuim sa traim cu ea.
de cand ma stiu mi-am dorit sa-mi cunosc bunicul pe care nici macar mama nu l-a cunoscut (socrul ei) si am auzit atatea lucruri frumoase despre el. in urma cu cativa ani m-am visat pe mine, dar in vis aveam vreo 5 ani si eram in parc cu el pe banca. si am dormit la el in brate ....
sper ca dupa moarte sa fie ceva ce imi va da sansa sa il cunosc...
Nu înceta niciodata sa zâmbesti, nici chiar atunci când esti trist, pentru că nu se stie 
cine se poate îndragosti de zâmbetul tău!
Ana-Maria21 spune:
De cate ori aud pe cineva ca vorbeste de cel pe care la pierdut de atatea ori ma gandesc la mamaita mea draga pe care am iubit-o ff mult Anul asta se fac 2 ani de cand a murit si tot ce ma consoleaza e faptul ca am fost in tara la inmormantare.Parca a fost ca un facut sa nu putem pleca la tati in Canada pana ea nu a plecat dintre noi.Din pacate tatal meu nu a fost langa ea nu o mai vazuse de 4 ani.Dar daca era ca eu sa nu fiu in tara cred ca.......nu vreau sa ma gandesc la asa ceva.Mai plang si acum dupa ea si imi pare asa rau ca nu mai e printre noi pt ca stiu ca ea ar fi vrut ff mult sa mai traiasca.Cel mai rau imi pare pt ca anul asta ma marit iar ea nu o sa fie langa mine.Imi iubesc si bunica din partea mamei dar ea(cea care nu mai este)a fost altceva.Poate si pt ca seman in partea ei