Voi ati ierta?
Raspunsuri - Pagina 11
brindu spune:
parerea mea este ca intr-un cuplu orice este acceptabil, cu conditia ca amindoi sa fie de acord. si nu acord ca sa-i faca placere celuilalt, ci similitudine de idei si opinii reala. singura limitare la acest orice, asa cum vad eu problema este ranirea altora din afara cuplului...desi si aici pot aparea diverse situatii discutabile, in care este greu sa separi albul de negru
pina la urma, ceea ce pot considera eu acceptabil poate fi pentru alt cuplu inacceptabil.... in afara de normele sociale, care difera totusi de la cultura la cultura cine hotaraste ce este bine sau rau intr-un cuplu? si de ce este musai sa ne aliniem perfect la aceste norme? de ce suntem atit de diferiti? ca sa ne straduim sa ne uniformizam cit mai mult?
cred ca lucrurile astea le reglementeaza fiecare cuplu in parte, numai ei stiind ceea ce le face relatia sa mearga in continuare...
Asta e parerea mea, filozofia mea de viata... nu ma indoiesc ca altii gindesc altfel, sau asemanator cu mine...pina la urma asa se formeaza relatiile umane, fie de cuplu, prietenie sau amicitie.. pe filozofii de viata asemanatoare...
iar ca sa dau un raspuns la intrebarea initiala, eu as ierta intimplarea in sine, mai ales ca a fost marturisita,dar mi-ar fi mult mai greu sa iert minciuna, sau inselarea conditiilor agreate de amindoi la inceputul relatiei noastre...si cum spunea cineva mai sus m-ar durea toate gesturile mele de tandrete..
iar din punctul meu de vedere, marturisirea inseamna un act de curaj, o asumare a responsabilitatii si a riscurilor care apar de care putini oameni, barbati sau femei pot da dovada... nici eu nu stiu daca as reusi s-o fac...
supozitia mea este ca s-a intimplat din imaturitatea emotionala a unei persoane care nu a avut cadrul sa se maturizeze din acest punct de vedere, pentru ca a trecut de sub tutela emotionala mamei sub tutela emotionala a sotului, iar actul in sine a avut o puternica componenta de razvratire la adresa impunerilor emotionale pe care le-ai simtit atit de la mama ta, cit si de la sotul tau.. cred ca atractia sexuala in sine a avut o contributie foarte mica, si la fel de bine te-ai fi putut razvrati pe alte teme
nu atribui vina cuiva in acest proces, ci asta e supozitia mea la adresa afirmatiei: nu stiu de ce am facut-o din ceea ce ai spus tu
intorcindu-ma la filozofia ma de viata, despre ascuns si mers mai departe, chiar daca celalalt nu stie si nici nu va afla vreodata, parerea mea este ca relatia tot se altereaza, pentru ca cel in cauza, fiind stapinit de un sentiment mai mult sau mai putin intens de vinovatie va actiona diferit decit ar fi facut-o anterior si va introduce o variabila necunoscuta in relatia de cuplu care va mina incetul cu incetul relationarea dintre cei doi....se intra practic intr-un cerc vicios...
Daca tot m-am intins atit am sa-mi exprim si opinia despre parerile categorice pe care fiecare dintre noi le avem, spunind ca eu n-as face asta, sau eu as face negresit asa....lucrurile in viata nu sunt albe sau negre, au atit de multe variabile, de aceea te poti trezi intr-o situatie in care ceea ce-ti propui sa faci sa nu poti indeplini...
Asta este ceea ce gindesc eu fata de situatia prezentata, sunt convinsa ca altii au alte pareri, dar cred ca pentru numai _eu, diversitatea opiniilor este importanta, urmind ca ea sa ia din tot ce spunem noi ceea ce i se potriveste, si ceea ce o ajuta
Mult succes!
Brindusa si Mihail
addinel spune:
numai_eu, eu cred ca daca te-as iubi te-as putea ierta.
eu am o alta parere decat multe dintre voi. imi iubesc prietenul si nu l-as insela, adica imi doresc sa nu il insel niciodata. in momentul asta nu sunt chiar deloc tentata, desi uneori mai am acte o fantezie sau alta... dar nu exclud posibilitatea ca in viata asta pe care curand o vom incepe ca familie s-ar putea sa calc stramb vreodata. desi repet, nu imi doresc asta. sunt fericita cu el si stiu ca l-as rani tare tare daca as face-o. si nu cred ca m-ar ierta.
daca invers, el ar calca stramb, as putea sa il iert. pot intelege o aventura, pot accepta ca, intr-o anumita conjuctura, m-ar putea insela. ceea ce nu as putea sa accept ar fi sa aflu ca de ex are o amanta de X ani. omul e supus greselii, intr-un moment anume poate calca stramb, dar sa ai o amanta pe termen lung... inseamna ca nu mai exista sentimente sau cele acre exista nu sunt taman cele pe care eu mi le doresc intr-o relatie.
aaaa. si mai am o parere diferita de a voastra. regula de baza, in cazul unei aventuri: partenerul sa nu afle niciodata! sinceritatea in astfel de cazuri nu poate provoca decat durere si suferinta. chiar si eu, care sunt sigura ca l-as ierta, tot mi-as pune 1.000 de intrebari "de ce...?", tot m-as framanta si as avea o umbra in suflet.
nunta mea
numai_eu spune:
Brindu, imaturitatea afectiva si razvratirea de care vorbesti tu au avut intr-adevar un rol important in ceea ce am facut eu. Iar faptul ca i-am spus, la momentul respectiv cred ca a fost mai mult inconstienta decat curaj, totusi, daca ar fi sa o iau de la capat, i-as spune din nou pentru ca nu as vrea ca tot ceea ce am trai mai tarziu sa fie bazat pe o minciuna.
Daniela, in ceea ce priveste indoielile mele, i-am spus de mai multe ori inainte de a se intampla asta ca nu sunt sigura de sentimentele mele, ca nu stiu daca il mai iubesc sau nu, ca as vrea sa vad cum e cu altcineva, chiar si sexual, pentru ca asta era un aspect al relatiei noastre care ma nemultumea. Raspunsul era ca eu sunt doar al lui si sa mai astept un pic, ca o sa fie bine. La un moment dat m-am razvratit tocmai impotriva acestui "mai ai rabdare". Ma intreb care ar fi fost rezolvarea in situatia asta. Ce as fi putut face sa scap de indoielile mele fara sa imi insel sotul? Nu zic ca a fost bine ceea ce am facut, dar oare care ar fi fost cea mai buna solutie?
Pareja, nu prea stiu ce sfaturi sa-ti dau, iti doresc doar sa luati cea mai buna decizie pentru toti, mai ales ca acum e si un bebelus pe drum.
She spune:
IN TRECERE, daca mai treci, ai toata admiratia pt cele scrise de tine. A fost mai mult decit a sapa adinc in carne vie a realitatii, undeva in adincurile noastre. Nicidecum nu am recunoscut vreo pledoarie pt sex in grup sau cine stie ce alte stiluri si relatii sexuale ale cuplului, ci cu totul altceva!!Cu totul si cu totul altceva. Extraordinar ce ai scris..Ar trebui sa o faci mai des.
NUMAI EU..nu stiu daca tu realizezi o chestie, si anume maturitatea brusca si violenta la care ai fost supusa este o mare incercare.Tu cu siguranta vei cistiga la final, observ asta din postarile tale.Tu ai idee de cit de mult curaj este nevoie sa te vezi atit de clar si de real?Sa ai curajul sa te observi la microscop ca pe o insecta?si..mai mult decit atit, sa ai fosta necesara sa iei un anume drum?care duce acolo unde iti doresti TU sa duca?La a fi mai calm...mai realist,mai puternic..AStea sint calitati draga mea, calitati extraordinare pe care le posezi, si daca sotul tau este un om INTELIGENT, inainte de a fi un indragostit si un ranit, va vedea unde poate duce pt voi doi toata intimplarea .Nu poate fi decit mai BINE..Daca va reusi sa observe ce tu esti pe cale sa descoperi in tine.
Cind te citesc, am sentimentul ca in sfirsit "ti-ai taiat ombilicul"..nu neaparat cel de mama ci de tine insuti. Violent, cu durere..caci sa nu-ti placa de tine insuti si de faptele tale asa cum simti tu aici, si sa TAI ceea ce te-a tinut legata in prorpiile tale frustari este dovada de o mare maturitate si mare curaj..si esti pe o cale buna, putin spus buna.
Sa stii..daca nu s-ar fi intimplat ce s-a intimplat, poate nu ai fi sarit peste acest prag unde erai impotmolita.Ferice celor ce ating o maturitate in mod lent, pasnic, fara artificii si fara explozii, dar sa nu uitam pe cei ce invata traind, scoala vietii..gresilele vietii.
Gresim cu TOTII, indiscutabil, este imposibil sa nu o facem oricite experiente am avea, cu cit ni se deschid usile unor mistere despre noi ca fiinte, cu atit se afla inca 3 altele ce urmeaza deschise.
Cu totii gresim si o vom mai face.Ce ne diferentiaza de restul care gresesc si ei, este ce facem DUPA, si cred ca am mai scris despre asta.ce facem DUPA ce realizam ca am gresit.
Aici este de fapt rascrucea ce ne separa. Continuam?ne iertam si sintem indulngenti cu noi?ne oripilam si devenim sarcastici si rai sau ne aruncam in deprimare si alte scapari?
Sau...curajosi, ridicam privirea si vedem ce nu am avzut la noi pina atunci?sau poate doar ce banuiam? Si lupta este lunga si grea..Mergi la psiholog-Excelent.Nu ca esti un om nesanatos, nici pt ca ai facut ce ai facut, ci pt ca intimplarea prin care treci cu sotul tau acum te-a facut sa realizezi multe in ce te priveste, care poate nici nu au avut legatura cu sotul tau, ca ex..puternica influenta a mamei tale, felul tau agresiv si impulsiv de a fi, nevoia de a da vina pe cei din jur pt neputinta ta, etc etc..
esti si vei fi un om care se va ridica enorm de la conditia de unde a plecat. Vei face parte dintre cei care nu au trait degeaba. Care si-au facut tema de acasa..sint sigura de asta!
Macar pt asta, si iti spun, Numai EU, va merita sa treci prin iadul prin care treci.
respectele mele pt cum ai ales sa repari la tine ce esti pe cale sa repari.Vei reusi, si asta conteaza mai mult decit orice, poate ca te pregateste pt o viata si pt un EU pe o alta culme, la care altii doar viseaza sau nici macar nu stiu ca exista!!
Numai bine!!
numai_eu spune:
She scuze pentru ca iti raspund asa de tarziu. Multumesc mult pentru mesaj, desi cred ca ai exagerat un pic cu laudele la adresa mea.
Sa stii..daca nu s-ar fi intimplat ce s-a intimplat, poate nu ai fi sarit peste acest prag unde erai impotmolita.Ferice celor ce ating o maturitate in mod lent, pasnic, fara artificii si fara explozii, dar sa nu uitam pe cei ce invata traind, scoala vietii..gresilele vietii.
Da, cred ca daca nu s-ar fi intamplat asta, nu as fi trecut peste locul unde eram impotmolita, de fapt ar mai fi trecut mult timp pana sa am curajul sa recunosc ca problema era la mine si sa incerc sa schimb ceva. Chiar si asa, mi-a trebuit ceva timp pana sa imi accept vina in totalitate si sa renunt la a mai da vina pe altii pentru greselilele mele. Pentru ca oricare ar fi fost frustrarile si supararile mele, atat in relatia cu sotul meu, cat si cu mama, nimic nu imi dadea dreptul sa fac ceea ce am facut. Dar era mult mai usor sa fac pe victima si sa dau vina pe oricine altcineva pentru neimplinirile mele, intr-un fel ma simteam indreptatita sa fac orice, doar eu eram cea "oropsita" in casnicia mea. As fi preferat si eu o evolutie lenta, fara explozii, dar timpul nu il mai pot da inapoi acum. Si cum greselile din trecut nu le mai pot schimba, prefer sa invat ceva din ele, decat sa ma agat la nesfarsit de "ce ar fi fost daca...".
In ceea ce priveste drumul care sa duca acolo unde vreau eu, mai e inca mult pana sa ajung acolo, dar acum stiu ce vreau si o sa lupt pentru asta. Sper totusi sa am un ajutor cat de mic si din partea sotului meu.
Tino spune:
cred ca fiecare dintre noi (hai sa recunoastem) mai vrem si o "friptura" in loc de ciorba.
important e sa sti sa te opresti, numai ca tu nu ai facut-o din considerentele tale.
ai facut o mare greseala ca i-ai spus sotului tau, mai ales ca te aflai intr-o stare emotionala confuza.
nu stiu cum ai putut sa speri ca sotul tau va trece peste asa ceva.
se spune ca la o femeie e ceva normal sa treaca peste astfel de momente, dar pt. un barbat nu. ei domnilor, acceptati ca vremurie s-au cam schimbat. de cand femeile nu mai stau acasa nu mai pot accepta orice!
eu cred ca trebuia sa te clarifici cu tine insati ca sa vezi ce doreai cu adevarat (sa mai fii cu sotul sau nu), dupa care sa te "spovedesti".
acum, daca mai vrei sa fii cu el trebuie sa ai f. multa rabdare.
daca e sa fiti impreuna o sa fiti, daca nu, nu.
in viata depinde f. mult de ceea ce poti "duce", ca sa ma exprim asa. nu este imposibil ca sotul tau sa poata sa treaca peste asa ceva. acum e la prima reactie (care o sa il cam tina). doar nu vroiai sa te ia in brate?
cred ca ceva te nemultumea daca ai facut pasul asta. aata e! in viata nu le poti avea pe toate.
daca sotul tau in adancul fiintei sale va putea sa "duca", sa traiasca cu chestia asta si sa fie ca inainte, e meritul lui.
in viata toti putem sa gresim si sa ii lovim pe cei din jurul nostru chiar daca nu vrem.
cred ca durerea asta vine din faptul ca noi, oamenii, consideram ca celalalt ne apartine asa doar pt. ca iti faci niste juraminte. din pacate, nimeni nu e de neinlocuit.
mai rau e ca atunci cand suferim vrem sa inlaturam ceea ce ne-a cauzat durere. cred ca tine de autoapare, de instinctul de autoconservare si nu poti invinovati pe nimeni pt. asta.
ai facut o mare greseala ca i-ai spus, mai ales daca doreai sa iti continui casnicia. daca afla cumva, poate asa avea sa fie, dar sa fii asa de sincera ...
intr-un fel esti de admirat ca ai putut sa ii recunosti. e un act de curaj, dar te cam costa.
in viata uneori nu e prea bine sa fii atat de sincer.
sper sa iti revii si sa imabrbatezi daca se va intampla sa iti continui casnicia pt. ca si daca te va ierta, sotul tau nu va uita si mai ales atunci cand va fii suparat pe tine va avea grija sa iti reproseze acest lucru. si atunci nu stiu cum o sa traiesti tu cu chestia asta. sau poate va dori sa stea cu tine doar ca sa se rezbune. fiecare a repropria reactie si nu trebuie sa te miri de nimic.
imi pare rau ca traiesti aceasta drama, dar gandeste-te ca fiecare rau are binele lui. poate dupa chestia asta "o sa rasara soarele" si nu o sa iti vina sa crezi ce viata vei avea.
acum nu poti sa vezi ca asa vor sta lucrurile, dar gandeste-te ca alti oameni au necazuri f. mari care nici nu se compara cu ceea ce ai trait tu.
daca ai copii o sa iti vina mai greu pt. ca se complica lucrurile, dar nu stie niciodata ...
ramane de vazut!
succes!
nature spune:
numai eu, iti raspund si eu in cateva randuri: am gresit si eu candva, si sufar si acum.Problema mare nu e ca ne-am despartit cand a aflat ca eu ma vedeam cu altcineva, ci ca eu nu m-am iertat de atunci. Eram impreuna de 11 ani, nu mai era o poezie ca la inceput... si am cunoscut un tip care ani de zile mi-a aratat cat ma iubeste, fara ca eu sa fac ceva. In final a fost urat, m-am despartit de cel cu care eram de atatia ani...Nu, nu am ramas cu cel ce-al doilea...Nu a mai mers nimic dupa....
Dar EU nu pot sa trec peste greseala pe care am facut-o.Nu stiu cum sa ma impac cu mine.Pentru ca eu sunt o fire loiala si sincera, si dualitatea aceea mi-a facut mie rau mai mult decat tuturor celorlalti din jurul meu. Stiu ca nu as repeta aceasta greseala. Stiu ca daca as fi pusa intr-o situatie similara, nu as merge mai departe fara ca inainte sa limpezesc toate apele in jurul meu. De aceea cred cand spui ca stii ca nu s-ar mai repeta...Si te mai cred cand spui ca, daca vei avea inca o sansa, relatia voastra ar fi chiar mai buna ca inainte.Ca acum ai stii sa apreciezi altfel...Pacat ca e nevoie, cateodata, sa trecem prin asa ceva ca sa apreciem ce avem...
Sper ca la tine finalul sa fie altul, sa ramaneti impreuna si sa va fie bine.
Doar timpul le va aseza pe toate.
Patrice si Ilinca
http://pg.photos.yahoo.com/ph/nature474/my_photos
numai_eu spune:
Nature ai dreptate, uneori cel care inseala sufera la fel de mult ca si cel inselat. Nu vreau sa fac acum pe victima, dar si eu am suferit foarte mult dupa aceasta intamplare. Si acum, privind in urma, nu inteleg cum am putut sa privesc totul ca atata detasare atunci, totul mi se parea o joaca de copil. Imi facusem o imagine atat de neagra despre casnicia mea si despre sotul meu, incat restul nu mai conta. Si regret si stiu sigur ca nu as mai face acelasi lucru. Pentru ca stiu ca cel mai mult eu as avea de suferit intr-o astfel de situatie. Sper ca intr-o zi sa inteleaga si sotul meu asta si sa imi mai dea o sansa.
Happiness_4_us spune:
Nu stiu daca dragostea poate sa dispara asa de repede, insa increderea cu certitudine, da. Cred insa ca timpul le va rezolva pe toate.
Nana Motoc
yank spune:
Nu poti ierta asa ceva,sau cel putin eu nu pot.E un compromis prea dureros,e ca si cum ai sparge o vaza Ming,si ai lipio bucata cu bucata.Oricat ar iesi de perfecta lipitura,tot s-ar vedea crapaturile si valoarea ei nu ar mai fi aceeasi
Iar daca accepta compromisul asta inseamna ca este slab,si asta e o tara de care femeile abuzeaza mai mereu.Ok,e admirabil ca i-ai marturisit,istoria va consemna nobletea gestului,dar cum spunea cineva intr-un alt thread,sa spui adevarul nu e mereu o chestie sanatoasa....