e bine sa pedepsesti copilul, ignorandu-l?
e bine sa pedepsesti copilul, ignorandu-l? | Autor: cryssa29
Buna tuturor!!!
Va urmaresc(din umbra)discutiile. Am invatat destul de multe citind experientele expuse pe forum.
Eu sunt proaspata mamica a 2 fete, 8 si respectiv 10 ani .Am avut marele curaj(asha cum spun prietenii) sa incep o viata noua alaturi de sotul meu si cele 2 fiice rezultate in urma unei anterioare casatorii.
Avem o relatie frumoasa in general. Petrecem marea majoritate a timpului impreuna. Le iubesc si simt ca si ele ma iubesc. Insa, ca orice copil, fac nazbatii, mai ales cea mica. Si nu tot timpul sunt receptive la ceea ce le explic.
Cand gresesc ceva, isi cer scuze. La inceput am crezut ca-i suficient, insa am observat ca repeta aceleasi greseli.
Una dintre pedepsele pe care aplic este sa nu vorbesc cu cea care a gresit o perioada de timp. Uneori se intampla sa le ignor pe amndoua. Da rezultate, insa nu ash vrea sa le fac sa sufere. De cele mai multe ori plang de ti se rupe sufletul de mila lor, iar eu lupt sa nu cedez.
Problema mea este ca nu stiu daca procedez corect( ma doare tare, de multe ori plang in baie), daca in timp aceasta atitudine nu va creea neplaceri in dezvoltarea lor emotionala, neplaceri legate de comunicare sau afectarea relatiilor noastre.
Ma straduiesc sa fiu o mama buna, insa imi este tare greu....
Ce credeti? Este bine, este rau?
Raspunsuri
Lona spune:
La multi ani, si numai bine domnisoarelor!
Fiul meu este ca varsta "intre" fetele tale. Am incercat si eu tehnica asta, dar din pacate s-a dovedit paguboasa. Tanarul "juca" tare, afisa o indiferenta totala, chiar daca era clar ca il afecta. Dupa o vreme insa, chiar nu i-a mai pasat, accepta aceasta pedeapsa cu bucurie, pentru ca stia ca daca nu-i vorbesc inseamna ca nici nu-l mai cert, deci scapa total de gura mea. Se retragea in camera lui si ma ignora total, iar eu nu gaseam pretexte sa-mi ridic propria pedeapsa.
Apoi am incercat sa-i raspund cu aceeasi moneda. De exemplu, una dintre expresiile care ma scoteau din minti era "Asta nu e important pentru mine!" Intrebam: ti-ai strans cartile din camera? Si imediat aparea raspunsul: nu-i important pentru mine, am altceva de facut.E, si in urmatoarea ora ma ruga el sa fac ceva. Raspunsul meu, acelasi: nu-i important pentru mine. Bineinteles ca cedam destul de repede, dar nu cand voia el. Asta a functionat ceva mai bine, dupa un timp a renuntat la expresia lui favorita.
Revenind. Cred ca a-l ignora nu face decat sa-l indeparteze de mine. Copilul meu si asa este cam introvertit, si ma tem de o "inchidere" totala. Asa ca incerc sa comunic mult cu el, sa-l fac sa inteleaga ca doar definind si spunandu-și problemele le putem rezolva. Am mare grija sa nu-l pacalesc, promisiunea este sfanta, si incet-incet obtin acelasi lucru de la el.
Ai dreptate, e greu sa fii mama, si mai greu sa fii una buna, si nu exista retete.
Succes. Imi pare bine ca am putut schimba puncte de vedere cu tine, sunt destul de putine mamici cu copii de acesta varsta pe forum (sau nu le-am descoperit eu...)
Porumbel30 spune:
Si eu! Si eu!
Am un baiat de 8 ani si unul mai mic. Cu cel mare, cand era mai mic aplicam urmatoarea metoda: cand ma supara cu ceva, ii spuneam "nu mai rad cu tine". Asta il afecta mai tare decat orice alta pedeapsa (interdictii de la ceva ce-i placea, ignorare,etc).Vorbeam cu el, dar nu-i mai zambeam. Pe de alta parte, foloseam orice prilej sa discut cu el ca si cu un "om mare", am observat ca da rezultate super! Adica-i spuneam ce m-a deranjat, ce astept de la el, si reciproca era valabila, si e si acum! Nu se fereste sa-mi spuna ce simte, ce nu-i convine si in urma discutiilor stabilim daca e intemeiat ce spune el (sau eu).Ce ma bucura cel mai mult e ca mezinul vede, aude si "baga la cap" si, asa cum se intampla de obicei, puterea exemplului (pe care-l ia de la fratele mai mare) e mai puternica decat teoria (pe care o aude de la mine).Asa ca eu zic ca suntem pe drumul cel bun!
"Sufletul n-ar avea curcubeul daca ochii n-ar avea lacrimi..."
Mirunaa spune:
Si eu am procedat la fel cu fiica-mea cea mare cand era mai mititica.Si mergea.Nu o lasam sa sufere prea tare, adica cedam mai repede dar nici nu repeta greseala(nu intotdeauna , ce-i drept....era totusi mititica).
Cu cel mic, intai am apelat la metoda cererii iertarii.Facea vreo "boloboatza" si-l rugam sa-si ceara iertare ca sa mai vorbesc cu el.Isi cerea dar la doua minute o lua de la capat si iar isi cerea iertare...si tot asa.El nu invata din greseli.Acum suntem la etapa cand ma fac ca plang si ca sufar din cauza greselii lui.Sincer, nu stiu cat o sa mai tina si asta.
E greu de dat un raspuns la intrebarea ta.Depinde de copil.Daca fetele tale sunt mai sensibile eu cred ca n-ar trebui sa le lasi sa sufere prea mult.Dar eu cred ca, fiind ceva mai maricele,ar trebui sa incerci sa vorbesti cu ele si sa le explici ca unor oameni mari....
Toate cele bune!
Principesa spune:
Cryssa, in general ignorarea se foloseste in raport cu comportamentele copilului de atragere a atentiei. Astfel, atunci cand acele comportamente indezirabile nu vor fi recompensate conform asteptarilor, ele vor tinde sa se reduca si sa se stinga in timp.
In situatia ta, este posibil ca fetitele sa te testeze, probabil ai si stiut si ai si simtit asta pe pielea ta.
A le pedepsi prin ignorare poate fi o forma de santaj care in timp sa le cultive conceptia ca a fi ok inseamna sa ii multumesti pe ceilalti.
Ele gresesc prin faptul ca nu respecta niste reguli ale familiei, prin faptul ca se pun in pericol, etc...Si ele e bine sa inteleaga ca pentru asta sunt pedepsite (deci nu este suficient sa isi ceara scuze) si ca rolul parintilor este de a-i proteja pe copii care la aceasta varsta nu stiu intotdeauna ce este bine pentru ei. Deci nici rolul parintilor nu este sa faca pe plac copiilor.
Este important sa le explici intotdeauna ce au gresit si de ce le pedepsesti si apoi sa incheiati cu o impacare, in care ele sa simta ca au fost iertate si dupa ce si-au ispasit pedeapsa sa nu se mai simta vinovate.
Iti doresc mult succes in frumoasa misiune pe care ti-ai asumat-o si daca mai ai intrebari nu ezita sa le postezi!
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
li73 spune:
Invatati-i pe copii iertarea,altfel de unde ar invata decat de la parinti?
Faceti observatie ,dar cu dragoste!
Intrebati copilul ce s-a intamplat de a gresit,mai ales daca acea greseala s-a repetat.Incercati sa intelegeti varianta lui si sa-l convingeti de ce un anume lucru ,nu trebuie facut!
Parintii sunt modelul de viata al copiilor.Dati exemple concrete din viata voastra de parinti si explicatii copilului ce repercusiuni ar avea asupra vietii voastre de familie,daca si noi am repeta greselile.
Acceptati ca si noi,parintii putem gresi,recunoasteti in fata copiluli ca ati gresit.Copiii nu sunt perfecti,rolul nostru ca parinti este sa-i ajutam sa se dezvolte adulti integri.
Nici noi nu ne-am nascut parinti! si noi invatam o data cu ei sa fim parinti !Acceptati acest lucru si incurajati copilul sa se exprime liber!Incurajati copilul sa va spuna ce fel de parinti si-ar dori!Tineti cont de parerea copilului,veti fii surprinsi de cata maturitate pot da dovada!
(parinte de copil de 12,respectiv 6 ani)
cryssa29 spune:
Multumesc tuturor ptr timpul acordat.
Sigur ca ma testeaza, sigur ca incerca chiar sa ma santajeze, simt cum fiecare incerca sa faca tot ce-i posibil sa fie "favorita" mea. Diferente intre ele nu fac, sau ma rog, incerc sa nu fac...
Nu vreau sa tip, sa ma uit urat la ele sau sa folosesc orice alta metoda sa le ranesc. Le pedepsesc si prin metoda "time-out",sau privarea de TV, PC, Play station, insa ignorarea am observat ca este singura metoda la care ele raspund pozitiv in timp. Bineintels ca nu le las sa sufere prea mult si niciodata nu s-a intamplat sa nu primeasca explicatii inainte sau dupa pedeapsa.
Este destul de greu ptr fiecare. Eu am venit cu noi reguli in casa, vezi "nu se mananca in fata televizorului, ci la bucatarie, nu plescaie nimeni cand mananca, cine face dezordine, curata, apoi mai este ,marea problema a celor din state( problema ptr mine)-ragaitul,etc". Banuiesc ca le este destul de greu, asemeni mie. Locuim si cu soacra , care este un "munte de incapatanare si egoism". Iubeste fetele, ca doar ea le-a crescut de mici, de la 2 ani, insa le face sa se simta neajutorate, le zdruncina increderea in sine prin "esti prea mica sa faci treaba asta", "nu face pe desteapta...", "nu meriti nimic","in viata mea nu am vazut un copil ca tine" si ar mai fi multe.... cel mai tare ma doare cand fetele povestesc despre un coleg, prieten si bunica le spune "who cares about this/that", si ele folosesc zilnic vorba asta care ma scoate din sarite...Ea le spune, "don't care", eu le spun "u have to care"...am incercat sa vorbesc cu bunica despre fete, sa-i explic ca nu este bine ptr ele si mi-a dat raspunsul "asteptat":"am crescut 3 copii si 2 nepoti, asha ca stiu totul despre copii, stiu mai mult decat vei stii tu toata viata, ca ei au timp sa invete sa-si poarte singuri de grija". De multe ori ma gandesc ca poate sunt eu prea aspra, ptr ca ma deranjeaza cand strange dupa ele, vezi jucarii, resturi de mancare, ca le serveste snack-uri ori de cate ori acestea doresc, etc. Nu ma deranjeaza ca face ea treaba asta, Doamne fereste, ma deranjeaza ca ele sunt suficient de mari sa o poata face singure, sa stranga dupa ele, sa-si faca patul dimineata, etc....Nu stiu(in general) daca este bine sau rau ca un membru din familie sa faca pe servitoarea, insa mie nu imi place atitudinea asta...Gresesc?
Numai bine tuturor!!!
Principesa spune:
Cryssa, a-l invata pe un copil autonomia si a-l incuraja in acest sens este o forma de respect fata de el ca persoana umana care are potentialul de a fi independenta.
Deci tu ce crezi, gresesti?
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
heny spune:
quote:
Originally posted by Principesa
Cryssa, a-l invata pe un copil autonomia si a-l incuraja in acest sens este o forma de respect fata de el ca persoana umana care are potentialul de a fi independenta.
Subscriu.
Eu as vrea sa scot in evidenta un aspect pe care l-am observat in cel de-al doilea mesaj al Cryssei : conditiile in care se manifesta comportamentul copiilor. Pe langa caracteristicile de varsta, aparitia comportamentul inadecvat, din punctul de vedere al parintelui, poate fii facilitat si de caracteristicile mediului. In subiectul de fata, prezenta bunicii, o persoana semnificativa pentru copii.
Parintii stabilesc regulile, le aduc la cunostiinta copiilor si ii indruma sa le respecte prin exemple si exercitii. Aplicarea lor va fi constanta si corecta.
Atunci cand bunica "atotstiutoare" intervine in regulile casei, copiii vor intelege mesajul ca respectarea lor nu este atat de importanta. Regulile sunt corecte, dar ce putem face in legatura cu consecventa ? S-o dam afara pe bunica ? Imposibil. S-o educam ? Nici nu poate fi vorba. S-o atentionam ? Am incercat. Poate sa negociem, macar putin ?! Ce parere aveti ? Eu i-as spune : mi-ar place sa nu mai faci cutare lucru pentru ca ... , in schimb eu as putea sa fac un lucru care ti-ar place tie (cu conditia sa nu fie dificil sau imposibil de realizat
. Dupa ce fac pactul cu bunica as face acelasi lucru cu copiii. Nu cred ca exista (pana acum stiu sigur) o anumita solutie salvatoare pe care o aplicam unui gen de comportament inadecvat si care sa fie valabil pentru toti copiii. Dilema parintelui este legata de ce metoda este cea mai potrivita pentru disciplinarea copilului. Si eu sunt in stadiul de invatare si experimentare a metodelor de educare a copiilor, mi-e greu pentru ca aceasta sarcina cade mai mult pe umerii mei decat ai sotului datorita programului flexibil pe care-l am si de multe ori am ajuns la concluzia ca e greu sa fii mama, dar nu e imposibil sa fii sau sa devii o mama buna.
Heny
cryssa29 spune:
quote:
Originally posted by henyquote:
Originally posted by Principesa
Cryssa, a-l invata pe un copil autonomia si a-l incuraja in acest sens este o forma de respect fata de el ca persoana umana care are potentialul de a fi independenta.
Subscriu.
Eu as vrea sa scot in evidenta un aspect pe care l-am observat in cel de-al doilea mesaj al Cryssei : conditiile in care se manifesta comportamentul copiilor. Pe langa caracteristicile de varsta, aparitia comportamentul inadecvat, din punctul de vedere al parintelui, poate fii facilitat si de caracteristicile mediului. In subiectul de fata, prezenta bunicii, o persoana semnificativa pentru copii.
Parintii stabilesc regulile, le aduc la cunostiinta copiilor si ii indruma sa le respecte prin exemple si exercitii. Aplicarea lor va fi constanta si corecta.
Atunci cand bunica "atotstiutoare" intervine in regulile casei, copiii vor intelege mesajul ca respectarea lor nu este atat de importanta. Regulile sunt corecte, dar ce putem face in legatura cu consecventa ? S-o dam afara pe bunica ? Imposibil. S-o educam ? Nici nu poate fi vorba. S-o atentionam ? Am incercat. Poate sa negociem, macar putin ?! Ce parere aveti ? Eu i-as spune : mi-ar place sa nu mai faci cutare lucru pentru ca ... , in schimb eu as putea sa fac un lucru care ti-ar place tie (cu conditia sa nu fie dificil sau imposibil de realizat
Nu cred ca exista (pana acum stiu sigur) o anumita solutie salvatoare pe care o aplicam unui gen de comportament inadecvat si care sa fie valabil pentru toti copiii. Dilema parintelui este legata de ce metoda este cea mai potrivita pentru disciplinarea copilului. Si eu sunt in stadiul de invatare si experimentare a metodelor de educare a copiilor, mi-e greu pentru ca aceasta sarcina cade mai mult pe umerii mei decat ai sotului datorita programului flexibil pe care-l am si de multe ori am ajuns la concluzia ca e greu sa fii mama, dar nu e imposibil sa fii sau sa devii o mama buna.
Heny
Cand ti se spune in fiecare zi ca exagerezi tratand copii cu prea mult respect( ca pe un adult) ajungi sa-ti pui semne de intrebare...
Insa in adancul sufletului stiu ca nu gresesc si nici nu le ranesc.
Iar cu soacra am epuizat toate metodele de convingere, caci nu tine cont de ceea ce spun..."ea are dreptate intotdeauna", iar eu trebuie sa mai invat, ca de, nu am 65 de ani inca...de parca varsta si experienta de viata merg tot timpul "mana in mana".
Ceea ce ma doare cel mai tare este ca sunt prea mici sa discearna ceea ce este bine si ce nu , iar noi nu facem decat sa le "ametim", nefiind pe aceeasi lungime de unda....
Multumesc tuturor ptr raspunsuri si va urez toate cele bune!
heny spune:
Cryssa, da-mi voie sa aplic eu pedeapsa pentru soacra ta (Principesa inchide ochii 
) 
P.S. acest mesaj este cat se poate de neserios si fara rezultate terapeutice dar te racoreste pe dinauntru 
. Prietenii stiu de ce! 
Heny