Bebelusi de mai-iunie 2005 (23)
Raspunsuri - Pagina 5
babygirl spune:
ioana, tocmai ma pregateam sa ma plang si eu de toate, dar cintindu-ti mesajul am zambit. acum rad.:)
o intrebare tot am pt mamici, daca-mi permiti: ema de 2 sapt plange rau de tot inainte sa adoarma. de fiecare data. de oboseala. baga degetul in gura, se foieste, dar pana reuseste sa adoarma e mare chin pt amandoua. eu incep sa ma obisnuiesc cu plansetele pt ca n-am avut parte de asa ceva pana acum. vi se intampla si voua?
va multumesc mult pt raspusurile legate de intarcare. mi-au fost de mare ajutor. am hotarat sa astept o sapt sa vad cat imi scade lactatia in cond. in care ema nu prea suge, iar daca peste o sapt inca ma trezesc cu sanii grei si asternului ud, merg la farmacie si iau dostinex.
fran, incercam si noi sa ajunge sapt viitoare la Medlife sa-i punem Emei cercelusi. 
Adina si 
Ema-Elena (25.05.05)
poza zilei
loreen spune:
Adina asa face Delia de cca o luna,iar aseara a batut recordul...sta la baie belferoiu,si can vine masajul vine si urlat si plange de zici ca o omori de abia mai poate manca de suspine...si adoarme tare greu...Incerc pe cat posibil,adica sa vrea si ea sa o adorm pe timpul zilei
Loreen cu Bianca(15.10.96)
si Delia(26.04.05)
9 ani si informaticiana
"Nu merge inaintea mea pentru ca s-ar putea sa nu te pot urma; nu merge in urma mea pentru ca s-ar putea sa nu te pot indruma; mergi alaturi de mine si fii prietenul meu"
nelia spune:
, Ilinca! Parca as fi scris eu! Si tu poate chiar te duci in magazin si cumperi, eu doar imi imaginez, ca al meu sot nu ma ia, cica nu i-ar ajunge nici cartea de credit si nici aia de debit. Mai noi, nici nu-i mai fac lista. De teama ca as putea sa-i cer mai mult decit poate el cumpara (tine finantele casei si eu m-am bagat sluga la copii!), aproape ca nici nu-mi spune ca pleaca la cumparaturi mai multe, ci iese din casa sub un pretext si vine cu sacosele pline. M-am prins eu ca asa face, dar daca ar vedea ce scriu, ar zice ca nu e adevarat. Dar si eu m-am smecherit, ca am inceput sa-i spun de vinerea asta ce trebuie sa cumpere simbata cealalta (sic!). Iar cu treaba in casa, fac cit pot! Ca trebuie si ca vreau eu sa fac. Saracutul si dragutul meu sot nu mi-a spus niciodata nici pis! Mi-e si mila de el, ca munceste de dimineata si pina seara, vine acasa si maninca ce este, s-a prins el cum e treaba si se aprovizioneaza la greu cu conserve de peste. Eu gatesc mult, fac curatenie zilnic, spal si calc de trei ori pe saptamina, plimb copilul mic, o iau de la gradi pe cel mare si ii plimb pe amindoi, le fac baie, le dau sa manince, pentru una mai si fac laptele, o duc pe Agata la doua dintre cele patru activitati, pregatesc pachetele, hainele pentru a doua zi... si mai si lucrez o saptamina pe luna acasa. Dar daca nu am chef nu fac nimic din ce am spus... in afara de copii (si lucru), pe ei nu-i pot sari. Dar daca nu am chef sa spal vase, nu le spal si gata. Nu am chef sa fac curatenie, nu fac decit de suprafata, acum, pina nu merge Tudora in patru labe prin casa, ca imi aduc aminte de la Agata ca spalam si de trei ori pe zi pe jos. Si imi astept sotiorul de la munca, el cu berea, eu cu ceaiul de chimen si anason, ba mai fur si cite o gurita de bere de la el... pai daca nu-mi ia ceva bun! Si punem cite o vechitura de film romanesc... Sau muzica si vorbim despre ce ne taie capul pina pe la doua noaptea. Adica eu vorbesc, ca el asculta... cica! Nu cred ca aveti habar, ca nici eu nu aveam, ce filme bune au facut romanii inainte de asa-zisa revolutie!!! De nota 10! Am vazut aseara Buna seara, Irina, in seara asta Moartea unui artist si tot asa o tinem de ceva timp, au grija prietenii din tara sa nu uitam de unde am plecat. Nu sintem nostalgici, consideram ca am facut bine plecind, dar tare imi sint dragi romanii, si Romania, si muntii si marea si ni se umezec ochii cind vedem cite o imagine familiara! Pacat ca pentru noi, cel putin, era atit de greu sa traim acolo. Tu-le-n mama lor de hoti si de mincinosi!
V-a scuturat Olga un pic de melancolie... Mai suportati o pledoarie pentru viata si optimism? Daca nu, treceti peste ea, nu ma supar.
Imi aduc aminte de starile pe care le descria Loreen. Chiar si de adausurile de tigari printre lacrimi! Inca din copilarie, apoi din adolescenta, apoi ca tinara, tot timpul am avut de ce sa pling. Si daca nu aveam, gaseam eu. Stari reale sau imaginare, de depresie, ca nu am noroc si ca de ce trebuie sa indur eu toate aceste greutati ale vietii. De multe ori m-am gindit ce bine ar fi daca s-ar termina cu toate, si asa degeaba traiesc. Nu stiu de unde veneau, ca e drept ca nu am avut o viata prea usoara, dar nici nu pot sa spun ca am avut greutati pe care nu le puteam duce. Dar din cind in cind asa simteam, picam si trebuia sa ma ajut mult sau sa fiu ajutata ca sa ma ridic. Citeodata nici macar nu gaseam rostul sa o fac. Anii au trecut si prima mea tinerete la fel. Cu bucurii si clipe traite la maxim, cu deceptii, cu dezamagiri cumplite, dar si cu unele satisfactii. Daca tinem cont ca toate acestea se petreceau pe o lupta pentru existenta acerba... va dati seama cum ma simteam. La 30 de ani eram O-B-O-S-I-T-A! Nu mai aveam energie sa traiesc numai pentru mine, pentru ca nu-mi gaseam rostul. L-am cunoscut pe Octav, om de aur, dar nu a fost o iubire ca-n povesti la inceput (acum este, dar nu avem timp sa o aplicam!
), eram doi amici extrem de sinceri unul cu altul, care cautau sprijin. Prietenia si sinceritatea ne-au ajutat si ne-au inceput relatia. Nu aveti idee sau aveti ce balsam pentru doua suflete agitate si obosite poate fi prietenia sincera. Sa poti sa-ti pui cenusa in cap, sa te dai cu curu' de pamint si sa nu-ti fie jena sa o faci, sa te uiti in ochii celui de ligna tine si sa simti ca totul e in regula, asta esti tu si nu trebuie sa te mai ascunzi. Nu va spun cind si cum m-am indragostit de el, ca la cita sint acum imi e si jena sa povestesc. 
De mine, nu de voi! Dar tot nu mi se parea viata asa de frumoasa (numai cind evadam in vreo carte mi se parea extraordinar ca traiesc, fie si numai pentru faptul ca am putut sa o citesc). Atit doar ca ma mai linistisem un pic. Si a venit Revelionul 2000. Pentru mine chiar a fost sfirsitul lumii! Stiau profetii ce spun! 
Hai, ca am chef de vorba, fugiti acum cit se mai poate, ca altfel sint in stare sa va tin si pina miine. Da o fac din prietenie, sa stiti! Deci, 30 decembrie 1999. Am plecat la munte, la Omu, si noi, ca oamenii saraci, da' fuduli. Daca tot nu avem bani sa-l semnam cum trebuie in calendar, macar sa-l facem interesant. Si in dimineata zilei de 1 ianuarie 2000, dupa un Revelion absolut superb si niste zile de vis, intre orele 11 si 12 am murit si am reinviat. Eram un grup de 25 de tineri, cind am plecat de la cabana era super, iar dupa vreo 20 de minute de mers a inceput sa ninga si sa viscoleasca, de nu ne mai vedeam om cu om. Ne-am ratacit, ne-am intors de vreo trei ori din drum, eram pierduti in marea de zapada, care ne trecea dincolo de briu. Si asta nu a fost suficient, s-a intimplat de ce ne era cel mai frica: avalansa. Si a luat trei dintre noi si i-a dus vreo 60-100 de m, de nu mai stiau ceilalti de ei. Si cum eu m-am plins toata viata ca am ghinion, desi in afara de bunicu' dus prea repede dintre noi si tata care s-a sinucis, de citeva boli banale si de un ghinion banal si asta, care ma urmarea e adevarat (cum ar fi sa plece toate autobuzele de sub nasul meu intr-o zi cind nu aveam voie sa intirzii)... nu prea mi se intimplase nenorociri... ce si-o fi zis avalansa aia, hai sa o luam cu noi, nu o omorim, doar o speriem un pic, ca poate ii mai vine mintea la cap. Zis si facut: unul din cei trei am fost eu si pe mine m-a dus cel mai departe, m-a aruncat peste o mica prapastie si m-a oprit intr-un pietroi, cu genunchiul meu bineinteles, pe gura alteia, deloc mica, am vazut-o in vara de m-am albit la fata. Si am stat acolo jumatate de ora cred, agatata de un perete de stinca lin si lucios (ca daca tot am ghinion, macar sa fie cu virf, nu puteam sa nimeresc si eu macar un colt ceva), asteptind sa vad cine ma ia: ai mei cu pirghia sau avalansa la vale. Cit m-am rostogolit si o parte din timpul asteptat m-am tot gindit, cu viteza sunetului, la viata mea. Cind m-am agatat de stinca, am fost procupata de aspectul practic si sentimental al problemei: betele de ski imprumutate de la o prietena si pierdute, caciula lui Puiu, alt bun prieten, pe care o avea de la mama... inca mai auzeam cuvintele lui: sa nu o pierzi, ca e de la mama! Asa ca m-am uitat in jur, era la un metru de mine, m-am intins cum am putut si am recuperat-o! Ca doar o mama are omul! La un moment dat totul s-a linistit, a iesit un soare luminos si stralucitor, zapada scinteia, m-am uitat in jur si.... Am inceput sa pling, din senin, in hohote, fara glas, ca imi era frica de avalansa! Nu voiam sa mor, voiam sa traiesc!!! M-a napadit o tristete de nedescris, care durea pur si simplu, ca nu am apucat sa fiu mama. Inca imi mai vine sa pling! Voiam un bebelus, imi parea rau ca mor si nu am dat viata! Mi-am adus aminte de Octav, ce facea el daca muream din cauza lui, ca doar el m-a adus pe munte si se presupunea ca trebuia sa aiba grija de mine, ca novice ce eram. Cum ar fi dus sufletul lui saracutu', acum ca i-l stiam, pina la sfirsitul zilelor aceasta povara? Am inceput sa-mi aduc aminte rapid de momentele frumoase din viata si imi parea rau pentru tot ce am spus rau despre ea. Voiam sa-mi cer scuze, sa-i spun ca nu am vrut sa gindesc si sa simt asa, ca de fapt eu sint si voi fi o optimista, dar nu am stiut sa-i arat asta, sa-i arat cit de mult o iubesc. Si mi-a fost asa o mila de mine ca abia atunci m-am descoperit cu adevarat si am inceput sa ma accept si sa ma iubesc asa cum sint. Se auzea zapada scirtiind (stiti cum scirtiie zapada cind aluneca... brrr!) si nu stiam daca voi scapa sau nu! Nu puteam sa strig, desi auzeam ca ma striga, imi era frica, ei nu vedeau ce vad eu, placi uriase de zapada care alunecau pe linga mine, incet... incet! Atit de draga imi era acum viata, cum nu imi fusese niciodata si nu stiam daca voi mai avea ocazia sa arat acest lucru. M-am uitat in jur... stiti cum era? O splendoare! Totul alb stralucitor, brazii erau impodobiti cu zapada sclipitoare si in afara de scirtiitul zapezii alunecinde si de vocile indepartate, o liniste de nedescris. I-am multumit lui Dumnezeu ca mi-a dat sa mor intr-un loc infiorator de frumos. Si atunci, am inceput sa spun Tatal nostru, cu glas tare si din suflet, ca omul care nu mai are nimic de pierdut. Nu-l spuneam ca sa ma linistesc sau ca sa ma salvez, ci il spuneam pentru ca nu am avut altceva ce sa spun si voiam sa spun ceva, cuiva din suflet. Cu bucurie! Am auzit o voce foarte apropiata de mine, i-am raspuns cu curaj, mi-a spus ca imi intinde fringhia si sa o apuc si sa o tin bine... Si m-a tras in citeva secunde deasupra si atunci l-am vazut pe Octav, livid, cautind disperat cu miinile goale in zapada (aveam sa aflu apoi ca de o jumatate de ora tot asa o tinea si urla la toti, cautati, cautati, inca mai avem sanse sa o salvam, avea fularul la gura, ca asa i-am spus, nu avea cum sa-i intre prea multa zapada si sa o sufoce, n-a trecut prea mult timp, inca mai traieste si e pe aici pe undeva). Nu va mai spun cum am urcat toti, condusi de salvmontistii veniti in ajutorul nostru, dealul spre cabana. Eu aveam o coasta rupta de valul de zapada care m-a lovit si un genunchi lovit rau de tot, ma tiram... Nu are rost sa va mai spun ce am simtit cind am vazut cabana, cind am deschis usa, cind am dat de caldura si mirosul de ceai si de ciorba de cartofi dinauntrul ei... M-am nascut pentru a doua oara! Si cind ne-am vazut jos, pe pamint, a doua zi, viitorul meu sot m-a luat in brate si mi-a spus: stii ce facem cind ajungem acasa? Nu am stiut. Un copil! Pai, da' tu, biologic, nu simteai nevoia... Ei, acum o simt al dracului de tare! Si l-am facut! Si l-am facut si pe al doilea! Si poate il vom face si pe al treilea, nu stim. [Si atit! ] Si de atunci nu mi se pare nimic mai frumos decit viata! A copiilor mei si a noastra! Si sanatatea! Imi este greu, obosesc, mai am stari depresive, dar nu mai sint profunde! Imi trec cind vad pe strada copilasi mai putin norocosi ca ai mei si ma rog sa mi-i tina Dumnezeu sanatosi asa cum mi i-a dat. Ma gindesc cu groaza ce se intimpla cu ele daca mi se intimpla ceva, cine le mai iubeste, imi plinge sufletul cind vad cita nevoie de iubire au si nu as mai fi linga ele sa le-o dau! Sau tati! Si ma rog din tot sufletul sa fie sanatoase, dar si noi, sa le putem creste si darui o copilarie, a adolescenta si un inceout de viata cit mai ferite de griji si probleme. Si oricit de obosita si deprimata ma simt, mai uit in ochisorii lor si imi aduc aminte ca am de aratat ceva acestei vieti! Ca o iubesc, ca sint fericita ca traiesc, ca am dat viata si sint datoare sa am grija de ea! Dar si de a noastra, ca sa fim in stare sa o facem!
Singura mea rugaminte este sa va ginditi de doua ori cind blamati viata! Pentru ca nu se stie niciodata pentru cit timp o aveti! Si sa va traiti clipele din plin, trec atit de repede si nu merita sa fie nici una pierduta pentru tristeti existentiale! Dar, de obicei, cind ne dam seama de acest lucru, pentru unii cel putin, poate sa fie prea tirziu! Ma scuzati ca m-am intins cu pledoaria mea, dar ma doare atit de tare cind vad ca suferiti!
Cornelia, 
deAgata (28.06.2001) si Tudora (30.05.2005)
http://nelia.photosite.com si http://AgatasiTudora.photosite.com
loreen spune:
Cornelia mare adevar graita-i...asa este.E greu sa te aduni de pe jos,calcat in picioare de toate greutatile pamantului,sa te scuturi de necazuri si cu zambetul pe buze sa spui hai sa o iau de la capat ca vin vremuri mai bune...
Eu de singuratate si prea multe probleme cad si greu ma pot ridica pentru motivele nu dispar ci raman si se accentueaza cu timpul...
Dar hai sa uitam de toate si sa ne aducem aminte pentru ce suntem aici sa ne bucuram de fiecare secunda petrecuta impreuna cu bebelusii nostrii,ca maine cresc si pleaca de langa noi si vom avea destul timp apoi sa ne gandim la necazurile prin care am trecut...
Elisor,Monu,Gusta...hai trezirea fetele...gata cu melancolia...
A mea fatuca mica mai nou scuipa intr-un hal de ma dispera...nu-i curg balutele cat scuipa...si face garagara raraita pana se inneaca...Si mai nou sta in fund,singurica in scaunul de masa,in carucior...nu-mi prea-mi convine ca sta asa mult dar face scandal daca vreau sa o las pe spate...
Nu va zic azi de dimineata ce placere pe capul ei sa se uite la Papusile Muphets...erau pe un program local...si radea cu hohote cand il vedea pe broscoiul Kermit...
Andreea,mama lui Thomas, ati inceput sa papati ou...?Eu vreau de luni sa incerc...
Loreen cu Bianca(15.10.96)si Delia(26.04.05)
9 ani si informaticiana
"Nu merge inaintea mea pentru ca s-ar putea sa nu te pot urma; nu merge in urma mea pentru ca s-ar putea sa nu te pot indruma; mergi alaturi de mine si fii prietenul meu"
gabitzam spune:
Nelia, ! Iti multumesc ca ai impartasit amintirile tale cu noi, pe mine chiar ai reusit sa ma impresionezi.
Gabitza si bebe Andrei-Stefan 
(25.05.05)
Poze mai noi cu Andrei
gabitzam spune:
Loreen, azi ma voi duce sa cumpar crema Mustela de la Sensiblu. M-am uitat pe site la Mustela sa vad ce au in gama si vreau sa-i iau o lotiune de corp si o crema pentru iritatii.
A fost Costi ieri la Selgros sa le faca scandal cu borcanasul acela de Bebelac expirat. Nu stiau aia ce sa-i mai faca si cum sa se scuze. Ca e vina reprezentantului firmei, care trebuie sa vina in fiecare zi sa verifice rafturile, etc,etc. I-au dat banii inapoi si i-au facut si card de Selgros, ca-l folosea pe al meu tot timpul.
Gabitza si bebe Andrei-Stefan (25.05.05)
Poze mai noi cu Andrei
roisin spune:
Ah, cat de bine va inteleg cu depresiile... La mine ultima "tura" a fost criminala, noroc ca am plecat repede la munte, asta m-a repus pe orbita ca o luasem razna. Si eu nu-s deloc genul de persoana care sa se planga de viata, dar hormoneii si mai ales rutina asta si statul numai in casa m-au terminat!
Ascultati ce zice Ioana, are multa dreptate. Aia cu femeia la curatenie e musai sa o fac si eu, cred ca am juma' de an de cand trag de mine sa caut pe cineva. Si o bona imi trebuie, dar o tooot aman, ma streseaza enorm ideea, insa chiar n-am ce face.
Oricum, important este sa va luati macar o data pe saptamana o pauza, lasati prichindelul cu tati, va garantez ca se va descurca (maaama, tin minte cand am lasat-o pe Miruna cu tac-su prima oara doua ore, parca imi luase cineva aerul, aveam un nod cat o nuca in gat) si mergeti undeva singurele. Daca gasiti o prietena si mai bine, dar si singure e ok. Cautati un film, o piesa de teatru, un restaurant, ce vreti voi, ceva doar pentru sufletul vostru. Mergeti la piscina, la sauna, masaj... orice va doriti. Si incercati sa pastrati momentul asta de "independenta", este extrem de important si va dau cuvantul ca o sa va schimbe perspectiva.
Si chiar si cu bebe puteti merge la plimbare prin oras, eu acuma imi dau pumni in cap ca nu indrazneam sa ies cu Miruna mai departe de parc, parca eram speriata de bombe. Pe Irinuca o iau in marsupiu si colind tot orasul, iau bibe cu apa si doza de lapte la mine, o hranesc cand ii e foame si merg mai departe. Pentru dupa 6 luni am un port-bebe d-ala gen rucsac, copilu' sta in spate si e mult mai usor, asa ca ma bate gandul sa plec cu amandoua mandrele, una in spate, una de mana. Ca tiganii... 
Pe mine nu copiii ma termina, dimpotriva, cand le am pe amandoua acasa e mult mai bine, ca Miruna imi da de lucru, ma pune la colorat, facem treaba amandoua, ma mai iau cu altele, insa nu suport rutina si mai ales ideea ca "iar trebuie sa stau acasa, iar am maldare de rufe de calcat, uite cat e praful, trebuie sa spal pe jos...". Ultima oara de la asta m-a apucat depresia, si am facut urat de tot, nici mie nu-mi venea sa cred in ce hal am ajuns.
Babygirl, si fi-mea chiraie mult cateodata inainte sa adoarma. La noi e deja ritual: trag jaluzelele, pornesc radioul incetisor, o imbrac bine (e friguroasa si abia daca sa incalzeste doarme bine), ii pun cate o proptea in stanga si in drapta ca altfel se vanzoleste in toate sensurile, suzeta in gura, o pernita mica in brate, ca altfel isi scoate suzeta si incepe sa miaune (daca nu face ceva cu mainile e disperata) si asa adoarme mai repejor. Si mai las-o sa miaune cate 2-3 minute, nu te duce la ea de la primul scancet... asta e valabil si cand se trezeste, las-o cateva minute singurica inainte s-o iei din pat. Si pune-o mai devreme la culcare, cu cat e mai obosita cu atat adoarme mai greu. Cand vezi primul semnal de oboseala, du-o in patut, chiar daca se mai foieste pana adoarme, macar nu apuca sa se enerveze.
Irinuca m-a naucit cand am fost la munte, facea spume la culcare, inclusiv in carut, trebuia s-o plimbi sau s-o batai o gramada pana adormea. De cand ne-am intors acasa am observat ca si-a facut program, doarme de doua ori ziua, o data la 11 si a doua oara pe la 2 jumate, 3 (cam doua ore) si pe urma direct seara, pe la 9 jumate. Daca ii respect programul e totul ok, tin minte ca si Miruna tot cam pe la varsta asta si-a facut singura program si la fel avea doua reprize de somn pe zi.
Incet incet se regleaza singurei...
beatriced spune:
Neata la fete! si multam de urari...
Alex in loc sa doarma si el ca deh, astazi face 5 luni, s-a trezit azi-noapte pe la 1 la 3 si la 6 dimineata. Ca doar stia ca la ora aia este nascut! Off! Asta este!
Astazi am zis ca-i fac branzica de vaci sa sarbatorim! Sper sa-i placa!
Wek. placut si pupici!
Cornelia spune:
Buna fetelor!
Vreau doar sa trimit cate un pupic mamicilor si bebeilor!
Mai mult nu spun ca vad ca toata lumea plange pe aici.
Va pup,
Cornelia, mami de Maria (2 iulie 2003) si Stefan (4 mai 2005)
poze
andreeaatan spune:
La multi ani bebeilor si mamicilor! Nunta frumoasa, TDI!
0u fiert-inca nu, mai astept cateva zile, posibil de miercurea viitoare sa incepem cu ou.
Delia si legumele- Loreen, daca nu vrea sa pape legumele, las-o mai moale, sunt atatia oameni care nu prea mananca legume. Daca papa fructe, tot e bine. Barbatu-meu facea cand era mic tot asa, scuipa legumele si urla, nici acuma nu prea mananca. Numai daca ii zic ca e o reteta speciala greceasca sau italieneasca sau din Congo se apuca de mancat, asa ca un copil.
Mama lui Thomas
Toate pozele lui Thomas aici