Complexul Parintelui Singur ?!?
Raspunsuri - Pagina 2
sorinsonia spune:
Imi cer scuze ca ma bag si eu.
Nu vreau sa va plictisesc cu povestea mea banala.
Imi cresc copilul de la un an si sase luni fara personajul "tata".
Nu am discutat cu copilul sau in prezenta lui despre lipsa tatalui, dar anul trecut, la scoala a fost pus sa deseneze familia lui. Si iata ce a desenat: pe el, pe mine, pe parintii mei si atat.
I-am admirat desenul si in ochii lui am zarit ceva pe care nu-l puteam defini. L-am intrebat ce se intampla si mi-a raspuns ca din desen lipseste ceva: TATA.
Nu pot sa va spun ce a fost in sufletul meu....cu toata dragostea mea,.... parca nu era de ajuns.
Ioana Sora spune:
Mihaela, in nici un caz nu contest ca, de multe ori, copilului ii e mai bine fara tatal ( sau mama ) natural, in unele situatii, gen tata alcoolic, violent etc. Consider ca eu si fata mea suntem o familie. Dar, chiar daca am tot ajutorul alor mei si al prietenilor, sunt momente cand simt ca fetita mea ar avea nevoie de un tata. Cata are 2 ani si 3 luni... M-a intrebat acum doua sau trei saptamani: Unde tata meu ? Nu ma asteptam sa apara aceste intrebari atat de devreme. Si Cata nu isi cunoaste tatal, nu il recunoaste in poze... El o vede o data la cateva luni. De exemplu, ultima oara a vazut-o in iulie, iar inainte de iulie, in ianuarie. M-am despartit de tatal ei cand avea Cata trei luni, iar in primele ei trei luni de viata nu cred ca el a stat acasa mai mult de sapte zile.
Cred ca pe celalalt topic, cu albumul, am povestit o zi petrecuta in parc impreuna cu alte cupluri cu copii de varsta lui fi-mea, unde aratam reactia ei putin ciudata...Si nici nu neg ca purtarea noastra, a printilor singuri, e cu totul diferita fata de copii. Prin eforturile noastre de a suplini lipsa tatalui, am observat ca majoritatea copiilor cu un singur parinte sunt mult mai razgaiati, mult mai rasfatati... Poate am uitat sa mentionez un lucru. In tot ceea ce am vorbit ma refeream la familiile in care tatal nu se implica deloc, e practic inexistent in viata copilului.
anaelle spune:
Draga Mara si Ioana, ce numiti voi o familie destramata? Copilul meu traieste intr-o familie destramata.
Perceptia vis-a-vis de "familie destramata" este diferita pentru fiecare individ in parte. O familie compusa din mama tata si copil (copii) in care toti traiesc in armonie o putem denumi familie completa- ca in situatia parintilor tai de exemplu. O familie in care aceasta armonie nu exista, ori familia ce este "amputata" de unul dintre parinti (indiferent de cauza) este si va fi o familie " destramata".
Dupa cum am mai spus perceptia este diferita pentru fiecare individ in parte, eu de exemplu care am crescut de la 5 ani fara tata am resimtit mai profund lipsa lui pana la 19 ani cand am ajuns sa descopar adevaratul lui caracter. Si acum o resimt, dar durerea s-a mai estompat, dar stiu ca imi va lipsi toata viata, desi din partea mamei mele si a bunicii am avut toata afectiunea si tot ce-si poate dori un copil.
Un alt exemplu: fetita mea...
Am crescut-o singura de cand ne-am intors din maternitate, tatal ei cei drept desi nu mai locuiam impreuna, a fost prezent in viata ei cam pana la 1 an, apoi s-a "evaporat si timp de 2 ani nu a mai dat nici un semn de viata. Apoi intr-o zi a revenit in viata ei o vede din proprie initiativa cam 1 data la 1 an. Din punct de vedere material nu contribuie cu nimic si nici nu am pretentia. Teodora il cunoaste si intreaba frecvent de el desi stie ca el are o alta familie si ca noi nu vom mai putea locui impreuna. Este o fire mai sensibila si din cauza lipsei afectiunii paterne asta vara a facut nevroza motorie (ticuri si sunete ciudate)- diagnosticul si cauza au fost puse de medicul psiholog care a tratat-o.
Asa ca draga Mihaela, dupa cum vezi totul depinde de sensibilitatea fiecarui individ in parte si oricat de mult ne-am dori sa suplinim in fata copilului lipsa tatalui, sunt situatii in care nu reusim cu oricata dragoste l-am inconjura noi.
dana_danen,
Tu ai o situatie mai mult decat fericita, chiar ideala as putea spune si drept sa-ti spun te invidiez putin pentru asta
Sa dea Domnul ca toata viata copilul tau sa aiba parte de implicarea ambilor tatici in viata sa.
Pana la o noua reintalnire virtuala va pup pe toti (toate).
brendamitran spune:
Daca va veti citi mesajele cu atentie,veti vedea ca ati ajuns exact la ceea ce am spus eu,poate nu atit de elevat si de colorat ca voi: SOCIETATEA in care traim este primul "autor" al traumei pe care o traieste copilul fara tata(in cazul nostru,ca pot fi si copii fara mama,nu?)
Nu zice nimeni sa tragi de o familie unde se petrec scandaluri,certuri sau de unde copilul are numai lucruri urite de invatat,dar e clar,e foarte clar,ca acel copil va suferi pt faptul ca nu are o familie completa.
Ia ginditi-va,de cite ori ati auzit in jurul vostru adulti care spuneau:"Eu am crescut fara tata,stiu cum e"
Deci asta lasa urme adinci pina la virste inaintate,sau in cel mai fericit caz,nu poate fi uitata....
Imi pare rau ca nu am timp sa-mi exprim acum toate gindurile,dar promit s-o fac imediat ce timpul liber mi-o va permite....
BRENDA
"Sint frunze care nu cad si clipe care nu se uita"
http://community.webshots.com/user/brendamitran
isabela spune:
Eu cred ca ,un copil cu un singur parinte sufera. Si va voi spune pe scurt povestea mea. In urma cu 7 ani murea tatal biologic al fetitei mele. Pana la 2 ani am crescut-o singura, alaturi de parintii mei. Am cunoscut apoi un barbat care a devenit un adevarat tata pentru ea. De ceva vreme, el nu mai are nici un venit, motiv pentru care avem discutii. M-am gandit sa ma despart de el si am incercat sa discut cu fiica-mea, sa vad cum vede ea lucrurile, la cei 7 ani pe care ii are. Stiti ce mi-a spus? " Mami, te iubesc foarte mult, cel mai mult, dar si pe tata il iubesc si nu vreau sa stau fara el pentru ca mi-ar fi dor de el". As avea eu dreptul sa-i rapesc aceasta fericire, doar pentru ca el m-a dezamagit pe mine?
Iar el i-a fost si ii este mai mult decat un tata: de cate ori a fost bolnava, am ingrijit-o amandoi; cand a avut oreion stateam cu schimbul cu ea; in vacante( dat fiind ca nu are servici) sta cu ea. El o duce la scoala, el o asteapta, el ii da sa manance. Se joaca impreuna. Atat doar ca material trebuie sa ma descurc singura. Iar voi cele singure stiti ce inseamna acest lucru.
annitha_cl spune:
Dragile mele mamici singure,
Mi-am permis sa intru in discutie desi nu prea am acest drept deoarece eu sunt mamica vitrega ( pe o perioada aproape determinata). Desi nu am copii biologici iar fiul meu este cel mai bun lucru care mi se putea intampla dupa de l-am cunoscut pe tatal lui ( inca nu suntem casatoriti din motive care tin mai mult de mine)va pot spune ca un copil sufera enorm.
Traiesc drama acestor oameni de doi ani ( de cand l-am cunoscut pe sotul meu) el fiind despartit de trei ani si va pot spune ca un copil sufera enorm fie ca mama sau tatal nu se afla langa el ( simtim asta uneori si noi adultii) chiar daca nu se exteriorizeaza ( cum este caztu fiului meu, Andrei).
A trait la doar trei ani durerea despartirii parintilor lui, mama a plecat ( avand motivele ei) spre libertate luand copilul langa ea ( un lucru normal si firesc pentru o mama) cu acordul sotului meu ( a considerat ca locul unui copil de trei ani este langa mama, sau poate din frica, sau poate din lasitate sau comoditate, el spune ca primul este motivul). Timp de un an s-a dus sistematica sa-l vada, a trimis bani si toate cele, pana cand fosta sotie a hotarat ca fiul meu nu are nevoie de tata si i-a spus copilului ca tatal lui a murit. Un an de zile sotul meu nu si-a putut vedea copilul si vorbi cu el. In cele din urma a ajuns prin tribunale si a reusit sa o oblige pe fosta sotie sa ii ofere dreptul prevazut de lege si anume acela de a avea legaturi personale cu minorul... Dupa inca un an de zile fosta sotie ahotarat ca in Romania nu poate avea viitorul pe care si-l doreste si a zburat spre Italia pentru doi ani cu posibilitatea prelungirii iar copilul l-a lasat aici, la bunici. De pe data de 1 octombrie copilul, de doar sase ani, locuieste cu noi, cu sotul meu si cu mine, se agata de mine, de tatal lui dar in acelasi timp il vad ca sufera dupa mama lui. daca inainte suferea dupa tata acum sufera dupa mama si eu, desi fac tot ceea ce imi sta in puteri sa umplu acel gol) nu pot fi ea.
Il vad cum ar vrea sa se imparta in bucati: una pentru mama lui naturala, una pentru tatal lui natural si una mica pentru mine, mama lui vitrega.
Un copil sufera si oricat am incerca sa negam sau sa nu vedem aceste lucruri este un lucru cert si de necombatut.
marius spune:
Interesant subiect. Ultimul raspuns cel de sus este unul extrem de echilibrat. Apreciez. Initiatoarei acestui topic nu ii doresc decat intelepciune pentru ca acum vorbeste furia, dezamagirea. Personal consider citind ca problema este comuna. Vina este a voastra a amandorora. Este esecul tau si esecul sotului tau. Si daca iti place si daca nu iti place, imi permit sa spun ca TU NICIODATA NU VEI REUSI SA FI TATA PENTRU COPILUL TAU NICIODATA NU VEI FI UN 100% PENTRU EL. Poate vei fi o mama perfecta dar doar atat pentru simplul motiv ca nu ai cum sa fi altceva decat o mama perfecta.
Si nu ca sa pun sare pe rana dara copilul va creste si invariabil isi va cauta tatal. Chiar daca tu poate nu ai sa sti asta.
Si acum chiar am sa fiu rau. Cu scuzele de rigoare cand ai conceput acest copil (iartata-mi fie adresarea) atunci de ce te-ai daruit acestui om? Oare in acea clipa nu iti statea in minte acele 5 minute pana sa se termine meciul?
Marius Pernes
home page - www.marius.rdsor.ro
pisik 4ever spune:
parintii mei au divortat cand aveam vreo 6 ani. de atunci cred ca imi ajung degetele de la o mana sa numar de cate ori l-am revazut pe tatal meu. nu mi-a lipsit niciodata, am crescut fara sa fiu traumatizata de chestia asta si nu am simtit niciodata ca ceilalti copii aveau ceva in plus fata de mine. auzeam si eu "e greu de crescut un copil fara tata" sau chestii de genul asta dar eu una nu le-am inteles niciodata. asa e, societatea - "gura lumii" baga prostii in capul omului. cum eu am preferat sa judec lucrurile cu propriul cap, chestiile de genul asta au trecut pe langa mine si nu mi-am plans niciodata de mila ca nu am avut de ce. daca este un tata la casa omului, cu atat mai bine, daca nu, viata merge inainte si fara. cand m-am casatorit mi-a trecut asa prin cap ca ar fi trebuit sa-l anunt dar nu prea mi-am batut capul cu asta, si pana la urma nici macar nu l-am anuntat, darmi-te sa-l fi invitat. poate complexul asta al parintelui singur sa-l fi avut maica-mea, eu nu l-am simtit in nici un fel. si nu i-am cerut sa-mi fie mama si tata, mi-a fost de ajuns doar ca mama. unde am ajuns? sunt o persoana echilibrata, cu o familie, un copil, o educatie buna, o cultura la fel, si o multime de diplome in spate.
You're unique. Just like anyone else.
... si 
bursuca 08.05.05
annitha_cl spune:
Nu intotdeauna copii sunt puternici, nu intotdeauna sunt acestae cazuri fericite in care nu simt lipsa celuilalt parinte.
Pisik, probabil nu ai simtit lipsa tatalui pentru ca mama ta a avut destula putere si intelepciune astfel incat sa-ti ofere destula dragoste cat pentru doi parinti si, mai mult, a stiut cum sa compenseze aceasta lipsa.
Nu pot decat sa o felicit din toata inima pentru acest dar pe care ti l-a oferit tie si sa spun ca un om desarvarsit si ar fi bine ca multi parinti singuri sa fie ca ea daca nu toti.
Iar Marius, ai dreptate intr-o oarecare masura... un copil ( mai mult decat o canicie) trebuie conceput cu cap. Iar a arunca cu "pietre"in initiatoare acestui subiect cu este corect? Din cate stiu eu pentru conceperea unui copil este nevoie de doi ( chiar si pentru FIV este nevoie de doi) iar daca ea nu s-a gandit, atunci tu la ce te-ai gandit ( sincer nu vreau sa te supar), pentru ca am inteles ca esti tatic singur. Te felicit pentru aceasta pentru ca nu multi barbati au puterea de a fi tatici singuri si nu contest faptul ca este foarte greu pentru tine si acum si mai tarziu... Dar care nu face greseli si este perfect sa arunce primul cu "pietre'! Tu esti perfect?
Imi cer scuze daca am suparat pe cineva, dar nu mi se pare corect sa ne condamnam intre noi ( desi eu tocmai am facut-o) pentru ca fiecare om are motivele lui pentru a sta sau nu langa cineva...si ascultandu-l ii dai dreptate. In plus firea umana este inselatoare...
pisik 4ever spune:
marius, 1. mama perfecta nu exista. Nici singura nici in cuplu. 2. Tot incerc sa imi dau seama de ce "invariabil" ar trebui sa-mi caut tatal, dar nu-mi vine in minte nici un motiv. Singurul lucru in care ai dreptate este ca daca m-as apuca sa-mi caut tatal, nu i-as spune maica-mii.
Ca o singura persoana se ocupa de un copil sau mai multe (in fond avem 2 parinti si 4 bunici in cel mai fericit caz) e acelasi lucru. Ce e important e ca un copil sa aiba stabilitate si afectiune. Si adevarul. Copii sunt capabili sa inteleaga de mici ce se intampla cu conditia sa nu fie mintiti.
Annitha, cred ca cel mai important lucru pentru andrei acum este stabilitatea, are nevoie de niste repere pe care sa se poata construi. Iar cel mai daunator lucru ptr el este nu faptul ca mama lui e departe de el, ci faptul ca socrii trag intr-o directie opusa ca voi.
De ce spunem "saracu copil creste fara tata" si nu "saracu copil creste fara frati"?
aveti masina de spalat vase? Nu. Ii simtiti lipsa? Nu. Aveti masina de spalat rufe? Da. Ce se intampla daca nu o mai aveti? Atunci ii simtiti lipsa.
You're unique. Just like anyone else.... si bursuca 08.05.05