AJUTOR! MI-E TEAMA- COPILUL NU ESTE AL MEU
Raspunsuri - Pagina 5
casandra spune:
Incearca, daca poti, sa fii, pentru Andrei, de aceeasi parte a barierei ca si mama lui. Adica, el sa nu fie pus in situatia de a alege, de a avea remuscari....
Uite, cand suna maica-sa, incearca sa fii naturala, sa il dai la telefon ca si cum ar fi ceva foarte firesc, sa discuti cu el, eventual, despre ce au vorbit, ca si cum toti trei ati fi prieteni buni, adica fara resentimente. El trebuie sa se simta in siguranta ca vorbeste cu mama lui, cu vorbeste cu tine despre ea,...
Incearca sa il faci sa se deschida usor, usor. De exemplu, daca e suparat, spune-i " Ai dreptate sa fii suparat. Nu iti place cutare sau cutare lucru. De ce?" El trebuie sa simta ca tu il intelegi intr-adevar si ca esti foarte sincera in eforturile tale de a-l intelege.
annitha_cl spune:
Revin dupa o saptamana si mai bine de absenta cu noutati referitoare la Andrei. In primul rand se pare ca mama lui a inteles ca ii face rau copilului tot sunand si week-endul acesta nu a mai sunat ( sau poate ca a sunat si noi nu eram acasa). Cu Andrei situatia s-a mai stabilizat. Am adoptat o tehnica diferita. Sunt schimbata la reactiile lui brutale si trec peste ele fara a-i mai atrage atentia sau a il dojeni. Ne jucam mai mult timp amandoi, ne tinem in brate unul pe celalalt, ne iubim ( mai mult eu pe el), coloram impreuna ( multumiri inca o data oamenilor care activeaza pe acest forum pentru informatiile pe care le ofera) si incerc pe cat de mult pot sa imi petrc cea mai mare parte a timpului cu el si pentru el. In ultimile trei zile mi-a spus "mama"in joaca, in gluma iar eu i-am raspuns. Poate o va face si in serios...nu stiu dar sunt multumita si cu progresele pe care le-am facut pana acum. In fiecare seara imi povesteste ce a facut la gradi... iar eu il ascult.
Intr-o singura seara nu m-am simtit bine ( am avut o zi forte proasta la serviciu si stresanta) si i-am explicat ca nu ma simt bine si ca sunt nervoasa si ca il rog frumos sa nu ma provoace ca nu vreau sa ne certam sau sa-mi vars nervii pe el si... a inteles... m-a evitat pana cand eu m-am dus la el si am inceput sa ne jucam.
Cu socrii... mai bine spus cu soacra... nu mai vorbesc cu ea decat strictul necesar ( adica buna ziua si atat), nici macar nu ma mai duc la ea sa-l iau pe Andrei cand vin acasa o las sa-l aduca ea ( chiar daca stam in aceeasi curte), o tratez cu indiferenta si sictir total. Nu prea pare a fi multumita de tratament dar nu ma intereseaza. Mi-a transmis prin cumnata mea ( sora sotului meu) ca nu-i place modul in care o tratez si faptul ca nu mai discut cu ele ca inainte si le-am spus ca atata timp cat ele considera ca ar fi mai bine ca sotul meu sa semneze pentru ca A.P. ( mama biatului) sa poata pleca cu acesta definitiv in Italia decat sa stea cu noi ( stiind foarte bine ca daca A.P. ia baiatul nu o sa-l mai vedem niciodata avand in vedere modul in care ea s-a comportat fiind aici in Romania) eu nu am ce sa mai discut cu ele.
Le-a cam picat fata ieri cand am venit de la cumparaturi deoarece sotul meu m-a rasfatat f. mult: mi-a luat tot ceea ce eu am vrut ( ghete, haine, genti) si in plus mi-a luat un calculator ultima generatie cu monitor si imprimanta. Au facut crize amandoua ca prea ma rasfata iar sotul meu le-a trimis undeva si le-a spus ca daca eu vreau bichini din platina si el isi permite imi va face comanda si-mi va lua...si ca nu e problema lor ca eu merit tot ceea ce este mai bun din lume...
Asa ca 
pentru ele si 
pentru sotul meu si baiatul meu si 
pentru voi.
Va pup dulce
try spune:
Faptul ca andrei ti-a zis mama in joaca e o dovada ca incepe sa te accepte. Uite ca eforturile tale dau roade, air andrei incepe sa capete incredere, ceea ce e minunat.
Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi
boeru spune:
Anitha bine ca s-au mai imbunatatit lucrurile, si ma bucur ca am avut dreptate in ceea ce priveste relatia cu stoul tau. Te iubeste cu adevarat (si nu pentru ca ti-a cumparat atatea - desi si asta e un semn nu?)pentru ca are o atitudine pro sotie in relatia cu mama sa. Cred ca este bun sfatul fetelor de a apela la un psiholog, pentru ca perioadele bune ale lui Andrei pot alterna cu altele mai proaste (tu singura aratai asta in postarile anterioare) si cred ca trecerea timpului nu le rezolva. Macar ai sta linistita si ai vedea cum e mai bine sa abordezi problemele legate de comunicarea cu Andrei (si mama lui ca si ea face parte din ecuatie!)
Pupici si rabdare!
Viata este facuta din bucatele mici de ciocolata, cand mai dulce cand mai amara, important este sa stii sa le gusti pe fiecare in parte.....
Raducu cand avea plete
Petrecere 2 ani la gradi
annitha_cl spune:
A aparut o noua problema.... 
Nu prea stiu cum sa-l determin sa faca anumite lucruri ca de exemplu: sa se imbrace singur ( acasa nu vrea sa o faca in schimb la gradinita o face), incerc de ceva timp sa-l invat sa se stearga singur la fundulet ( a avut probleme la gradinita cand a facut pe el kk pentru ca nu a vrut sa se duca la toaleta deoarece nu stie sa se stearga) si nu vrea sa o faca, spune ca nu poate, ca nu stie. I-am explicat ca daca nu invata sa se stearga o sa mai faca pe el si eu nu o sa pot veni mereu sa il schimb de hainute si in plus el este baiat mare ( de scoala) si baietii mari stiu sa se steraga singuri.Am mimat cum sa faca ( eu) - daca ma vedeati lesinati de ras- dar degeaba nu vrea si gata. E mai comod sa o faca altul pentru el.Mai am si o alta intrebare... cum sa il determin sa fie mai activ si mai ambitios, acum cu greva asta din invatamant a stat acasa si bineinteles toata ziua la desene nu face nimic altceva. Aseara, spre exemplu, i-am pus un joc la calculator, a jucat putin si in momentul cand a pierdut prima oara a inceput sa planga ca el nu mai joaca ca se plictiseste, am incercat cu un joc mult mai simplu s-a intamplat la fel.
A spus ca vrea sa faca lectii ( suntem la ousoare) a facut cinci ousoare binisor dupa care vre-o trei care semanau cu niste linii mai degraba. I-am explicat pe un ton foarte bland cum sunt ousoarele, i-am aratat chiar si un ou real, am facut cateva impreuna si i-am spus sa incerce sa le faca sa semene cu primele... A mai facut un ousor( binisor) dupa care a inceput sa planga ca se plictiseste si a fugit la desene. Oricat ii explic ca daca nu ii iese ceva din prima trebuie sa mai incerce ca nici mie nu imi iese mereu bine, si eu mai gresesc si ca trebuie sa exersez ca rezultatul este acelasi cu cel de sus: incepe sa planga si spune ca se plictiseste. Am constatat ca "il plictiseste" tot ceea ce presupune efort din partea lui (mental sau fizic) si sunt nemultumita din aceasta cauza deoarece nu este bine pentru el. Nu mai stiu cum sa-i starnesc interesul asupra unor lucruri. Nici macar sa deseneze ( coloreze) nu vrea daca nu stau langa el si daca nu-i dau aprobare pentru fiecare culoare pe care o foloseste. Ce sa fac, cum sa procedez astfel incat sa ii starnesc interesul si ambitia de a face ceva singur singurel, sa nu se mai "plictiseasca"?
chatonel spune:
annitha_cl, parerea mea e ca este obosit, imprastiat, cu atitea probleme si ca nu reuseste sa se concentreze. De-asta, cum bine ai subliniat, copilul fuge de efortul psihic. Nu sint sigura ca trebuie sa il obligi sa continue, poate ca ar fi mai simplu pentru el sa ramina inca un an la gradi???!!!
Toulouse, la ville rose
annitha_cl spune:
chatonel Posted - 12/11/2005 : 23:09:53
--------------------------------------------------------------------------------
annitha_cl, parerea mea e ca este obosit, imprastiat, cu atitea probleme si ca nu reuseste sa se concentreze. De-asta, cum bine ai subliniat, copilul fuge de efortul psihic. Nu sint sigura ca trebuie sa il obligi sa continue, poate ca ar fi mai simplu pentru el sa ramina inca un an la gradi???!!!
Chatonel, Andrei are sase ani si doua luni...daca l-as mai lasa inca un an la gradi ( in afara de acesta) ar insemna sa-l dau la scoala la opt ani... si nu cred ca ar fi o optiune prea buna.
Nu stiu, cred ca pentru el e o foarte mare problema cea a singuratatii aceea de a rezolva singur ceva, a sta singur, a colora singur, a face ceva singur. Pentru el acest lucru pare de neconceput. Daca stau cu el atunci face ceea ce ii cer ( se joaca, mananca, coloreaza, scrie) atunci nu se mai "plictiseste". Iar ceea ce ma doare cel mai mult este faptul ca cei din jur nu accepta ideea de a merge cu el la un psiholog sau un psihoterapeut. Ei au idei preconcepute ( chiar si sotul meu) si oricat as incerca sa le explic sau sa dau argumente e total inutil. Pe mine ma depasesc unele probleme in comportamentul acestui copil si am momente in care nu reusesc sa gasesc solutii care sa aiba si efecte asupra lui...
Principesa spune:
Din cate am inteles eu, tu esti principala persoana care se ocupa de ingrijirea si educatia lui Andrei. Asta inseamna ca tu il cunosti cel mai bine si poti evalua cel mai bine situatia precum si daca este necesar suportul unui specialist. In fata cu trebuie sa iti justifici tu decizia si de ce? Ce te face sa nu fii suficient indreptatita ca atunci cand iei o decizie sa fii convinsa de justetea ei si sa o pui in aplicare?
"Cei din jur" de obicei prefera sa nu solicite ajutor pentru ca este mai confortabil sa bage capul in nisip si accepta cu dificultate existenta unei probleme.
Intrebarea pe care poti sa ti-o pui tu este: cine are in primul rand de castigat sau de suferit in acest context?
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
annitha_cl spune:
Este adevarat ca eu ma ocup de educatia lui, dar din pacate nu depinde totul numai de mine. Sa explic si de ce... Va mai amintiti ca l-am operat de polipi? Ehhh, la spital a trebuit sa ma internez eu cu el ( taticii nu aveau voie iar bunica nu s-a deranjat) acolo a trebuit sa semnez anumite hartii...printre care si declaratia pe propria raspundere ca sunt de acord cu operatia indiferent de consecinte ( nu mai vreau sa enumar consecintele ca mi se face iar rau)iar situatia legala ( a noastra)este urmatoarea:
1. nu sunt casatorita legal cu taticul lui Andrei;
2. procedura legala de reincredintare spre crestere si educare a lui Andrei de catre tatal lui abia a inceput...
Concluzia? Legal sunt nimic pentru Andrei si nu pot face nici un pas fara acordul macar al tatalui lui iar tatal lui nu concepe sa fie dus la terapie.
Mai nou am constatat cat am stat acasa (sa ma refac dupa o pneumonie) ca baiatul meu este foarte incapatanat si speculant. A constatat el ca daca incepe sa planga si sa spuna "vreau la mama" imediat toata lumea sta drepti in fata lui si face tot ceea ce vrea el... L-am pus sa faca un puzzle ( de nivelul unui copil de trei ani) pentru a ii mai distrage atentia de la desene ( de cand se trezeste si pana se culca seara nu face altceva decat sa se uite la desene) si a inceput sa planga ca el nu stie sa faca asa ceva iar cu cat incercam sa ii arat, sa ii explic cu ma sa procedeze el plangea si mai tare pana a inceput sa urle. Recunosc ca mi-am iesit din fire si l-am certat si i-am sters o palmuta la fundulet iar baiatul meu a facut ochii mari si a tacut instantaneu... a facut si acel puzzle fara probleme si fara ajutor dar cand soacra mea a intrat in casa a inceput sa urle, sa planga ca nu il las la desene... Nici nu vreti sa stiti ce a urmat....
Mai nou acelasi lucru se intampla ori de cate ori il pun sa faca altceva si nu il mai las la desene plange si urla.
In ultimul timp am invatat sa nu ma mai las impresionata de lacrimi si sa insist asupra lucrurilor care cred eu ca trebuie sa le faca.
Poate ca gresesc, dar eu consider ca nu este normal ca un copil sa stea toata ziua la televizor( mai bine de 12 ore pe zi), la desene (mai ales ca nu sunt foarte reusite) si ca ar trebui sa mai faca si alte lucruri: sa coloreze, sa deseneze, sa invete sa faca bastonase si liniute. Nu spun ca nu ar trebui sa se mai uite si la televizor ci doar ca ar trebui sa alterneze si cu alte lucruri. Credeti ca gresesc?
Este normal ca un copil de varsta lui sa nu stie cate degete are la o mana decat daca le numara si daca il intrebi dupa cinci minute sa o ia de la capat cu numaratul? Este normal sa nu stie ce inseamna ieri, azi sau maine, sa nu faca diferenta dintre acum, mai devreme si mai tarziu?
Am spus eu ca poate e prea mic pentru a avea pretentia sa stie zilele saptamanii si cate zile are o saptamana dar asta nu inseamna ca si am aceasta convingere. Oare intr-adevar este prea mic?
Si cel mai tare ma doare ca nu reusesc sa ii starnesc interesul pentru cunoastere, si sa o conving pe soacra mea sa nu il mai trateze ca pe un copil de trei ani.
Zilele trecute discutam cu ea referitor la scoala si s-a istericat instantaneu cand i-am spus ca trebuie obisnuit sa stea singur pana vine unul din noi de la munca. Ca nu se poate sa am pretentii asa mari de la el, ca e prea mic...si multe alte argumente legate de faptul ca este prea mic. Am rabdat si i-am replicat ca eu la cinci ani si jumatate scriam si citeam (la televizor) si ca la sase ani stateam singura in casa cand veneam de la scoala si nu exagerez cu absolut nimic. Nu vreau sa ma compar cu el ( la varsta mea de atunci) dar nu pot sa cred ca eu am fost un copil minune iar ca Andrei este batut in cap sau retardat. Sunt convinsa ca daca as fi lasata ( din toate punctele de vedere) sa imi fac datoria fata de el situatia s-ar schimba...
Iarasi mi se pare stupid unui prescolar care este in grupa pregatitoare la gradinita, ca o sa inceapa gradinita si nu o sa se mai plictiseasca ca la gradi o sa se joace toata ziua cu colegii lui...
Sunt eu ciudata sau in urma cu mintea si notiunile? Credeti ca gresesc? Daca da, spuneti-mi si mie si dati-mi argumente ca eu le-am cam epuizat pe ale mele in lupta cu Andrei de a il convinge sa mai lase desenele si cu ceilalati in a-i convinge ca am dreptate in macar 10% din cazuri.
Principesa spune:
Cristina, ai dreptate sa ai acele asteptari de la Andrei. O problema este faptul ca el nu este interesat. Iti recomand o procedura care evalueaza calitatea interactiunii dintre adult si copil pentru identificarea dificultatilor. Poate atunci devine mai clara situatia.
O alta problema o vad in modul in care te raportezi la Andrei, incercand sa il convingi ca tu ai dreptate, ca si cum ati fi colegi de joaca. Copiii nu stiu intotdeauna ce e bine pentru ei, asta e unul dintre rolurile adultului. Daca tu nu te simti indreptatita suficient sa iti asumi acest rol copilul va specula in continuare.
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura