Dilema-jobul mamei din diaspora
Raspunsuri - Pagina 2
Cristina spune:
Draga Alina,
Eu mi-am reluat serviciul cand Sanziana avea 6 luni. Nu pot fi atat de ipocrita sa declar ca numai motivele financiare sau siguranta locului de munca m-au determinat sa fac asta. Te inteleg perfect, si eu sunt tot informatician ("fabricat" de vreo' 10 ani incoace). Pur si simplu ma mancau degetele. Mai ales ca incepea implementarea unui nou sistem la noi, eram disperata sa fiu si eu, sa aflu si eu, sa invat si eu, samd. Mi-e dor de Sanziana in fiecare clipa, abia astept sa ajung acasa. Dar ma simt bine stiind ca este "pe maini bune" si am grija sa suplinesc absenta mea, de la ora 17:00 incolo. Ne jucam, ne povestim, mergem in parc samd astfel ca ne oferim unai alteia mici-mari bucurii in fiecare zi. Nu ma simt vinovata (la inceput m-am cam simtit). Vreau sa spun ca eu cred cu tarie in dictonul "nu conteaza cantitatea timpului petrecut impreuna ci calitatea". Astfel, ea invata sa devina independenta (si eu una pun mare accent pe chestia asta) si chiar daca-mi place sa o stiu langa mine permanent, incerc sa ma abtin.
Otilia spune:
Va voi traduce aici raspunsul Dr. Fitzugh Dodson la intrebarea unei mame care suna cam asa:
"Am citeodata un viu sentiment de culpabilitate pentru ca lucrez. Copiii mei se pot simti traumatizati din aceasta cauza?"
"Aceasta intrebare pune in lumina inamicul n°1 al mamelor care lucreaza : sentimentul de culpabilitate.
Mamele care lucreaza se simt periodic vinovate, lor le este teama ca nu consacra destul timp copiilor lor.
Am incercat sa demonstrez clar ca este absurd sa evaluam calitatile unei mame (care lucreaza sau nu) numai in functie de timpul pe care il petrece cu copiii.
Ea poate sa petreaca foarte mult timp si sa-i surprotejeze. Aceasta nu va face din ea o mama mai buna. Ea poate sa petreaca mult timp tipind sau certindu-i. Nici aceasta nu va face din ea o mama mai buna. Ea se poate lasa subjugata de catre copii si poate face din ei niste mari alintati. Nici pentru aceasta ea nu va fi o mama mai buna.
Ceea ce face o mama buna este dragostea ei, aptitudinea ei de a-i invata pe copiii ei sa aibe un comportament bun si corect. O mama care lucreaza poate avea aceasta capacitate, tot asa ca una care nu lucreaza.
Mama care lucreaza ar trebui sa uite o data pentru totdeauna ideea ca singurul criteriu de evaluare al unei mame bune sau rele ar fi timpul petrecut cu copiii.
Intre paranteze, multe mame ramin acasa cu copiii si petrec putin timp cu ei. Ele sunt prinse in turbionul activitatilor caritabile sau orice altceva iar copiii le vad rar… Si totusi, aceste mame nu sunt cuprinse de sentimentul de culpabilitate.
Sentimentele de culpabilitate nu fac din voi parinti buni.
Acestea fac ca mama cuprinsa de remuscari sa incerce sa compenseze absenta sa cu o indulgenta excesiva si ii va fi teama sa fie ferma atunci cind trebuie. Este prada ideala pentru copilul care stie sa o manevreze si este rau si pentru unii si pentru ceilalti.
Va puneti intrebarea daca frustrati copilul de prezenta dvs. Este adevarat atunci cind mama lucreaza la timp complet in primii 3 ani de viata ai copilului. Copilul are nevoie de o prezenta constanta pentru a putea crea legaturi afective profunde care vor sta la baza acelora pe care le va stabili tot restul vietii. Daca dvs. sau tatal copilului nu sunt disponibili in timpul zilei, cine ar putea sa o faca ?
Puteti avea norocul sa gasiti o femeie cu adevarat minunata care sa va inlocuiacsa. Dar nu-i asa de usor. Imaginati-va ca dupa ce a avut grija de copilul dvs. un an, este obligata sa plece. Aceasta risca sa bulverseze copilul foarte mult. Multe femei care lucreaza nu se gindesc la acest aspect si aici gresesc. In orice caz, stiti ca dvs., mama copilului, nu va veti indeparta niciodata de el. Dar cu o persoana pe care o angajati nu aveti nici o certitudine.
Daca trimiteti copilul la o cresa va veti da seama foarte repede ca exista foarte putine care sa fie satisfacatoare.
Mai sunt si exceptii, desigur. Aici nu vorbesc decit in general. Va trebui gasita o formula tot atit de satisfacatoare ca propria dvs. prezenta, si cred ca nu este deloc usor.
Va sfatuiesc, deci, pe cit posibil, sa NU LUCRATI in exteriorul casei inaintea virstei de 3 ani a copilului dvs. Lucrati mai degraba la timp partial intre virsta de 3 ani si pina cind copilul incepe scoala. Dupa aceasta veti putea lucra la timp complet, nu veti mai avea motive sa va simtiti vinovata sau sa va fie teama ca va frustrati copilul."
@+...
Otilia & La Adelita 
(8 luni)
liv spune:
Pe vremea cind mergeam la serviciu (eleganta si arenjata de mama focului, uite-asa, sa moara dusmanii de ciuda 
), am primit o saptamina libera (in afara concediului binemeritat) datorita faptului ca am prestat munca voluntara in vichenduri .. eheei, ce credeti ca am facut eu in saptamina aia libera? Am mers la serviciuuu. Exact ca si Cristina, mereu spuneam: "Eu sa stau acasa? Pentru nimic in lume. Nu stiu cum suporta unele femei sa nu aiba un loc de munca". Da uite ca a venit si vremea mea. Si asta se intimpla de un an jumate. Credeti ca simt lipsa serviciului? Nici vorba! Pai a creste copilul (deocamdata, sper ca la anul sa fie "copiii") nu-i tot un job? Si inca ce job! Munca de raspundere
. Ma umflu toata in pene si ma bucur cind maimutzica mea face ceva nou.
In alta ordine de idei, daca as vrea sa ma angajez aici, as obtine ceva tare prost platit (in jurul a 400 de euroi cred), fiindca nu stiu limba bastinasilor. Sa zicem ca accept treaba asta. Angajez o femeie pe post de baby sitter, o platesc tot cu 400 de euroi. Pe linga asta, sotul meu trece la o alta categorie de impozitare (de, nevasta-sa are cucuri in cap si-i trebe serviciu) si in felul asta pierde 400 de euroi .. Na, spuneti si voi, merita sa fac asta? Eu sint convinsa ca NU. Ce ma macina pe mine foarte tare este urmatoarea problema: eu mi-s tot informatician, ca multe alte lumi. Peste 7 ani (sa zicem), cind vor merge copilasii la gradinita, va trebui sa-mi caut si eu de lucru (sa mai zicem ca atunci nu voi mai avea probleme cu limba germana). Ei bine, cind chiar in momentul de fata concurenta in acest domeniu este acerba, cina ma va angaja pe mine, care am pierdut atitia ani si nu mai sint la curent cu noutatile? Probabil va trebui sa ma reorientez sau s-o iau de la capat (de la un anume capat) cu meseria mea .. Da pina atunci mai este, asa ca sa fim sanatosi!
Aurelia spune:
De citeva zile am inceput sa lucrez din nou dupa aproape trei ani si pt prima data intr-o alta tara.......pentru prima data m-am despartit de puiul meu pentru citeva zile ,are doar 13 luni cum sa-i explic ca sa inteleaga cind il las in usa altei case ca "mami nu va dormi cu tine diseara"?!este la matusa lui pe care o iubeste si care l-a rasfatat de la nastere DAR......i-i adun hainutele si-i aranjez jucarioarele si am un gol imens in suflet....ma sfisie ceva prin interior,sun de trei ori pe zi sa vad ce face si-i aud glasciorul la telefon ,mai este mult pina miine seara cind vom merge sa-l luam acasa,enorm de mult!!!!!!!noroc ca noul serviciu ma solicita atit de mult incit nici nu-mi dau seama cind trece timpul,poate ca ar fi trebuit sa mai stau acasa ,dar jobul a fost intradevar o oportunitate pe care nu puteam s-o ratez,as spune nu ca nivel fata de ce am lucrat in ro ci pur si simplu o rampa de lansare pt viitor!acum intru din ce in ce mai putin pe forum ,citesc mai putin ca inainte caci a doua zi trebuie sa fiu "fresh"regret fiecare minut care trece si nu sint cu el ..........Bucurati-va de viata voastra de "closcute cu pui" si ginditi-va sa puneti in balanta si partile bune ,clipele atit de dulci petrecute linga puisorii vostri ,clipe de aur care nu se mai intorc niciodata!
AureliaGalerne
Rodica spune:
Aurelia are dreptate, exista un timp pentru toate.
Acum lucrez si petrec foarte mult timp departe de copiii mei, dar imi aduc aminte cu placere de cei trei ani cand am stat acasa sa-i cresc. Timpul acela nu se mai poate intoarce.... Bucurati-va de clipa fetelor, ce va fi mai departe... aranjeaza Dumnezeu n-aveti grija!
Julie spune:
Aligali (alina), eu inteleg perfect prin ce treci - copilul crescut de tine, singurica (cea mai mare parte a zilei). In cazul meu a fost: singura, cea mai mare parte a saptamanii.
Eu te sfatuiesc sa te uiti bine in adancul sufletului tau si sa vezi exact ce iti cauzeaza depresia.
In cazul meu a fost clar: statutul de casnica. Le admir si respect pe cele care pot sta acasa cu puii lor si par a avea o rabdare nesfarsita, dar nu a fost cazul meu.
Mie depresia (si am avut una prelunga!) mi s-a mai atenuat cand mi-am gasit un job, cand am putut sa ma fac utila si in afara casei. Copilul meu a dus-o bine la cresa (exceptand prima iarna, cand a fost racit incontinuu), si a mers de la 18 luni. Desigur ca am fost "impunsa" ca ce-mi trebuie sa ies, ca nu-s o mama buna etc, dar am ignorat aceste pareri si am avut incredere in instinctul meu: o mama multumita are un copil multumit. Si, cum spunea cineva mai sus: calitatea conteaza mai mult decat cantitatea.
Oricum, oamenii sunt diferiti, dar in cazul meu faptul ca am scos din dulap hainele de lucru a fost exact medicamentul de care am avut nevoie!
danac spune:
Eu una te inteleg perfect!As avea si eu multe de spus da e aproape 12 noaptea,si trebuie sa merg la culcare.Daria doarme deja de peste o ora si am ajuns la concluzia ca daca nu imi sincronizez cat de cat somnul cu al ei am sa adorm in spielplatz in timp ce daria incearca sa se socializeze cu copii care vorbesc o alta limba decat cea care o invata mamica ei acasa.
ponicid spune:
Si eu simt ceea ce a exprimat Otilia.
Simt ca ar trebui sa stau langa copil acasa pana la 3 ani ai copilului si apoi mai pe langa casa pana face cam 8 ani. Asa cred eu ca as putea sa o cresc cum trebuie.
Insa eu lucrez de cand a facut fetita 1 an si o luna pentru bani si pentru siguranta locului de munca.
La mine are si cine sa stea cu copilul (mama mea). Asa ca ma simt cat de cat in siguranta.
Mereu facem compromisuri! Chiar ma gandesc de multe ori ca pentru barbati lucrurile sunt mult mai limpezi. Ei nu trebuie sa aleaga intre cariera si copii. Noi femeile facem tot un compromis de la un cap la altul. Ne impartim intre copii si serviciu si nu stiu cat reusim sa le facem bine pe amandoua.
Daniela, mamica de Ana-Maria
danac spune:
As mai adauga ceva ,zic eu important ,la subiectul asta.Observ,cu mare placere
, ca sant multe mamici bine pregatite profesional,care stau acasa sa isi creasca copilul ,si se simt multumite,ba chiar fericite cu situatia asta.Eu zic ca asta e important,daca mamica e multumita ca sta acasa,atunci si copilul e unul multumit si fericit.Daca mamica se simte insa frustrata,nemultumita,atunci nici copilului nu ii poate fi prea bine.Si cum nu putem fi toate la fel exista din belsug mamici din ambele categorii. Cam asta e.Zic eu.Pupici
.
ariadna spune:
Si eu stau de peste trei ani cu Mihai acasa, si pot sa spun ca am avut destule momente de depresie (din lipsa de activitate sociala, as spune eu, mai degraba decat din lipsa de serviciu), si asta mai ales de cand suntem in Germania, departe de toate rudele si prietenii apropiati.
Insa, normal si eu pun in balanta avantajele si dezavantajele, si uite asa imi revin destul de repede din depresie (o depresie "standard", la mine, , tine de seara pana dimineata, deci nu prea mult, as zice eu, avand in vedere totusi ca peste noapte mai si dorm, deci nu ma tine treaza ).
Si mai e o chestie. Pur si simplu trebuie multa rabdare, foarte multa rabdare, pana mai creste copilul si merge la gradinita, pe urma la scoala, isi face prieteni de varsta lui, are si el viata lui sociala si atunci putem si noi, mamicile, sa aspiram la un job sau ceva de genul asta.
Oricum, si eu consider, si recomand asta cu toata caldura la toate mamicile, ca intr-adevar, pana la 3 ani, daca nu pana la 6-7 ani, copilul are nevoie de constanta in educatie, in crestere, are nevoie de caldura sufleteasca, de incredere, are nevoie sa stie ca se poate in orice moment bizui pe cineva in toate incercarile lui de a cunoaste lumea.
Eu sunt absolut convinsa ca, din toate punctele de vedere, a sta acasa cu copilul, cel putin pana la trei ani, este un castig, atat pentru copil cat si pentru mama.
ariadna