Familie-copii sau cariera?!

Dragele mele,
De citeva luni sunt intr-un mare impas care a degenerat aproape in depresie, este vorba despre vesnica dilema familie sau cariera.
De cind ma stiu mi-am dorit copii , 2 copii, pe care Dumnezeu mi i-a dat:un baietel scump de 3 ani si o fetita dulce de 1 an.
In aceasta vara fiind in concediul de maternitate de 2 ani , am primit o oferta extraordinara de a lucra la o banca renumita, exact visul impinirii carierei mele, dar... am renuntat.Trebuia sa plec de-acasa 3 luni in alt oras la training, iar fetita mea era neintarcata si avea atunci 9 luni.
Acum cind m-am intors la vechiul serviciu ma simt ingrozitor: trebuia sau nu sa accept? Cele 3 luni poate nu erau un sfirsit de lume, dar atunci am judecat cu sufletul: nu puteam sa-mi las copilasii mei zi si noapte fara mine, desi ar fi stat cu tatal lor si cu bunicii...
Insa acum sufar ingrozitor caci o asa sansa o data in viata ti se ofera
De aceea se pune intrebarea: cum este mai bine o mama sufletista, grijulie, dar care lasa deoparte multe din aspiratiile ei profesionale, sau o mama importanta, cu o pozitie sociala solida, care aduce substantiale venituri in casa
Daca sunteti in aceiasi situatie as fi curioasa voi ce credeti?
M-ar interesa ce solutie ar fi ales Karmen...

didita spune:

Daca ai ales cu inima de ce sa-ti para rau?! Si de unde sti tu sigur ca este ultima data in viata ta cand ti se ofera un post interesant? Eu cred ca la cat de repede se schimba lucrurile acum este aproape imposibil sa prevezi ce si cand se va intampla.

In alta ordine de idei, eu nu cred ca o mamica aducatoare de bani multi e mai buna decat una care sta cu copiii. In schimb e adevarat ca una cu zambetul pe buze e de preferat uneia care e deprimata!!! Depinde ce vrei de la viata: daca vrei sa fii o femeie de cariera in primul rand atunci nu ai facut o alegere buna, in schimb daca relatia ta cu copii este mai importanta atunci: Bravo!
Bineinteles nu discutam situatii extreme de saracie lucie unde este obligatoriu sa muncesti.
Sincer eu nu cred ca poti in acelasi timp sa fii o superfemeie de afaceri si o mama atenta, prezenta si apropiata de copii. Atentie: nu zic ca e mai bine intr-un anume fel! Oricat ai incerca sa recuperezi timpul petrecut in afara casei nu reusesti sa ai aceeasi relatie cu copii ca atunci cand ii vezi zilnic cum evolueaza si cand ii asculti atunci cand au ei nevoie sa vorbeasca . Pe de alta parte, nu serveste la nimic sa fii prezenta fizic cu copiii daca mintea ti-e la altceva si ti se pare ca ti-ai ratat viata daca nu iesi din rutina zilnica. In cazul asta e mai bine sa stai cu ei efectiv o jumate de ora pe zi dar complet cu ei, decat 24 cu 24 zicandu-ti acum as putea sa am reusite peste reusite si in loc de asta schimb la fund picimea!

didita

noltic spune:

Buna Kores! Stii de ce anume au nevoie copii nostri in primul rand????? De atentie si dragoste neconditionata, de prezenta noastra si de afectiune: restul nu conteaza asa de mult ptr ei cum suntem noi obishnuiti sa gandim! Si cred ca nimc nu este mai important decat sa ai o familie adevarata si mereu aproape de tine, sa te simti util si placut daruind si nu cerand, sa fii tot timpul langa ai tai trup si suflet; restul se poate interpreta sub "N" aspecte!!
Cu respect,
Nick!

Jocelyn spune:

Cum sa regreti asa ceva? Poate ai sa o alta sansa, poate si mai buna decat cea dintai? Si eu a trebuit sa aleg saptamana asta intre a pleca in Spania singura la un job fain sau sa raman cu sotul si sa-mi mai caut, fiindca ce lucrez acum nu ma satisface. Nu-mi pare rau pentru nimic in lume de alegerea facuta. Si cu atat mai mult as fi ales la fel daca aveam copii.
Deci, capul sus si inima asisderea! Familia primeaza (din punctul meu de vedere) si pe urma viata profesionala. Poate ca nu poti fi intotdeauna la superlativ pentru amandoua dar important e sa facem cat de mult si de bine putem


If there were in the world today any large number of people who desired their own happiness more than they desired the unhappiness of others, we could have paradise in a few years.

mcrmiki spune:

In primul rand cred ca ar trebui sa iti pui tu intrebarea ce anume iti doresti. Eu una sunt o familista convinsa si nu mi-as pune copii pe locul al doilea. pe de alta parte cariera poti face si mai tarziu, sunt convinsa ca se vor mai ivi ocazii, dar cu anii acestia ai copiilor, care sunt intr-o continua transformare nu te vei mai intalni niciodata.
Am stat si eu si am analizat problema si nu cred ca vreodata copii isi vor aminti ca le-ai cumparat tot felul de haine de firma sau jucarii, dar sigur isi vor amintii de momentele petrecute impreuna. Parintii mei au fost foarte saraci cand s-au casatorit si au muncit tare mult si nu au avut timp de noi, in sensul ca nu prea mergeam in vacante pt. ca nu erau bani, tot timpul erau alte prioritati si eu am ajuns acum sa le spun ca de fapt eu nu prea am amintiri cu ei de cand eram mica. In concluzie si-au dorit bani si au avut; acum muncesc la fel de mult, au de toate, mai mult decat le-ar fi necesar si totusi nu se mai opresc. Sunt bunici, au trei nepoti si nu se stiu bucura de ei pt. ca sunt prea ocupati sa faca bani. Nici copii mei nu-i percep ca pe niste bunici adevarati, doar pe aceia care vin sa-i vada 5 min./zi si le aduc cate ceva sau le dau bani. Eu una zic ca-i tare trist, sunt niste momente cu care nu se vor mai intalnii niciodata.
Asa ca esti libera sa alegi.

Un cuvant plin de iubire pretuieste atat de mult si totusi el costa atat de putin." N. Iorga
Miha&Sorin&Bogdan(24.12.2000)&Vlad(17.11.2003)

alex_c spune:

eu optez pentru fericirea copilului meu . Acum 7 ani exact in luna in care am aflat ca sunt insarcinata seful meu m-a anuntat ca se va infiinta un nou departament iar el m-a propus pe mine sef la acel departament. Am fost mai mult decat incantata de noul job , eram proaspat casatorita si un castig in plus era un pas inainte pentru a cumpara un apt in care sa locuim. Vestea ca sunt insarcinata m-a zapacit pur si simplu , toti doctorii imi spusesera ca nu am prea mari sanse sa raman insarcinata fara un tratament de cel putin 2 ani. Spre surprinderea tuturor , chiar si a sotului meu , am refuzat postul respectiv si am ales , normal , copilul. In clipa de fata sunt mamica unui baietel de 6 ani , ratiunea si sensul vietii mele . Ne-am luat casa exact cand puiul a implinit 1 an,ocazii pentru job bun au mai venit ,am promovat chiar in cadrul acelei firme , am plecat din acea firma din motive financiare iar acum am un job de care sunt multumita momentan , muncesc 9 ore pe zi , am timp sa ma ocup si de copil si castig mai mult chiar decat sotul meu . As renunta in schimb la toate astea daca as putea ramane din nou insarcinata dar se pare ca e destul de greu daca nu chiar imposibil. Si am avut o discutie cu seful actual care m-a intrebat cat de important este jobul acesta pentru mine : i-am rapsuns ca este important , este locul din care atat cat pot asigur traiul decent al familiei mele , dar pentru mine cel mai important lucru ramane familia . Mi-a dat dreptate si mi-a spus ca asta este si opinia dansului si oricati bani ti-ar da un patron nu ai aceeasi multumire si fericire ca atunci cand copilul tau te strange in brate si iti spune ca te iubeste . Iar un sef este multumit de tine si te plateste bine atata timp cat mucesti bine pt el , daca dai gres gaseste oricand un inlocuitor .In schimb pt puiul ala de om tu esti centrul universului , el te va iubi o viata neconditionat , chiar si atunci cand vei fi la pensie si nu vei mai aduce mari venituri familiei.In concluzie aleg oricand fericirea si binele copilului in schimbul unei cariere.Daca Dumnezeu ne-a ales pe noi sa fim mame inseamna ca a avut El un motiv .

Moni , mami de Cosmin

Naty spune:

Fetita mea e tot ce am mai scump pe lume. Mi-am dorit-o enorm, o iubesc la nebunie, cum nu credeam ca as putea iubi si nu as pune niciodata pe nimeni si nimic inaintea ei.
Si totusi ... cand avea 4 luni am reinceput serviciul. Care imi aduce o gramada de satisfactii (intelectuale) si o gramada de bani.
Cateodata ma gandesc cu regret ca pierd momente importante ale vietii ei (de exemplu ieri a facut primii pasi singura si eu nu eram acolo), ca nu stau suficient cu ea si chiar ca nu ma iubeste la fel de mult ca pe mama mea, sau chiar ca be bona, cu care sta.
Pe de alta parte sunt o persoana super activa si sincer nu ma vad ocupandu-ma numai de casa si copil.
Cred ca nici ei nu i-ar folosi la nimic sa aiba langa ea toata ziua o mamica frustrata, posomorata si nervoasa.
Asta insa doar pentru ca asa sunt eu, nu cred ca poti da un verdict -e mai bine asa sau e mai bine invers.
Din punctul meu de vedere - si familie si cariera.


Raluca si bebelina IOANA - ALEXANDRA 10 oct.

poze noi

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=52035" target="_blank">POVESTEA BEBELINEI

Elise spune:

Cred ca trebuie sa le impaci pe amindoua.
Eu, sincer, as fi acceptat postul.
Si l-as fi acceptat cu gindul ca trei luni in plus sau in minus nu reprezinta o mare diferenta - bb oricum nu-si va aminti daca ai stat cu el pina la 9 luni sau pina la 12 luni.

Asta e opinia mea. S-ar putea sa gresesc.

Elise

Principesa spune:

Draga mea, vreau sa te felicit pentru alegerea facuta. Pentru noi femeile, maternitatea este o perioada de incomensurabile satisfactii dar si de renuntari si compromisuri. Confortul nostru interior vine din echilibrarea balantei. In situatia ta desi acum te simti un pic frustrata sa stii ca fetitei tale i-ai facut cel mai mare cadou si ai adus cea mai importanta contributie la dezvoltarea ei emotionala: constanta figurii de atasament.
Dezvoltarea emotionala a copilului din primii doi ani este vitala pentru tot restul vietii si ea poate reprezenta o protectie sau o predispozitie catre tulburari psihice.
Este foarte important ca in primii doi ani de viata figura principala de atasament sa lipseasc cat mai putin din viata copilului deoarece chiar daca ulterior copilul nu isi va aminti evenimentul acela, acea separare va avea un loc foarte important in constructia reprezentarii copilului despre lume, ca fiind un spatiu securizant sau insecurizant si a reprezentarii despre sine, ca fiind o persoana care merita sau nu merita sa fie iubita.
Asa incat desi acum esti centrata pe neimplinirile financiar-profesionale iti sugerez sa te gandesti la faptul ca femeile au in principal ontologic, menirea de a da viata, care nu se rezuma la asta ci implica o responsabilitate pentru tot restul vietii pe care tu ti-ai asumat-o, considerand-o prioritara printre celelalte nevoi, asa cum este de folos fetitei si baietelului tau acum care considera lumea ca un spatiu securizant si care se considera valorosi si demni sa fie iubiti de o mamica asa grijulie ca tine.


Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

leistra spune:

Ma bucur ca am descoperit acest subiect pe forum caci si eu ma aflu in impas, sunt casatorita de o luna, iar sotul meu isi doreste sa raman cat mai repede insarcinata, insa eu vreau sa mai astept. Si eu imi doresc mult copii, dar in tara am terminat o facultate, iar aici nu imi pot gasi o slujba buna pana nu invat bine limba si mai fac un curs ceva, ceea ce dureaza un timp bun. Pe de o parte sotul meu are dreptate ca ar trebui sa ne grabim, pentru ca eu am 27 de ani, iar sotul meu 37. Dar eu nu stiu ce ar trebui sa fac. Imi vine greu sa cred ca dupa atatia ani de studii voi ramane casnica, ani de mari sacrificii pentru parintii mei.


http://photos.yahoo.com/adina_roberta

filofteia spune:

Eu am constat in viata ca orice as fi ales la un moment dat a fost bine... in interesul meu...
Fetele de mai sus ti-au dat nenumarate exemple... Iti voi da si eu...
Acum 4 ani eram insarcinata in luna a noua si stateam deja acasa... ne cumparasem de curand apartament si eram in renovari... S-a anuntat consursul pentru postul de sef al serviciului in care lucram. Nu m-am inscris... Directorul si inginerul sef mi-au dat telefon in fiecare zi sa ma inscriu... mi-au adus chiar si argumente ... mi-au spus ca nu conteaza ca voi lipsi 2 ani ca nu conteaza ca n-am invatat nimic... Am refuzat ...
La un an dupa ce am inceput serviciul (Adi avea 3 ani jumatate) s-a ivit o alta sansa... sa fiu directorul de proiect in care tocmai intrasem... asta insemna multe drumuri la Bucuresti, dar si in strainatate... Am refuzat iar... si asa copilul meu simte uneori nevoia sa stau mai mult cu el... Sunt a doua in proiect si fac 90% din treaba, dar cand a trebuit sa ma duc cu copilul sa-l operez nu m-am uitat in urma ... responsabilitatea nu era a mea...
Si ceva haios... intr-o saptamana am fost nevoita sa vin acasa pe la 22... A treia zi Adi m-a intampinat cu cuvintele "Esti chiar tu mami?"...
Prefer o relatie solida cu copilul meu decat un job mai bun... Iar relatiile solide se fac de acum...
Asta este parerea mea...