Familie-copii sau cariera?!

Jocelyn spune:

quote:

---

Originally posted by leistra

Ma bucur ca am descoperit acest subiect pe forum caci si eu ma aflu in impas, sunt casatorita de o luna, iar sotul meu isi doreste sa raman cat mai repede insarcinata, insa eu vreau sa mai astept. Si eu imi doresc mult copii, dar in tara am terminat o facultate, iar aici nu imi pot gasi o slujba buna pana nu invat bine limba si mai fac un curs ceva, ceea ce dureaza un timp bun. Pe de o parte sotul meu are dreptate ca ar trebui sa ne grabim, pentru ca eu am 27 de ani, iar sotul meu 37. Dar eu nu stiu ce ar trebui sa fac. Imi vine greu sa cred ca dupa atatia ani de studii voi ramane casnica, ani de mari sacrificii pentru parintii mei.


http://photos.yahoo.com/adina_roberta

---

In primul rand poate nici nu poti ramane insarcinata asa usor. In al doilea rand, sa zicem ca ramai si faci un copil, dar nu cred ca te obliga nimeni sa ramai casnica. Poti sta cu el un an sa zicem si pe urma sa-ti iei un job, intre timp inveti bine limba si pe urma te duci la serviciu si copilul la cresa/gradi, cum o fi pe acolo. Nu e si asta o varianta?


If there were in the world today any large number of people who desired their own happiness more than they desired the unhappiness of others, we could have paradise in a few years.

Jocelyn spune:

quote:

---

Originally posted by Elise

Cred ca trebuie sa le impaci pe amindoua.
Eu, sincer, as fi acceptat postul.
Si l-as fi acceptat cu gindul ca trei luni in plus sau in minus nu reprezinta o mare diferenta - bb oricum nu-si va aminti daca ai stat cu el pina la 9 luni sau pina la 12 luni.

Asta e opinia mea. S-ar putea sa gresesc.

Elise

---

Uite, eu cred ca gresesti in sensul ca cel mic, chiar daca nu isi va "aminti", va simti ca nu e mamica lui cu el. Din ce am citit eu, psihologia copilului, primele luni si primii 3 ani din viata sunt cei mai importanti in dezvoltarea caracterului, a increderii si a legaturii cu parintii. Bebelusul invata imediat sa-si recunoasca parintii si cred ca sufera atunci cand persoana cu care s-a obisnuit si a carui iubire a simtit-o pleaca de langa el. Ma rog, poate ar fi mai multe de spus, poate e vreun specialist pe-aici, ca eu zic numai ce-am citit.


If there were in the world today any large number of people who desired their own happiness more than they desired the unhappiness of others, we could have paradise in a few years.

kores spune:

Sunt placut impresionata de faptul ca mi-ati scris atit de multe lucruri si din suflet.In multe situatii povestite de voi m-am regasit si eu.Sigur ,fiecare are propria lui poveste din trecut.Eu intru in acel caz povestit de "leistra" in care dupa multi ani de studii cu brio, dupa perseverenta unor ani de vechime ca salariat a venit momentul in care mi s-au oferit mai multe sanse de angajare dar ... in momente nepotrivite.Prima data la 28 ani insarcinata fiind cu baietelul ,directorul unei banci m-a contactat sa ma prezit la interviu.Am renuntat, motiv intemeiat.Apoi la 7 luni ale baiatului am reinceput serviciul, (ma sunau mereu sa ma intrebe cind vin), si la reinceperea serviciului am mai renuntat la o promovare care implica multe deplasari doar pentru ca intentionam in secret sa-i fac baietelului meu un frate/sora...Si dupa multe rugaminti la Dumnezeu fetita mea a venit neasteptat de repede, ca o minune.Am fost cea mai fericita mamica, pentru ca-mi intrase in cap ca eu nu mai pot ramine insarcinata , dat fiind ca la prima sarcina o doctorita din Bucuresti de la Giulesti mi-a spus ca cu acea analiza a sotului numai o minune ar face sa ramin insarcinata?!...Nici pina azi n-am inteles ce rezultat eronat a putut sa ne dea.Chiar a fost o situatie hilara, cind m-a intrebat la telefon dupa ce-o anuntasem vestea"Sigur, cu sotul...?"I-am raspuns"Doamna ,la cit sunt de fericita accept sa ma si jigniti acum"Asa ca eu sunt o mamica tare tare fericita si implinita cu copilutii mei dragi la 31 ani.
Dar pe de alta parte sunt tare de acord cu ce au spus Naty si Jocelyn . Noi trebuie sa demonstram ca putem la fel de mult ca si barbatii ,suntem inteligente si putem avea la fel de multe realizari ca ei. Spun asta pentru ca la serviciul actual unde m-am intors v-am spus, (lasind fetita de 1 an acasa cu mama mea, iar baiatul la gradi-program prelungit)simt ca am ramas pe ultimul loc, ca realizari, in ierarhie, ca evaluare, doar pentru ca in momentele de ascensiune a trebuit sa fac pauza de luni-ani si toti au trecut pe linga mine...Si asta e neimplinirea mea, faptul ca simt ca pot mai mult dar nu prea am cui arata si nu mai am loc sa arat.Sigur, acea slujba pe care am pierdut-o m-ar fi solicitat 10-12 ore si aici era o problema pentru mine, si cu asta ma mai consolez.Una dintre fostele mele colege (necasatorita)care a aceptat acea slujba, -deci iata inca o dovada ca toti colegii au s-au realizat incet si sigur- imi spune ca se intoarce acasa frinta la 20,00 maninca ceva si se culca.
O alta idee ar mai fi ca copilasii nostri cred ca mai maricei se vor mindri cu o mama/tata realizati,ei sunt altfel priviti, si mai ales peste ani la pensie cind raminem singuri cred ca o sa ne reprosam ca nu ne-am ocupat mai mult de noi si am acceptat prea multe renuntari, iar copiii i-am crescut si au zburat la familiile lor.
Nu stiu, poate am fost incoerenta sau poate ar fi mult mai multe de scris ca sa ma intelegeti, cert e ca intotdeauna in scoala am fost printre primii si iata acum ca mamica grijulie si adevarata ce vreau sa fiu, nu mai depinde aceasta realizare de mine si bat pasul pe loc.Intr-un oras mic ca al meu rar gasesti un loc foarte bun de munca, oferte rare, si mai mult de atit paradoxal se prefera limita de virsta 30 ani...
Concluzia mea stiti care este?Cred ca e mai bine sa fii tatic, iti stii copiii acasa bine ingrijiti si iubiti, tu poti sa stai la birou pina termini totul pe ziua respectiva fara sa te streseze gindul ca acasa bona/mama se chinuie numarind orele pina vii si satula de asteptare cind intirzii...
Cred ca v-am ametit,sorry
Astept opinii,
Cu drag ,Kores

didita spune:

Kores , pe mine una nu m-ai plictisit. Incerc sa-ti raspund am mai facut ordine prin ganduri si cred ca f multe mamici traiesc dilema asta (daca nu chiar toate). Sincer eu nu cred ca un copil isi iubeste mama mai mult daca e sefa.
Ai mei au lucrat amandoi ca asa era pe vremuri si eu am crescut cu una din bunici. Cel mai apropiata am fost de celalta bunica care am simtit ca se ocupa cu adevarat de mine. Era femeie de la tara cu 4 clase, o casa amarata cu wc in curte si apa la fantana satului. Si totusi nu mi-a fost niciodata rusine sa o prezint la prieteni. N-am ascuns-o niciodata si dimpotriva m-am laudat cu ea tot timpul si am dat-o de exemplu. A fost o femeie de nota 20, isteata, curioasa de tot ce-o inconjoara, iubitoare, cu bun simt. Mi-am dus si sotul la ea la tara desi toata lumea imi spunea ca nu sade frumos ca deh, sotul e francez de la oras si in viata lui n-a vazut asa ceva (e adevarat ca nici nu-si imagina ca poate exista asa un sat). Si el a indragit-o desi nu s-au cuoscut prea bine, dar l-a impresionat cu cata dragoste a fost intampinat.
Realizarea profesionala este importanta pt tine, nu pt copil. De asta sunt convinsa 100%!


didita

Ioana77 spune:

Karmen, depinde ce gen esti. Eu sunt genul care doreste cariera.

Eu m-am intors la servici cand aveau Arturicii 4 luni in mai multe motive (ordinea este aleatorie):

1. sunt o femeie care isi doreste cariera;
2. nu sunt genul care sa stea acasa. Am nevoie de activitate intelectuala, imi lipseste serviciul si cand sunt in concediu. Sunt "dependenta" de compania pentru care lucrez.
3. banii. Doresc sa le pot oferi copiilor mei tot ceea ce au nevoie; de la cele mai bune alimente pana la cea mai buna educatie (gradinita in acest moment).
4. doresc sa le ofer copiilor un model de femeie activa. Nu doresc sa fie dependenti de mine. Consider ca in zilele noastre trebuie, ca sa ai succes, sa fi un luptator.

Copii stau in timpul zilei (in perioada cand nu sunt la gradi) cu 2 doamne care ii iubesc. Aici pot sa spun ca am avut noroc.
Dimineata imi fac "tai-tai"; stiu ca mami merge la servici. Seara ma intampina foarte bucurosi si imi sar in brate.

Pentru mine realizarea profesionala este importanta. Si consider ca si pentru copii mei este.

Respect mult femeile care au puterea fizica si psihica sa stea acasa sa isi creasca puii. Fiecare decide ce este mai bine pentru ea, copil/copii, familie in general

Ioana,
mama Arturicilor YANN & PHILIP
_28.01.2004_

zana spune:

Draga Kores,
E destul de greu sa le imbini, sa faci in asa fel ca toate sa iasa bine.
Eu am fost nevoita sa plec de langa copil doar o luna de zile.
Vorbeam la telefon zilnic,mami cand vii?, mi-a facut o listuta cu ce sa-i aduc cand ma intorc acasa.
Am plecat sa-mi urmez visul ? daca nu plecam as fi trait cu senzatia ca am gresit.Acum ma intreb oare ce vis ?
Cand m-am intors,ma astepta in gara chiar daca era foarte tarziu, nu mai conta ce si cum i-am adus,atata emotie am vazut in sufletul ei de copil ca imi venea sa plang...am strans-o in brate.
E important timpul pe care il petreci cu copiii tai, bucura-te de fiecare clipa!
E drept ca atunci cand reincepi serviciul esti privita un pic "altfel" ,trebuie sa recuperezi, dar nu-i imposibil si tu ai in primul rand o familie, domnisoarele care stau peste program au doar atat, un servici.
Si stii ceva, in spatele acelui barbat care se duce linistit la servici se afla tot timpul o femeie puternica.

Sanse mai sunt trebuie doar sa le vezi.

Doris-Alina spune:

Atat eu cat si sotul meu, incercam mereu sa gasim echilibrul perfect intre cariera si timpul petrecut alaturi de Ines.
Ne ajuta mult si parintii , e adevarat ca e foarte greu, dar alta solutie nu avem.

DORIS siINES
Credinta vede invizibilul, crede incredibilul si primeste de la Dumnezeu imposibilul!

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=43322&whichpage=1" target="_blank">Povestea printesei mele

Portofoliu INES

POZE CU NOI

danitin spune:

Draga mea, e firesc sa ai indoieli si sa te gandesti ca ai pierdut o ocazie super dar ... pe de alta parte niciodata nu poti sti cum ar fi evoluat lucrurile daca alegeai cealalta varianta. Pe mine mama m-a lasat la bunici la 3 luni si a plecat la un curs de perfectionare. Am ramas la ei asa incat practic am crescut cu bunicii. Nu am avut parte de tragedii majore dar ... cand am nascut am hotarat bebelina mea nu v+a pleca de langa mama ei. Si din cauza asta am pierdut postul de corespondent la o televiziune centrala iar la postul local t.v. unde lucrez si acum a trebuit sa o iau de la zero. Intre timp am gasit de lucru la alta tv. centrala si la cea locala mi-am format doua emisiuni noi super. Mi-a fost greu, am fost deprimata dar...trece. Bebeii sa fie sanatosi ca "ocazii unice" se mai gasesc

Mamica de spiridus

Poze cu Loriana
http://community.webshots.com/user/danielactin

alexis26 spune:

Fetelor, si eu am genul ahtiat dupa cariera, realizari profesionale etc. Chiar si dupa ce am ramas insarcinata am continuat sa fortez nota din pdv fizic si psihic, cu ore suplimentare la greu, deplasari etc, pana cand am lesinat la locul de munca si m-am speriat fff tare si atunci am hotarat ca viata si sanatatea mea si a copilului e pe primul loc. Apoi cand Edy avea 3 luni am primit o oferta extraordinara din pdv financiar, singura problema era ca trebuia sa fac naveta la Timisoara (eu sunt din Baia Mare) si m-am gandit cam o saptamana si am hotarat ca e mai bine sa raman langa micutul meu si sa ma bucur de toate progresele lui, si sincer nu am deloc regrete...
Eu zic ca familia e cea mai importanta, ca in rest ne ajuta Dumnezeu sa ne descurcam... si apoi mai sunt si alte locuri de munca, doar ca toate vin la timpul lor.
Va