In concediu - singuri sau cu copiii?

In concediu - singuri sau cu copiii? | Autor: Gabrielama

Link direct la acest mesaj

Dragii mei,

am 34 de ani si avem o fetita minunata, care a devenit sensul existentei noastre. Cat am "copilarit" - adica pana am avut copiii - am calatorit peste tot, am fost la carciumi, petreceri, filme, teatre, concerte, etc. etc.

De cand am insa o printesa, nu mai pot pleca nicaieri fara ea si consider ca nimic (petreceri, alea-alea) nu se compara cu timpul petrecut cu copilul meu. Nu pot sa plec fara ea nicaieri, nu-mi prieste nimic fara ea si mai mult, atunci cand trebuie sa mergem undeva unde nu o putem lua (caci i-am strica programul si mai mult as chinui-o) ma simt tare rau si tare vinovata.

Avem prieteni si cunoscuti care ne (imi) spun ca trebuie sa ne luam concediu separat, sa stam singuri macar o saptamana, fara copil.

Pur si simplu, nu pot!

E rau? E normal? Cum e "normal"?

Gabi

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns laurajr spune:

E normal, si noi am mai plecat fara Ioana, ne-a fost dor dar ne-a fost si bine .
Nu vreau sa fiu un parinte totalitarist, copilul sa fie siamez cu noi ...sa se obisnuiasca si cu bunicii din ambele parti. a fost cu ei in concedii si a fost bine de ambele parti .

Asta nu inseamna ca esti un parinte denaturat .

Decat sa-mi car copilul dupa mine intr-o locatie care ar putea sa fie lipsita de confort pt el dar buna pt mine , mai bine il las acasa .
Dar asta nu mai a valabil aici in Canada ca n-am cine-l lasa .

Scarlet O'Hara : Si maine mai este o zi !
Laura si shoricutzu' Otilia

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Principesa spune:

quote:
Initial creeata de Gabrielama

Dragii mei,

am 34 de ani si avem o fetita minunata, care a devenit sensul existentei noastre. Cat am "copilarit" - adica pana am avut copiii - am calatorit peste tot, am fost la carciumi, petreceri, filme, teatre, concerte, etc. etc.

De cand am insa o printesa, nu mai pot pleca nicaieri fara ea si consider ca nimic (petreceri, alea-alea) nu se compara cu timpul petrecut cu copilul meu. Nu pot sa plec fara ea nicaieri, nu-mi prieste nimic fara ea si mai mult, atunci cand trebuie sa mergem undeva unde nu o putem lua (caci i-am strica programul si mai mult as chinui-o) ma simt tare rau si tare vinovata.

Avem prieteni si cunoscuti care ne (imi) spun ca trebuie sa ne luam concediu separat, sa stam singuri macar o saptamana, fara copil.

Pur si simplu, nu pot!

E rau? E normal? Cum e "normal"?

Gabi


Cred ca intrebarea care ar trebui pusa este care sunt implicatiile asupra copilului. Si asta depinde de varsta copilului si de ce se intampla cu el cat voi lipsiti. Cu cine ramane, unde, cat de familar va fi acel mediu pentru ea.
Este normal ca cel mai important aspect din viata unei mame sa il reprezinte copilul si tot sistemul de valori sa fie restructurat.
Intr-o anumita masura si sentimentul de vinovatie are rolul lui dar cand devine prea intens si apare prea frecvent poate semnala ceva.
Daca vrei sa imi dai aceste detalii putem dezvolta un pic mai mult.

"Fiecare dintre noi este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura"

Numai bine

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ruxij spune:

Cred ca face bine relatiei de cuplu sa plecati o saptamana undeva fara copil, cand acesta este mic. Cand este mai mare si intelege si el cate ceva din locurile vizitate, se schimba situatia, dar acum puteti merge singuri.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns valiburu spune:

noi ne-am chinuit putin cu iustin al nostru. L-am plimbat prin tara la 6 luni cam 2500 km. Pt el a fost concediu, dar pt noi...doar lapte, suculete, supite si f multa atentie
Este bine si singuri dar stai cu grija!
Daca se intampla ceva rau acasa dai vina la suparare pe unul din parinti, chetuieli inutile si multe altele, asa ca scaunelul pt bb in masina, jucarii si multa rabdare

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ADINUTZA spune:

De 5 ani jumate, de cand il am pe Bogdan, si aproape 2 de cand e si Andrada am fost plecata numai cu ei. Singura exceptie, anul asta de Paste am "fugit" pe valea Prahovei cu prietenii nostri pentru 4 zile.
M-am obisnuit sa-i am tot timpul langa mine, este greu uneori, dar atat de placut incat imi trece oboseala.
Noi suntem tare umblareti, tara noastra am vizitat-o in lung si-n lat,(si la munte si in delta) si am mai fost si in Grecia cu copiii, Andrada avea 9 luni cand a fost prima data iar cu Bodo am fost de 3 ori.
Faptul ca am copiii cu mine tot timpul nu inseamna ca petrec mai putin timp cu sotul meu si asta pentru ca ne implicam amandoi in cresterea lor.
Ce sa zic, e un mod de viata, placut pentru mine si pentru sotul meu, de neconceput pentru altii.


www.adina.as.ro/" target="_blank">noi
tot noi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Doris-Alina spune:

Si eu sunt de parere ca mai trebuie sa ne acordam si cateva zile singuri, doar noi doi, fara Ines, prinde tare bine...
Daca suntem invitati la o nunta, de exemplu, normal ca o luam cu noi, la biserica , chiar si la local, dar pana la ora 22, apoi o aducem acasa, ramane cu buni si noi ne intoarcem.
Nu consider ca este vreo problema...atata timp cat e cu bunicii , e bine ingrijita, vorbim cu ea la telefon.

DORIS siINES
Credinta vede invizibilul, crede incredibilul si primeste de la Dumnezeu imposibilul!

Portofoliu INES

POZE CU NOI

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns april spune:

Deocamdata concediu pt noi inseamna mare pt ca Andrada are nevoie de mare.
Asa ne-a spus dr. si ii merge bine de atunci. Am vrea si noi un mic concediu, poate mai incolo.
E adevarat ca cu copiii in concediu numai "concediu" nu se poate numi.

pozici

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Gabrielama spune:

Principesa,

Mara mea are 1 an si 5 luni si sta in timpul zilei, cand noi suntem la servici, cu mama mea, acasa la noi. Primul dintre noi care ajunge acasa, o duce in parc si de obicei ne intalnim acolo.

Daca am pleca undeva doar noi doi, probabil ca Mara ar sta la ai mei acasa, unde este OK, au curte, parcul in cotul strazii.

Dar nu pot, pur si simplu, sa ma gandesc ca as putea pleca in concediu fara ea. Si nici sotul meu... am fost cu ea anul asta la mare, de doua ori. Nu a fost usor (cine a trecut prin aceasta experienta, stie ce vorbesc), dar a fost tare-tare frumos.......

Din cand in cand trebuie sa plec, din cauza de servici, cate 2-3 zile din tara; ma cuprinde disperarea si a devenit un chin. Imi dau seama ca sunt poate putin exagerata, dar nu gasesc resursele sa nu mai gandesc asa.

Multumesc tuturor pentru sfaturile date.


Gabi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Laura T spune:

Noi in ultimii ani am facut o parte din concediu cu fetele (mare, munte), o parte fara ele (in strainatate). Pentru ca sunt prea mici sa mearga la un drum lung, si apoi mai avem si noi nevoie de liniste, de relaxare in doi. E adevarat ca atunci cand sunt cu ele am momente cand mi-as dori sa pot face anume lucruri pe care nu mi le permit astfel, iar atunci cand suntem singuri le simt lipsa si ma simt vinovata ca nu le-am luat. Dar ce sa facem? Pana cand vor mai creste...tot asa vom face.

Laura si bebitele: Bianca (6 ani si 5 luni) si Ramona (3 ani si 4 luni)
poze_cu_fetele_mele

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ruxandra_sb spune:

De cand s-a nascut Matei am plecat in vacanta si cu el si fara el.

Cand avea 1 luna am inceput sa iesim in fiecare w-e cateva ore in oras, Matei ramanand cu mama. Avea 8 luni cand am petrecut o saptamana de vis intr-o cvasi-pustietate, la Portita ...

Nu cred c-o sa renunt vreodata la vacantele, sau bucatelele de vacanta, doar in doi. Sau macar la week-end-uri, sau la seri petrecute in oras doar intre adulti. Eu am nevoie de ele.
_

Normal este ce este bine pt voi.

Ruxandra & Matei (3 ani) & sotul drag

Mergi la inceput