Sarcini multiple pierdute?? treceti pe aici!!
Raspunsuri - Pagina 2
ionica spune:
CamiM Am ajuns la concluzia ca Dumnezeu ne incearca sa vada cat de puternice suntem,de fiecare data m-am ridicat din genunchi datorita DC-ului si cu ajutorul lui Dumnezeu purtand-ul in suflet pe oriunde asi fi,nu sunt fanatica dar am ajuns la concluzia ca Dumnezeu exista.
Nu trebuie sa-l implici pe sotul tau prea mult in aceasta situatie,ei sunt mullllllttt maisensibile decat noi femeile iar cand vad ca noi "colapsam" lor le este teama!
Daca bebe este viabil intradevar nu se intampla nimic lui dar tu trebuie sa ai ovare bune care-ti furnizeaza suficient progesteron in faza luteala daca nu bebe nu poate trai!
La mine problemele inca nu sunt elucidate ,vom intra in examene de saptamana viitoare ,poate vom afla de ce nu pot tine sarcina.
Va urez curaj la toate cele care ati trecut prin asa experienta si nu disperati ,exista loc si pentru noi in lumea asta !!
Amely spune:
Scuze ca raspund asa tarziu... da, Ionica, din iunie inclusiv, am incercat din nou (am lasat 3 luni de pauza). Rusii au venit normal, dupa o luna de la chiuretaj. Pana acum... nu s-a prins nimic, chiar incep sa cred ca data trecuta a fost un "noroc" ca am ramas insarcinata... adica, pe langa faptul ca raman extrem de greu, nici nu am garantia ca o pot tine 
Intr-adevar, se pare ca suntem foarte multe in situatia asta, din pacate, si trebuie sa fim tari, sa nu ne dam batute, pentru ca pana la urma vom reusi sa gasim implinirea la care speram toate! 
"Este mult mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate..."
catty spune:
Buna fetelor,
Am citit de la inceput acest subiect si mi-a trebuit ceva curaj ca sa scriu pt ca amintirile sunt inca vii.
Prima sarcina am pierdut-o acum 3 ani si jumatate. Pe atunci nu eram casatorita, dar stateam impreuna cu sotul meu.La 1 luna dupa ce ne-am mutat impreuna el a facut meningita, si a trebuit sa stau cu el in spital timp de 1 luna si ceva. Atunci am aflat ca sunt insarcinata. Nu o sa mai intru in amanunte, dar pe sistem nervos am pierdut sarcina. A fost un cosmar. M-au curatat timp de 3 zile si mi se faceau antibioticele in venele de la picioare, pt ca era vara si sotul meu nu trebuia sa afle inca. Il minteam ca ma duc sa mananc, iar eu de fapt ma duceam la ginecolog. Am trecut destul de greu, mai ales ca a trebuit sa ma descurc singura si abia cand am ajuns acasa i-am spus adevarul. De cate ori ma intreba cum ma simt si cum se simte bebe il minteam ca totul este bine. De abia acasa i-am spus adevarul si a fost cumplit. Nu o sa uit niciodata durerea din privirea lui, mai ales ca se simtea vinovat.
La vreo 8 luni dupa aceea am ramas iarasi insarcinata. Acum eram casatoriti cu acte in regula, dar nici unul dintre noi nu avea servici. Pe atunci eu eram in anul 4 la facultate. Nu s-a pus niciodata problema de avort, ba mai mult, eram f fericiti si nu ne pasa ca nu aveam ce manca. Important era ca bebe sa fie sanatos. Era iarna, si frig, iar eu nu prea ma tin pe picioare iarna. Mai mult, am o "placere deosebita" sa fac cunostinta cu zapada. Era 19 martie, si in ziua aceea am avut un examen, am intarziat, am plecat pe jos la facultate, am cazut de vreo 5 ori pana am ajuns, m-am suparat la examen, iar seara mi-a venit hemoragia. De data asta doctorii au considerat ca nu trebuie sa ma curete, mi-au dat nu stiu ce medicamente si antibiotice si mi-au spus ca nu vor fi probleme. In luna iunie 2003 am facut septicemie, am fost operata de urgenta si mi s-a scos trompa stanga cu tot cu ovar. Timp de 1 an nu am avut voie sa incerc sa am un bebe, asa ca am luat anticonceptionale.
De anul trecut din octombrie, am inceput sa incercam. Pe 6 martie am vazut cele doua liniute la testul de sarcina. Am fost in al noualea cer. Nu i-am spus sotului meu, dar am fost la doctor care mi-a spus ca ovarul drept nu face fata si ca sarcina nu este prinsa cum trebuie. Pe 8 martie a inceput hemoragia, m-am simtit cumplit, ai, desi nu vroiam sa ii spun sotului meu totusi am rabufnit. S-a purtat minunat, dar simteam ca ceva nu este in ordine.
In luna iunie 2005 am avut cm numai 0 zi, rezultatul? Test de sarcina pozitiv, am fost la doctor, mi s-au facut 2 eco transvaginale, 2 controale si mi s-a spus ca trebuie sa iau tratament de sustinere a sarcinii. Asa ca am facut tratamentul si dupa o saptamana m-am dus din nou la doctor. Rezultatul? Sarcina nu era prinsa si nici nu erau sanse sa fie bine. Am avut de ales intre un chiuretaj si sa astept sa se intample de la sine. Am ales varianta a doua pt ca nu concep sa dau afara un bebe, chiar daca stiu ca nu voi putea sa il tin. L-am mintit pe sotul meu si i-am spus ca a fost alarma falsa, pt ca nu am vrut sa il fac partas la toata suferinta mea. Este mai bine asa, ma simt oricum rau ca nu pot face bebe. Incerc insa sa ma consolez cu ce mi-a spus o prietena de a mea :"nu dispera, important este ca ai vazut ca se poate, acum trebuie doar sa faci ceea ce trebuie si bebicul va veni".
Ma doare sufletul, mai ales cand acum vreo 3 saptamani sotul meu m-a implorat sa fac un bebe, si m-a intrebat "de ce vrei sa stici tot?". Oricum nu imi pierd speranta, sper ca pana la urma minunea mea sa se intample si copilul mult dorit sa fie sanatos.
La mine primele 2 avorturi spontane au fost pe sistem nervos, iar urmatoarele 2 din cauza faptului ca endometrul nu era pregatit sa sustina sarcina.
Dumnezeu stie ce e mai bine pt noi si astept sa vad cand ma va include si pe mine in planurile Lui.
Va pup, sa aveti forta sa treceti peste toate si sa vina repede bebe. 
catalina
martha78 spune:
Catty, important este ca ai depasit toate problemele, cu toate de aici avem o experienta trista, 
eu inainte ramaneam foarte repede insarcinata, dar tot la fel de repede pierdeam si sarcina, acum vreau sa raman si nu mai pot 
dar, cu toate astea inca mai cred ca visele si dorintele noastre se vor implini intr-o zi...
Daca poti sa-ti imaginezi victoria, poti si sa invingi.
giuliella spune:
Hello fetelor. Iaca ca vin si eu cu o experienta tot atat de neplacuta. A doua sarcina pierduta..de fapt oprita din evolutie.La fel ca si prima..nu s-a mai dezvoltat embrionul cam incepand cu saptamana a 5-a. Ce e mai rau ca la a doua sarcina am asteptat sa se vada..pana in saptamana a 13 bombardandu-mi corpul cu utrogestan, duphaston si gravibinon(ajungand la i fiola la 3 zile) numai ca sa fie bine. A fost bine ca nu mi-a curs nici o pata de sange si sarcina parea ca se dezvolta bine eu avand semne de sarcina in continuare dar degeaba. Am facut si analize virusologine la Cantacuzino - rezultate bune, nu am nimic. Deci doctorii dau din umeri si chiar nu le pasa. M-au incurajat spunandu-mi ca e bine ca raman insarcinata. Deci voi ce ziceti..ar ficazul sa mai incerc ..sau poate imi dati voi un sfat ca drept sa va spun mai multe stiu din forumurile astea despre sarcina decat de la doctori.
gia
catty spune:
GIULIELLA cred ca toate fetele care au trecut prin asemenea experiente continua sa spere si sa incerce. Eu una asa sunt. Sufar mult dupa pierderea sarcinii, dar cand il vad pe sotul meu cum imi tine calendarul pt rushi, o iau de la capat. Pana la urma va veni si randul nostru.
Trebuie doar sa avem credinta in Dumnezeu, care stie ce este mai bine pt fiecare dintre noi. Eu imi spun ca nu a fost sa fie pt ca bebe ar fi putut fi bolnav si atunci Dumnezeu a ales pt noi varianta cea mai buna.
Sfatul meu este sa mai incerci si o sa vezi ca pana la urma totul va fi bine toate fetele
catalina
martha78 spune:
Giuliella, la fel am patit si eu, una s-a oprit din evolutie la 6-7 saptamani, iar alta la 3-4 saptamani, totul s-a intamplat foarte repede, de abia aflasem ca sunt insarcinata...atunci am zis ca nu mai incerc niciodata, caci s-ar putea repeta si sincer si acum cred ca voi pati la fel, e cel mai urat cosmar al meu 
Daca poti sa-ti imaginezi victoria, poti si sa invingi.
ionica spune:
Martha78,offf Doamne este strigator la cer cand va citesc experientele,the rog din suflet fii tare ai sa vezi ca vei putea avea un bebe cat de curand,important este sa ai un doctor bun care sa fie langa tine.
Catty,esti de admirat pentru puterea pe care o ai,intradevar este bina ca poti ramane insarcinata ,gandestete o secunda la fetele care nu pot si care ar da orice sa simta macar o data simtomele de graviduzta,nu trebuie sa fii suparata trebuie doar sa gasesti un doctor specialist care sa te indrume.
Nu inteleg de ce te-au bombardat cu injectii ,au gasit ca ai probleme de progesteron? ti-au facut analize inaite ?
Giuliella, fi curajoasa ai sa vezi ca vei avea un bebe trebuie sa continui sa speri si la fel si tie schimba doctorul dac da din umeri.
La mine este din ce in ce mai bine,
Ieri 6septembrie trebuia sa sarbatorim aniversarea nuntii noastre dar din nefericire am fos in spital,a trebuit sa ma chiutoteze fiindca mai era o bucatica de placenta care-mi facea necazuri si nu iesea afara,doctora a reusit sa o scoata si poate va reusi sa fac niste investigatii in laborator pe esantionul care la gasit.
Mi-au facut anestezie totala si nu am simtit nimic,in schimb corpul meu inca se mai comporta ca si o graviduza ..
Haideti fetelor sa ne unim fortele ,impreuna mergem mai departe.
Pupici
martha78 spune:
Ionica, mersi pt sustinere si incurajare!
Imi pare tare rau pentru suferinta ce ai avut-o ieri...sper ca intr-o zi sa fie bine pt noi toate!
Daca poti sa-ti imaginezi victoria, poti si sa invingi.
nanuk spune:
Ionica, , tot ieri am fost si eu in spital, m-am externat azi la prinz. Tu stii despre ce e vorba, am mai vorbit: sarcina oprita in evolutie, cel mai probabil din lipsa de progesteron, desi am sustinut-o cu utrogestan. E a doua "abatere", la doi ani dupa ce am facut un avort medical, din cauza unei infectii active cu citomegalovirus. Acum am luat-o de la capat cu analizele: serologie, hematologie, genetica. Si eu, si sotul meu. Multumesc lui Dumnezeu ca nu am avut pina acum nici o problema in a concepe bebei.
Am suferit enorm cind am aflat ca nici de data asta nu e sa fie, dar m-am impacat pina la urma cu situatia. Cu mine in rezerva erau o doamna care avea cancer ovarian si o tipa de vreo 26 de ani care avea, pentru a treia oara, sarcina extrauterina. Erau in spital de o saptamina si mai au de stat inca pe atit. In rezerva alaturata, o tinara de 25 de ani, la a sasea sarcina oprita in evolutie. Pe linga suferinta lor, mi s-a parut ca eu sunt de-a dreptul sanatoasa.
Si ca sa vedeti ca sunt si nenorociri mai mari care pot lua sfirsit printr-o minune, va spun o poveste. Nu este povestea mea, dar daca pentru aceasta fata s-a putut, atunci pentru mine - si pentru sute de alte femei - sigur exista speranta.
Fata despre care va vorbesc - de fapt, femeie in toata firea, trecuta de 30 de ani - a fost casatorita cindva, avind un baiat care are acum vreo 16-17 ani. Acum citiva ani s-a recasatorit, iar al doilea sot a vrut si el un copil. Dupa o sarcina oprita in evolutie si unu-doua avorturi spontane, i se spune ca are un fibrom care i-a "mincat" jumatate din uter si ca nu mai exista nici o speranta. Toti medicii la care a fost i-au spus ca singurul lucru pe care-l pot face ca sa o salveze e sa ii scoata uterul si sa-si ia adio de la ideea ca ar mai putea avea copii.
Un singur medic a spus ca s-ar putea incerca si altceva. Pentru ca avea o vointa de fier si isi dorea cu disperare un copil, ea a spus ca incearca orice. Asa ca medicul i-a scos jumatatea din uter ce era compromisa si i-a reconstruit restul. Au urmat tratamente, operatii, medicamente la greu, analize. A ramasa insarcinata, a avut o sarcina destul de dificila (in timpul careia a putut merge totusi la serviciu) si a nascut la termen o minunatie de fetita, sanatoasa si fara probleme. Practic, medicul acesta nu i-a salvat doar viata, ci si casnicia si toate visele.
Ma gindesc ca, daca ea - la peste 30 de ani - a avut puterea si norocul de a ajunge unde este acum, trebuie sa putem si noi. Eu una sper, mai ales ca am acelasi medic, in care am o incredere infinita.
Eu am suferit foarte mult la fiecare sarcina pierduta. Mi-am spus ca platesc astfel pentru ce am facut cind eram tinara si proasta.
Acum, orice mi-ar spune medicii, cauza e clara pentru mine: mi-am macinat sanatatea muncind sa fac niste lucruri, in ideea ca trebuie sa am de toate pentru copilul meu. Am pierdut mult timp aiurea, cind un copil are in primul rind nevoie de parinti care sa-l iubeasca. Iar nervii, stressul si insasi disperarea de a avea un copil mi-au facut mult rau.
Desteptii invata din greselile altora, prostii din propriile erori. Se pare ca eu nu am fost destul de desteapta sa vad mai devreme care sunt lucrurile importante in viata. Sper ca macar acum sa fi invatat ceva. Cert este ca am puterea trec peste regrete si sa merg mai departe. Va doresc sa puteti face si voi acelasi lucru si sa ne intilnim toate pe listele de 
...
NANUK
Zambeste, miine va fi mai rau! MURPHY