TOATE VISELE SE IMPLINESC !
Raspunsuri - Pagina 5
CRISTINEL spune:
Vreau sa va multumesc din suflet Floare de Colt tie si lui Iulian, mi-a tresarit sufletul cand am citit frumoasele voastre texte , e infiorator.E atat de bine sa stii ca il ai pe Dumnezeu aproape de tine.
Eu si sotul meu ne-am luat lumea in cap si am plecat din Ro. acum 3 luni, am ajuns in Canada, unde e o lume diferita si unde defapt totul e diferit. Am trecut prin multe, dar datorita lui Dumnezeu nu am simtit nici o greutate,simt ca toate se pun la punct incet incet si ca fiecare problema se rezolva cand trebuie si cum trebuie.Toate acestea te intaresc si e nemaipomenit sa stii ca acolo sus cineva te iubeste si ca e langa tine.
Multumesc inca o data.
Cristinel
iulian1969g spune:
Vreau sa va multumesc si eu tuturor pentru aprecieri si de asemenea sa-mi exprim bucuria si multumirea mea cu privire la cat ati scris de frumos.
Eu am tras concluzia ca nu are importanta daca visul meu actual se realizeaza sau nu. NU TREBUIE SA URMARESC CU RIGIDITATE, CU INCRANCENARE niste rezultate!
Important este ca visul meu actual sa fie FRUMOS - adica sa aiba la temelia lui CREDINTA, NADEJDE SI DRAGOSTE - caci atunci SIGUR se va implini!
Voi ce parere aveti?
Giuliano
iulian1969g spune:
DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT ÎN ÎNGER DE LUMINA
Smerenia este o faptă bună pe care nu o poate avea dracul. Noi postim, dar el nu mănâncă niciodată; noi ne ostenim, dar el nu stă degeaba; noi citim prin cărti, dar el este teolog mare, stie toată Scriptura pe de rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el; nu se smereste, nu poate zice "iartă-mă"!
Am să vă spun o istorioară sfântă din cartea Everghetinos. La o mănăstire de maici, o călugărită, săraca, era paraclisieră, în viata de obste. Paracli-sierul se duce la ora 11 (23) noaptea, că Utrenia se face la miezul noptii, si scoală pe staretă. Asa am apucat si noi. Când eram paraclisier, aveam un clopotel în mână si un ciocan. Mă duceam si băteam de trei ori în usă si ziceam: "Pentru rugăciunile Sfintilor Părintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!", iar cel din casă zicea: "Amin".
Sunam clopotelul si plecam la altul. Asa era rânduiala si asa am apucat noi. Asa era si această călugărită. Ea, ca să nu doarmă, ce făcea? Citea la Psaltire de cu seară si până la Utrenie, si când era ora 11(23) fuga la staretă să ia blagoslovenie ca să meargă să toace, să scoale maicile la rugăciune.
Diavolul avea mare ciudă pe ea, că-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani de zile s-a ostenit asa. Si ce s-a gândit diavolul să-i facă, ca s-o ocărască stareta si maicile? Se ducea dracul noaptea si-i trăgea clopo-tele. Dar nu le trăgea când trebuie. De abia adormeau maicile si numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareta:
- Nebună, hăi, dar de-abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele?
Dar ea zicea:
- Iartă-mă, maică staretă, că am gresit!
Ea nu stia că-i dracul, credea că altă călugărită vrea să-i facă ei rău. Altă dată, de două ori le trăgea, si de cu seară si după miezul noptii, după ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le trăgea, ca să tulbure pe călugărita care citea la Psaltire.
Dar ea ce-a făcut? "Măi, am să mă duc în clopotnită! Tot nu dorm!" Si a luat Psaltirea, o cruce în mână si niste lumânări, că nu erau pe atunci becuri, ca să citească în clopotnită, să vadă care-i maica aceea, că de atâtea ori au pus-o la canon si stareta si duhovnicii, că sună clopotele înainte de vreme.
Când s-a dus acolo, vine dracul. Pune un picior pe-un geam si un picior pe celălalt si se agată cu mâna de funie ca să tragă clopotele. Dar ea, cum era cu crucea, când l-a văzut, a zis:
- În numele lui Iisus Hristos, stai! Să te lege puterea dumnezeirii!
- Văleu, roaba lui Dumnezeu, dă-mi drumul, că nu mai vin niciodată!
- Nu. Stai!
- Dă-mi drumul! Mă jur că nu mai vin la mă-năstirea asta!
- Nu! Stai să vină maica staretă si maicile din consiliu, care de atâtea ori m-au pus la canon, că eu trag clopotele.
- Dă-mi drumul, roaba lui Dumnezeu!
- Nu. Să te lege puterea lui Dumnezeu si Sfânta Cruce! Stai asa, cu mâna pe funie!
Si ea săraca s-a dat jos din clopotnită si s-a dus la staretă.
- Maică staretă!
- Ce-i cu tine?
- Hai să vezi cine trage clopotele, că de atâtea ori m-ai pus la canon!
Maica staretă a luat câteva maici din consiliu si s-a dus să vadă cine trage clopotele. Ea a crezut că este o maică care trage clopotele, ca s-o supere. Când a ajuns si l-a văzut:
- Văleu! Maică, alungă-l de aici! Vai de noi, murim de frică! Îi urât tare!
Si, pe fugă, când a văzut că dracu-i clopotar!
- Nu! Lăsati-l! Nu poate să se ducă, că-i legat.
Dar el striga:
- Dati-mi drumul, roabele lui Dumnezeu, că nu mai vin la mănăstirea asta în veac!
- Nu! Stai aici să aduc tot soborul mănăstirii să-ti ceri iertare de la maici, că ai tulburat toate maicile, când sunai clopotele înainte de vreme!
- Asta n-o pot face!
Ai văzut răutatea diavolului? "Asta n-o pot face". Ei asa zic în iad: "Nu vom sluji Tie! Nu vom sluji Tie!" Tot împotriva lui Dumnezeu, căci au căzut din mândrie.
Si au tras clopotele să se adune maicile.
- Măi, dracul în clopotnită! Îl pune aceea să-si ceară iertare.
Când îl vedeau, tipau si fugeau care într-o parte, care în alta.
- Zi, iartă-mă! îi spuneau maicile.
- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!
- Asta vrem noi! Să vedem un drac că s-a făcut înger cum a fost înainte.
Vezi, dacă a căzut din mândrie, nu poate zice "iartă-mă". Asa si noi. Când vei vedea că cineva îti cere iertare, si tu, dacă nu zici: "Dumnezeu să te ierte!", esti asemenea cu dracul care nu poate zice "iartă-mă". Sau dacă ai gresit ceva, si nu ceri iertare, te asemeni cu el, că nu zici "iartă-mă". "Nu vreau să zic "iartă-mă"! Dar de ce? El este vinovat, nu eu!"
- Nu zic "iartă-mă"!
Atunci a zis călugărita:
- Uite ce-i! Dacă nu zici "iartă-mă", să ne cânti o cântare, cum cântai tu când erai înger înainte.
- Dacă voi cânta, vă topiti ca ceara.
- Nu ne temem!
- Si ce cântare să cânt?
- Cântă Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule.
Când a început să cânte, plângea tot soborul mănăstirii. Cânta frumos tare. Dar stii cum cânta? Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, si gata. Până acolo! Miluieste-ne, nu voia să zică.
- Zi "miluieste-ne"!
- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!
- Asta vrem noi! Cântă miluieste-ne, că nu-ti dau drumul. Aici te tin legat si mâine, să vină toate satele să te vadă aici clopotar! Puterea dumnezeirii să nu-ti dea drumul, până nu zici miluieste-ne.
Cânta frumos: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte si iar se oprea. Miluieste-ne nu zicea.
- Zi miluieste-ne!
- Nu pot!
- Să te ardă puterea Sfintei Cruci!
- Văleu! Dati-mi drumul, că nu mai vin în veac aici! Am să spun la tot iadul ce-am pătit aici.
- Nu! Zi: "Miluieste-ne pe noi"!
Când a văzut că-l arde puterea Sfintei Cruci, a cântat. Si când a cântat miluieste-ne pe noi, a strălucit ca soarele si a zburat la cer. S-a făcut înger. Si atunci maicile au început a face metanii:
- Multumim Domnului că am văzut un drac care s-a făcut înger înapoi, că a zis miluieste-ne pe noi!
De aceea, dacă cineva a gresit ceva, să zică imediat: "Iartă-mă, frate, că am gresit!"
("Ne vorbeste Parintele Cleopa")
iulian1969g spune:
Pedeapsa sau consecinta?
Unii spun ca Dumnezeu pedepseste grozav, si nimeni nu scapa de pedeapsa Lui. Tot aceiasi sustin ca Dumnezeu este iubire pura. La un moment dat aceste doua afirmatii despre acelasi Dumnezeu ajung sa se bata cap in cap cumva. Oare este vorba de pedeapsa Lui, sau mai degraba de niste consecinte ale actiunilor noastre, consecinte naturale ale necunoasterii/nerespectarii legilor/ordinii divine?
Si am sa dau un exemplu, pentru a se intelege mai usor la ceea ce ma refer. Sa presupunem ca beau un pahar cu vin. Dar nu ma opresc la acel pahar, ci mai beau unul, si inca unul... La sfarsit, ametit de vin, hotarasc sa-i fac o vizita unui semen de-al meu. Dar in loc sa "nimeresc" soneria, din cauza ametelii ma dezechilibrez si dau cu capul in zidul casei. O lovitura dureroasa pentru mine. Imi curge sange. Si acum intrebare:
Rana mea are drept cauza:
1) pedeapsa lui Dumnezeu ca am baut peste masura?
2) pedeapsa semenului meu?
3) "pedeapsa" casei?
4) nu este vorba de nici un fel de pedeapsa; este o CONSECINTA a necunoasterii/abaterii de la ordinea divina;
Voi ce parere aveti?
Giuliano
lilach spune:
Tare m-a impresionat ce a-ti scris la acest subiect.
Vad ca a trecut ceva timp de cind nimeni nu a scris nimic...astazi pasii m-au adus la voi...cred ca nu intimplator pentru ca si eu sint intr-o situatie din care nu stiu cum sa ies...am intrat intr-o stare de letargie...citeodata trag de mine dar nu ma duce inima...mintea...nu stiu ce...nu pot intelege ce se intimpla!
Sa fie asta un semn...si eu sa nu-l inteleg?
"Un sfirsit e un inceput..."
ella& laura,andrei,andra
lorelei_19 spune:
Ai dreptate, Lilach, ar trebui sa fie un subiect vesnic prezent.
Am citit o carte care mi-a schimbat cel putin felul de gandire, si pe care o recomand tuturor: "Forta gandirii pozitive" - de Norman Peale. E o carte care te umple de energie, care iti da curaj si te motiveaza sa-ti descoperi si sa-ti urmezi toate visurile si dorintele. Imi amintesc ca eram cu sotul meu acum o perioada de timp si jucam minigolf. Nu sunt specialista, abia am invatat sa joc si bineinteles ca mingea se ducea des pe alaturi si acolo unde sotului meu ii era de ajuns o singura lovitura ca sa introduca mingea in gaura, eu aveam nevoie de 4-5-6. Punctele se adunau la mine cand brusc mi-am amintit de cartea asta. Si, conform teoriei lui Peale, mi-am imaginat cum lovesc mingea si se duce direct la gaura, din prima. M-am vazut incordandu-ma, calculand unghiul potrivit si viteza cu care voi lovi mingea. Ajunsesem la ultimele etape ale jocului si se stie, cu cat esti mai aproape de final, cu atat e mai complicat. Ar fi trebuit ca mingea mea sa se ridice la cca 50 cm deasupra pistei, sa intre intr-o gaura foarte mica, sa urce apoi un delushor, sa se invarta si sa intre apoi in gaura finala. N-as fi putut-o nici in vaful capului si cred ca si profesionistii au nevoie de concentrare maxima pentru lovitura asta. Mi-am amintit, am vizualizat toul, m-am gandit la Dumnezeu si am lovit mingea. Mingea s-a ridicat, a intrat in gaura respectiva, s-a invartit conform traseului si, fara nici o abatere, a intrat din prima in gaura. Gura-casca din jurul nostru si sotul meu au emis un fluierat adimirativ. Am zambit si eu dar nu pentru lovitura, oricum nu era meritul meu, ci a fost un semn ca trebuie sa gandesc pozitiv, ca trebuie sa vizualizez succesul, ca trebuie sa-mi imaginez doar lucruri pozitive si ca se vor intampla cu siguranta. Ca ne influentam viata si pe cei din jur cu felul nostru de a gandi. Peale mai spunea "Esti ceea ce gandesti". Peale a fost un preot american. Va doresc ca toate visele sa vi se implineasca.
Lorelei
adi2003 spune:
quote:
Originally posted by lilach
Tare m-a impresionat ce a-ti scris la acest subiect.
Vad ca a trecut ceva timp de cind nimeni nu a scris nimic...astazi pasii m-au adus la voi...cred ca nu intimplator pentru ca si eu sint intr-o situatie din care nu stiu cum sa ies...am intrat intr-o stare de letargie...citeodata trag de mine dar nu ma duce inima...mintea...nu stiu ce...nu pot intelege ce se intimpla!
Sa fie asta un semn...si eu sa nu-l inteleg?
"Un sfirsit e un inceput..."
Subscriu...La fel m-am simtit si eu...Dar ma bucur ca am descoperit acest subiect si ii multumesc Floarei de colt (ce nickname dragut) pentru tot ce a scris. Se vede ca e o persoana deosebita.
ella& laura,andrei,andra
caion spune:
quote:
Originally posted by adi2003quote:
Originally posted by lilach
Tare m-a impresionat ce a-ti scris la acest subiect.
Vad ca a trecut ceva timp de cind nimeni nu a scris nimic...astazi pasii m-au adus la voi...cred ca nu intimplator pentru ca si eu sint intr-o situatie din care nu stiu cum sa ies...am intrat intr-o stare de letargie...citeodata trag de mine dar nu ma duce inima...mintea...nu stiu ce...nu pot intelege ce se intimpla!
Sa fie asta un semn...si eu sa nu-l inteleg?
"Un sfirsit e un inceput..."
Subscriu...La fel m-am simtit si eu...Dar ma bucur ca am descoperit acest subiect si ii multumesc Floarei de colt (ce nickname dragut) pentru tot ce a scris. Se vede ca e o persoana deosebita.
ella& laura,andrei,andra
Buna tuturor!
E primul meu mesaj si eu nu cred in intamplare. Ce sincronicitate cu acest nou inceput. Mai multi in aceeasi zi am reluat o tema aparent abandonata. Dar stiti de ce? Nu exista intamplare! Exista oameni care au nevoie de acest mesaj viu: "TOATE VISELE SE IMPLINESC!". Intr-adevar, Floare de Colt trebuie sa fie o persoana deosebita. La fel si toti cei care au scris sau doar au citit. Exista ceva minunat in fiecare dintre noi, acea scanteie din spiritul Lui nemuritor pe care Dumnezeu a pus-o in fiecare dintre noi. Sensul vietii noastre este sa ne trezim aceasta latura minunata a fiintei noastre. Cum ne dam seama ca acest lucru se petrece? Incepem sa traim tot mai putin pentru noi si tot mai mult pentru ceilalti. Simtim cum incepem sa ii iubim neconditionat pe toti oamenii si ne dorim sa il ajutam cumva pe fiecare; chiar si cei mai "rai" au nevoie de compasiune pentru acea ratacire a sufletului lor... Aceasta a facut Floare de Colt si toti care i-au urmat. Iar cei care au primit ajutor in viata de la Dumnezeu direct, printr-o minune, sau prin alte fiinte intotdeauna vor simti sa dea, la randul lor, mai departe.
O experienta stranie, pe care am constientizat-o ca pe un mesaj de la Dumnezeu, am trait-o cu 11 ani in urma si de atunci nu am mai avut timp de letargie...
Mergeam cu trenul intre doua orase din provincie, era seara, frig si eram obosit. Nu am observat cum, la un moment dat, in tot vagonul am ramas singur cu doar inca doi barbati. Tocmai se apropia gara unde trebuia sa cobor. Atunci s-au apropiat de mine si din scurta discutie pe care au angajat-o cu mine, amenintandu-ma cu cutitele, am inteles ca in afara de jaf, viata mea ajunsese la capat. Se certau cu voce joasa intre ei, dar i-am auzit: unul voia sa ma arunce din tren, celalat spunea ca era cam riscant, caci s-ar putea sa scap cu viata si sa dau semnalmentele lor si prefera intai sa ma injunghie. Eram atat de uluit de ceea ce mi se petrecea (credeam ca numai in filme exista astfel de lucruri si ca nu o sa patesc tocmai eu una ca asta), incat nici macar nu reuseam sa traiesc vreo stare de teama. Parca visam si nu era adevarat. Dar repede am realizat ca totul era cat se poate de real si, dupa ce trenul a plecat din gara unde trebuia sa cobor, ducandu-ma in noapte in inima Ardealului sechestrat de cei doi care imi scotoceau in geanta, o stare de durere si regret profund a aparut si s-a amplificat din ce in ce mai mult in mine. Cautand sa constientizez cauza regretului, am descoperit ca nu avea la baza parasirea planului fizic, caci viata incepuse sa mi se deruleze cu o mare repeziciune prin fata ochilor si din toate cliseele nu vedeam decat cat de putina iubire apucasem sa daruiesc oamenilor in urma mea. Am realizat ca nu diplomele, titlurile stiintifice sau conditia materiala si sociala le iei cand pleci din aceasta lume. In acele momente singura mea haina era binele facut dezinteresat altor oameni, dragostea daruita, si mi-am dat seama cat de rarefiat ne traim viata permitandu-ne momente de inertie, lentoare, apatie, cand fiecare zi ar trebui sa o traim ca si cum ar fi ultima... Atunci am simtit ce inseamna aceasta.
Si tot ce am mai simtit atunci a fost ca singurele fiinte pe care le mai pot ajuta si iubi in acel ultim moment erau cei doi agresori ai mei. Eram hotarat ca in momentul decisiv, cand ar fi ridicat mana asupra mea, sa ma apar cu toate fortele mele, caci nu cred in pasivitate. Dar pe de alta parte, uitandu-ma la ei cum scotoceau dupa bani in gentile mele, am simtit o infinita dragoste si compasiune fata de ei. Ii incredintasem lui Dumnezeu sufletul meu, caci stiam ca nimic nu se petrece fara voia lui, fara sa existe o necesitate divina si sufletul meu a cunoscut atunci linistea, dragostea si compasiunea. Sunt fizician si, ca la o largire a spectrului in care percep simturile, am inceput sa vad si sa simt lucruri pe care pana atunci nu le percepeam. Am vazut cum toti trei eram uniti unul de celalalt prin raze alb stralucitoare la nivelul zonei centrale a pieptului si m-am simtit o unica fiinta cu ei. Simteam ca facandu-mi mie rau era ca si cum mana dreapta ar fi taiat mana stanga a aceleiasi fiinte, facandu-si siesi rau.
Si atunci s-a petrecut ceva ce nu mi-am inchipuit pana atunci niciodata. Cei 2, intorsi cu spatele la mine in timp ce umblau in bagajele mele, au incremenit brusc simultan, s-au ridicat si s-au intors lent cu fetele spre mine. O spaima teribila era pe fetele lor si, tremurand, unul m-a intrebat ce se intampla. I-am spus "nimic, de ce?". Si atunci acelasi, tziganul (erau un tzigan si un blond cu ochi albastri cu figura de killer, inalti si solizi amandoi) m-a intrebat "dar tu ce parere ai despre noi?" Si atunci le-am povestit DESPRE EI, DESPRE COPILARIA LOR, DESPRE CUM AU AJUNS IN SITUATIA ACEEA DEPLORABILA DE INFRACTORI. Nu ma intrebati de unde stiam toate acestea, caci nici eu nu stiam atunci. Dar acum stiu ca niciodata nu sunt singur si ca cineva, cat timp merit, ma protejeaza si ma inspira. Cei doi s-au ingrozit si mai tare, spunandu-mi ca eu nu am de unde sa stiu toate acestea. Apoi tziganul mi-a returnat geaca de piele pe care mi-o luase initial. Simtind cum se revarsa dragoste din toata fiinta mea, i-am dat-o inapoi si i-am spus ca daca geaca asta il ajuta sa scape de urmarire (hainele lor erau mai ponosite si atrageau atentia), dar se va duce intr-un sat uitat de munte si se angajeaza sa ajute pe cineva la o gospodarie, muncind cinstit si refacandu-si viata, atunci eu i-o daruiesc cu bucurie. Si atunci, desi nu scoteau nici un sunet, lacrimi au inceput sa le curga amandurora din ochi... Si spuneau ca nu e adevarat, ca nu exista oameni care sa gandeasca asa... Le-am spus ca sunt multi care gandesc si simt asa si ca ei sunt niste nefericiti pentru ca nu au intalnit astfel de oameni. Ma opresc, nu mai continui, restul sunt detalii. Dupa 11 ani sunt aici si va scriu. Dar mi-am dedicat fiecare zi a vietii mele spre a-i ajuta pe ceilalti, urmandu-mi in paralel propria mea viata care, prin aceasta a devenit plina. Acum, daca as trece din nou prin acea situatie atiu ca nu as mai trai regretul ca am daruit putina dragoste, desi mereu e loc de si mai mult... Si aceasta mi-a schimbat radical viata, caci de atunci visele au inceput sa mi se implineasca...
Acesta e mesajul meu. Sunt un anonim, dar, am creat conditii pentru mai multi medici formati pe linie naturista care au acum cabinete proprii, am ajutat gravide sa nasca usor si fara dureri, sunt nashul unei fetite din Germania, nascuta acasa, intr-un bazinas cu apa si cu o muzica angelica drept cadru, am editat impreuna cu un prieten, medic, o carte despre nasterea fara dureri. Nu e o reclama si nu vreau sa fie privite aceste lucruri ca o lauda. E doar mesajul meu: El m-a sustinut din momentul in care am inteles cum trebuie sa imi traiesc viata. Mai am cateva proiecte in curs de materializare si in care ma simt sustinut.
Da, visele noastre, ale tuturor, se pot implini! Spuneti-le tuturor celor care au mai mare nevoie de sprijin in aceste momente...
adi2003 spune:
Indeosebi imprejurarile grele produc in noi o sensibilizare mai acuta si o subtiere a fiintei noastre catre viata religioasa...
Ce ar mai fi de spus? Ca cineva, acolo sus, ne iubeste!
Rodica spune:
Bun venit printre noi, Caion!