Copilul fara tata
Raspunsuri - Pagina 4
laurajr spune:
si eu am crescut fara tata de la 12 ani si parerea mea e ca nu trebuie idealizata imaginea tatalui, chiar daca e crud trebuie spus copilului ca acest om zis tata nu vrea sa-l vada.
Altfel , copilul pastreaza impresia ca e iubit de tata si nu intelege de ce acesta il respinge si nu vrea sa-l vada ori sa-i vorbeasca .
Oricum, cand copilul are peste 25 de ani si eventual serviciu ( deci practic nu mai are ce sa-i ceara tatalui ) taticu isi aminteste ca are un copil pe undeva si ca la batranete are nevoie de el , doar sangele apa nu de face, nu ?
uita ca atatia ani nu i-a trebuit copil, acum copilul "are o obligatie morala " .
Scarlet O'Hara : Si maine mai este o zi !
Laura si shoricutzu' Otilia
alex1971 spune:
[quote]Ar fi super daca i-as gasi un tata, dar nu o sa-l caut in mod expres, daca e sa se intimple, se va intimpla.[quote]Se va intimpla sigur.Fii increzatoare.Eu am un prieten care sa casatorit cu o femeie care are un copil cu handicap din prima casatorie.Si are grija de acel copil si de noul sau bebe.Ii iubeste pe amindoi la fel.Iti trebuie rabdare pina va apare acel tatic pt micutul ALEX.Oricum sa-ti traiasca si sa te bucuri de el.Pupal din partea mea.
MaryJane spune:
ce de lume fara tata. shi eu am crescut fara shi a fost ok. shi baiatul meu creshte tot fara shi deocamdata e foarte ok.
oana_n spune:
Si eu am crescut fara tata....si acum cred ca asta m-a ajutat enorm sa ma calesc si sa ma maturizez.Sunt avantaje si dezavantaje, insa cu siguranta la o varsta la care nici nu o sa e astepti, copilul tau o sa inteleaga mult mai bine ceea ce s-a intamplata cum.La fel am inteles si eu de ce in prima zi de scoala in loc sa fie cu mine tata, era in sala de tribuna, divorta de mama;cand am fost dusa si eu acolo sa spun cu cine as vrea sa raman, am auzit cum a fost intrebat cand m-am nascut si cati ani am...iar el a dat din colt in colt ca diagonala pana i-a suflat avocatu.Va dati seama deci ca 7 ani a stat cu noi....degeaba.Ceea ce vreau sa va spun e altceva....mereu ma gandesc cum o fi pt el sa spuna ca are 2 copii asezati la casele lor(mai am un frate mai mare)da nici macar un biscuite nu le-a dat in toata viata lui....nu pot intelege asta, bucata rupta din tine....si sa hoinaresti in lume fara sa alfi macar daca e ok.Apoi....l-am urat multa vreme pt ca din cauza lui m-am simtit oarecum "altfel"....adica naspa.... trebuia sa demonstrez ca pot de 2 ori mai mult decat ceilalti....pt ca ai mei erau divortati.In nebunia mea am mers pana acolo incat la liceu....in datele parintilor l-am trecut ......decedat
.In clasa a 12-a , ca sa nu am probleme mai tarziu in acte...m-am facut de toata draga minune in fata dirigintei cand i-am explicat situatia....ca el e viu si sanatos tu, da pt mine e mort
;tipa era de treaba si m-a inteles.....Acum insa....mai ales de ziua lui(culmea ca eu stiu cand e ziua lui) ma gandesc mereu la el....daca e bine, daca e sanatos, daca are tot ce ii trebuie, daca o avea cine sa ii dea o ciorba calda sau un pahar cu apa.....cred ca sunt o idioata....da asta simt.Copii simt altfel despartirea parintilor, insa sunt sigura minialex ca tu o sa gasesti un tata adevarat pt fiul tau....si nu va simti golul sau ranchiuna pt tatal biologic....ca asta devin defapt...cei ca ei.
Pe tine si pe al tau bebic....si capu sus....un tatic va asteapta undeva!!!!!
Nu-i pasa nimanui cat de mult stii decat dupa ce afla cat de mult iti pasa
anaelle spune:
Bun gasit dragele mele!
Sunt o persoana cu "dubla" experienta si pot sa va dau un singur sfat: NU MINTITI COPILUL IN LEGATURA CU LIPSA CELUILALT PARINTE INDIFERENT CE S-AR INTAMPLA. Pentru fiecare varsta a copilului dati-i raspunsuri pe masura capacitatii lui de intelegere.
Spuneam ca am experienta dubla deoarece am fost un copil crescut fara tata si acum trec prin experienta cresterii unui copil fara tata. Ca si copil mi s-au inoculat de catre bunici , cunostinte diverse variante de raspunsuri privitoare la intrebarea mea unde-i tata, in majoritatea lor false, cu detalii mincinoase. La 16 ani ajunsesem sa-mi judec mama si sa o invinovatesc pe ea pentru faptul ca eu nu aveam tata... La 19 ani, cand l-am revazut mi-am dat seama ce fel de om era si nu pot sa va spun cum ma simteam de vinovata pentru vorbele "aruncate" mamei mele, care toata viata nu a facut altceva decat sa ma creasca si sa-mi ofere o copilarie mai fericita decat au avut-o poate alti copii cu familia intreaga.
Acum iata-ma o "mamica mica" care are o superba fetita de 5 ani si 7 luni.
Tatal Teodorei(puiul meu scump si drag) a ales sa-si imparta viata cu o alta femeie inca de cand avea Teo 3 luni. Nu am avut pretentii materiale de la el, l-am rugat doar sa fie prezent in viata ei atat cat va putea. De la nasterea fetei am interzis tuturor celor din preajma mea sa vorbeasca urat de "nenea tata" in prezenta ei, de mica ea stie ca tatal ei exista undeva in Iasi, nu mai poate locui cu noi pentru ca are o alta sotie acum dar ca el o iubeste si va veni sa o vada atunci cand va putea.Acum cand fetita mea are 5 ani si sapte luni daca ar fi sa cumulez clipele petrecute de ea in compania tatalui ei ar rezulta maxim 2 ore.
De vreo 2 luni din cauza lipsei afectiunii paterne Teo a facut "Nevroza motorie", adica are ticuri motorii si scoate sunete ciudate. Si acum vin sa va intreb pe voi parinti care va cresteti copii singuri cum pot eu o "mamica mica"( asa ii place lui Teo sa ma strige) sa alin suferinta din sufletelul copilului meu? Cum pot sa-mi inabus furia fata de acest iresponsabil care nu merita sa fie tata?
Mara
Mara
noemi marian spune:
Mamica de Alex,te tzuc!
Am 2 povesti pt tine:a mea si a Mariei,fetita "noastra".
Am venit pe lume cind mama avea 22 de ani si ala n-a mai vrut s-o ia de nevasta,desi totul era pregatit,pretextind ca nu-s a lui.O laie!Cred ca i s-a facut frica si a gasit motiv sa plece.Sa-i ajute D-zeu!A si avut noroc pt ca noi sintem din b-m si el bucurestean.Nu l-am cautat niciodata si nici nu m-a interesat subiectul.Mi s-a spus,cind am intrebat pe la 5-6 ani de el, ca a plecat si ca nu stie ce s-a intimplat cu el ca n-a fost sa fie.Cind am implinit 7 ani,mama s-a casatorit,iar tata a facut imediat dupa aceea toate demersurile pt a ma infia si a-i purta numele.Pt mine a fost si este singurul TATA pe care l-am avut.Din pacate s-a stins cind eu aveam 14 ani.
Pe cel biologic nu l-am cautat niciodata si nu cred ca am s-o fac vreodata,desi as fi foarte curioasa sa-i vad mutra si sa-i multumesc pt ca m-a adus pe lume pt ca viata mea a fost si este minunata.Sint suparata pe el doar pt ca a pus-o pe mama intr-o situati cumplita,ea facind parte dintr-o familie cu nume din oras,si Doamne! mult a avut de tras pe tema asta.
Ai sa vezi,lucrurile se vor aranja si va fi bine.Nu trebuie sa-ti faci pb, copii din ziua de azi sint mult mai destupati la minte decit credem noi.Si-acum pv nr.2
Maria a venit pe lume acum 10 ani.E fetita celei mai bune prietene a mele."Taticul" nici n-a vrut s-auda de copil.Cind fata a avut aprox 1an,mama ei s-a intors sa-si continue studiile.Copilul a ramas in grija bunicii si a noastra.E copilul pe care sotul meu a invatat sa-l schimbe si sa-l aline si sa paseasca corect si multe altele(eu m-am pregatit sa devin mama invatind pe si cu ea)cind a implinit 3ani a plecat cu mama in alt oras,unde este si acum,pt ca ea acolo si-a gasit servici.Tatal prezent si nu.A bagat mai mult copilul in ceata
pt ca se purta ca un tata(doar la pretentii fata de copil)dar de recunoscut,PAS.Ajunge copil la scoala si colegii iau copil la refec:unde-i tata?de ce nu vine la scoala?etc Eu aflu si facem sedinta noi 2 apoi si mama copilului prin telefon.Rezultatul?Sotul meu a recunoscut oficial ca este tatal,fata e super fericita,mai ales ca se iubesc ca pe ochii din cap,si nu mai este linie in certificat.Vine la noi in vacanta si peste tot ne laudam ca e copilul nostru(am uitat sa-ti spun ca noi am intrebat-o daca-l vrea pe-al meu sot de tata si ei nu-i venea sa creada ca se poate si ca da da DA vrea)Acum, a fost la noi nu demult si am intrebat-o de "tatal" ei si mi-a spus ca are de gind sa profite cit poate de resursele lui financiare,pt ca in rest n-are de ce, pt ea tatal ei este sotul meu si cine este mai fericita ca ea cu doua mame?Si sa stii ca nu i s-a spus nimic urit despre acel om.,ea fiind constienta ca gena lui exista in ea si-atit concluziile tragindu-le singura.
Sper ca ,poate,ti-am fost de ajutor.Imi pare rau ca-ti raspund tirziu dar...Curaj si bucura-te de puiul tau!Eu n-o am decit pe fetita asta si pot sa-ti spun ca ma bucur c-o am si...ai sa vezi totul va fi bine.Cel de sus stie ce vorbe sa-ti puna in gura la momentul respectiv.Ai incredere in copilul tau!
sorinsonia spune:
Nici nu-mi imaginam cate mamici sunt in situatia mea; am divortat cand copilul meu avea 1,6 ani. De atunci tatal nu a mai aparut in peisaj sub nici o forma. Am fost furioasa pe mine si pe situatie mult timp, dar lucrurile s-au linistit, m-am impacat cu situatia asta. Dar nu despre mine vroiam sa vorbesc, ci despre copilul meu: are 8 ani si ceva, iar de tatal lui nu a intrebat decat o singura data, ( anul trecut, deci pe la 7 ani si jumatate) i-am raspuns in cateva fraze, a inteles si de atunci nu a mai deschis subiectul. Indiferent ce ne va oferii viata, imi iubesc copilul enorm, si nu-mi concep viata fara el; cat despre ...."tatal" sper sa nu-i mai vad niciodata culoarea ochilor.
laleauaneagra spune:
am citit ce s-a scris pana acum, aproape imi dau lacrimile, toate
sunteti niste MAMICI PUTERNICE care ati avut curajul sa spuneti NU si sa mergeti mai departe.
Un copil e o minune de la Dumnezeu, nu conteaza ca el a fugit si motivele stupide....Nu exista motiv in lumea asta sa uiti sa iti vezi copilul, sa vezi cum creste. Totul se schimba, vocea, fatza, piciorusele...zambetul Mami ma duci parc??
Eu nu am inca un copil, am 24 de ani, ai mei au divortat cand aveam 16 ani si am o copilarie urmbrita de un tata alcoolic si batai. Dupa divort mi-a fost f bine si imi e bine in continuare.Vroia sa ne domine pe amandoua sa ne distruga pana cand eu am zis STOP! Nu ai dreptul, sunt un om DEMN! SA nu renuntati la demnitate nimciodata.
Daca e tatal copilului nu are dreptul sa ii provoace suferinta.
Azi eram in metrou, ma uit in fatza mea era o femeie cu un ochi vanat cumplit! am zis in sinea mea.
Sunt multe femei care suporta mizerii si suferinta doar pt ca e tatal copilului. Ce vede copilul in casa? scandal, violenta, frustrari? Ajunge la 20 de ani si o ia razna,tentative de sinucidere, posesivitate pt ca nu a fost iubit si nu intelege,infidelitate sau razbunare.
Un copil care nu e iubit de tata se simte frustrat in subconstientul lui. Mai bine sa nu fie prezent in viata lui, sa poata dormi linistit
Fiti puternice! Vine salariul si ii faceti o surpriza copilului, cartea lui preferata, desenul lui preferat.
Faptul ca el a ales o meserie medic pediatru si el nu are suflet e chiar deplasat. Poate ii ajuta pe straini mai bine decat pe copilul lui.
Nu mai conteaza! sa nu te uiti in urma.Priveste in viitor, ce poti face mai bun pentru el.
In lumea asta sunt femei care se chiunuie de ani de zile sa aiba copii, copii care nu sunt iubiti desi au ambii parinti.
Comunicarea e de baza cu copilul, sa nu il mintiti, pt ca un alt copil de varsta lui ii va spune adevarul si isi va pierde increderea.
Jucati-va cu el sa aiba spirit, imaginatie, viata in el
Sa fie puternic afectiv sa stie ca nimic nu i se va intampla.
Seara dupa ce ii cititi o poveste cu Alba ca Zapada sa ii spuneti Noapte Buna Mami te iubeste si te va ocroti mereu!
angelina spune:
Laleauaneagra, ai punctat exact acolo unde trebuie!
Minialex, trebuie sa-i arati copilului cat de mult il iubesti, sa te joci mult cu el si mai ales, asa cum a spus Laleauaneagra, sa ii insufli idei, energie, sa fie un copil plin de viata! Este foarte important.
Acesti copii care cresc in lipsa unui parinte, tind sa se inchida in ei, sa se retraga singuri, sa fie timizi si nesiguri pe ei, mai ales daca mama este o persoana mai rece, mai barbata, ca sa spun asa, si care isi arata afectiunea mai rar.
Acesti copii mai tarziu, vor fi, fie acele persoane care isi construiesc ziduri in jurul lor si care nu vor fi in stare sa-si exprime sentimentele fata de persoanele dragi, fie acele persoane deosebit de sensibile si usor de ranit sufleteste!
Indiferent ce s-ar intampla, copilul trebuie sa aiba foarte multa incredere in sine si sa fie curajos!
La mine a fost invers. Am trait cu tata. In continuu mi-a blagoslovit-o pe mama in fel si chip, si pe bunicii(parintii ei) mei si pe matusa mea(sora bunicii) si unchiul(fratele mamei) care ma crescusera pana la varsta de sase ani.
Nici nu am avut voie sa vorbesc vreodata despre ei si nici sa ii vizitez. Pana la varsta de 18 ani eu m-am intalnit cu bunicul meu pe furis, in pauze, la scoala, prin parcuri....imi aducea banane, sau biscuiti, sau ciocolata, sau bani, bietul de el....imi fusese tata, el m-a inbaiat primul cand, dupa nastere am fost expediata direct la bunici.
Ei bine, eu nu am uitat asta.
Trebuie sa iti infranezi sentimentele de dispret fata de tata cand esti cu copilul, cu orice pret.
Nici sa-l minti nu este bine...dar, cum a spus o mamica mai devreme, va fi o povara mult prea grea pt sufletelul lui mic si inocent sa-i spui ca lui taica-sau nu-i pasa! Incearca sa lasi asta deoparte si sa-i spui ca tatal lui e mereu plecat si nu are timp.
Cand copilul va fi destul de mare ca sa realizeze ca un parinte isi face timp pt copil daca vrea, va veni singur la tine cu propriile teorii si atunci iti va fi mai usor sa ii povestesti adevarul, fara sa il marcheze!
Ideea e ca, la urma urmei, copilul va trebui sa-si faca SINGUR o parere si sentimente despre si pentru cel care ii este "tata" si nu sa ii fie impuse! Altfel risti sa te urasca si pe tine!
Fiecare dintre noi a incercat sa te sfatuiasca raportat la propria experienta, cum a putut mai bine. Insa fiecare experienta este unica. La fel si a ta. Nu uita, insa, ca tu esti personajul cheie si ai puterea de a alinea lucrurile in directia cea buna!
Multa putere si intelepciune iti doresc din inima, sa dea Dumnezeu sa reusesti sa fii mandra de copilul tau mai tarziu...indiferent daca vei primi sprijin sau nu.