Nervozitate maxima
Raspunsuri - Pagina 3
anne`mary spune:
buna ziua
nu ma pot abtine sa nu ma implic, chiar daca am 22 de ani si nu sunt tocmai in masura sa dau sfaturi. amsa povestesc insa ce am patit eu pana la varsta asta. am trait..mai rau e ca inca traiesc...alaturi de o familie violenta (mama, tata, sora si fratele.. de la mic la mame un temperament coleric). am suferit mult in copilarie pt ca mama care statea mai mult pe acasa, tata fiind cu munca, se descarca pe mine pt ca tata nu o ajuta la nimic. drept pt care am avut ca o dubla personalitate: in afara casei eram timida, linistita, nu comentam, nu ieseam din cuvantul nimenui, iar acasa imi bateam la randul meu fratii (lucru de care nu sunt mandra). am trecut de copilarie si am ajuns adolescenta. de pe la 14-16 ani am trecut printr-o perioada de tranzitie. timiditatea a facut loc nervozitatii..incepuse sa isi spuna cuvantul mediul in care traiam(asa mi-a spus mama unei colege de liceu care era psiholog) pt ca de fiecare data cand tipa sau ma batea mama plangeam si o uram pt ce imi face mai ales ce de fff multe ori eram nevinovata (exemplu pt elucidare imi liniam caietul de matematica si a inceput sa tipe la mine pt ca nu erau la o distanta de 4 patratele ci 3). aveam momente cand eram chiar isterica si simteam nevoia sa lovesc..si chiar loveam dar doar pe cei care stiam ca nu o sa loveasca inapoi. la 16 ani incepusem sa constientizez in ce stare sunt dar si faptul ca daca am sa mai continui asa am sa fiu o mama exact ca a mea. o sa vi se para ca mint, dar motivul pt care am vrut sa ma schimb au fost copii. iubesc f mult copii, as vrea sa am 3, insa nu vreau sa ajung ca mama mea. asa ca am decis ca trebuie sa ma schimb. a trebuit intai sa lucrez la vointa pt ca eram cam lenesa (m-au ajutat f mult cartile beletristice gen ,,tess d`uberville", si multe altele dar nu mi le amintesc acum)ca apoi sa trec la urmatoarea faza. pe la 20 de ani m-am analizat. tot impulsiva eram, existau insa situatii in care imi pastram calmul, iar daca ma enervam ma calmam mai repede si cel mai important nu mai simteam nevoia sa lovesc.
ideile principale pe care as vrea sa le subliniez:
1. mi-am urat mama in toata perioada copilariei. acum lucrurile s-au mai domolit in familie, dar recunosc ca imi uram mama pt ca tipa si ma batea nevinovata fiind.
2. o condam ca a sta cu tata si ca nu a avut taria sa se desparta de el..ar fi putut sa plece caci avea posibilitati financiare si suport moral de la rude. am inca sechele si eu si fratii mei din cauza mediului in care am trait.
3. daca vrei poti. eu am vrut sa ma schimb si am reusit intr-o oarecare masura. sunt constienta ca asa e temperamentul meu si ca nu am sa devin calmitatea in persoana, dar m-am schimbat si sunt mandra de schimbarea suferita.
sfaturi nu dau .. cert este ca ceva trebuie facut si repede. eu sunt pt divort in cazul asta pt ca ceva imi spune ca sotul nu o sa se schimbe si nu sunt de acord cu viata in doi dusa de unul singur mai ales ca repercursiunile o sa le resimta fetita (educatie, stare fizica si psihica).
pana la urma tot m-am pronuntat desi imi spusesem ca o sa raman neutra.
sunt alaturi de sora ta si sper sa ia o decizie corecta. cer prea multe daca te rog sa ne tii la curent? ma intereseaza soarta fetitei(cred ca ma intelegi de ce?)
pupici dulci
anne`mary
bonita spune:
Anne Mary, esti o dulcica,imi pare rau de copilaria ta si te felicit ca ai reusit sa devii mai calma,desi imi este foarte greu sa cred ca ai reusit asta doar cu autoanaliza.
Exact asta e problema:nu vreau ca fetita sa isi urasca mama,sau sa fie si ea la fel de nervoasa ca ea.
Sa va povestesc o scena la care am asistat,din pacate.Sora mea a facut o criza de nervi pornind de la o chestie minora(fetita nu dorea sa-i dea o jucarie fiicei mele) a tipat la ea,chiar i-a dat cateva palme la fund.Copilul a inceputsa tremure(cred tot de nervi).Am reusit prin semne,si luand copilul de acolo sa o linistesc oarecum.Ce credeti ca-mi spune fetita printre suspine?Ca "eu plec de acasa,ca mama numai tipa tot timpul"
Bineinteles ca am discutat cu sora mea(nu am criticat-o).Apoi toata ziua a fost mai calma,copii s-au jucat frumos,ma rog,totul a fost bine.
Probabil ca daca ar fi mai calma si sotul ar fi altfel,adica nu se vor mai certa atat de des,si ar fi o atmosfera mai placuta.Nici in cele mai frumoase vise nu-mi imaginez ca ar ajuta-o la treburile casnice,dar macar va fi liniste.
eu una nu mai stiu cum sa o ajut.Repet cerinta,spuneti-mi titluri de carti.
Va pup.
buli spune:
bonita, poate suna cam dur, insa ce face sora ta se cheama abuz. da, abuz asupra copilului. comportarea ei ii va afecta personalitatea, performantele intelectuale, increderea in sine si in oameni.
exista multe discutii despre abuz.
incearca sa-i arati care sint consecintele si poate va realiza ca trebuie sa-si schimbe comportamentul.
daca vrea, poate, dar trebuie sa vrea din tot sufletul.
daca nu vrea, va continua in acelasi mod, dind vina pe comportamenul (abuziv?) al sotului. dar schimbarea e in ea.
bonita spune:
Buli, tu te referi la acele palmute ?Pe mine nu asta ma ingrijoreaza,asta nu inseamna ca sunt de acord cu educatia facute cu palme,dar acest lucru nu s-a mai intamplat niciodata,dupa acele palmute sora mea a plans muult si si-a jurat si ei si mie ca nu se va mai intampla.
Ma ingrijoreaza ca tipa la fetita si ma ingrijoreaza si sora mea,caci starea asta nu-i poate aduce decat imbolnaviri diverse(psihice,fizice)
Nu stiu daca m-am facut inteleasa,desi sper ca da.
Nicky.
ancutzathree spune:
Bonita,daca ea nu-si da seama ca nervii ei ii afecteaza pe cei din jur atunci ajut-o tu sa-si dea seama si propune-i sa inceapa sa scrie un jurnal.Acest jurnal m-a ajutat si pe mine,si eu sunt stresata uneori si atunci ma apuc si scriu in jurnal tot ce am pe suflet,e o descarcare fantastica fara sa impui capul cuiva cu problemele mele.Acestui jurnal i-am dat si un nume-un prieten imaginar si lui ii pot povestii orice fara nici o retinere.Acest jurnal trebuie sa fie binenteles secret.
Ancutza-gravidutza&Alex 35+