ce nu trebuie sa spui copilului tau,NICIODATA!

Anca Micaela spune:

Tocmai am auzit-o pe strada, in fata blocului meu: "Eu sunt mama ta, tu esti un kkt cu ochi". A urmat si o palma. Intarziase se intre in casa. Doamne ajuta-ma sa nu fac din astea vreodata...

Anca Micaela, mama Emei Ioana

http://community.webshots.com/user/AncaMicaela

noltic spune:

DRaga LAvi!Ai dreptate fantastica in ceea ce afirmi, cu o usoara rezerva in privinta etichetarii lor: eu ii consider in primul rand fricosi(teama de a schimba ce cunosc), limitati si needucati in spiritul cresterii si dezvoltarii unei personalitati(sa nu fie mai puternica ca a lor dar nici mai slaba-decat ceea ce cunosc ei.... )etc. Foarte putini parinti constientizeaza importanta bagajului emotional in formarea unei personalitati puternice si reale: toti se reduc la simpla socoteala ca ceea ce lor le-a folosit la fel poate ajuta si copilul sau nepotul in castigarea unei identitati proprii si increde in sine. Totul se reduce, din nefericire, la o schema cunoscuta si nu traita; cred ca pe noi ne guverneaza teama in toate si reusim sa o transmitem la fel copiilor nostri fara sa realizam ca atunci cand vrem sa ii ferim de ceva rau rational noi ne adresam si le influentam emotionalul. Si de la capitalul emotional pe care il detinem(familia este principala actionara in acest proces) noi vom face mai tarziu toate translatiile catre realitatatile vietii. Este adevarat ca un copil trebuie invaluit de dragoste(neconditionata) de cand isi face aparitia pana la maturitate pentru a-i conferi identitate afectiva: asta este vocabularul lui fata de parinti de la nastere si pana la asumarea responsabilitatii unei alte vieti; in rest nu conteaza asa de mult pe cat ne place sa credem sau sa ne dam importanta: uite copilul meu ce succes are ca l-am batut la cap toata viata si acum e ...doctor, inginer, profesor...e cineva, ca ceilalti au plecat de mult afara. Adevarul este asa de simplu: iubeste neconditionat si vei fi iubit la fel, dar sa o faci constient.
Ce parere ai?

adrienne12 spune:

Ba eu i-am spus lui fiu-meu "daca nu-ti revizuieti comportamentul o sa te lase nevasta" "carei fete crezi ca-i place sa locuiacsa impreuna cu un tip care e atit de dezordonat?" "AM pozat camera ta acum si o sa ii arat poza nevestei la nunta". fetelor e o mizerie si dezordine la fiu-meu in camera de nu va puteti imagina. Si cind face boacane tip la el cum tipa si maica-mea la mine. Mi-a scos par alb, e purul adevar. SI e si mai adevarat ca daca nu invata o sa ajunga la munca de jos. Deci care e problema? De ce nu trebuia sa-i spun asta? Ba inca ii mai spun, uite copii de virsta ta mor in razboi si tu nu esti in stare sa faci curat la tine in camera sau sa ridici capcul la WC intotdeauna... Are 19 ani... AH si eu am auzit de la maica-mea care sufera de nervi mai toate cite enumerati voi, plus batai crunte pt. motive neimportante. Nu i-am spus niciodata nimic lui fiu-meu care sa-i lezeze increderea in el, dar de cind a crescut si vad ce mizerie e la el si cum minte, ma minte in fata... nu mai suport si ii zic si eu, pe linga ca il pedepsesc. Daca aveti copii o sa vedeti cum este: CRUNT!!! Si asta spun eu care credeam ca o sa fiu o mama ideala si ca nu o sa fac/spun nimic din ce a facut/spus maica-mea mie....

adrienne12 spune:

Dorsilia puiule, eu am avut o copilarie cam ca a ta, cu diferenta ca am mincat atita bataie de pomana cum nici nu-ti poti imagina. Ba chair ultima bataie sa stii ca am mincat-o la 20 ani, in facultate fiind, si eu bursiera si invatind bine, pt. ca indraznisem sa intorc spatele prietenului meu din liceu de care nu mai imi placea de loc, fara sa stiu ca maica-mea si maica-sa planuisera nunta si maica-mea ii agrea familia si ma vedea cu el si nepoti...Ei la 20 ani eu luasem cursuri de karate in facultate si i-am parat toate loviturile (nu glumesc) si atunci a ales sa ma toace la cap. Zilnic, ore in sir, toata vacanta de vara. Mama draga atunci mi-am dat seama ca maica-mea e bolnava psihic. Acum ia tratament dar are momente cind e deprimata, cind tremura, cind ii aper bube pe corp, vrea sa se sinucida... Si mie mi-a stricat viata ca de-asta m-am maritat cu cine mi-a iesit in cale si f. devreme ca sa scap de ea, dar sa stii ca dupa ce m-am maturizat si am trecut prin multe, am citi carti despre cum sa reconciliezi cu parintii cum sa-i intelegi sa stii ca am uitat tot. Poate nu ma crezi, dar in clasa a 5a a chemat-o diriginta la scoala sa o intrebe daca mi-e mama vitrega. Ce m-a batut cind am ajuns acasa! In clasa intii m-a luat la suturi pe scara blocului pt. ca pusesem miinile murdare de praf pe o tema si luasem un 7. Mica fiind imi amintesc ca mi-am promis in mintea mea ca atunci cind eu voi fi mare si ea batrina si neputincioasa o sa o bat si eu zilnic fara motiv asa cum ma batea ea pe mine... Odata in liceu fiind am venit de la scoala si am anuntat ca luasem un 8 la o materie lipsita de orice importanta, ceva industrial cu macarale, o timpenie ce invatam pe vremea odiosului. Nu-ti spun ca mi-a facut o criza de nervi, mi-a dat cu ghiozdanul in cap si pe fata de mi-a spart nasul? Sau o apucau pandaliile la masa si-mi dadea cu farfuria in cap? Si uite ca sint bine mersi (zic eu), timpul le rezolva pe toate... iti spun atunci nimeni nu stia ca e bolnava iar ea refuza cu indirjire sa mearga la doctor. Noroc ca am mostenit umorul lui taica-meu si am trecut peste....

cataghe spune:

quote:

---

Originally posted by Clover
Cat timp locuiesti la mine in casa faci cum iti zic eu!

---

Yeaaaahhhh, yeaaaaahhh, yeaaaahhh!!!Asta cautam, chiar ma miram, nimanui nu i s-a mai spus chestia asta? - pt mine e ceva ce nu poate lipsi din "the greatest hits" ale parintilor (cu varianta "cata vreme traiesti sub acoperisul meu...")

Si mie mi-au zis ai mei tot felul de nebunii, insa nu mi le amintesc prea bine. Chestia pe care mi-o amintesc e cand veneam de la scoala cu vreo nota mai prapadita, si tata, asa, cu tristete in glas, imi zicea: "apoi, draga tatii, daca tu atata poti... ce sa facem, nu pot fi toti numai de 9 si de 10..." Muream de draci, a fost chestia care a functionat cel mai bine la mine - orgoliul de sagetator probabil... exploatat de un alt sagetator As fi fost in stare sa mananc cartile alea, numai sa nu imi mai planga tata de mila

Insa in rest pt mine nu a fost foarte important ca a mai zis vreunul din ei o prostie la nervi... chiar imi vine sa rad cand vad sfaturile de genul "ia o pauza", "fa o plimbare", "dormi", etc - pt situatiile cand simti ca te lasa nervii. De parca poti sa faci ce vrei, sa te plimbi cand vrei sa iti treaca nervii si sa dormi cand vrei ca sa fii odihinita!! Zau, mai fetelor, cine isi permite asa ceva, nefasta lu' Bill Gates? Si atunci sigur ca ai momente cand esti in groapa de potential si probabil ca nu reactionezi intocmai ca o lady!!
Ceea ce mi se pare insa foarte important este sa iti sustii copilul la adolescenta si tinerete - cred ca sunt perioade cruciale. Sigur ca cei sapte ani de acasa sunt esentiali pt conduita, insa din punct de vedere emotional, cred ca de pe la 16-18 ani e cu cantec... poate mai repede pt pustanii din ziua de azi.



To escape criticism: say nothing; do nothing; be nothing!

adrienne12 spune:

cataghe, ba eu ii recit asta lui fiu-meu cind imi epuizez argumentele logice si vad ca se uita inca la mine ca si cind nu m-a auzit (ca o caprioara prinsa in raza farurilor, daca stii expresia). ultima data i-am recitat-o cind mi-a zis ca el vrea sa aplice pt. carte de credit. in campus sint oferte destule. i-am zis peste cadavrul meu, invocind lipsa de responsabilitate a copiilor, exemple scoase din cartea "genaration broke" care vorbeste exact despre absolventi de college aflati in datorii pina in git, exemple de cunostinte care au ajins bankrupte studente fiind, etc, etc,,,, nu l-am convins. si cum il stiu ca cheltuie tot ce are si numai de cite ori am plati overdrfat fee pt. contul lui, am epuizat argumentele si i-am servit-o "cit timp stai in casa mea, pe banii mei, faci cum spun eu. cind ajungi pe banii tai faci ce vrei."

munira spune:

Buna fetelor ,imi place subiectul.Am sa va zic si eu cateva lucruri .Nu sunt mama dar nu am sa fac niciodata ceea ce au facut parintii mei .Cand eram mica si nu ascultam de ei ,nu ma pedepsea si nici nu ma bateau .Ma minteau si imi ziceau ca nu sunt a lor,ca m-au gasit la ghena de gunoi si ca le-au fost mila de mine ,si ca m-au luat si mau crescut ca pe fica lor.Nu va pot spune ce frica mi-a fost si vreau sa va zic ca multi ani am crezut asta.Binenteles ca mi au zis ca nu e adevarat ,au zis doar sa ma faca pe mine fiu mai cuminte si mai ascultatoare.Am 23 de ani si cate odata ma m-ai cert cu mama si drept replica ii zic<<si asa nu sunt a voastra ,m-ati gasit la ghena ,nu?\]si incepe sa rada.Si le am zis si lor cum au putut sa ma minta cu asa ceva ,pt un copil e ceva dureros.Iar pe mine chiar ma marcat .Mama ma avea si vorba{eu te-am facut ,eu te omor}Cei drept nu am fost un copil chiar foarte cuminte,dar in general am ascultat de ei ,iar la scoala nu am avut niciodata probleme.Nu am fost nici prima dar nici ultima ,in schimb am luat premiu pana am terminat liceul.Pe cand fratele meu mai mic cu 4 ani a fost dezastru in casa .El chiar le-a facut peri albi parintilor ,cand era mic nu asculta deloc de ei ,toate le facea invers.Cand ne scotea parintii in oras era durere cu fratemiu ,mergea numai inapoi ,si il scotea pe tata din sarite.A mancat dea bataie pt fiecare copil in parte din oras si tot nu sa cumintit.Acum este mare si sa cumintit dar din cand in cand tot mai raspunde .

LindaZ spune:

UAU! Imi place subiectul, e emotionant, trist si binevenit. Imi aduc aminte de un parinte, tatal unei fete studente, ramas vaduv, care ma intreba ce poate sa faca acum cand fata lui are 21 de ani si nu se inteleg deloc unul cu altul, cand isi da seama cat a gresit el in copilaria ei ? A fost tare trist, dar macar exista parinti care isi pun astfel de probleme. Dar majoritatea nu si le pun, pentru ei nu exist#259; decat un singur mod de a-si creste copilul si oricat de gresit ar fi, e cel mai bun. Si asta se perpetueaza, pentru ca oricat ne-au durut vorbele lor in copilarie, avem tendinta naturala de a repeta ceea ce ne e familiar. Iar acum, cand am devenit constiente pe propria piele de efectele nocive, trebuie sa depunem efort sa nu facem la fel. Azi, fetita mea, Ioana a facut prima data primii pasi singura! Vreau sa cred ca voi fi in stare sa valorific tot ce e mai bun in ea. Poate unele dintre noi au rezistat bine la vorbele dure ale parintilor, dar ganditi-va cum ar fi fost daca p#259;rintii vostri ar fi stiut sa va valorifice potentialul maxim inca din copilarie ? Cum ar fi fost sa cresteti stiind ca sunteti iubite neconditionat, ca sunteti in stare sa faceti multe lucruri, chiar daca uneori altfel decat altii, ca sunteti destepte,ca parintii vostri v-au dorit sa apareti pe lume, nu ati fost o greseala, etc ??? Mie una mi-ar fi placut. Fiindca asa, de exemplu, abia dupa ce am terminat facultatea am realizat ca sunt in stare de mult mai mult decat credeau ai mei ( si cred in continuare !!!) De exemplu, la 24 de ani nu vroiau sa imi dea masina sa vin singura in Bucuresti ( din Suceava ) fiindca nu pot sa conduc in Bucuresti la fel cum face tatal meu care parcheaza masina la rude si merge cu metroul. Uite ca am condus in Bucuresti si culmea e ca ma voi muta in Bucuresti si va trebui sa conduca si ei aici. Sic ! As vrea sa pot face ceva ca si mai multi parinti sa constientizeze ce rol imens au in formarea personalitatii, vietii si fericirii copiilor lor ! Ma bucur pentru voi ! Eu sunt tare fericita ca am acest rol.

Mihaela si Ioana

inca o zi spune:

buna la toata lumea!!e tare subiectu!!!
unele m-au amuzat tare!!! si e oc hestie tare faina la acest subiect:e si placut de citit si in acelasi timp e si educativ,putem invata ce sa nu facem ca sa nu mai repetam ´´istoria´´!
in timp ce citeam mi-m adus si eu aminte de ceva din timpul copilariei mele: a fost doar una,dar o tin bine minte!ai mei nu au folosit ´´apelativele´´ enumerate de voi mai sus,dar odata, cam pe cand aveam vreo 14 ani tare l-am mai suparat pt tata intr-o discutie,iar el la nervi s-a scapat si mi-a spus ca sunt o....magarita!la care eu i-am raspuns inapoi: ba magar esti tu! la care el a ramas...mut si mirat de..tupeul magaritei lui,ca mai apoi sa zica: pai,da! na, ai dreptate! ce dai , aia primesti!!!de atunci nici el si nici eu nu ne-am mai jignit cu apelative de genul asta....cred ca e important ca parintii sa constientizeze mereu ca copii lor sunt niste adulti in miniatura si nicdecum marionete carora poate sa li se spuna orice, sub orice forma!!meseria de a fi parinte,adevarat parinte e una grea!!dar...frumoasa si poate oferi multa satisfactie!!

Aprilie spune:

Mama mea a fost copil unic si am locuit cu bunica pina la 15 ani (iar apoi ne vizita zilnic),deci am fost apropiate.

Bunica era frumoasa,blonda cu ochi mari,albastri (sini mari,statura frumoasa) ;mama arata si ea bine dar semana cu tatal ei iar eu arat cel mai putin bine dintre toate 3 si seman cu tatal meu.

Toata copilaria bunica imi spunea: "trage-te de nas,sa ti se lungeasca ,ai nasul cirn,ca taica-tu si neamurile lui ."

Tot timpul facea remarci cum ca eu seman cu tata,am par slab (de aia a fost nevoita sa-mi puna o fundita in virful capului,ca bebelus, ca sa stie lumea ca sint fetita !!! ).

La croitoreasa venea cu mine (ea platea,ce-i drept)si o atentiona : vezi cum faci rochia ca fata are "groapa" asta in spate si omoplatii ca 2 aripi,iesiti in afara si pune-i ceva pe piept, ca nu are sini deloc !

Niciodata nu a fost multumita de felul in care am aratat si imi reprosa (ca si cum ar fi fost vina mea) ca seman leit cu rudele tatii.

O viata intreaga nu am putut-o multumi pe bunica, orice am facut.N-a fost fericita cu scoala (daca nu am ajuns doctorita nimic altceva nu merita sa fac...),cu sotul ales,cu toata viata mea si ultima data, cu plecarea in State.

In seara plecarii (9 ani in urma) a plecat pur si simplu de acasa, ca "vezi Doamne" sa nu vada cum plec (locuia din nou cu ai mei).
A fost total impotriva plecarii mele si in loc sa ma imbratiseze si sa-mi ureze noroc si binecuvintare de la Domnul, a disparut .

Mentionez ca sint singura ei nepoata.

Ultima "figura " care mi-a facut-o a fost cind am ramas insarcinata dupa 38 de ani.Mi-a dat telefon si a tipat ca din gura de sarpe, ca ce-mi mai trebuie un copil,ca ma fac de ris la virsta asta,etc.

Dupa ce am nascut baietelul,inca imi spunea cu duritate : nu trebuia sa-l faci !! ( de ciuda ca mama venea la mine sa ma ajute cu copilul si o pierdea din control).Si asa a tinut-o mult si bine.

Azi a plecat dintre noi si regret ca nu am putut-o aduce aici niciodata.La inceput pt. ca aveam o conditie (respectiv o casa) mai modesta iar apoi datorita sanatatii ei.As vrea sa traiasca si s-o pot aduce aici, sa vada ce viata am, ce familie frumoasa,2 copii care sint lumina vietii mele, un sot bun,pe care inca il iubesc si cu care ma inteleg f. bine.

Uneori ma gindesc ca poate ma vede si intelege...

Dumnezeu sa o ierte !

Eu am iertat-o ,imi amintesc cu duiosie de ea, am iubit-o si mi-as fi dorit asa de mult sa ma iubeasca si ea, asa "imperfecta" cum sint...

Viata e scurta.Daca n-o putem face lunga,atunci macar s-o facem lata.