cum iti refaci viata dupa divort?
Raspunsuri - Pagina 3
anca74 spune:
Draga ra_mata, vroiam numai sa-ti spun ca te inteleg perfect cind afirmi ca-l urasti pe fostul barbat. Nu fi ingrijorata, orice femeie care a crezut intr-un barbat cu adevarat si s-a dovedit ca a fost cea mai mare prostie a vietii ei, a simtit sau inca mai simte acelasi lucru : ura ca a fost atit de proasta incit sa se daruiasca toata unui dobitoc de barbat.
Nu inteleg inca de ce trebuie sa ne ascundem dupa deget si sa dam impresia ca am trecut peste sentimentele astea 'inferioare' si ne putem uita acum retrospectiv la ceea ce a fost?!... Ramine totusi faptul ca respectivul si-a batut joc de tine, de mine, de alta, etc., si ca ti-ai pierdut astfel timpul, sanatatea, cheful de viata, oportunitati sa intilnesti pe altcineva cu care sa incepi o relatie mai buna, s.a.m.d.
Si nu-i chiar teribil de adevarat ca timpul le sterge pe toate! Eu sint divortata de 2 ani si tot am momente cind m-as duce sa-i dau una peste cocoasha respectivului sau sa-l umplu de injurii... pentru toate sperantele calcate in picioare si pentru golul pe care-l am acum in suflet, desi sint intr-o alta relatie de ceva vreme.
Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca, desi omul pe care-l am acum linga mine se poarta de 10 ori mai bine decit fostul, nu-s in stare sa-l apreciez la justa lui valoare si-i fac viata un infern la cea mai mica abatere de la ceea ce cred eu ca e bine, tocmai pentru ca mi-e teama sa nu ajunga si el la fel de loser ca predecesorul sau.
Asa ca nu stiu de timp, dar iti spun sigur ca ura este prezenta inca o buna perioada de timp dupa ce divortezi. Poate ca unele femei uita mai greu sau au tinut prea mult la dobitocul respectiv, n-am idee… Cert e ca nu-i usor nici dupa ani de la divort.
Mult noroc, draga mea!
============
What sometimes seems to be the end it's really just a new beginning.
marcellinna spune:
quote:
Originally posted by ra_mata
Insa as fi curioasa cum ar reactiona dobitocul: mi-ar mai da sau nu banii pe care mi-i da acum pt Matei? Probabil ca nu sau oricum mult mai putini. Nu m-ar mai mira nimic. EU de altfel ma astept ca la un moment dat sa isi gaseasca pe cineva si sa nu mai fie de acord sa ma "sponsorizeze".
Oare ura pentru toti barbatii trece in timp???
ra_mata
http://photos.yahoo.com/ra_mata
Pai stai putin ca nu te sponsorizeaza pe tine,ca doar aveti un copil nu un catel pe care l-ati cumparat cat erati impreuna.
si asta nu e o optiune ci o obligatie ce ii apartine si lui.
Eu am renuntat la pensia alimentara ca atfel nu mai scapam de animal(chit ca zicandu-i animal jignesc animalele si-mi cer scuze).
Doamna Bibi spune:
Vad ca tema a starnit multe discutii...asta e bine,ca ne descarcam sufletul.Si mai ales intelegem situatia pentru ca toate suntem trecute prin experinte neplacute.
La mine problema este si mai neclara,dupa ce am divortat sotul meu (ma rog, ex...) a inceput sa se poarte foarte frumos cu mine,de copil nu ma pot plange ca-l iubeste la nebunie,e topit dupa el,ma ajuta cu bani,ma rog...cam tot ce nu a facut de am ajuns la divort. Oare de ce,si asa sunt destul de debusolata de faptul in sine, acum ma simt si mai debusolata ca nu stiu ce sa fac,de ce comportamentul asta?Oare ii pare rau? Nu cred sa vrea sa ma faca sa sufar si mai mult...nu inteleg. Cateodata ma gandesc sa-i mai dau o sansa,ca ne-am grabit, ca trebuia sa insist mai mult.De fapt cand stau si ma gandesc acum nu stiu de ce am divortat,nu l-am prins cu nici una,nu m-a agresat,nimic nasol,doar ca a devenit mai rece si mai distant,nu prea mai comunicam...
E normal sa am asemenea sentimente amestecate? Pe de o parte nu-mi place ca sunt singura,ma doare cand pleaca de la mine (vine destul de des sa vada baiatul), ma doare cand nu stiu nimic de el, dar pe de alta parte mi-e teama sa ma gandesc ca se va repeta povestea (fie cu el fie cu altul).Parca ceva in mine afiseaza in fata barbatilor "fugiti,nu va vreau!!!!". Nu vreau sa ma laud,dar sunt o femei frumoasa si am primit destul de multe atentii din partea barbatilor,dar la fel de repede s-au si retras,nu-i bag in seama. Stiti faza cu iartul... Dar poate ca timpul le va rezolva pe toate intr-un fel sau altul,sper...
Acum tot ce conteaza este copilul meu,lui sa-i fie bine,sa fie sanatos.
Freia spune:
quote:
Originally posted by marcellinnaquote:
Originally posted by ra_mata
Insa as fi curioasa cum ar reactiona dobitocul: mi-ar mai da sau nu banii pe care mi-i da acum pt Matei? Probabil ca nu sau oricum mult mai putini. Nu m-ar mai mira nimic. EU de altfel ma astept ca la un moment dat sa isi gaseasca pe cineva si sa nu mai fie de acord sa ma "sponsorizeze".
Oare ura pentru toti barbatii trece in timp???
ra_mata
http://photos.yahoo.com/ra_mata
Pai stai putin ca nu te sponsorizeaza pe tine,ca doar aveti un copil nu un catel pe care l-ati cumparat cat erati impreuna.
si asta nu e o optiune ci o obligatie ce ii apartine si lui.
Eu am renuntat la pensia alimentara ca atfel nu mai scapam de animal(chit ca zicandu-i animal jignesc animalele si-mi cer scuze).
cu regret trebuie sa spun ca majoritatea "boilor" procedeaza asa. Io sunt in faza in care sunt un car de nervi pe tema asta, de parca mi-ar face mie favoruri. In fine, boul tot bou ramane. Ei asa o privesc, ca o sponsorizare a noastra, ca femei. Pe ce cheltui atatia bani? ca e mic copilu, nici nu se duce la baia ata de des ca tine. Mda.
ma opresc ca mi-a crescut tensiunea.
Freia si
Alexa
Freia spune:
ra_mata, cred ca i-ai zis la nerv ca il vei da lui sa-l creasca. sunt convinsa ca nici macar nu ti-ai pune mintea cu el. In cel mai rau caz as lasa-o pe fimea cu el in weekend si in conditii impuse, si numai cand fimea o sa fie suficient de mare sa-mi povesteasca exact ce se intampla si sa ma sune daca face desteptul ceva anapoda.
Freia si Alexa
miris_ spune:
Am vrut de multe ori sa scriu si eu pe forum. Uite ca mi-am luat inima-n dinti si fac primul pas. Bine v-am gasit! "Cum iti refaci viata dupa divort.." Ma intreb in fiecare zi, aproape. Am 30 de ani, dar uneori ma simt batrana... Am un baietel de 3 ani si 8 luni si am in spate 8 ani de casnicie. Nu imi amintesc cu multa placere de acesti ani, dar regret faptul ca mi-am pierdut siguranta, stabilitatea. Mi-a fost greu sa ma obisnuiesc fara el (fara ex.), insa aceasta experienta m-a intarit foarte tare. Am incercat sa fac lucruri pe care nu le-am facut atunci cand trebuia, de ex. sunt studenta in anul 2, dar cel mai important este cred eu, ca am redescoperit lucruri pe care inainte le ignoram. Am reinvatat sa ma bucur de ...orice, de un zambet de copil, de un gest frumos pe care il fac pt un strain, de o licarire de raza de soare, nu stiu, lucruri pt multi banale si fara importanta, dar acestea le-am invatat cu ajutorul copilului meu. Nu pot inca sa am o relatie, insa. Parca nu am nevoie. E o prostie, pt ca imi doresc pe cineva care sa ma iubeasca, sa ma respecte, dar nu stiu daca am sa gasesc... Cum zic eu: barbatii buni au fost luati de multa vreme. Nu ma mai gandesc la ce a fost, pt ca finalul a fost f dureros, am suferit intai eu, iar peste cca 6 luni suferinta mea perceputa atunci de copilul meu s-a manifestat printr-un sindrom posttraumatic si nu vreau sa mai trecem prin asta. Acum sufar doar pt ca tatal lui nu vine sa il viziteze (in 2 ani a venit de 3 ori) iar piticul are nevoie de un model masculin. Am norocul ca ii am aproape pe fratele meu si pe tatal meu si nu mai e chiar o problema. Deci, mi se pare greu sa iti refaci viata dupa divort...
Freia spune:
ehe, ra_mata si aveti doar 9 luni. Deja la 1 an si 11 luni numai simt decat oboseala care mi-a intrat in sange si "gura bogata" care inca nu trece fara semne pe langa mine.
Diferetza e ca el nu o ia nicioadat pe fisa nici macar 30 de minute.Schimbat? haha, mai bine face stanga impreujur si directia usa. Mancare? ma opresc aici ca sa nu spun ceva ce ma va duce in pragul imploziei.
Freia si Alexa