conflicte fiu-mama, la 4-5 ani ai primului

Imi place sa cred ca am rezolvat multumitor relatia cu fiul meu (desi nu m-as culca pe-o ureche). In schimb relatiile sotiei cu acelasi moshtenitor al nostru, in virsta de 4 ani si jumatate, sint marcate de indisciplina acestuia, de "clinciuri", ce mai - tot arsenalul pe care multe dintre mamicile de pe acest forum l-au trait.
Eu sireacul am mai citit cite ceva, iau in serios teoriile freudiene, dar am bruma de intelepciune de a-mi accepta limitele in intelegerea pe cont propriu a problemei. In consecinta solicit unor mamici intelepte si tot atit de inteligente sa-mi explice si mie cum devine cazul, care-i sint resorturile.
In final adaug ca mama pushtiului (din nefericire, in curind ex-sotie a mea) are oarece rigiditate in gindire, fiind adepta a vorbei "Trebuie" (eu o prefer pe aceea de "E bine pentru mine/tine sa..."), iar totodata se prea poate ca parerea ei despre sexul opus sa fie ceva mai proasta (din copilarie, nu de ieri de azi) decit a mediei.

Mik spune:

Mircea, e un pic ambiguu pentru mine ceea ce scrii, caci nu am urmarit toate episoadele.
Iti explic ceea ce am priceput eu (minte ingusta):
- protagonistul principal e al tau baietel de 4-5 ani
- alt protagonist este tatal (asta nu era greu de priceput)
- alt protagonist este mama copilului de care te-ai despartit recent
- ? ? mai apare altcineva in peisaj ?

Da-ne detalii despre cum reactioneaza juniorul ca sa te putem ajuta.



Mik.

mircea42 spune:

Ma credeam mai clar iin exprimare…
Radu ajunge cu maica-sa la dispute, in care incercarile de disciplinare il infurie grozav. Ajunge chiar sa-si loveasca mama (nu ma alarmez excesiv de asta, caci la o adica si aburul de la locomotiva poate fi nociv, daca il folosesti prost).
Simt ca nu e nici o afacere sa intervin eu in disputa. Si asta nu pentru ca relatiile intre mine si viitoarea fosta nevasta sint inevitabil tensionate, ci pentru ca lucrurile par sa fie rezolvabile doar din partea aceea, mama-fiu.
Sint interesat de rezolvarea problemei intrucit intuiesc aici unul dintre acele praguri care, prost tratate, sint trase apoi precum o conserva a taratului dupa noi. Faptul ca am mai citit una alta despre complex Oedip e departe de a ma fi ajutat sa avansez in chestiune.

mamica dulce spune:

deci..copilul vostru e cam obraznicutz,nu accepta NU si isi manifesta agresiv frustrarile,pocnind-o pe mama si banuiesc si alte tantrumuri.
Cum reactioneaza sotia ta?cedeaza,il pocneste si ea,il pedepseste altfel, ii explica??cum se comporta la gradinita?
care e problema de fapt?da-ne mai multe detalii..eu trag concluzia din ce ai spus ca vreti sa-l aduceti la un stadiu de cumintenie,sa il ajutati sa devina mai bland si ascultator.
asa este?

prin faza cu pocnitul de catre mostenitor am trecut si eu,cand avea 1 an si vreo 3-4 luni fata mea era numai zgaibe de la zgarieturi si imi luam zilnic cate un cap in gura sau un sut in stomac si asta e pana la un punct normal,aproape toti copiii au faze agresive,dar din experienta mea inceteaza pe la 2 ani.Acum are 2 ani jumate si daca totusi are cate o scapare la nu stiu cat timp cand e extrem de furios,il prind de mana ii spun raspicat ca nu e voie si nu e frumos si daca vrea sa faca si o criza il pun in patul lui pana se linisteste:stai aici pana iti revii-intr.un minut e totul uitat.

si sotul meu nu ramane pasiv,in caz ca e martor,asa cum dai de inteles ca faci tu,ba chiar considera important sa intre in disputa(desi nu se baga peste decizia mea)dar macar ii spune sa inceteze,ii explica ca nu e ok.

La 4 -5 ani cat are eroul vostru poate crede ca lipsa ta de reactie e un accept tacit.

da-ne mai multe detalii..

tnicoleta spune:

Si de cand se intampla lucrurile aste.
Poate ca nu de prea mult timp, poate de cand a aflat pustiul ca voi va veti desparti, si atunci el isi invinuieste mama ca l-a data afara din casa pe taticul lui.
Eu in aceasta situatie as sta de vorba cu copilul si i-as explica cum stau lucrurile.
Dar daca situatiea este mai veche atunci ar trebui cautat motivul pentru care se poarta asa.
Poate mama ia permis mai multe lucruri in trecut iar acum vrea sa le indrepte, si atunci copilul protesteaza in felul lui.


Nicoleta si Alexandra Bianca

http://community.webshots.com/user/tnicoleta

adivio spune:

In primul rind, indiferent de relatiile parintilor, in ceea ce priveste educatia copilului ar trebui sa va puneti de acord. Daca unul il cearta si celalalt il mangaie in secunda doi sau nu spune nimic(si tacerea e un raspuns), atunci copilul va aplica ce i se pare mai comod pentru el. Mai exact, daca mama il cearta si nu-i permite anumite lucruri iar tatal nu intervine pentru a o sustine, copilul intelege ce-i place, adica daca tati nu zice nimic, inseamna ca pot sa...
Deci raspunsul meu ar fi, chiar daca va despartiti, trebuie sa existe efortul comun in relatia cu copilul, trebuie sa intervii atunci cind baietelul riposteaza cu palme sau altfel, sa-i explici dur, barbateste, ca mama trebuie respectata, ca mama, ca femeie. Gandeste-te ca baietelul de azi va fi barbatul de maine si anumite apucaturi ramin inradacinate.

Adivio&Ioana-nazdravana

miau-miau spune:

quote:

---

Initial creeata de mircea42

iar totodata se prea poate ca parerea ei despre sexul opus sa fie ceva mai proasta (din copilarie, nu de ieri de azi) decit a mediei.

---

Faptul ca are o parere proasta despre tine nu inseamna ca are o parere proasta despre sexul opus si inca din copilarie, desi iti place sa justifici astfel faptul ca nu-i place de tine.
DIn mesajul tau reiese nu numai ca stai pasiv cind fiul tau o pocneste pe mama lui (care nu te place pe tine) dar cred ca te si bucuri un pic. In felul asta mariajul a fost un esec nu din vina ta, ci din vina ei, care uraste toti barbatii inca din copilarie si in plus nu e nici in stare sa-si educe fiul.
Iar ceea ce spui ca Imi place sa cred ca am rezolvat multumitor relatia cu fiul meu de 4 ani si 1/2 ma mira. Ca parinte niciodata nu se termina ce ai de "rezolvat", cit ai de trait.
Ar fi mai bine sa detensionezi relatiile cu mama copilului si in felul asta detensionezi si copilul. Ar mai fi bine sa o respecti ca mama a copilului tau si sa o sustii in cresterea copilului, in loc sa stai pe margine si sa critici tot ce face, nuface, gindeste.
Si lasa-l pe Freud si complexul lui Oedip.

mircea42 spune:

Multumesc pentru interesul acordat subiectului lansat de mine.
Raspund in continuare intrucitva in bloc.


“Copilul vostru e cam obraznicutz,nu accepta NU si isi manifesta agresiv frustrarile,pocnind-o pe mama si banuiesc si alte tantrumuri.
Cum reactioneaza sotia ta?cedeaza,il pocneste si ea,il pedepseste altfel, ii explica??cum se comporta la gradinita?”

Copilul este probabil unul normal, in conditiile in care eu, tatal, nu ma alarmez excesiv de boacane (iar normale, ba poate chiar sub medie; intre altele, desi activ, nu strica jucarii prea iute…), dar aparentul neinterventzionism il compensez prin atentie, la modul general. Poate e aici o influenta Jean-Jacques Rousseau, care (chit ca acum 250 ani, in “Emile”) sfatuia sa aminam educatia, decit sa dai una proasta.
Nu e agresiv in sensul patologic. Are doar momente, cu maica-sa, in care nu accepta limitele impuse de aceasta, ceea ce poate duce la loviri, asa cum o face un graditzinist de 4-5 ani, dar si apelative din categoria “proasta” (nu va alarmati daca reproduc asta fara sa fiu speriat-revoltat etc., lucrurile nu asa se rezolva, iritindu-te la maxim). Maica-sa nu il prea loveste, in schimb ii interzice acces la filme computer, in general. Nu se pune problema interdictiei de a iesi afara, la aer.



“Care e problema de fapt? … Trag concluzia din ce ai spus ca vreti sa-l aduceti la un stadiu de cumintenie,sa il ajutati sa devina mai bland si ascultator.”

Aici e problema. Nu tzin sa-l fac blind si ascultator. Vreau doar sa nu-i distrug acel minunat rezervor de vitalitate (foc ce cuprinde agresivitate, dar si dezinvoltura etc.), sa nu fac din el un frustrat, un refulat. Ca taica-sau (am observat ca lumea se shocheaza usor, sper sa nu o fac prin ultima afirmatie)…




“La 4 -5 ani cat are eroul vostru poate crede ca lipsa ta de reactie e un accept tacit.”

Am aratat cum e cu aparenta mea lipsa de reactie. In acelasi timp, nu sint de acord in multe segmente cu stilul nevestei (bineinteles, e vorba de optica asupra educatiei odorului). Pe care il consider rigid, iar totodata ca nu tine seama de limitele unei femei, chit ca mama, de a pricepe sufletul vijelios, nestapinit al fondului masculin.




“De cand se intampla lucrurile astea?
Poate ca nu de prea mult timp, poate de cand a aflat pustiul ca voi va veti desparti, si atunci el isi invinuieste mama ca l-a data afara din casa pe taticul lui. “

Nu mai tin minte exact, probabil de pe la 2 ani. Nu cred ca are legatura cu proxima despartire a parintilor (aici ma astept la alte reactii si ma straduiesc sa fiu cit mai pregatit pentru a-l ajuta sa depaseasca lucrurile cu cit mai putine rani).


“Daca situatia este mai veche atunci ar trebui cautat motivul pentru care se poarta asa.”

Pai asta ma si straduiesc, inclusiv prin forumul de fatza.


“Poate mama ia permis mai multe lucruri in trecut iar acum vrea sa le indrepte, si atunci copilul protesteaza in felul lui.”
Nu, mama a fost liniara.



“In primul rind, indiferent de relatiile parintilor, in ceea ce priveste educatia copilului ar trebui sa va puneti de acord. Daca unul il cearta si celalalt il mangaie in secunda doi sau nu spune nimic(si tacerea e un raspuns), atunci copilul va aplica ce i se pare mai comod pentru el. Mai exact, daca mama il cearta si nu-i permite anumite lucruri iar tatal nu intervine pentru a o sustine, copilul intelege ce-i place, adica daca tati nu zice nimic, inseamna ca pot sa...”

Sa ma ierti, dar ramin un adversar al frazelor din carti, cum le-as spune. Sint acele indemnuri care nu tin seama de realitate, de firea omului, de limitele sale. Nu am cum sa ma pun de acord cu maica-sa, pentru ca vedem lucrurile diferit. Ea e rigida, eu adept al independentei, al libertatii, al excesului poate in anumite momente. Poate amindoi exageram, dar asta e realitatea.
Este clar ca dezacordul meu la metodele mamei este usor reperabil de catre copil, dar nu intervin fatis, cum banuiesc ca se procedeaza la un anumit mediu. Dupa citeva zeci de secunde discut problema (fara epitete asupra persoanei ei), nu cadem de acord, dar spre deosebire de ea, eu nu vad o drama in asemenea neintelegeri. Mai exact iau partea buna a lucrurilor: chit ca intre proprii parinti, copilul poate vedea cum arata o asa-numita disputa de idei, cum se expun niste argumente, cum accepti neintelegerea fara a-l stringe pe celalalt de git. Ca vom ajunge curind-curind la despartire, asta e alta problema.




“… Chiar daca va despartiti, trebuie sa existe efortul comun in relatia cu copilul, trebuie sa intervii atunci cind baietelul riposteaza cu palme sau altfel, sa-i explici dur, barbateste, ca mama trebuie respectata, ca mama, ca femeie. Gandeste-te ca baietelul de azi va fi barbatul de maine si anumite apucaturi ramin inradacinate.”

Va exista acel efort comun de care vorbesti, eu cel putin sint antrenat in directia asta, cu rezultate care ma multumesc…
Ca reactioneaza cu palme etc. nu ma alarmeaza excesiv in sine, stiu doar ca asemenea tendinta va degenera daca nu e tratata cu respect, rabdare si inteligenta (acum folosesc eu vorbe mari!…)
Nu-i pot spune ca mama trebuie respectata. Trebuie ca inainte de toate noi sa ne comportam noi in asa fel incit copilul sa ne respecte, sa ne iubeasca (iar nu am in vedere definitia livresca). Altminteri frazele cuprinzind pe “Trebuie…”, fara instructiuni foarte nuantzate de folosire si fara a tine cont de posibilitatile destinatarului, nu fac decit sa ne incurce grozav in viata (dar il elibereaza pe emitent de responsabilitati si probleme).




“Faptul ca are o parere proasta despre tine nu inseamna ca are o parere proasta despre sexul opus si inca din copilarie, desi iti place sa justifici astfel faptul ca nu-i place de tine.”

Ca nu ma place pe mine, ma lasa rece (si oi vedea dupa separare daca e numai la nivel constient). Imi mentin afirmatia care a dus la citatul de mai sus. Sint alarmat de acea inclinare a sotiei mele numai si numai pentru eventualele probleme pe care i le va cauza fiului, cind va locui numai cu ea.
Iar proasta parere despre sexul opus nu e neaparat aceea pe care o auzi de la vreo tzatza iritata, mai ales dupa ce a luat un pic de tarie. In primul rind este vorba de neincredere la adresa drumului pe care opteaza barbatul din preajma sa mearga. Bineinteles ca aici este vorba de o preluare fara discernamint a opiniei din familia unde s-a format persoana in cauza.

DIn mesajul tau reiese nu numai ca stai pasiv cind fiul tau o pocneste pe mama lui (care nu te place pe tine) dar cred ca te si bucuri un pic. In felul asta mariajul a fost un esec nu din vina ta, ci din vina ei, care uraste toti barbatii inca din copilarie si in plus nu e nici in stare sa-si educe fiul.
Iar ceea ce spui ca Imi place sa cred ca am rezolvat multumitor relatia cu fiul meu de 4 ani si 1/2 ma mira. Ca parinte niciodata nu se termina ce ai de "rezolvat", cit ai de trait.
Ar fi mai bine sa detensionezi relatiile cu mama copilului si in felul asta detensionezi si copilul. Ar mai fi bine sa o respecti ca mama a copilului tau si sa o sustii in cresterea copilului, in loc sa stai pe margine si sa critici tot ce face, nuface, gindeste.



Offff!…
Uneori sinteti ingrozitor de nenuantate.
Daca se intimpla sa ma bucur…, este ca ia nastere din suflet un sentiment pe care nu-l poti infrina: compartimentul cu pricina, tirziu aflam, are o independenta de-a drepul dureroasa, mai ales in cazul persoanelor orgolioase.
Nu spun ca nu a fost in stare sa-si educe fiul (o face si ea cum poate), ci doar ca-i pacat ca unele probleme nu se pot rezolva, desi al doilea ochi al casatoriei – eu, in cazul de fata -, le vede binishor.
Cind vorbesc de rezolvarea problemei educatiei…, am in vedere situatia la 4 ani si jumatate. In rest, parintele, in virtutea experientei in plus, poate fi util progeniturilor INTREAGA VIATA. Si nu e gargara.……….
Pe bucati tratez si ideea de respect pentru actuala nevasta. Adica, o respect perntru asta, o dezaprob pentru asta, ii tin pumnii pentru cutare insushire s.a.m.d. Ca la un moment dat balanta devine negativa, asta e alta problema, ne vom lua la revedere si vom cauta sa rezolvam lucrurile cit mai bine in noua situatie (respectindu-ne in acelasi timp si orgoliul ranit, ca nici ala nu dispare pentru ca asa ni se nazare noua sau altora).
Similar, nu am cum s-o sustin neconditionat in cresterea copilului. Cind voi considera ca greseste, i-o voi spune. Ii voi explica situatia si copilului, iar aici determinant este modul in care o faci. Asta arata mai mult decit orice respectul pe care il porti celei devenita la acel moment fosta sotie, ii arata totodata copilului cum se rezolva (sa zicem ca reusesc) o problema de viata.



“Si lasa-l pe Freud si complexul lui Oedip.”
Trec peste faptul ca inca din afirmatia initiala nu am mers orbeste pe mina freudiana, ca unul care isi procura caramizile din diferite zi dar are pretentia ca sandramaua rezultata sa ii apartina ca stil.
De ce sa-i las? E ceva imoral, periculos in ideea psihiatrului de acum o suta de ani?

casandra spune:

Copilul stie ca tu si sotia nu va placeti. Si nu cred ca neintelegerile dintre voi au aparut de curand, sunt sigura ca au existat si cand cel mic avea 2 ani. Prin comportamentul sau vrea sa va spuna ca e nemultumit de faptul ca voi doi, parintii lui, nu va intelegeti si va veti desparti. Este violent fata de mama, pentru ca de ea e mai apropiat si ei ii spune, asa cum poate si el, durerea lui.

trusty spune:

Ceea ce trebuie constientizat, nu numai cunoscut, este faptul ca un copil este o persoana de sine-statatoare care are caracterul lui, trairile lui si foarte putina experienta. De aceea "nu trebuie" sau "trebuie" nu au ce cauta in vocabular, este nevoie ca orice actiune sa fie explicata in amanunt, pe intelesul lui, de mai multe ori pana cand se formeaza engramele (caile batatorite din creier). Copilul reactioneaza violent la obligativitatea de a face ceva ce nu intelege. Parintii sunt datori sa explice si apoi sa ceara! Este ca si obisnuinta cu olita: nu se obtine nici un rezultat pana cand caile nervoase nu sunt mielinizate! Si asta depinde de la individ la individ, fara legatura cu gradul de inteligenta sau cu dorinta lui! Adica nu-i numai dorinta ci si putinta!

miau-miau spune:

cassandra, . Ai punctat in citeva vorbe intreaga situatie. Sint cu totul de acord cu tine (de data asta).

Mircea42:
sa nu fac din el un frustrat, un refulat. Ca taica-sauspui tu mai sus.

Eu nu'nteleg ce nu'ntelegi. In practic fiecare mesaj de-al tau te declari misogin, acum declari ca esti un frustrat si un refulat, dar pe de alta parte te intrebi de ce fiul tau nu o asculta si o loveste pe mama lui.
Uite raspunsul scurt si clar:
din cauza ta.
PS. se pare ca nu ai reusit ce ti-ai propus mai sus in culoarea limegreen.