Mi-e dor de TATA!!!
Raspunsuri - Pagina 3
vanessa ionescu spune:
mie mi s-a intamplat in urama cu 7 ani. Atunci, pe 12 aprilie (era de florii) a murit sotul mamei mele pe cale l-am iubit la fel de mult ca si pe tata.
Nu a avut niciodata nimic, era tanar (58), medic, fost sportiv de performanta. a murit in somn in timp ce mama era in camera de alaturi la tv iar eu eram cu tata si cu familia lui serbam Pastele (la catolici era pastele iar la ortodoxi erau floriile).
Un an am suferit ca un caine. Cand a murit pustiul meu cel mare avea 8 luni jumatate si era lesinat ca era baiatul pe care el nu l-a avut niciodata si si l-a dorit tot timpul.
Culmea e ca , Andutu s-a ridicat in picioare in seara in care el a murit.
De atunci pentru mine nu mai exista paste si Florii in adevaratul sens al acestor sarbatori.
Ce e mai rau e ca acum, mama e foarte bolnava si e ireversibil. Si ce credeti? Baietelul meu cel mic s-a ridicat in picioare de ziua ei de nastere.
Nici eu nu pot sa zic ca l-am prea visat pe tatal meu (daca zic vitreg mi se pare ca-l jignesc).
Dar il am in suflet si nu a trecut zi in ultimii 7 ani fara a ma gandii la el.
si aveam atata nevoie de el atat eu cat si fii mei....
iar in curand asa o sa zic si de mama
Vanessa, Andutu (30.07.1997)si Catalin (13.06.2004)
helbi spune:
Tatal meu a murit anul trecut, pe 24 decembrie, in ajun de Craciun si chiar de ziua numelui lui. Era Sf. Eugenia, si pe el i-l chema si Eugen.
Pe 18 august i s-au descoperit metastaze cerebrale si pe 24 decembrie a murit..........exact cind se simtea mai bine........Eu eram in DE, dar sora mea ajunsese pe 23 acasa. Seara am vorbit cu ea, erau ok, si la 3.30 noaptea sunat telefoanele la mine si imi dadeau vestea cea cumplita. Tata se stinsese in bratele sorei mele!
Simbata asta, pe 26 ar fi facut 60 de ani!
Pling si nu-mi vine sa cred ca omul asta nu va mai fi niciodata pe linga noi. A fost un om extraordinar, un sot si un tata minunat!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!.........La fel si pt ceilati tati.........pt mamele, rudele, care nu mai snt printre noi!
BIANCA
oana cretu spune:
Eu nu am trecut prin asa ceva, dar v-am citit randurile cu tot sufletul, am plans alauri de voi, am simtit ce simtiti voi, desi e greu de crezut ca se poate daca nu ti s-a intamplat. Imi pare rau pentru voi toti, din toata inima v-o zic, si sper ca bunul D-zeu sa va dea taria sa mergeti mai departe, doar cu amintirile minunate in memorie, chiar daca e greu sa uitati si restul, ca regretele sa se stearga, pentru ca orice ar fi fost, parintii ne iubesc si uita tot ce noua ni se pare greseala, chiar si de acolo, de sus. Va pup dulce si D-zeu sa-i odihneasca pe parintii vostri!
Oana si Seb 
(10.01.2005)
"Si maine mai este o zi..."
devylla spune:
Lily eu l-am iertat de mult in sufletul meu....l-am inteles de ce a ales sa isi innece amarul in bautura decat sa prefere sa mearga mai departe...m-am gandit mult pana sa il pot intelege si deabia cand am mai crescut si am realizat anumite chestii l-am inteles perfect si nu il condamn deloc.Amintiri...am cu el din pacate as vrea sa am mai multe sa imi amintesc din perioada cand eram copil...alea le-am uitat...dar ce tin minte ca ma ajuta la scoala....la matematica....nu exista exercitiu sau problema pe care sa nu o stie....la engleza si la multe materii!A fost un om minunat care va ramane vesnic in sufletul meu!!!
EmmaT cu asta ma mai incalzesc si eu si ma gandesc ca este bine acolo sus sau unde este el si ca vegheaza asupra mea si are grija de mine!!!Asa vreau sa cred si sper sa fie realitate!!!
ioana io pe mine visele cu el ma linistesc foarte mult ...macar doar sa il vad...nu mi-a vorbit niciodata in vise...dar il vad atat de clar si ca este bine ca ii merge bine...privirea calda si cu zambetul pe buze...exact cum era innainte de a se apuca de bautura!!!Asta ma linisteste cel mai mult!!!
Rufus de cand a murit tata viata noastra s-a schimbat radical...nimic nu va fi ca inainte...dar ne-am obisnuit cu noul stil de viata....casa in care am traiy cu tata pare pustie si fara viata....si cu greu trec cu gandul ca nu va mai fi cu noi niciodata.
Theiuta lasa spiritismul...intr-o vreme ma batea si pe mine gandul asta dar e mai bine sa ii lasi pe cei decedati in lumea lor si sa nu ii deranjezi!!!Ca daca vrea sa te vada si sa vb cu tine o sa vina!!Ai sa vezi!!
Dar stiti ce ma doare cel mai tare.......ca niciodata nu i-am multumit ca m-a adus pe lumea asta.......nu i-am multumit ca mi-a fost tata.......nu i-am spus cat de mult il iubesc......si cat de mult imi lipseste...........sa imi cer iertare pt toate greselile facute........sa imi cer iertare ca in ultima perioada nu il bagamn in seama si poate ar fi vrut si el sa stea de vorba cu cineva ...sa isi spuna oful.......^i-am cerut iertare in rugaciuni si sper din tot sulfetul sa ma fi iertat si sa ma fi inteles ca eram doar un copil care judecam aiurea,ca il iubesc acum mai mult ca niciodata...si ca tare as fi vrut sa traiasca sa isi vada nepotii si sa se joace cu ei!!!!
Ma opresc din scris ca am inceput sa bocesc ca o babuta!!!
Va multumesc ca ati raspuns la subiect nu stiti cat bine mi-ati facut....mi-am mai descarcat si eu sufletul...va multumesc mult...multi pupici!!!!
Sabina
catty spune:
Buna fetelor,
Dupa cum vad majoritatea care au raspuns la acest subiect au avut experiente traumatizante in legatura cu moartea parintilor.
Cred ca trebuie sa nu ii uitam, sa ne aducem aminte si lucrurile bune si pe rele mai putin bune, sa vorbim despre ei cu cei care i-au cunoscut dar sa nu uitam sa le povestim copiilor nostri despre ei, si cel mai important trebuie sa nu uitam ce ne-au invatat ei, si sa le urmam exepmplul bun.
Ma bucur ca am reusit sa vorbesc cu cineva, sau mai bine zis, sa povestesc cuiva, despre suferinta pe care o duc cu mine si care ma ramanea pana cand ma voi alatura lor.
Asta m-a facut sa ma mai linistesc putin si sa vad ca multa lume a trecut prin ce am trecut eu si ca acum nu mai sunt singura cu durerea mea.
Sa va dea Dumnezeu la toate tot ce va doriti, sa fiti sanatoase si sa priviti mereu inainte.
catalina
ioana_io spune:
devylla 
, shi pe mine visele cu tata ma linishtesc, shi kiar ma fericesc...e ca shi cum kiar l-ash intalni shi kiar ash vorbi cu el, sau el putzin asha mi se pare mie, tzie nu? mi se pare ca absentza lui e brusc intrerupta, shi mai multe zila dupa aceea sunt multzumita ca am reushit sa il vad...
mi-a facut shi mie bine deschiderea subiectului asta, am simtzit alaturi de voi tristetzi shi amintiri...poate pentru ca am reushit sa vorbim 1 pik despre parintzii disparutzi, am adus inca putzina linishte in sufletele noastre...
capul sus...mergem mai departe...de acolo de unde sunt, ei s-ar bucura sa shtie ca amintirea lor nu ne innegureaza, ci ne aduce o noua lumina in viatza...
1 pupik fiecaruia din voi 
.
devylla spune:
quote:
Originally posted by ioana_io
devylla
mi-a facut shi mie bine deschiderea subiectului asta, am simtzit alaturi de voi tristetzi shi amintiri...poate pentru ca am reushit sa vorbim 1 pik despre parintzii disparutzi, am adus inca putzina linishte in sufletele noastre...
capul sus...mergem mai departe...de acolo de unde sunt, ei s-ar bucura sa shtie ca amintirea lor nu ne innegureaza, ci ne aduce o noua lumina in viatza...
1 pupik fiecaruia din voi
nu poci bre sa ma semnez cu shoarecu asta :O
ioana_io eu asta astept sa il visez ca sa ma linisdtesc...dar din pacate nu l-am visat de mult timp
...si de aceea sunt tristulici....dar vorba ta ...capul sus si mergem mai departe.Si eu m-am mai linistit vorbind de tata si vazand ca nu sunt singura care a trecut prinr-o experienta de genul asta!!!
te pupic dulce....
Sabina
mihaela_s spune:
Mie mi s-a facut foarte dor de el inainte de sarbatorile de Craciun, am si postat atunci un subiect, e probabil prin arhiva pe undeva...
Pentru ca sarbatorile Crciunului imi vor aminti mereu de spitalizarea si apoi de moartea lui...
A fost depistat cu cancer la ficat in iunie si i s-a mai dat 1 luna jumate max. 2 de trait...nu se putea face nimic. Am fost in anul acela in concediu la sf. de august cu inima stransa ca oricand e posibil sa primim vestea ca s-a dus. Din fericire era o perioada cand se parea ca e mai bine, desi nu facea nici un tratament, pentru ca nu avea rost sa-l chinuim, nu era nici o sansa de salvare.
In 22 dec. 2002 s-a internat in spital, slabise enorm si i s-au umflat picioarele. Medicul i-a recomandat mamei sa-l lase acolo, pentru ca nu mai avea mult de trait si ca ii e mai usor in spital. Am fost de Craciun sa-l vad, apoi Revelionul l-am petrecut acasa, iar in 2 ian.2003 am primit un tel de la mama ca e rau, au sunat-o de la spital sa mearga sa stea cu tata ca nu se mai poate ridica singur...Doamne, am fugit cat am putut de repede si am fost langa el pana in 4 ian noaptea la 23.30 cand s-a dus...l-am tinut de mana, a fost constient pana in ultima clipa, ultima ora doar n-a mai putut vorbi. La ultima rasuflare i-au curs lacrimi, nu voia sa ne paraseasca...
Ma opresc aici, nu mai pot scrie, plang!
Mi-e un dor cumplit de el!!!
Mihaela 
Diana si Silvia
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=42663&whichpage=1" target="_blank">Tudorel are nevoie de mama lui!
Ajutati-o pe Alina sa-si implinesca visul!
bebelusi august-septembrie 2003
mihaela_s spune:
Am revenit, mai aveam ceva de zis...
Regrete: cand a murit eram insarcinata cu a doua fetita, nici eu nu stiam inca si imi pare rau ca n-a apucat sa traiasca sa afle vestea si sa-si vad nepotica. Ca nu pot merge la cimitir prea des, pentru ca nu stau in acelasi oras si nici cand mergem la mama nu apucam tot timpul sa ajungem si la el.
Eu l-am visat numai o data, era sanatos si m-a imbratisat. Cand m-am trezit si mi-am dat seama ca l-am visat am incercat sa adorm in apoi si sa-mi continui visul...
Asa e, nimic nu mai e cum a fost cand traia. Cel mai greu i-a fost mamei ca a trebuit sa traiasca in casa in care a trait cu el...si surorii mele plecata cu o luna inainte sa moara tata, in SUA- n-a putut veni la inmormantare. N-am facut nici macar poze, n-am vrut sa-l avem decat in mintea noastra.
Aaaa da, in ziua inmormatarii am facut si eu o criza, nu voiam sa merg, voiam sa-l tin minte doar in sicriu, sa nu aud cuiele cum se bat in el si cum il pun in groapa. Aceste amintiri sunt undeva bine ascunse si nu vreau sa le aduc la suprafata...cand ma gandesc la el revad doar ultimele 2 zile in spital, cele 2 ore petrecute cu el mort in patul de alaturi si apoi in sicriu la capela. ATAT!
Avea doar 61 de ani. Si sunt 2 ani si 3 luni de cand s-a dus...
Mihaela Diana si Silvia
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=42663&whichpage=1" target="_blank">Tudorel are nevoie de mama lui!
Ajutati-o pe Alina sa-si implinesca visul!
bebelusi august-septembrie 2003
Theiuta spune:
fetelor, apropo de infioratorul sentiment pe care il ai cind se bat cuiele in sicriu: cind eram mai mica credeam ca nu voi putea rezista niciodata unei asemenea experiente, dar...vreau sa va spun ca, decind l-am vazut in sicriu(l-au adus de la spital) am avut straniul si ...cum sa va spun ca sa ma fac mai bine inteleasa...suportabilul sentiment ca nu el este acolo, ca este doar corpul lui si sufletul, deci tata, s-a inaltat si, poate este chiar in preajma mea.
Asa simt si acum.
Nu stiu ce sa zic...a mai simtit cineva asa?
Si inca ceva vreau sa spun: pentru ca nu m-a vazut mireasa, nepotelul nici atit nu avea cum sa-l cunoasca(desi eu ii vorbesc de pe acum baietelului meu care are 1 an si jumate, despre Tataita Nicu-si el mi-l arata in poza, lumea spune ca Dumnezeu mi l-a luat si mi-a dat in schimb un sot bun si un copil minunat.
Este asa si nu prea...NIMIC NU IL POATE INLOCUI PE PARINTELE MEU
Va pup, Theiuta
http://community.webshots.com/user/theiuta