Aveti sentimente de vinovatie?
Raspunsuri - Pagina 2
Adela99 spune:
nu, nu am sentimente de vinovatie ... poate ar trebui sa am sentimente de vinovatie pentru asta 
... deci ma inscriu in club
recunosc simptomele, am trecut prin ele (cred ca e o etapa necesara si inevitabila)si am ajuns la concluzia ca sentimentele de vinovatie vin din sentimetul raspunderii
mi-a placut tot ce ati scris, sunteti asa de intelepte 
Irimell spune:
Dragelor, ma regasesc in cuvintele voastre in totalitate...Draga Ina, te inteleg foarte bine prin ce treci...La mine a trecut deja anul in care nu lucrez, si imediat ce am depasit pragul asta am inceput sa simt 'nelinistea'. Mi-am zis la inceput ca o asa vacanta e binemeritata dupa ani de stres si munca asidua, dar din moment ce se prelungeste, incep sa ma simt un pic vinovata...de ce? Sint multe raspunsuri la intrebarea asta...firea mea independenta ar fi unul din ele...
Dar, in acelasi timp, imi spun ca e o 'renastere'. Am sansa de a schimba ceva ce nu mi-a placut inainte...Am sansa de a descoperi in mine valente pe care nu le-am banuit ca exista...
Doina, ma inscriu si eu in club!
Aaa, ca mi-am adus aminte...Am citit undeva ca exista 'sindromul eternului student', pe care il ai din tinerete si pina la adinci batrineti...Si am stat sa ma gindesc daca nu cumva il am si eu
. Simt un sentiment acut de vinovatie cind am zile citind carte dupa carte in loc sa invat norma zilnica de kanji sau sa imi fac exercitii la japoneza. Si nu ma trage nimeni la raspundere...Poate doar constiinta...
"Odata ce ai incercat zborul, vei pasi pentru totdeauna pe pamant cu ochii ridicati spre cer, acolo unde ai fost, si vei dori mereu sa te intorci." Leonardo Da Vinci
Ina Stan spune:
"Am citit undeva ca exista 'sindromul eternului student'"
...Pai cu asta chiar ca m-ai prins, Irimell. Ca zilele trecute zambeam si taceam citind postarile Conchitei, despre varsta studentilor...De-ati sti cum ma "mananca" mintea 
,(poate creste), sa ma inscriu undeva...si constiinta trage de mine si zice: la munca, femeie... Oare nu putem face o profesie din asta ?
Donia spune:
Ahhh, nu mi-a mers internetul cateva zile si de abia acum citesc tot ce ati scris.
Conchita, in ce ma priveste ai pus punctul pe i. "Frica de a nu face fata asteptarilor personale." Cand eram in Romania ma credeam leu paraleu, ma vedeam cucerind vestul, eram atat de increzatoare... Aici m-am trezit ca sunt uneori timida, timorata... Pana sa inteleg exact sistemul si regulile nescrise parca nu mai sunt eu insami... si totusi, cumva, simt ca am mai mult spatiu sa infloresc. Doar ca pasii sunt mult mai mici decat credeam.
Totusi zilele trecute am facut niste pasi mai mari, am fost la un curs de week-end si maine merg la un interviu pentru un post. Daca la curs ma simteam cam ca la gradinita, maine la interviu cred ca o sa-mi trebuiasca pampersi.
Irimell, citind ca a trecut un an pentru tine (si la fel si pentru mine) mi-a sunta in minte un cantec de-al lui Baniciu, "... ca s-a implinit anul / de cand de acasa au plecat"
Si am cautat versurile (mie imi plac mult cantecele lui Baniciu din tinerete) si tare m-au binedispus, parca ma inspira sa vad altfel experienta emigrarii. Uite partea care ma bine dispune:
Vin din zarea-ndepartata,
Vin ca norii fara pata,
Bucurosi de cale lunga,
Abia asteptand s-ajunga.
Cu pieptare inflorate
Si cu straie colorate,
Peste zi si peste noapte
Au trecut, fructele-s coapte.
Incotro se grabesc ei,
Aprigi, insetatii zmei?
Colb prin barbi si praf prin plete,
Hohote vin pe-ndelete.
Hei,
Ei se duc la hanul,
Hanul ulciorului nesecat,
Hei,
Ca s-a-mplinit anul
De cand pe-acasa n-au mai dat.
Mese-astern, ulcioarele curg,
Aspre canturi pana-n amurg.
Piepturi rosii ce mustesc de vin,
Rasete, glume, nici un suspin.
Parca ma simt mai bine sa ma vad "aprig zmeu" fara "nici un suspin".
Vad eu maine ce alt zmeu aprig intalnesc la interviu...
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)
conchita spune:
Donia, eu iti doresc succes maxim si sunt convinsa ca o sa fie bine. canticelul lui Baniciu...pe tine te binedispune, mie mi-a declansat nostalgia :))
Irimell, mi-a placut aia cu studentul etern :)) cam asa e.
Ina, de ce nu? cu scoala ma refer. uite adineauri eram pe lista de discutii din clasa mea de psihologie si citeam ca o colega a nascut zilele trecute, pe 24. de curiozitate, m-am uitat sa vad daca si-a postat temele din urma. inutil sa zic ca da. am ramas tablou. si fuse doar o zi intarziere cu astea de saptamana asta. eu din exemple dintr-astea imi trag curajul sa nu ma mai puric atata la performante si sa continui cum am inceput, multumita si fericita asa cum sunt si cu ce am. cum zice si Donia, da, in Ro am avut ce-am avut, fuse bine, cariera-cariera, totul se desfasura natural, ca sa zic asa. aici, trebuie sa adaptam pana si simturile la alt mediu, vezi mancarea :)) suntem un fel de "introduced species" si stiti ce se zice? ca astea au putere de adaptabilitate speciala si ajung in timp record sa inlocuiasca "native species". cred ca se potriveste si la oameni, ia uite ce succes au romanii pe unde se duc. :) in ce ma priveste, greutatea vietii nu s-a schimbat prea mult, nu mi-e usor nici acum. dar macar sunt fericita si de restul nu prea ma mai intereseaza asa vital. sigur, incerc sa ofer tot ce pot in munca asta de reconstructie a carierei care imi da mari nelinisti, dar nu mai e pe primul plan.
spuneati sa povestim despre primii pasi facuti aici, cum ne-am descurcat si cum am invatat lucruri noi. eu abia astept povestile, cred ca sunt haioase. :) prima oara cand am intrat pe freeway ca soferita, aveam "permit" doar si exersam sa conduc cu viteza mare-spaima mea la inceput. asa, si am uitat de frana de mana si s-a ars nush ce pe-acolosha. a inceput sa miroasa a ars in masina, am tras pe dreapta in secunda unu, deschis portiera in secunda doi si pe-aci ti-e drumnu in secunda doi jumate. cu alte cuvinte, am luat-o la fuga pe freeway. sotul meu ramasese interzis! da, era si el in masina si acolo a ramas, ca l-a paralizat reactia mea. :) acuma, ca ma cred regina soselelor, imi permit sa rad, dar atunci aveam asa niste complexe si sufeream enorm ca nu-mi pot depasi teama de freeway.
Donia spune:
Vai, Conchita, te-am vazut alergand pe autostrada (sau ai luat-o pe camp?) si am tras o portie de ras! Se vede treaba ca ai un instinct de conservare foarte sanatos. Uite, primele experiente ale altora nu numai ca pot sa fie amuzante, dar pe mine chiar ma ajuta sa ma pregatesc pentru ce poate fi mai rau.
Eu inca nu conduc, am doar permisul initial care imi da voie sa conduc cu un sofer mai experimentat (ehehei, cat mai m-am laudat si cu obtinerea permisului asta!) si vreau sa incep cu instructor langa mine, sa fiu sigura ca mai are cineva o frana...!
Dar chiar si inceputul pe post de copilot a fost greu, primele dati ameteam efectiv pe autostrada, nici n-aveam curaj sa intorc capul. Iar primul nostru drum a fost pe ploaie, pe semi-intuneric si culmea ca s-a blocat ceva la o roata din fata si la fiecare frana vibra masina din toate incheieturile, am fi zis ca se destrama. Iar la intoarcerea acasa ne-am si ratacit prin Toronto (unde nu aveam de gand sa mergem...). Ce vremuri!
Eu sunt tare fericita ca am reusit sa obtin primul meu post! Si inca la primul interviu, m-a ajutat Dumnezeu si nu m-am balbait, asa ca totul a mers bine. Ei, acum am alte temeri, sa vad cum o sa fac fata, dar ar trebui sa fie bine, nu?
Incurajatoare chestia cu "introduced species", in mintea mea rimeaza bine cu "aprigi zmei". Daca incep sa dozez mai bine si adrenalina, cred ca o sa rezist mai bine la situatiile stresante care inca ma mai asteapta.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)
Irimell spune:
Donia, felicitari pentru noul post
. Se pare ca 'aprigii zmei' ti-au purtat noroc si te-au inspirat. Cintecelul lui Baniciu m-a facut sa ma gindesc la tinereti...si m-a cuprins melancolia...Eu nu ma simt 'aprig zmeu' inca, ci poate doar 'insetat'.
Conchita, bine definita ideea de 'introduced species' si intr-adevar puterea de adaptare trebuie sa fie mare pentru a putea face fata nativilor. Dar se poate intimpla ca nativii sa fie reticenti si sa nu aiba capacitatea de a accepta noile specii.
Ai luat-o la fuga pe autostrada?...Hm, eu nu am ajuns la stadiul de regina soselelor, asa ca iti inteleg bine teama si complexul de mult trecute...
O primavara frumoasa si plina de succese va doresc!floricele "Odata ce ai incercat zborul, vei pasi pentru totdeauna pe pamant cu ochii ridicati spre cer, acolo unde ai fost, si vei dori mereu sa te intorci." Leonardo Da Vinci
ralucami spune:
Vin si eu sa ma inscriu in club. Am vrut de la inceput sa scriu un mesaj, apoi l-am sters si am zis ca poate o sa revin la sentimente mai nobile si o sa regret ceea ce am scris. Dar vad ca nu e asa. Ma simt vinovata ca nu pot face ceva, singura, fara sa am nevoie de suportul sotului meu. Ma enerveaza chestia asta si ma simt vinovata fata de el si frustrata. Mi-e ciuda pe mine ca nu pot sa ma descurc singura si nu am vivacitatea, energia pe care o are el. Lucreaza in 3 locuri, isi aranjeaza cu precizia unui robot programul de lucru si culmea ca mai are ferestre sa ma ajute si pe mine. Eu am zile cand abia am timp sa respir, sa imi fac "norma" . Ma simt vinovata ca trag de timp aiurea in loc sa invat japoneza.
Ma simt vinovata ca ma multumesc cu putin din partea mea. Ma simt vinovata ca sunt dependenta!
Irimell ai fff mare dreptate cu sindromul vesnicului student. Eu cred ca sunt una dintre cei "infectati":))
Aici in Jp multe dintre femeile japoneze se multumesc doar cu statutul de sotie si mama. Sunt multe care au terminat o facultate/colegiu dar nu pofeseaza. Li se pare normal ca sotul sa se ocupe de partea financiara si ele sa se ocupe de manegementul casei. Eu nu ma pot multumi cu asa ceva. Poate de vina e si firea mea independenta si educatia pe care am primit-o si ...nu stiu, multe altele. Japonezul meu spune ca ma admira, ca nu a mai intalnit asemenea caracter (deh! ce sa zica si el ca sa ma mai incurajeze:))) dar m-a frapat reactia lui atunci cand i-am spus ca vreau sa ma inscriu la o facultate . Considera ca e o pierdere de timp pt mine, ca e arhisuficient ceea ce fac in momentul de fatza.
Acum ca am dezvoltat si mai mult subiectul, in timp ce scriu m-a apucat o stare ciudata: o combinatie de vinovatie, frustrare, autonemultumire. Conchita citeam ce ai scris tu despre "introduced species" si iti dadeam dreptate, raportandu-ma la cazurile de romani pe care ii cunosc,sunt plecati din Ro si au reusit pe toate planurile. Sper ca peste cativa ani sa nu fiu eu exceptia ideii tale, adica "specia intodusa" care nu a putut sa se adapteze si sa depaseasca "specia nativa" 
.
Hai noroc si sanatate- ca-i mai buna decat toate!
Gabrielama spune:
Doamnelor,
- ma simt vinovata ca lucrez prea mult si am prea putin timp pe care il petrec cu puiuta mea;
- ma simt vionvata ca mama sta toata ziua in casa, cu puia mea, si ca nu ii pot oferi nici un "entertainment" - caci nu am cand si cum;
- ma simt vionvata ca de doua saptamani nu ma trezesc dimineata sa merg la sala de sport; in plus, mananc prajituri, ceea ce imi sporeste si mai mult sentimentul de vionvatie;
- ma simt vionvata ca niciodata nu plec de la servici cu gandul "azi am terminat tot ce aveam de facut", caci niciodata nu am timp destul;
Vreti sa mai scriu? Lista este atat de lunga.......
Gabi
Ina Stan spune:
Ciudat, sper ca n-am ajuns sa visez ca postez! Sambata stiu ca am scris, dar vad ca mi s-au dus vorbele...(probabil ca nu era ceva interesant ). Si ca sa nu repet figura, fac o proba acum doar!
Va pup.